Prezenta judecatoarei Iulia Antoanella Motoc (foto) la CEDO nu constituie neaparat un atu pentru cetatenii romani, cat mai ales pentru statul roman. Intr-una dintre primele hotarari pronuntate la Strasbourg de fosta judecatoare a Curtii Constitutionale intr-o cauza privind Romania, Motoc a facut opinie separata, alaturi de judecatorul Olandei la CEDO, respingand cererea de despagubire formulata de un roman. Cu toate acestea, Liviu Gramada, in varsta de 45 de ani, a obtinut o solutie favorabila, statul fiind obligat sa-i plateasca 4.000 de euro daune morale, dupa ce un politist l-a impuscat in coapsa, in 2005, incident soldat cu achitarea agentului de Politie si cu 45 de zile de spitalizare pentru victima sa. Camera care a dezbatut cauza Gramada vs. Romania a fost formata din judecatorii Josep Casadevall (Andorra, presedinte), Alvina Gyulumyan (Armenia), Jan Sikuta (Slovacia), Nona Tsotsoria (Georgia), Kristina Pardalos (San Marino) - care s-au pronuntat in sensul obligarii statului roman la plata de daune morale, Johannes Silvis (Olanda) si Iulia Antoanella Motoc - care au considerat ca Liviu Gramada nu este indreptatit sa primesca despagubiri.

Instantele din Romania l-au achitat pe politist, dar i-au recunoscut victimei acestuia dreptul la daune morale

In noaptea de 22 mai 2005, in satul Bogata din judetul Cluj, un ofiter de Politie insotit de un alt agent a oprit un autoturism in care se aflau cinci persoane, avand suspiciunea ca soferul a consumat bauturi alcoolice la barul din sat. Dupa ce soferul a refuzat sa se legitimeze si sa mearga la sectie pentru a-i fi masurata alcoolemia, situatia a degenerat. Politistul a raspuns cu un spray lacrimogen, iar mai tarziu - dupa ce a chemat intariri pentru ca soferul s-a refugiat in casa lui Liviu Gramada -, a facut uz de arma, unul dintre gloante lovindu-l pe Gramada in coapsa dreapta. Raportul de expertiza medico-legala finalizat la 20 decembrie 2006 a stabilit ca acesta a avut nevoie de 45 de zile de ingrijiri.

Ulterior, intr-o sentinta pronuntata la 12 februarie 2008, Tribunalul Cluj l-a achitat pe ofiterul de Politie, in motivare fiind invocata legitima aparare, dar a admis partial despagubirile solicitate de reclamant, obligandu-l pe politist sa-i plateasca victimei sale 20.000 de lei daune morale. Curtea de Apel si Inalta Curte au confirmat hotararea de la fond.

CEDO i-a dat daune morale de 4.000 de euro pentru incalcarea articolului 3 din Conventie

Nemultumit insa de decizia instantelor din Romania, Liviu Gramada s-a adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului, care i-a admis cererea si a obligat statul roman sa-i plateasca despagubiri morale de 4.000 de euro, desi acesta a solicitat 100.000 de euro. Curtea de la Strasbourg a admis, in parte, plangerea formulata de reclamantul Liviu Gramada si a hotarat cu majoritate de voturi (5 la 2) ca a existat o incalcare a articolului 3 din Conventie, care prevede ca "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante":

"Hotaraste, cu cinci voturi la doua, ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii – in conformitate cu articolul 44.2 din Conventie –, suma de 4.000 de euro, plus orice suma care poate fi perceputa ca impozit pentru prejudiciu moral, in valuta nationala a statului reclamat, la rata de schimb din ziua efectuarii platii".

Iulia Motoc nu a fost de acord cu condamnarea Romaniei la plata a 4.000 de euro

Asa cum mentionam ceva mai devreme, decizia a fost luata cu un vot de 5 la 2. Cei care au facut opinie separata au fost judecatorii Johannes Silvis si Iulia Motoc. Acestia au considerat ca Liviu Gramada si-a pierdut statutul de victima, dupa ce instantele din Romania i-au dat decizii favorabile.

Prezentam opinia separata comuna formulata de judecatorii Johannes Silvis si Iulia Antoanella Motoc:

„1.Consideram ca faptele, asa cum sunt ele prezentate de Camera, contin elemente speculative in raport cu realitatea situatiei cu care s-a confruntat ofiterul de Politie. Aspect important, Curtea, care nu este o „prima instanta de judecata”, nu se afla in situatia favorabila de a reconstitui faptele sau de a intocmi expertiza balistica date fiind circumstantele care fac din acest caz un incident izolat, spontan. Avand in vedere pozitia si rolul Curtii, concluziile avansate de majoritate, referitoare la faptul ca au existat omisiuni imputabile autoritatilor judiciare, nu ni se par intru totul relevante. Inalta Curte de Casatie si Justitie a afirmat foarte clar ca ofiterul de Politie a reactionat considerand ca, data fiind agresivitatea manifestata de persoanele implicate in incident, viata sa si a colegului sau au fost puse in pericol. ICCJ a confirmat hotararea Tribunalului Cluj, care a decis in prima instanta ca in acest caz trebuie sa se aplice prevederile din Codul penal privitoare la forta disproportionata in situatie de legitima aparare. Mai mult decat atat, instantele romane au invocat principiile de baza ale ONU privind recurgerea la forta si utilizarea armelor de foc de catre cei responsabili cu aplicarea legii. In aceste conditii, data fiind si amploarea procedurilor interne efectuate in acest caz, suntem de parere ca, in ceea ce priveste Camera, aceasta nu ar fi trebuit sa-si asume rolul de judecator de fond competent sa evalueze faptele (a se vedea, printre altele, cauza Edwards vs. Marea Britanie, 16 decembrie 1992, si cauza Klaas vs. Germania , 22 septembrie 1993) si, de asemenea, se considera ca aceasta nu s-a aflat in posesia unor date convingatoare pentru a oferi o apreciere diferita de aceea a instantelor romane (cauza Barbu Anghelescu vs. Romania).

2.In concordanta cu acest punct de vedere, avem si un al doilea motiv care ne determina sa nu imbratisam parerea majoritatii Camerei. In opinia noastra, reclamantul si-a pierdut statutul de victima. Reclamantul trebuie sa-si justifice calitatea de victima pe intreaga durata a procedurii (cauza Burdov vs. Rusia, 2002). Totusi, adoptarea de catre autoritatile nationale a unei decizii sau a unei masuri favorabile reclamantului va avea drept efect pierderea calitatii de victima doar daca este insotita de o recunoastere explicita a faptei sau, cel putin, de indreptarea faptei. Aceasta depinde, printre altele, de natura dreptului presupus a fi incalcat, de motivarea deciziei (cauza Jensen vs. Danemarca) si de persistenta unor consecinte nefavorabile (Freimanis si Lidums vs. Letonia). In acest caz, rationamentul autoritatii judiciare se bazeaza, in ultima instanta, pe estimarea ca a existat o aparare disproportionata din partea ofiterului de Politie. In cele din urma, chiar daca a fost achitat penal, instanta l-a obligat la plata unor despagubiri in favoarea reclamantului, care a obtinut astfel 5.000 de euro cu titlu de daune morale. Ca atare, este clar ca autoritatile romane au recunoscut incalcarea. Aceasta recunoastere este urmata de o reparatie. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, repararea prejudiciului trebuie sa fie echitabila, suficienta. Aceasta depinde de toate circumstantele cauzei, in special de natura incalcarii Conventiei (cauza Gaefgen). Din acest punct de vedere, ca si in cauza Gaefgen, evaluarea circumstantelor este susceptibila sa conduca la concluzii diferite. In ceea ce priveste cazul nostru, ar trebui sa avem in vedere ca reclamantul insusi a fost cel care a instigat. Se poate observa ca excesul de aparare considerat o incalcare a dreptului prevazut in articolul 3 din Conventie nu echivaleaza cu un tratament in mod intentionat degradant. Din aceasta perspectiva, consideram ca despagubirea primita de reclamant este suficienta pentru ca acesta sa nu mai ridice pretentiile cuvenite victimei in sensul articolului 34 al Conventiei, intrucat este doar cu putin mai mica decat minimul pe care il acorda Curtea, in general, in cazurile in care se constata incalcarea articolului 3.”

*Cititi aici decizia CEDO din 11 februarie 2014 pronuntata in cauza "Gramada vs. Romania"