Parlamentarii PNL-USR-PLUS-UDMR care au revocat-o pe Renate Weber (foto 1) din functia de Avocat al Poporului nu s-au deranjat sa indice explicit incalcarile legii de care ea s-ar fi facut vinovata. De aceea, Parlamentul a actionat discretionar, avertizeaza Curtea Constitutionala a Romaniei, in Decizia nr. 455/2021, prin care a declarat neconstitutionala Hotararea Parlamentului nr. 36/2021.

In plus, nu exista o procedura prin care persoana revocata din functia de Avocat al Poporului sa poata contesta la CCR hotararea prin care Parlamentul a operat respectiva revocare, atrage atentia Curtea. Amintim ca Decizia 455/2021 a fost adoptata in unanimitate (click aici pentru a citi).

Livia si Simina au adoptat o solutie mai supla

Pe de alta parte, oricat ar parea de bizar, CCR avertizeaza ca viciul de neconstitutionalitate rezida in insasi Legea nr. 35/1997, care nici ea nu reglementeaza cazurile explicite de revocare si nici dreptul la aparare al Avocatului Poporului. Argumentul invocat de catre Curte in aceasta privinta se refera la Decizia 80/2014, prin care instanta de contencios constitutional s-a pronuntat asupra unui proiect de revizuire a Constitutiei.

Spunem: „oricat ar parea de bizar”, intrucat aceasta este sugestia ce se desprinde din opinia concurenta a judecatoarelor constitutionale Livia Stanciu (foto 2 stanga) si Simina Tanasescu (foto 2 dreapta). Astfel, chiar daca sunt de acord cu declararea neconstitutionala a Hotararii Parlamentului 36/2021, ele subliniaza ca nu trebuie invocata presupusa neconstitutionalitate a unei legi cata vreme Curtea Constitutionala nu a fost sesizata cu respectiva exceptie de neconstitutionalitate. In sprijinul acestei idei, Stanciu si Tanasescu citeaza din Decizia CCR 875/2018, unde Curtea insasi a statuat ca deciziile CCR privind initiativele de revizuire a Constitutiei „nu pot face parte din fondul activ al jurisprudentei Curtii Constitutionale, in sensul conferirii aceleiasi posibilitati de valorificare a fortei juridice obligatorii a dispozitivului unei decizii a Curtii, atasat, in egala masura, si considerentelor pe care se sprijina acesta”. Pe scurt: Livia Stanciu si Simina Tanasescu dau de inteles ca CCR si-a extins cu de la sine putere limitele sesizarii.

Alta ciudatenie remarcata de catre judecatoarele Livia Stanciu si Simina Tanasescu are in vedere faptul ca in aceeasi Decizie 455/2021, Curtea Constitutionala stabileste conduita de urmat pentru Parlament (respectiv repunerea Renatei Weber in functia de Avocat al Poporului), chiar daca aceasta decizie nu a fost pronuntata pentru solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala.

In alta ordine de idei: cele doua judecatoare atrag atentia ca pentru revocarea Avocatului Poporului nu este suficienta simpla respingere de catre Parlament a rapoartelor de activitate, ca in cazul presedintilor radioului si televiziunii publice.

Prezentam principalele pasaje din Decizia CCR 455/2021:

„78. Curtea retine ca legea care reglementeaza revocarea, ca modalitate de incetare a unui mandat, trebuie sa stabileasca cu certitudine cazurile in care intervine aceasta sanctiune, mentionand expres ipotezele obiective, determinate sau determinabile, care pot declansa procedura de revocare (de exemplu, incidenta raspunderii penale sau a raspunderii disciplinare). De asemenea, legea trebuie sa prevada procedura in cadrul careia se analizeaza cererea de revocare si dupa a carei parcurgere organul competent poate dispune revocarea. Aceasta trebuie sa prevada titularul dreptului de a cere revocarea, organul competent sa cerceteze faptele imputate si vinovatia persoanei a carei revocare se cere sau garantiile exercitarii dreptului la apararea a acesteia (incunostintarea persoanei a carei revocare se cere, audierea sa publica inainte de revocare, posibilitatea de a propune probe in apararea sa, termenele procedurale etc.). Nu in ultimul rand, legea trebuie sa reglementeze dreptul la recurs in fata unei instante independente si impartiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta masura revocarii, in conditiile art.21 din Constitutie referitor la liberul acces la justitie. Pentru a-si putea exercita atributia de control al legalitatii si temeiniciei masurii revocarii, instanta trebuie sa cunoasca ratiunile pentru care a fost dispusa revocarea, iar aceasta motivare trebuie sa fie intrinseca actului de revocare. Obligatia autoritatii emitente de a motiva actul constituie o garantie contra arbitrariului si se impune cu precadere in cazul unui atare act prin care, dispunandu-se incetarea unui mandat in curs, se suprima drepturi sau situatii juridice individuale.

79. Sub aceste aspecte, prin Decizia nr.732 din 10 iulie 2012, retinand ca „este singura autoritate in masura sa aprecieze daca activitatea desfasurata de Avocatul Poporului, in calitatea sa de conducator al institutiei, s-a realizat in limitele stabilite de Constitutie si lege sau, dimpotriva, cu incalcarea acestora”, Curtea Constitutionala a statuat ca Parlamentul are competenta de a dispune masurile legale, „printr-o evaluare obiectiva in cadrul cailor si procedurilor exclusiv parlamentare”. Pornind de cele statuate in precedent si reiterand considerentele Deciziei nr.80 din 16 februarie 2014, potrivit carora „situatiile in care poate interveni revocarea trebuie individualizate cu precizie la nivelul legii, iar procedura care urmeaza sa fie respectata in aceasta situatie trebuie, de asemenea, stabilita prin norme lipsite de orice echivoc, astfel incat sa fie evitat riscul unei revocari arbitrarii”, Curtea constata ca actualul cadru normativ nu stabileste cazurile exprese in care poate interveni revocarea Avocatului Poporului si nici procedura care trebuie sa fie parcursa in cazurile in care se formuleaza o asemenea solicitare. Avand in vedere ca Parlamentul are posibilitatea de a aplica sanctiunea juridica a revocarii in urma constatarii incalcarii unor norme legale, oricare ar fi acestea, Curtea constata ca actualul cadru normativ in temeiul caruia este adoptata o astfel de hotarare prezinta o deficienta grava de continut, intrucat nu reglementeaza distinct si limitativ ipotezele in care se poate declansa procedura de revocare. Posibilitatea revocarii din functie a Avocatului Poporului „ca urmare a incalcarii Constitutiei si a legilor” nu respecta conditiile de claritate, previzibilitate si rezonabilitate. Aceasta constatare, coroborata cu faptul ca nici legea si nici regulamentele parlamentare nu prevad procedura in baza careia se adopta hotararea de revocare, limitandu-se la a stabili titularul propunerii de revocare si forul decident, si nici garantii cu privire la dreptul la aparare al persoanei revocate, converge spre concluzia ca hotararea astfel adoptata este rezultatul unui act arbitrar, lipsit de fundament constitutional, in opozitie cu dispozitiile art.1 alin.(3) din Constitutie care consacra principiul statului de drept.

80. De altfel, aceasta concluzie este confirmata de insasi autoritatea publica ce a dispus revocarea, care a retinut ca temei al revocarii faptul ca „Avocatul Poporului a indeplinit defectuos atributiile sale, fie prin actiunile realizate, fie prin omisiunea de a actiona in aria sa de competenta”. Or, este evident ca „indeplinirea defectuoasa” a atributiilor nu este echivalenta cu „incalcarea Constitutiei si a legilor”. Curtea constata ca, chiar in conditiile de maxima generalitate a sintagmei cuprinse in art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997, care prin ea insasi apare ca fiind viciata pentru neconstitutionalitate, Parlamentul i-a conferit acesteia un inteles si mai amplu, extinzand sfera cazurilor de revocare dincolo de incalcarea legii, la aplicarea sa defectuoasa. Fundamentand hotararea de revocare pe o interpretare a normei legale care excedeaza continutului sau, Parlamentul a actionat cu incalcarea dispozitiilor art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 si, implicit, a prevederilor art.1 alin.(5) din Constitutie, care consacra principiul legalitatii si al suprematiei Legii fundamentale. Curtea retine ca Parlamentul nu poate avea un drept discretionar cu privire la aplicarea sanctiunii revocarii, el insusi trebuind sa respecte exigentele legale si constitutionale in exercitarea propriilor competente.

81. Prin urmare, Curtea observa caracterul foarte vag al motivului de revocare, care nu este precizat riguros, astfel incat sa acopere numai abaterile grave savarsite de Avocatul Poporului, faptul ca legea nu prevede dreptul la aparare al Avocatului Poporului, in cadrul unei proceduri transparente, care sa asigure o audiere publica a acestuia, si ca nu exista o procedura de contestare a hotararii de revocare in fata Curtii Constitutionale de catre insasi persoana revocata, toate aceste elemente constituind, separat si impreuna, vicii de neconstitutionalitate ale hotararii Parlamentului supuse controlului instantei constitutionale. Este dreptul Parlamentului sa aprecieze existenta cazurilor de revocare a Avocatului Poporului, dar si obligatia Curtii Constitutionale sa analizeze in controlul de constitutionalitate a hotararii Parlamentului conformitatea motivelor invocate cu dispozitiile legale incidente, in virtutea liberului acces la justitie, pe care Constitutia il garanteaza persoanei revocate. Daca marja de apreciere a unei autoritati publice este suficient de larga atunci cand numeste o persoana intr-o functie publica (a se vedea Decizia nr.459 din 16 septembrie 2014, paragraful 38), atunci cand autoritatea publica dispune revocarea, ca sanctiune juridica, aceasta marja de apreciere nu exista, autoritatea publica fiind obligata sa-si motiveze actul prin raportare la dispozitiile concrete care reglementeaza institutia revocarii, iar aceasta motivare trebuie sa poata fi supusa controlului unei instante independente. (...)

83. Pentru argumentele aratate mai sus, Curtea apreciaza ca, in cazul de fata, nu este necesara o analiza a motivelor de revocare invocate in preambulul Hotararii Parlamentului Romaniei nr.36/2021, hotararea fiind lovita de vicii de neconstitutionalitate derivate din modul de reglementare si interpretare a institutiei revocarii Avocatului Poporului.

84. In concluzie, Curtea constata ca, intemeindu-se pe dispozitii legale care nu asigura garantiile de independenta ale Avocatului Poporului in raport cu alte autoritati publice, dispozitii carora Parlamentul le-a atribuit o alta interpretare decat cea care rezulta din continutul lor normativ, Hotararea Parlamentului Romaniei nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din functia de Avocat al Poporului incalca dispozitiile constitutionale cuprinse in art.1 alin.(3) si (5) care consacra principiul statului de drept si principiul legalitatii si al suprematiei Legii fundamentale, precum si dispozitiile art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997. Curtea constata ca, intrucat actul de revocare, care constituie cauza de incetare a mandatului Avocatului Poporului, este neconstitutional, acesta inceteaza sa mai produca efecte juridice. Prin urmare, in temeiul art.147 alin.(4) din Constitutie, care consacra caracterul general obligatoriu si efectele pentru viitor ale deciziilor Curtii Constitutionale, Curtea constata ca de la data publicarii prezentei decizii in Monitorul Oficial al Romaniei doamna Renate Weber isi reia calitatea de Avocat al Poporului, urmand a-si exercita mandatul constitutional pentru care a fost numita prin Hotararea Parlamentului Romaniei nr.18/2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.524 din 26 iunie 2019”.

Iata si cele mai importante fragmente din opinia concurenta Stanciu-Tanasescu:

„5. Cat priveste exigentele de fond, este relevant faptul ca revocarea Avocatului Poporului, prevazuta de art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997, nu se confunda cu raspunderea juridica a Avocatului Poporului, prevazuta de art.52 din Legea nr.35/1997 si nu are exclusiv natura de sanctiune juridica, putand fi considerata si un vot de blam adresat unui titular care, eventual, nu ar fi desfasurat activitatea proprie Avocatului Poporului in conformitate cu inaltele exigente de independenta si profesionalism impuse de Legea nr.35/1997 ori ar fi desfasurat-o constant in mod ineficient. Revocarea, ce este diferita de raspunderea juridica, poate sanctiona inclusiv o deturnare abuziva a rolului Avocatului Poporului si o transformare factice a sa, dintr-un aparator al drepturilor si libertatilor persoanelor fizice in raporturile acestora cu autoritatile publice intr-o institutie publica ce urmareste scopuri si produce consecinte contrare. Numai ca, spre deosebire de cauzele de incetare a mandatului Avocatului Poporului inainte de termen (reprezentate de demisie, incompatibilitate cu alte functii publice sau private, imposibilitate de indeplinire a functiei sau deces, prevazute in art.9 alin.(1) din Legea nr.35/1997), cauze care, conform art.9 alin.(3) din Legea nr.35/1997, se constata de catre birourile permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului in cel mult 10 zile de la aparitia lor, revocarea a fost reglementata distinct, in alin.(2) al art.9. Ea are prevazuta o procedura proprie, dar nu are detaliate explicit conditiile in care poate deveni incidenta, ceea ce prezerva Parlamentului o foarte larga marja de discretionaritate.

6. A considera ca Hotararea Parlamentului nr.36/2021 este neconstitutionala pentru ca a fost adoptata in baza unui cadru normativ care este deficient redactat – asa cum, prin raportare la concluziile judecatorului raportor, intuim ca a fost motivata decizia in prezenta cauza – echivaleaza cu a afirma ca neconstitutional este nu actul individual prin care este pusa in aplicare legea, ci insusi actul normativ de rang legislativ. Or, doua sunt obiectiile noastre fata de un astfel de rationament.

6.1. Pe de o parte, in prezenta cauza, Curtea Constitutionala nu a fost investita cu controlul constitutionalitatii Legii nr.35/1997, ci cu cel al unui act individual de punere in aplicare a prevederilor legale. Obiectul controlului de constitutionalitate, stabilit de autorii sesizarii, determina si procedura aplicabila in cauza aflata pe rolul Curtii Constitutionale, precum si efectele deciziei sale. In prezenta cauza Curtea a fost sesizata cu constatarea neconstitutionalitatii unei hotarari parlamentare in cadrul procedurii prevazuta de art.146 lit. l) din Constitutie si nu cu constatarea neconstitutionalitatii unei legi in cadrul procedurii prevazuta de art.146 lit. d) din Constitutie ori cu un conflict juridic de natura constitutionala conform art.146 lit. e) din Constitutie. Acest fapt obiectiv si incontestabil produce consecinte clare in privinta competentei Curtii Constitutionale, a procedurilor care se pot desfasura in fata sa si a efectelor pe care le va produce decizia ce urmeaza a fi pronuntata.

6.2. Pe de alta parte, neconstitutionalitatea legii nu se transfera automat asupra actului de punere in aplicare. Dimpotriva, tocmai in baza unui rationament contrar s-a nascut exceptia de neconstitutionalitate ca instrument procedural de aparare in cadrul modelului american de control al constitutionalitatii legilor, unde partea lezata de o lege neconstitutionala poate sustine ca nu respecta un act de aplicare a legii, nu pentru ca acesta ar fi ilegal ori neconstitutional in sine, ci pentru ca el se fundamenteaza pe o lege neconstitutionala. Aceasta duce insa la concluzia ca actul de aplicare (in cazul nostru, hotararea parlamentara) este legal si beneficiaza si de prezumtia de constitutionalitate, cata vreme nu a fost dovedita neconstitutionalitatea legii pe care el se bazeaza. Or, in acest punct al rationamentului ne intoarcem la obiectia anterior mentionata – nu Legea nr.35/1997 a fost deferita Curtii Constitutionale, ci un act individual de aplicare a ei – si avem confirmata si legalitatea demersului promovat prin Hotararea Parlamentului nr.36/2021, ceea ce in cauza de fata ar fi trebuit sa conduca la respingerea sesizarii. Rezultatul final al acestui rationament este contrar concluziei la care a ajuns Curtea Constitutionala in prezenta cauza.

6.3. In plus, a sustine ca Hotararea Parlamentului nr.36/2021 este neconstitutionala intrucat a fost adoptata in baza unui cadru normativ care este deficient redactat, pentru ca acest lucru a fost stabilit si printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale, ridica o problema suplimentara, ce vizeaza coerenta interna a jurisprudentei constitutionale. Este adevarat ca in Decizia nr.80/2014 Curtea a stabilit ca situatiile in care poate interveni revocarea Avocatului Poporului trebuie individualizate cu precizie la nivelul legii pentru a evita riscul unor revocari arbitrare, dar aceeasi Curte a stabilit si ca deciziile sale pronuntate in temeiul art.146 lit. a) teza finala din Legea fundamentala (s.n. ce vizeaza controlul de constitutionalitate a initiativelor de revizuire a Constitutiei) se refera la „o intentie de legiferare” si, de aceea, ele „nu pot face parte din fondul activ al jurisprudentei Curtii Constitutionale, in sensul conferirii aceleiasi posibilitati de valorificare a fortei juridice obligatorii a dispozitivului unei decizii a Curtii, atasat, in egala masura, si considerentelor pe care se sprijina acesta” (a se vedea considerentul nr.92 din decizia nr.875/2018).

Or, Decizia nr.80/2014, fiind o decizie pronuntata in temeiul art.146 lit. a) teza finala din Constitutie, nu face parte din fondul activ al jurisprudentei si, deci, nu mai poate fi invocata nici de parti in fata Curtii Constitutionale si nici de Curtea insasi.

7. Daca la toate acestea adaugam si faptul ca jurisdictia constitutionala nu se poate transforma in legiuitor pozitiv, dupa cum ea insasi a afirmat in repetate randuri, inclusiv in Decizia nr.875/2018, nu se poate sustine ca Hotararea Parlamentului nr.36/2021 este neconstitutionala pentru ca a fost adoptata in baza unui cadru normativ deficient redactat si pe care Curtea Constitutionala l-ar putea complini reducandu-l exclusiv la „abateri grave” ale Avocatului Poporului, asa cum, prin raportare la concluziile judecatorului raportor, intuim ca va fi motivata decizia in prezenta cauza (fara insa ca autoarele prezentei opinii concurente sa aiba garantia ca aceasta va fi motivarea, intrucat nu au avut acces sau cunostinta despre continutul Deciziei Curtii Constitutionale nr.455/2021).

8. In ce ne priveste consideram ca, Avocatul Poporului fiind o autoritate administrativa autonoma, dar care se bucura de un regim juridic de autonomie marcata - inclusiv sau mai ales - fata de Parlament, controlul parlamentar care se exercita asupra sa este „autentic, adica necesar si deplin” (a se vedea si Decizia nr.720/2017), dar nu poate trece dincolo de acele limite care ar stirbi independenta persoanei care exercita functia de Avocat al Poporului, asa cum aceasta este conturata in sens restrans de dispozitiile art.2 din Legea nr.35/1997 si, la un nivel mai general, de ansamblul dispozitiilor din capitolele I – „Dispozitii generale” si II „Mandatul Avocatului Poporului” din Legea nr.35/1997. De vreme ce art.2 din Legea nr.35/1997 arata ca „Institutia Avocatul Poporului este autoritate publica autonoma si independenta fata de orice alta autoritate publica, in conditiile legii”, rezulta ca independenta Avocatului Poporului nu este absoluta, ci este stabilita in limitele legii sale de functionare. Prin urmare, desi Parlamentul dispune de o larga marja de discretionaritate in desemnarea si revocarea Avocatului Poporului, el nu poate lua astfel de decizii arbitrar ori exclusiv in baza unor considerente de natura politica. Delicatul echilibru care trebuie sa existe intre, pe de o parte, oportunitatea politica a numirii ori revocarii unei anumite persoane pe sau dintr-o anumita functie publica, oportunitate asupra careia Parlamentul detine controlul, si, pe de alta parte, regularitatea juridica a actelor de numire ori revocare a Avocatului Poporului, cu privire la care Parlamentul trebuie sa respecte Constitutia si legislatia incidenta in respectiva materie, face posibil controlul constitutionalitatii hotararilor parlamentare individuale de numire ori revocare. (...)

9. Chiar daca precedentul creat de Decizia nr.732/2012 ar fi considerat irelevant in prezenta cauza, mult mai recent, in Decizia nr.103/2020 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.2 alin.(1), (3) si (4), ale art.15 alin.(1) lit.i) si ale art.52 din Legea nr.35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, Curtea Constitutionala a retinut ca, in conformitate cu art.60 din Constitutie, Avocatul Poporului prezinta celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora, de unde rezulta ca Avocatul Poporului se afla in raporturi constitutionale si legale directe cu Parlamentul si, conform art.52 din Legea nr.35/1997, acesta nu isi vede angajata raspunderea juridica in cazul respectarii legii, ci numai in situatia nerespectarii acesteia. In plus, conform art.9 din Legea nr.35/1997, mandatul Avocatului Poporului inceteaza inainte de termen, printre altele, in caz de revocare din functie, iar revocarea din functie a Avocatului Poporului, ca urmare a incalcarii Constitutiei si a legilor, se face de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor prezenti, la propunerea birourilor permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor doua Camere ale Parlamentului. Asadar, Curtea a concluzionat in sensul ca Avocatul Poporului raspunde numai in fata Parlamentului, activitatea sa fiind supusa controlului parlamentar (a se vedea considerentul nr.50 din Decizia nr.103/2020). Ca urmare, Parlamentul este singura autoritate in masura sa aprecieze daca activitatea desfasurata de Avocatul Poporului, in calitatea sa de conducator al institutiei, s-a realizat in limitele stabilite de Constitutie si lege sau, dimpotriva, cu incalcarea acestora si, in consecinta, printr-o evaluare obiectiva in cadrul cailor si procedurilor exclusiv parlamentare, sa dispuna masurile legale.

10. Pe cale de consecinta, Avocatul Poporului este supus controlului parlamentar, dar acest control parlamentar, ce poate fi concretizat inclusiv in evaluarea Avocatului Poporului in vederea revocarii sale, trebuie sa se desfasoare printr-o evaluare obiectiva si in conformitate cu Constitutia, regulamentele parlamentare si legile incidente in materie. Dovada faptului ca Avocatul Poporului este supus controlului parlamentar este si prevederea art.60 din Constitutia Romaniei, care il obliga pe acesta sa prezinte anual sau la cerere, rapoarte in fata celor doua Camere ale Parlamentului. Concret, in prezenta cauza, Avocatul Poporului si-a prezentat rapoartele de activitate pe anii 2018, 2019 si 2020, iar acestea au fost respinse de Parlament in cadrul unei proceduri parlamentare distincta de cea de revocare si necontestata pana acum. Pe cale de consecinta, exista premisele unei potentiale angajari a raspunderii juridice a conducatorului institutiei Avocatul Poporului in masura in care se poate stabili ca si-a indeplinit atributiile cu nerespectarea legii. Numai ca, spre deosebire de alte autoritati administrative autonome in cazul carora respingerea rapoartelor anuale de activitate conduce la demiterea de drept a consiliului lor de administratie (a se vedea art.46 alin.(7) din Legea nr.41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune), in cazul Avocatului Poporului Legea nr.35/1997 nu cuprinde o astfel de prevedere. Prin urmare, pentru revocarea Avocatului Poporului nu este suficienta respingerea rapoartelor anuale, ci trebuie respectate prevederile art.9 din Legea nr.35/1997, respectiv trebuie identificate fapte concrete sau omisiuni evidente in exercitarea atributiilor sale, prin care Avocatul Poporului a incalcat norme explicit identificate din Constitutie ori din legea sa de organizare si functionare sau care s-au concretizat intr-o deturnare abuziva a Avocatului Poporului de la rolul sau constitutional.

11.1. Mai precis, revocarea Avocatului Poporului nu poate avea loc pentru realizarea atributiilor sale, ci pentru nerealizarea atributiilor sale ori pentru realizarea defectuoasa a acestora sau pentru exces de putere.

11.2. Reamintim aici prevederile art.52 din Legea nr.35/1997, in conformitate cu care raspunderea juridica a Avocatului Poporului nu poate fi angajata pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le indeplineste cu respectarea legii si in exercitarea atributiilor sale legale, ci doar pentru cele savarsite in afara cadrului legal.

11.3. Revocarea prevazuta de art.9 din Legea nr.35/1997 ar putea opera si pentru acte, fapte sau omisiuni savarsite abuziv sau cu exces de putere daca abuzul sau excesul de putere sunt dovedite. Altfel spus, revocarea Avocatului Poporului nu poate fi realizata pentru ca acesta ar fi fost independent in exercitarea mandatului ci, dimpotriva, pentru ca si-ar fi incalcat obligatia de a nu avea un mandat imperativ ori reprezentativ (art.2 alin.(4) fraza intai din Legea nr.35/1997) sau pentru ca si-ar fi incalcat obligatia de a nu accepta instructiuni ori dispozitii (art.2 alin.(4) fraza finala din Legea nr.35/1997). Revocarea Avocatului Poporului ar putea opera, eventual pentru ca acesta s-ar fi substituit autoritatilor publice cu care interactioneaza (art.2 alin.(3) din Legea nr.35/1997) sau pentru ca nu ar fi depus rapoarte anuale de activitate in vederea dezbaterii lor in Parlament (art.5 din Legea nr.35/1997) sau, cel mai grav, pentru ca in activitatea sa nu ar fi aparat, protejat ori promovat drepturile si libertatile persoanelor fizice in raporturile acestora cu autoritatile publice (art.1 din Legea nr.35/1997). O astfel de revocare valorifica marja de apreciere de care dispune Parlamentul in baza art.9 din Legea nr.35/1997, dar ramane cel mai dificil de pus in practica deoarece presupune realizarea unei evaluari anevoios de facut, greu de probat si, nu in ultimul rand, vizeaza aspecte care au un pronuntat caracter subiectiv, pentru care este complicat de stabilit criterii clare si obiective.

11.4. De aceea, consideram ca in Hotararea Parlamentului nr.36/2021 trebuia precizata si clar identificata fiecare fapta ori omisiune imputata Avocatului Poporului, precum si atributia corespunzatoare ce nu a fost realizata sau a fost realizata defectuos ori abuziv, inclusiv prin mentionarea normelor juridice astfel incalcate. Acest lucru a fost respectat doar in privinta netransmiterii raportului special privind problemele de sistem constatate in cazul crimelor de la Caracal, prin evocarea art.15 alin.(2) din Legea nr.35/1997, dar lipseste in privinta tuturor celorlalte fapte enumerate in instrumentul de prezentare si motivare a Hotararii Parlamentului nr.36/2021. In atare conditii Hotararea Parlamentului nr.36/2021 este neconstitutionala pentru ca a fost adoptata fara respectarea conditiilor de fond referitoare la revocarea Avocatului Poporului, asa cum sunt acestea stabilite in prezent de art.9 din Legea nr.35/1997, ceea ce poate conduce la concluzia unei manifestari arbitrare a Parlamentului, cu incalcarea exigentelor statului de drept prevazute de art.1 alin.(3) din Constitutie si principiului legalitatii si suprematiei Constitutiei prevazut de art.1 alin.(5) din Constitutie. Exigentele de natura procedurala mentionate de art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 au fost insa respectate.

12. Constatarea neconstitutionalitatii Hotararii Parlamentului nr.36/2021 produce efectele juridice specifice controlului de constitutionalitate a posteriori. Desi art.147 din Constitutie nu a avut in vedere si controlul constitutionalitatii unor hotarari parlamentare cu caracter individual, el precizeaza ca dispozitiile din regulamentele parlamentare constatate a fi neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii in Monitorul Oficial, Parlamentul fiind obligat sa le puna de acord cu dispozitiile Constitutiei. Cum in art.28 alin.(3) din Legea nr.47/1992 referitoare la organizarea si functionarea Curtii Constitutionale atributia verificarii hotararilor parlamentare a fost grefata pe atributia verificarii regulamentelor parlamentare, efectele juridice ale unei decizii de neconstitutionalitate ce vizeaza o hotarare individuala a Parlamentului ar trebui sa fie asemanatoare. In concret, ele ar trebui sa conduca la suspendarea efectelor juridice ale Hotararii nr.36/2021 timp de 45 de zile si incetarea lor dupa acest termen daca Parlamentul nu isi pune de acord hotararea cu Constitutia. In acest context trebuie precizat si ca, atunci cand este investita cu verificarea constitutionalitatii unor hotarari parlamentare cu caracter individual, Curtea Constitutionala nu este instanta judiciara de contencios administrativ pentru a putea dispune repunerea in situatia anterioara a persoanelor vizate de actul individual invalidat. De asemenea, neaflandu-ne nici in prezenta unui conflict juridic de natura constitutionala, credem ca jurisdictia constitutionala nu poate preciza autoritatilor publice conduita de urmat si nu poate dispune cu privire la reluarea sau nu a mandatului de Avocat al Poporului de catre doamna Renate Weber”.

Redam textul Hotararii Parlamentului 36/2021:

„Prevederile art. 58 alin. (1) si ale art. 59 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata, consfintesc la nivel constitutional rolul institutiei Avocatului Poporului, aparatorul din oficiu al drepturilor si libertatilor persoanelor fizice.

Potrivit dispozitiilor art. 60 din Legea fundamentala, Avocatul Poporului raspunde numai in fata Parlamentului, activitatea sa fiind supusa controlului parlamentar.

Legea organica a institutiei Avocatul Poporului, Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, republicata, prevede caracterul acestei institutii, si anume acela de autoritate publica autonoma si independenta fata de orice alta autoritate publica, in conditiile legii.

Rolul acestei institutii este necesar a fi concretizat prin masuri reale de aparare a drepturilor si libertatilor cetatenesti.

In conditiile in care Parlamentul Romaniei a constatat motivat ca Avocatul Poporului a indeplinit defectuos atributiile sale, fie prin actiunile realizate, fie prin omisiunea de a actiona in aria sa de competenta, Parlamentul are nu numai posibilitatea, ci chiar obligatia de a actiona in sensul sanctionarii Avocatului Poporului in sensul revocarii din functie a conducatorului institutiei, conform legii.

Parlamentul nu poate ignora dispozitiile constitutionale care ii consacra prerogativa exclusiva de exercitare a controlului parlamentar, Parlamentul fiind singura autoritate in masura sa aprecieze daca activitatea desfasurata de Avocatul Poporului s-a realizat in limitele stabilite de Constitutie si lege sau, dimpotriva, cu incalcarea acestora, putand dispune masurile legale.

De la numirea in functie si pana in prezent, Avocatul Poporului nu a transmis Parlamentului si Guvernului raportul special si recomandarile sale privind problemele de sistem constatate de acesta in cazul crimelor de la Caracal, incalcand atributia legala prevazuta de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 35/1997, republicata.

Avocatul Poporului nu si-a indeplinit, prin activitatea derulata in anul 2020, rolul si obligatiile legale in domeniul apararii, protectiei si promovarii drepturilor copilului, in cazul copiilor puternic afectati de restrictiile adoptate pe durata pandemiei si expusi actelor de violenta domestica ori infractiunilor de agresiune sexuala, exploatare sexuala si pornografie infantila.

Declansarea in anul 2020, de catre Avocatul Poporului, conducator al institutiei, a mecanismului national privind prevenirea torturii (MPN) cu privire la unitatile sanitare care trateaza pacienti COVID-19, sub aspectul monitorizarii acestora, s-a facut cu incalcarea legii si fara temei concret, constand in existenta unor sesizari care sa creeze suspiciuni rezonabile privind existenta unor acte sau fapte ce pot fi asimilate torturii.

Parlamentul a constatat ca Avocatul Poporului a incalcat si prevederile Protocolului optional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptata la New York la 10 decembrie 1984, ratificat prin Legea nr. 109/2009, care mentioneaza exact care sunt centrele de detentie supuse monitorizarii si include unitatile sanitare in aceste categorii.

Parlamentul a constatat ca instituirea de catre Avocatul Poporului a mecanismului national de prevenire a torturii cu privire la spitale COVID-19 si centre de carantinare nu a avut nicio finalitate concreta, nefiind nici pana la acest moment prezentate niciun fel de concluzii ale monitorizarii spitalelor/centrelor de carantinare cu privire la potentiale incalcari ale drepturilor omului. In consecinta, doamna Renate Weber, conducator al institutiei Avocatului Poporului, se situeaza in afara atributiilor constitutionale conferite institutiei Avocatului Poporului si in afara limitelor legii stabilite pentru exercitarea atributiilor proprii, deoarece a declansat sau a permis, ultra vires, subordonatilor sai sa declanseze mecanismul national de prevenire a torturii in privinta monitorizarii „spitalelor care asigura asistenta medicala pacientilor testati pozitiv cu virusul SARS-CoV2, in faza I sau in faza II, ori sunt unitati-suport“, fara respectarea dispozitiilor legale in materie.

Avocatul Poporului nu a sprijinit autoritatile nationale competente si nu a realizat in 2019 si in 2020 actiuni proprii, potrivit atributiilor sale, pentru indeplinirea obiectivului de referinta nr. 4 din cadrul Mecanismului de cooperare si verificare (MCV) „Adoptarea unor masuri suplimentare de prevenire si combatere a coruptiei, in special in cadrul administratiei locale“, desi rapoartele MCV adoptate de Comisia Europeana au statuat rolul relevant al Avocatului Poporului pentru MCV, in special din perspectiva celui de al patrulea obiectiv de referinta, si anume prevenirea si combaterea coruptiei. Or, in lumina recentei decizii a Curtii de Justitie a Uniunii Europene din 18 mai 2021 privind Romania, modul in care Romania isi realizeaza cele patru obiective de referinta din Decizia 2006/98 este analizat in rapoartele anuale intocmite de Comisia Europeana, iar Romania prin autoritatile competente, inclusiv Avocatul Poporului, trebuie sa se conformeze Deciziei 2006/98 si rapoartelor MCV ale Comisiei (a se vedea paragraful 177 din decizie).

Avocatul Poporului nu a actionat in mod constant in raporturile sale cu Parlamentul si cu celelalte autoritati in spiritul colaborarii loiale si al respectului reciproc intre autoritatile publice.

Argumentele expuse coroborate conduc la concluzia ca doamna Renate Weber a incalcat legea, afectand rolul constitutional si eficienta institutiei Avocatului Poporului, incalcand prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, republicata, astfel incat se impune masura revocarii sale din functie in temeiul prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 35/1997, republicata.

Pentru aceste motive, in conformitate cu dispozitiile art. 67 din Constitutie,

in temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) si (2) din Legea nr. 35/1997, republicata,

Parlamentul Romaniei adopta prezenta hotarare.

ARTICOL UNIC

Doamna Renate Weber se revoca din functia de Avocat al Poporului.

Aceasta hotarare a fost adoptata de Camera Deputatilor si de Senat in sedinta comuna din 16 iunie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata”.

* Cititi aici intreaga Decizie CCR 455/2021

sursa foto Weber: Mediafax

sursa foto Stanciu si Tanasescu: Clujust.ro