Asociatia Magistratilor din Romania a lucrat in utima perioada asupra unor observatii privind sesizarea Curtii Constitutionale pentru hotararea Senatului de validare a listei membrilor alesi ai CSM si a hotararii Senatului privind alegerea a doi reprezentanti ai societatii civile in CSM. Conform AMR, admisibilitatea unei sesizari adresate Curtii Constitutionale trebuie sa raspunda mai multor cerinte rezultate din economia art.146-147 din Constitutie, precum si din economia Legii nr.47 din 1992 modificata, una dintre aceste conditii referindu-se la obiectul sesizarii. Redam mai jos toate observatiile AMR cu privire la sesizarea CCR in privinta noii liste a CSM validate de Senat:

”In forma sa modificata in cursul anului 2010, Legea nr. 47/1992 cuprinde atat norme cu caracter general privind competentele sale, in art.2 si art.3, unde copiaza practic o parte din dispozitiile constitutionale cuprinse in art.146 din legea fundamentala, cat si norme de detaliu, in a doua jumatate a legii, unde sunt dezvoltate atributiile instantei constitutionale. Astfel, potrivit art. 2 din lege:

„(1) Curtea Constitutionala asigura controlul constitutionalitatii legilor, a tratatelor internationale, a regulamentelor Parlamentului si a ordonantelor Guvernului.

(2) Sunt neconstitutionale prevederile actelor prevazute la alin. (1), care incalca dispozitiile sau principiile Constitutiei.

(3) Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

De asemenea, art.3 statueaza anumite reguli generale de interpretare a competentelor instantei de contencios constitutional:

„(1) Atributiile Curtii Constitutionale sunt cele stabilite de Constitutie si de prezenta lege.

(2) in exercitarea atributiilor care ii revin Curtea Constitutionala este singura in drept sa hotarasca asupra competentei sale.

(3) Competenta Curtii Constitutionale, stabilita potrivit alin. (2), nu poate fi contestata de nicio autoritate publica”.

In expunerea noastra intereseaza, dintre dispozitiile legale care privesc atributiile Curtii Constitutionale, numai cele cuprinse in forma actuala a art.27 din Legea nr.47 din 1992, norme juridice potrivit carora pot fi atacate la Curtea Constitutionala si hotararile Camerelor Parlamentului, cu indeplinirea conditiilor generale stabilite de lege privind titularii dreptului de sesizare, insa pentru aceasta ultima modificare a textului art.27 din lege nu sunt circumscrise decat generic categoriile de acte al Camerelor Parlamentului ce pot fi atacate. Pare a fi excesiv sa se considere ca pot fi atacate in contenciosul constitutional absolut toate categoriile de acte ale Parlamentului care poarta denumirile expres enuntate in art.27 din lege doar prin imprejurarea mentionarii lor cu aceasta denumire in lege, fara anumite circumstantieri ori limitari. Stabilirea unor competente nelimitate ale Curtii Constitutionale asupra actelor Parlamentului, ar transforma instanta constitutionala intr-o veritabila jurisdictie ordinara, care efectueaza un control jurisdictional de plano permanent si nelimitat, asemanator cu acela exercitat in contenciosul administrativ de justitia ordinara (puterea judecatoreasca din intelesul clasic al principiului separatiei puterilor in stat) asupra actelor administrative emise de autoritatile publice in sens larg.

Art.126 alin. ultim din Constitutie prevede expres limitele controlului judecatoresc asupra actelor emise de autoritatile publice, referindu-se la contenciosul administrativ. Prin paralelism, contenciosul constitutional acopera anumite categorii de acte emise de anumite autoritati publice identificate precis de textul constitutional (art.146 din Constitutie), in esenta fiind supuse controlului de constitutionalitate exercitat de instanta constitutionala numai actele normative cu putere de lege, iar prin exceptie, comportamentele cu incidenta constitutionala directa a autoritatilor publice (a se vedea art.146 din Constitutia Romaniei, revizuita).

Curtea Constitutionala, prin traditie, dar si prin rolul sau firesc dat si de natura sa juridica mixta, politico-jurisdictionala, are competente restranse la domeniul contenciosului constitutional clasic – anume controlul constitutionalitatii legilor, exceptiile ce ii extind aria competentelor fiind foarte limitate, anume de cenzura a unor acte sau fapte ale unui numar restrans de autoritati publice (mentionate direct de legea fundamentala) si prin raportare nemijlocita la legea fundamentala, situatie intalnita in toate sistemele de drept in care exista o curte distincta pentru contenciosul constitutional.

Art.27 din Legea nr.47/1992 modificat in 2010 ar trebui interpretat in indisolubila legatura cu art.146 din Constitutie, intr-o intelegere deplina atat a continutului normativ al art.146, dar si in spiritul acestor prevederi constitutionale. Ca atare, apreciem ca nu poate fi supus controlului instantei constitutionale orice act juridic al Parlamentului (spre exemplu, orice fel de hotarare emisa de Parlament), ci numai acelea prin care Parlamentul, cu atributiile sale de natura constitutionala cu sens normativ (sens de legiferare sau asimilata legiferarii), stabileste o realitate juridica noua, introduce o norma juridica ce va avea aplicabilitate in directia stabilirii, statuarii unor reguli juridice noi, care interfereaza cu dispozitiile Constitutiei.

Prin urmare, nu pot fi supuse controlului de constitutionalitate orice manifestari ale atributiilor parlamentare, pentru ca o asemenea ipoteza ar conduce la instaurarea unei forme de cenzura jurisdictionala asupra actelor Parlamentului, altele decat cele cu caracter normativ, solutie care credem ca excede atributiilor Curtii Constitutionale si care, dimpotriva, intra in domeniul de competenta exclusiva a Parlamentului ca organ suprem reprezentativ al suveranitatii poporului, in sensul dat de art.2 din Constitutie. O interpretare contrara ar conduce la situatia ca politicile parlamentare, desi sunt, ca regula, teme de oportunitate decizionala, sa fie cenzurate de instanta constitutionala, situatie care este inadmisibila in democratia constitutionala, avand efect alterant al puterii decizionale discretionare a principalului reprezentant al suveranitatii poporului.

Controlul exercitat de CCR trebuie sa vizeze exclusiv concordanta actelor normative ale Parlamentului cu Constitutia, inclusiv a acelor acte ce intra in tiparul regulamentelor Parlamentului, cum explicit prevede art.146 lit.c din Constitutie. De altfel, vazand o posibila contradictie intre unele dispozitii din legea de organizare si functionare a Curtii Constitutionale si regulile constitutionale in aceeasi materie, credem ca s-ar putea ridica chiar in fata Curtii Constitutionale, intr-o cauza pendinte, exceptia de neconstitutionalitate a art.27 din Legea nr.47 din 1992 modificata cu privire la suspiciunea de neconstitutionalitate a ultimei modificari a textului de lege privitor la introducerea in sfera controlului de constitutionalitate a hotararilor si a altor acte ale parlamentului enumerate acolo, altele decat regulamentele parlamentare si prin care nu se instituie reguli juridice noi (adica nu sunt din categoria actelor normative emise de Parlament), acesta fiind sensul controlului de constitutionalitate izvorat din art.146 lit.c din Constitutie). Aceeasi interpretare consideram ca trebuie data si pentru o corecta intelegere si aplicare a art.146 lit.l (Curtea indeplineste orice alte atributii prevazute de legea organica a Curtii).

Altfel, in cazul unei interpretari contrare, s-ar ajunge la crearea unui control suprajudecatoresc asupra Parlamentului, control ce ar fi exercitat de o instanta constitutionala ce poate cenzura absolut orice act al Parlamentului, dar ale carei competente nu ar mai putea fi practic cenzurate, limitate de nicio autoritate publica.

De aceea, apreciem ca instanta constitutionala trebuie sa isi autolimiteze competentele, atributiile, printr-o interpretare rationala a art.146 lit.l din Constitutie, in deplina corelatie cu atributiile esentiale ale Curtii si cu dispozitiiile constitutionale care reglementeaza aceste atributii esentiale clasice (controlul de constitutionalitate a legilor), in sensul de a constata ca o cenzura a altor acte ale Parlamentului decat cele expres enumerate in art.146 din Constitutie nu corespunde cu vointa reala a constituantului, nu corespunde cu atributiile clasice, consacrate ale unei instante constitutionale, ci pare a constitui o ingerinta nedemocratica a unei autoritati publice in activitatea exclusiva a Parlamentului.

Curtea Constitutionala credem ca nu poate sa isi extinda aria de competenta in sensul de a cenzura, spre exemplu, acte ale Parlamentului ori ale Camerelor prin care se valideaza diferite consilii pe domenii de activitate, cum e cazul CSM, ori prin care se fac numiri in functii publice, cum sunt Avocatul Poporului, sefii serviciilor secrete, ambasadorii etc. Aceste decizii sunt rezultatul unui algoritm politic nascut in interiorul Parlamentului, pe baza negocierilor politice dintre partidele parlamentare, iar legalitatea hotararilor vizeaza exclusiv respectarea unor proceduri prevazute de lege pentru numirea in aceste functii publice. Suntem de parere ca instanta constitutionala nu poate verifica legalitatea unor astfel de numiri/decizii, care nu intra in atributia sa constitutionala, atributiile Curtii restrangandu-se la a verifica doar conformitatea cu Constitutia; insa conformitatea se verifica, in mod logic si necesar, mai intai cu legea care reglementeaza procedura respectiva, legea ca prim act normativ ce se aplica in derularea procedurii in concret. in cazul acelei legi, se prezuma ca s-a efectuat aprioric, anterior promulgarii, un control de constitutionalitate, potrivit art.146 lit.a din Constitutie.

Similar in cazul validarii Consiliului Superior al Magistraturii nou ales, instanta constitutionala nu ar avea ce fel control de constitutionalitate sa exercite, din moment ce Senatul a procedat la validarea alegerilor si a listei membrilor alesi pe baza unei legi in vigoare, lege ce constituie un act normativ de directa si imediata aplicare ce a fost interpretat de insusi emitentul sau.

Problema interpretarii intrinseci a legii este atributul Parlamentului, cu precadere, interpretarea sa fiind cea oficiala, intrucat Parlamentul este emitentul actului normativ, ca reprezentant al poporului, in numele caruia exercita suveranitatea. Doctrina recunoaste unanim ca interpretarea juridica cu cea mai mare forta este cea oficiala, data de catre emitentul actului normativ interpretat, Parlamentul in cazul legilor si a celorlalte acte pe care acesta le emite. Interpretarea legii prin raportare la Constitutie este atributul Curtii Constitutionale, ca for suprem ce verifica conformitatea legii cu legea fundamentala. Insa, per a contrario, in absenta unei cenzuri cu astfel de ipoteza, de verificare a conformitatii legii cu Constitutia, de plano instanta constitutionala nu poate sa isi exercite atributiile, iar sesizarea sa ar fi inadmisibila.

Un punct de vedere contrar se poate intemeia pe ipoteza in care procedurile parlamentare nu respecta conditii de fond pentru luarea unor decizii parlamentare (de exemplu, numirea ca sef al unui serviciu secret a unei persoane cu dubla cetatenie si care nu are domiciliul in Romania). Mecanismul juridic de autocontrol parlamentar trebuie sa functioneze in asemenea mod incat sa fie evitate de la bun inceput astfel de situatii ce evidentiaza incalcarea unor dispozitii legale sau chiar constitutionale. Insa, din dorinta de a preintampina asemenea derapaje ale Parlamentului, nu se poate admite introducerea unor mecanisme juridice noi, aparent inovatoare, adoptate insa cu incalcarea unor reguli constitutionale clasice, de indelungata traditie ce descriu trasaturile esentiale ale democratiei constitutionale.

Oricata incredere se poate acorda unei instante constitutionale, apreciem ca Parlamentului, ca organ reprezentativ al poporului, nu i se pot altera, limita ori cenzura atributiile de esenta, cele care vizeaza deciziile de oportunitate politico-institutionala si care au caracterul, de regula, de acte individuale. Controlul de constitutionalitate a legilor reprezinta atributia clasica, larg acceptata in alte sisteme de drept pentru competentele instantelor constitutionale. Toate celelalte atributii constituie exceptii, pentru care legiuitorul constituant a oferit explicatii, argumente, justificari pentru a lamuri ce scop au in buna functionare a societatii democratice si cat anume atenueaza din rolul puterilor clasice in democratia constitutionala.

Acestea sunt cateva argumente pentru care suntem de parere ca art.146 lit. l din Constitutie nu poate fi interpretat in sensul ca si alte acte ale Parlamentului, altele decat cele enumerate expres in art.146 (legile si regulamentele parlamentare) din Constitutie, ar putea fi supuse controlului jurisdictional al Curtii Constitutionale.

Eventual, pentru derapaje ale Parlamentului de la legalitate si de la rolul sau constitutional, instanta constitutionala ar putea fi sesizata cu privire la conflicte juridice de natura constitutionala care ar fi fost generate de Parlament prin adoptarea/emiterea unor astfel de acte (cum este cazul hotararilor emise de Camerele Parlamentului). Apreciem ca numai intr-o astfel de ipoteza, prin utilizarea art.146 lit.e din Constitutie, poate fi sesizata Curtea Constitutionala pentru alte acte decat legile si regulamentele parlamentare”.

Prof.univ.dr. Mona Maria PIVNICERU

Judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie

Presedinte al Asociatiei Magistratilor din Romania