28 July 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Comisia 2 a CSM se plange: „Sistemul Justitiei a fost in mod constant subfinantat... nu se iau in considerare aspectele calitative ale muncii procurorilor, procentul achitarii fiind un indicator specific nu doar sistemului judiciar roman”

Scris de: Ramona LICA | pdf | print

8 November 2012 16:51
Vizualizari: 3247

 

Presedinta si vicepresedinta CSM, Alina Ghica si Oana Haineala, precum si ceilalti membrii CSM care fac parte din Comisia de lucru nr. 2 - Eficientizarea activitatii Consiliului Superior al Magistraturii si a institutiilor coordonate, parteneriatul cu institutiile interne si societatea civila, Mona Pivniceru, Mircea Aron, Gratiana Isac, Horatius Dumbrava, Alexandru Serban, Bogdan Gabor, Marius Tudose Badea, Cristi Danilet, Florentina Gavadia, si Corina Dumitrescu, au facut unele observatii pe marginea unui proiect privind Raportul de Analiza Functionala a Sectorului Justitiei din Romania, pe care le-au transmis Ministerului Justitiei. Principalele obiectiuni ale membrilor comisiei au fost la capitolul resurse bugetare si finaciare, subliniind faptul ca sistemul justitiei a fost in mod constant subfinantat: „DEA va realiza o analiza a datelor privind resursele financiare ale Consiliului Superior al Magistraturii si ale instantelor pe ultimii trei ani, avand in vedere si obiectiunile formulate de CSM cu ocazia acordarii avizului conform pentru proiectul de buget in anul 2011”.


Observatiile Comisiei nr. 2 au fost legate de raportul dintre personalul administrativ si magistrati, de rata extrem de mare de condamnare, de rolul CSM in lupta impotriva coruptiei, de rolul Inspectiei Judiciare, de institutia Avocatului Poporului pentru aspecte judiciare, de rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie de unificare a practicii.

Iata solutia Comisiei CSM nr. 2 care si-a insusit proiectul de raspuns intocmit de DAERIP, cu urmatoarele observatii:

- Referitor la observatia din raport, conform careia „raportul dintre personalul administrativ si magistrati este neobisnuit de scazut, numeroase deficiente in ceea ce priveste specialistii nejudiciari” se va mentiona rolul important al SNG in privinta recrutarii grefierilor, a formarii profesionale initiale si continue a acestora, precum si faptul ca Plenul si-a exercitat atributia de coordonare a recrutarilor de grefieri la nivel descentralizat, inclusiv prin aprobarea tematicii si a bibliografiei de concurs, similare celor aprobate in cazul concursului de admitere la SNG (atribut DRUO); totodata, urmeaza a se mentiona in raspuns ca prin ultima forma a amendamentelor propuse la proiectul de lege privind statutul personalului de specialitate, aflat in prezent in dezbaterea in Senat, Consiliul Superior al Magistraturii a sustinut crearea unui sistem centralizat de recrutare si promovare a grefierilor in sistem, prin concurs organizat de SNG;

- Referitor la observatia din raport privind resursele bugetare si financiare, se va mentiona in raspuns faptul ca sistemul justitiei a fost in mod constant subfinantat; DEA va realiza o analiza a datelor privind resursele financiare ale Consiliului Superior al Magistraturii si ale instantelor pe ultimii trei ani, avand in vedere si obiectiunile formulate de CSM cu ocazia acordarii avizului conform pentru proiectul de buget in anul 2011; in ceea ce priveste preluarea bugetului instantelor, s-a agreat ideea prevazuta actualmente la nivel legislativ, respectiv preluarea acestuia de catre ICCJ.

- Referitor la observatia din raport privind rata extrem de mare de condamnare, s-a aratat ca problematica este abordata in mod superficial, fara luarea in considerare a aspectelor calitative ale muncii procurorilor, procentul achitarii fiind un indicator specific nu doar sistemului judiciar roman, ci tuturor sistemelor europene care este avut in vedere in procesul de evaluare a procurorilor; nu se poate retine aspectul de politica excesiva a procurorilor de evitare a riscurilor, intrucat si in actualul CPP si in noul CPP se prevede obligatia Ministerului Finantelor Publice de a se indrepta cu actiuni in regres impotriva magistratilor, ca urmare a obligarii statului de despagubiri in caz de condamnare sau arestare nelegala.

- In ceea ce priveste rolul CSM in lupta impotriva coruptiei, trebuie introduse date privind numarul avizelor de incuviintare a perchezitiei, arestarii magistratilor, etc., precum si date privind sanctiunile disciplinare aplicate;

- Referitor la observatia privind rolul Inspectiei Judiciare, se insuseste proiectul de raspuns, cu observatia ca trebuie mentionat faptul ca Inspectia Judiciara a fost infiintata prin lege, si nu de catre Consiliul Superior al Magistraturii;

- Referitor la institutia avocatului poporului pentru aspecte judiciare, trebuie retinut, cu aspecte de natura constitutionala si de drept comparat, rolul Avocatului Poporului in Romania;

- Referitor la rolul ICCJ de unificare a practicii, mai trebuie precizat ca, in indeplinirea aceluiasi rol, la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie are loc periodic discutarea pe sectii a solutiilor pronuntate, ulterior seturile de hotarari cuprinzand solutii de principiu fiind transmise curtilor de apel. Totodata, judecatorii sectiilor se deplaseaza la curtile de apel din tara, conform planificarilor anuale, precum si la solicitarile formulate de aceste instante, participand la dezbaterile privind unificarea practicii, concluziile acestora fiind consemnate in minute ce dobandesc o natura consultativa.

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 26.07.2024 – Judecatoarea Blanariu a primit reject. CSM a facut curat dupa procurorul Gherman

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva