26 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

AMUTIREA LUI SICA – CSM l-a zdrobit pe Ludovic Orban dupa ce premierul le-a dat ordine judecatorilor: „Ideea ca judecatorii isi desfasoara activitatea in afara legii este de natura a afecta independenta puterii judecatoresti... Transmite ideea ca judecatorii nu acorda atentia cuvenita solutionarii litigiilor... Poate impregna convingerea ca actele emise de Guvern sunt excluse de la controlul judecatoresc, ca judecatorii nu-si cunosc si nu-si respecta competentele” (Hotararea)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

8 September 2020 13:40
Vizualizari: 10635

Prim-ministrul Ludovic Orban (foto) a dat rau de tot cu bata-n balta cand si-a permis sa le ordone judecatorilor cu privire la felul in care ar trebui sa solutioneze un dosar.



Este principala idee ce se desprinde din Hotararea nr. 1033 din 23 iulie 2020, prin care Sectia pentru judecatori din Consiliul Superior al Magistraturii a admis mai multe cereri de aparare a independentei puterii judecatoresti fata de afirmatiile facute de Orban cu o luna mai devreme. Hotararea a fost publicata luni, 7 septembrie 2020.


Orban si interesele lui Citu


Amintim ca totul a inceput la 24 iunie 2020, cand seful Executivului a avut o iesire elucubranta dupa ce, in aceeasi zi, judecatoarea Corina Podaru de la Curtea de Apel Bucuresti suspendase executarea HG nr. 380/2020 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice (MFP). Este vorba despre controversata hotarare de Guvern prin care ministrul de Finante Florin Citu a desfiintat Directia Juridica din minister, inlocuind-o cu alte doua directii: Directia Juridic si Reglementare si Directia Contencios. Manevra lui Citu a venit exact in contextul in care parintii ministrului se judeca cu mai multe institutii ale statului, miza dosarului fiind retrocedarea unui teren de 11 hectare din Voineasa. Ei bine, HG 380/2020 a fost atacata la CAB, in contencios, de catre directorul general al Directiei Juridice din MFP, Ciprian Badea, acesta obtinand castig de cauza, la 24 iunie 2020, din partea judecatoarei CAB Corina Podaru (click aici pentru a citi istoria cazului).

In aceeasi zi de 24 iunie, premierul Ludovic Orban si-a arogat dreptul de a-i indemna pe judecatori „sa judece cu mai multa atentie”.


Iata declaratia lui Orban:


Este vorba despre o suspendare care este decisa pana la judecarea de fond. Sigur ca nu pot sa nu imi pun intrebari ce treaba exista in aceasta procedura. Eu cred ca managementul unui minister trebuie sa isi organizeze ministerul asa cum considera necesar. Nu suntem la primele astfel de decizii si aici chiar ii indemn pe judecatori sa judece cu mai multa atentie, pentru ca in elaborarea hotararilor de Guvern de organizare si functionare ale ministerelor, ale autoritatilor administratiei centrale, conducatorii acestor institutii au posibilitatea legala de a-si organiza activitatea in departamente, directii generale, asa cum considera ei ca este bine. Daca in felul asta se suspenda hotarari de Guvern privitor la reorganizarea unor ministere, reforma in administratie va fi intarziata, pentru ca cine stie cand se va ajunge la judecarea pe fond, iar suspendarea unui act normativ (ma rog: a prevederilor legate de Directia Juridica) nu mi se pare corecta.


Doua judecatoare CSM si patru ONG-uri l-au jucat in picioare pe Sica Mandolina


Scandaloasa declaratie de mai sus nu a ramas fara ecou. In zilele imediat urmatoare, nu mai putin de patru organizatii non-guvernamentale ale magistratilor au emis comunicate in care taxau iesirea necontrolata a prim-ministrului. Este vorba despre Asociatia Magistratilor din Romania (AMR), Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) si Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului (AJADO). Acestea i-au cerut Sectiei pentru judecatori din Consiliul Superior al Magistraturii sa apere independenta puterii judecatoresti fata de afirmatiile lui Ludovic Orban (click aici pentru a citi).

Celor trei de mai sus li s-a alaturat Asociatia Nationala a Magistratilor Pensionari din Romania (ANMPR) – click aici pentru a citi.

In plus fata de cele patru ONG-uri, judecatoarea CSM Gabriela Baltag a solicitat sesizarea Inspectiei Judiciare, ceea ce presedinta Consiliului, judecatoarea Nicoleta Tint, a si facut (detalii in primul link).

Sectia pentru judecatori a conexat toate aceste luari de pozitie, admitandu-le in sedinta din 23 iulie 2020 si deci constatand ca Ludovic Orban a afectat independenta puterii judecatoresti prin revoltatoarea declaratie pe care ati citit-o mai sus. In esenta, judecatorii CSM au argumentat ca politicienii, spre deosebire de alti cetateni, au limite de exprimare mult mai stricte, intrucat trebuie sa respecte nu doar drepturile si libertatile celorlalti cetateni, ci si autonomia si independenta celorlalte puteri in stat.

De asemenea, prin afirmatiile din acest caz, premierul Ludovic Orban a indus in mentalul colectiv ideea ca actele Guvernului sunt mai presus de controlul judecatoresc, iar magistratii isi desfasoara activitatea in afara legii sau nu acorda atentia cuvenita dosarelor pe care trebuie sa le solutioneze, explica Sectia pentru judecatori din CSM.


Prezentam principalul pasaj din Hotararea nr. 1033/2020:


Datele spetei pun in discutie, printre altele, raportul dintre libertatea de exprimare, recunoscuta ca drept fundamental, pe de-o parte, si necesitatea apararii independentei puterii judecatoresti.

In acest context, este relevant si faptul ca unul dintre principiile fundamentale ale statului de drept il reprezinta separatia celor trei puteri – legislativa, executiva si judecatoreasca –, scopul principal fiind transformarea statului intr-un instrument aflat in slujba cetateanului, sub domnia legii. In acest cadru, echilibrul functionarii autoritatii statale, in asa fel incat nicio parte componenta sa nu poata depasi domeniul propriu sau sa poata concerta cele trei mari functii, se realizeaza printr-un sistem adecvat de verificari si echilibrari cu privire la exercitarea puterii de fiecare dintre acestea.

Controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, se circumscrie acestui cadru si incununeaza principiul liberului acces la justitie al persoanelor vatamate in drepturite lor, inclusiv prin hotarari ale Guvernului, indiferent daca acestea sunt acte administrative cu caracter normativ sau individual.

Prin raportare la cele de mai sus, Sectia pentru judecatori apreciaza ca afirmatiile facute de domnul prim-ministru Ludovic Orban in cadrul declaratiei de presa din 24.06.2020 contin elemente de natura a afecta autoritatea de care judecatorii ar trebui sa se bucure in exercitarea functiei, fiind susceptibile de a ridica, in randul cetatenilor, semne de intrebare cu privire la independenta justitiei si capacitatea acesteia de a asigura functionarea garantiilor instituite de art. 21 si 52 din Constitutie (n.r. privind accesul liber la justitie, respectiv dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica).

Astfel, afirmatia 'Sigur ca nu pot sa nu imi pun intrebari ce treaba exista in aceasta procedura. Eu cred ca managementul unui minister trebuie sa isi organizeze ministerul asa cum considera necesar', venita de la conducatorul Guvernului, este in mod evident de natura a crea perceptia ca judecatorii actioneaza in afara competentelor legate si ca interfereaza intr-un mod nepermis in managementul unui minister.

Ideea ca judecatorii isi desfasoara activitatea in afara legii este reluata si in afirmatia 'Nu suntem la primele astfel de decizii si aici chiar ii indemn pe judecatori sa judece cu mai multa atentie, pentru ca in elaborarea hotararilor de Guvern de organizare si functionare ale ministerelor, ale autoritatilor administratiei centrale, conducatorii acestor institutii au posibilitatea legala de a-si organiza activitatea in departamente, directii generale, asa cum considera ei ca este bine'.

Aceasta din urma afirmatie este de natura a afecta independenta puterii judecatoresti, avand in vedere, pe de o parte, ca transmite ideea ca judecatorii nu acorda atentia cuvenita solutionarii litigiilor cu care sunt investiti, iar pe de alta parte, ca poate impregna populatiei convingerea ca actele emise de Guvern sunt excluse de la controlul judecatoresc, in procedura actiunii in contencios administrativ, ceea ce conduce, din nou, la ideea ca judecatorii nu-si cunosc si nu-si respecta competentele.

Blamarea puterii judecatoresti pentru intarzierea reformei in administratie, prin afirmatia 'Daca in felul asta se suspenda hotarari de Guvern privitor la reorganizarea unor ministere, reforma in administratie va fi intarziata, pentru ca cine stie cand se va ajunge la judecarea pe fond', este, de asemenea, de natura sa afecteze independenta judecatorilor de a decide liber cu privire la litigiile pe care le au de solutionat, fara nicio influenta si presiune, dar si fara a fi limitati in acest demers de consecintele nefavorabile pe care le poate produce uneia dintre parti aplicarea corecta a legii, chiar si in cazul in care respectiva parte este o autoritate publica.

Atunci cand se pune problema libertatii de exprimare a reprezentantilor unei puteri in stat, Sectia pentru judecatori apreciaza ca limitele sunt mult mai stricte, acestia trebuind sa respecte, pe langa drepturile si libertatile individuale ale cetatenilor, si autonomia si independenta celorlalte puteri. In acest context, este evident ca cele sustinute de premierul Ludovic Orban sunt de natura sa afecteze increderea cetatenilor in sistemul de justitie si in capacitatea sa de a decide in afara oricaror influente.

Faptul ca declaratia analizata se refera la o solutie deja pronuntata nu exclude capacitatea ei de a aduce atingere independentei justitiei, mai ales ca ea se circumscrie si unui potential factor de presiune, nu doar asupra judecatorilor care vor solutiona calea de atac, ci si a celor care vor solutiona cauze similare.

In acest sens, in practica Consiliului Superior al Magistraturii, dar si in documentele care cuprind standardele internationale in materie de independenta a justitiei, s-a aratat ca pentru a se retine o afectare a independentei nu este necesar a se demonstra ca actiunea de presiune a avut, sau era de natura a produce, un rezultat concret, fiind suficient sa se creeze o parere publica defavorabila, pe baza unor afirmatii tendentioase, facute in scopul discreditarii justitiei.

Pentru a-si indeplini in mod corespunzator atributiile, magistratii au nevoie de increderea opiniei publice, iar aceasta incredere poate fi afectata de afirmatii ce pun la indoiala independenta, impartialitatea si competenta profesionala a judecatorilor, precum si credibilitatea justitiei ca sistem, fiind de natura sa influenteze in mod negativ opinia publica cu privire la corectitudinea judecatorilor si sa-i discrediteze pe acestia.

In raport de considerentele de mai sus, Sectia pentru judecatori constata ca afirmatiile publice facute la data de 24.06.2020 de catre domnul Ludovic Orban, primul-ministru al Guvernului Romaniei, au afectat independenta puterii judecatoresti”.


* Cititi aici intreaga Hotarare nr. 1033/2020

Comentarii

# VIKY date 8 September 2020 14:23 +21

Spune GuWernul Orban, si trage apa. Atat valoreaza acest guvern infect.

# Neanae date 8 September 2020 15:16 +6

Păi ce, e a mirare? KWI tuna și fulgera când vorbește și privește in jur, trozneste și scuipa pe CCR, pe magistrați - judecători, procurori - pe CSM și similare din câmpul justiției. Indipendența ca valoare aparține doar lui și guwernului lui. Pe indipendenta justiției tropăie ca derbedeii, cu paginile pe care sunt scrise legile fundamentale, fac cornete pentru semințe. Mai nou pentru arahide și fistic, depinzând cui s-or fi ploconit. Ce naște din pisica tot șoareci mâncă. Sica și ai lui sunt fătați de fatalaul sus numit ... așa ca asta este și așa va rămâne. Vor fura in veselie voturi și țara! Băgatul nasului in justiție este antrenament de sala pentru DESPOTISM, TOTALITARISM, DICTATURA. Cine nu se va duce la vot sa facă bine sa tacă, nu va avea drept la plangareala...

# mitica date 8 September 2020 16:10 +2

In care ******-uri au fost gasiti membrii acestui asa zis guvern?

# un mizantrop date 9 September 2020 05:10 +1

Acum, ce sa creada si Orban?! Cand incalci legea cu buna si abulica stiinta, cand ajungi in fata judecatorilor cu probe, martori, denuntatori, inregistrari...toate proband ca esti o biata lepra galbena si sentinta previzibila este rasturnata de suprastatalii care te "ocrotesc" inca de la nastere, ca pe orice odrasla securista cu nevoi speciale...ba, pentru efortul de a sari in piata ca un hopa-mitica cu doi neuroni din care unul vesnic matrafoxat, esti rasplatit cu functia de prim tzucalar al golemului din deal...si toate astea doar ca niste judecatori, aia care te-au achitat in ciuda probelor, s-au dovedit sub vremuri si sub control securist...ce parere sa ai despre judecatori?!

# un mizantrop date 9 September 2020 05:10 0

Acum, ce sa creada si Orban?! Cand incalci legea cu buna si abulica stiinta, cand ajungi in fata judecatorilor cu probe, martori, denuntatori, inregistrari...toate proband ca esti o biata lepra galbena si sentinta previzibila este rasturnata de suprastatalii care te "ocrotesc" inca de la nastere, ca pe orice odrasla securista cu nevoi speciale...ba, pentru efortul de a sari in piata ca un hopa-mitica cu doi neuroni din care unul vesnic matrafoxat, esti rasplatit cu functia de prim tzucalar al golemului din deal...si toate astea doar ca niste judecatori, aia care te-au achitat in ciuda probelor, s-au dovedit sub vremuri si sub control securist...ce parere sa ai despre judecatori?!

# jude date 9 September 2020 09:07 0

Nea Sica, dute, nene, lasa-ne! Esti varza murata, strainatatea te tine nu poporul asta !

# Stoica Doina date 13 September 2020 22:36 0

Vai de tine,popor român.Ce erai si ce-ai ajuns!!@

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva