Raportul Inspectiei Judiciare, prin care inspectorii CSM i-au aparat reputatia presedintei CSM Oana Schmidt - Haineala, si aprobarea lui de catre plenul CSM al carei sefa este, dovedeste inca o data ca aceasta structura nu face decat sa spele ca la "Nufarul" magistrati care ar fi trebuit sa raspunda profesional si material pentru o eroare judicara cum este cea a tanarului Nicolae Tigaret. Pe scurt, desi Tigaret a fost trimis in judecata de catre procurorul Pavel Vasile, dupa ce prim-procurorul de la acea vreme, Oana Schmidt-Haineala i-a confirmat rechizitoriul, adica temeinicia si legalitatea probelor administrate, acesta a fost achitat de toate cele trei instante, in temeiul articolului 10, litera c C.p.p., stabilind clar ca fapta de care era acuzat nu a fost comisa de el. Cu alte cuvinte, procurorul Pavel Vasile a trimis in judecata un om nevinovat, cu confirmarea sefei Oana Haineala, iar adevaratul autor a fost lasat in libertate de acesti magistrati care pot fi acuzati cel putin de incompetenta.

Poti sa mai ai reputatie profesionala dupa ce ai trimis in judecata, nejustificat, un nevinovat?

Suparata pe jurnalisti, mai ales pe cei de la Antena 3, care au preluat si dezbatut subiectul de la site-ul Lumeajustitiei.ro intrucat acesta este, fara putinta de tagada, un subiect de interes public, presedinta CSM a solicitat Inspectiei Judiciare care lucreaza sub umbrela institutiei pe care o conduce, sa-i apere reputatia. Inspectia Judiciara a sarit imediat in ajutorul presedintei CSM si, insailand o motivatie care suprinde si care dovedeste ca inspectorii sunt de rea-credinta si nu au tinut cont deloc de jurisprudenta CEDO in materia articolului 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, concluzionand intr-un raport aprobat de plenul CSM ca "prin afirmatiile facute in cadrul dezbaterilor, jurnalistii au depasit limitele admisibile ale libertatii de exprimare, asa cum sunt protejate de dispozitiile art. 10 din Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale". Inspectorii nu arata care sunt aceste "limite admisibile", ci doar au invartit condeiul in asa fel incat jurnalistii sa fie scosi vinovati ca si-au permis sa aduca in fata publicului acest caz cutremurator. Atat jurnalistii Lumeajustitiei.ro cat si cei de la Antena 3 au comentat si opiniat ca in conditiile in care fostul prim-procurorul de la Parchetul Tribunalului Bacau - la acea vreme Oana Schmidt-Haineala - nu ar fi confirmat rechizitoriul, tanarul inculpat Tigaret nu ar fi fost trimis in judecata si nici nu ar fi stat 13 luni in arest nevinovat si, drept urmare, nu am mai fi discutat azi despre o eroare judiciara. Verificarea rechizitoriului era o indatorire profesionala a Oanei Haineala, care trebuia sa garanteze ca drepturile acuzatului sunt respectate. Daca s-ar fi uitat in jurisprudenta CEDO, inspectorii judiciari ai fi trebuit sa cunoasca mai bine ce spune Curtea despre libertatea de exprimare si opinie si despre "limitele ei", inclusiv in ceea ce priveste criticile pe care presa le lanseaza la adresa unor magistrati.

CEDO, speta Dalban: "Jurnalistul nu poate fi impiedicat sa exprime judecati de valoare critice"

In Ghidul privind punerea in aplicare a articolului 10 al Conventiei Europene pentru Drepturile Omului (Manuale privind Drepturile omului, nr.2, sub semnatura cui credeti? - chiar a fostului ministru al Justitiei Monica Macovei- se arata urmatoarele:

"Din timp ce libertatea discutata se refera la comunicarea atat a informatiilor cat si a ideilor, distinctia trasata de catre Curte devine relevanta la aceasta etapa incipienta. Determinand distinctia clara intre informatii (fapte) si opinii (judecati de valoare) Curtea a declarat ca „existenta faptelor poate fi demonstrata, in timp ce adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit...

In cazul judecatilor de valoare, proba veridicitatii este imposibila, iar exigenta administrarii ei afecteaza esenta libertatii de opinie, care constituie unul din elementele fundamentale ale dreptului garantat de articolul 10 din Conventie (...) In timp ce opiniile sunt puncte de vedere sau declaratii personale asupra unui eveniment sau situatii si nu sunt susceptibi-le de probatiune, faptele, adevarate sau false, in baza carora se formeaza o opinie, s-ar putea dovedi a fi adevarate sau false. In egala masura, in speta Dalban, Curtea a declarat inacceptabila ideea „ca un ziarist ar trebui impiedicat sa expri-me judecati de valoare critice, cu conditia ca el sau ea sa poata dovedi adevarul”.

Prin urmare, deopotriva cu informatiile sau datele care pot fi verificate, criticile sau speculatiile, care nu pot fi supuse probei veridicitatii sunt, de asemenea, protejate de articolul 10. In plus, judecatile de valoare, in special cele exprimate asupra problemelor dezbatute in arena politica, se bucura de o protectie speciala in conformitate cu exigenta pluralismului opiniilor, care este cruciala intr-o societate democratica. Mai mult, in ceea ce priveste faptele, Curtea a recunoscut apararea bunei credinte in scopul acordarii mijloacelor de informare in masa „a unui spatiu rezervat pentru eroare”.

Pe de alta parte, criticile jurnalistilor sunt bazate pe fapte reale, intrucat in cazul Tigaret, acesta a fost achitat definitiv – cu autoritate de lucru judecat – de instantele de judecata, dovedindu-se ca este nevinovat si, implicit, ca procurorii l-au trimis nejustificat in judecata. Faptul ca Inspectia CSM a ocolit acest adevar stabilit de Justitie, dovedeste ca s-a urmarit in mod premeditat acoperirea si aobsolvirea de orice fel de raspundere a unui procuror (aflat vremelnic pe functia de sef a CSM) care nu reprezinta Justitia, intrucat aceasta se realizeaza conform Constitutiei doar prin ICCJ si celelalte instante judecatoresti.

Jurnalistii pot comenta si aduce critici chiar daca subiectul e in dezbaterea instantelor!

Referitor la libertatea de exprimare si reputatia si drepturile celorlalti, in acest manual inspectorii vor regasi si alte paragrafe necesare activitatii lor atunci cand au pe masa cazuri ce tin de materiale aparute in mass media:

"Protectia reputatiei sau drepturilor celorlalti este cel mai frecvent utilizat de catre autoritatile nationale pentru a impune restrictii asupra libertatii de exprimare. Destul de frecvent acest scop a fost invocat in vederea protectiei politicienilor si functionarilor publici impotriva criticii la adresa lor. Acesta este motivul, in baza caruia Curtea a elaborat o jurisprudenta vasta, demonstrand inalta protectie conferita libertatii de exprimare, indeosebi in cazul presei. Pozitia privilegiata a mass-media deriva din opinia Curtii cu privire la rolul central al exprimarii politice intr-o societate democratica atat cu privire la procesul electoral, cat si cu privire la chestiunile zilnice de interes public. In ceea ce priveste limbajul exprimarii, Curtea a acceptat critica severa si aspra precum si expresiile exagerate, care au avantajul de a atrage atentia asupra chestiunilor in dezbatere". In hotararile adoptate in spetele Oberschilk, Dalban, Dichand, precum si in multe altele, Curtea a declarat ca „libertatea jurnalistica acopera, de asemenea, posibila recurgere la o doza de exagerare sau chiar provocare”.

Si ca sa le mai dam un pic de citit inspectorilor CSM, aratam ca in fata CEDO, cand s-a pretins incalcarea articolului 10 din Conventie printr-un articol publicat in Sunday Times, cerandu-se aplicarea interdictiei "prin necesitatea mentinerii autoritati si impartialitatii puterii judecatoresti" pe motiv ca exista inca un proces in plina desfasurare pe subiectul publicat, Curtea a declarat ca "in general este admis faptul ca instantele judecatoresti nu opereaza intr-un vacuum. Este adevarat ca ele sunt un forum de dezbatere pentru litigii si tranzactii, dar acest fapt nu exclude dezbaterea problemelor litigioase in afara judecatii, in publicatii specializate, in presa in general sau la nivelul publicului larg. Mai mult, in timp ce formele de exprimare publica nu trebuie sa depaseasca limita impusa de interesul corectei administrari a justitiei, este datoria presei sa comunice informatii si idei cu privire la chestiunile care sunt puse in fata instantelor judecatoresti si din orice alt domeniu de interes public. Nu numai presa are obligatia de a raspandi astfel de informatii si idei, dar si publicul are dreptul de a le primi".

Drept urmare, inspectorii CSM au scos din burta termenul de "limite admisibile" fara a da vreo explicatie logico-juridica argumentata, iar plenul CSM a inghitit aceasta galusa pentru ca niciunuia dintre magistrati nu-i convine sa fie criticat pentru greselile sale si nici sa fie tras la raspundere, iar procurorii se ascund dupa roba judecatorului, scuzandu-se ca ei pot cere orice, pot trimite chiar si un nevinovat in instanta sub orice acuzatie, dupa care se scuza ca nu e vina lor, ci a judecatorilor. Realitatea este aceea ca procurorii toaca o gramada de bani in astfel de anchete si, culmea, judecatorul e obligat sa judece tot felul de situatii mistificate la nivelul parchetelor, rolul sau fiind acela de a face dreptate chiar si atunci cand nedreptatea e comisa chiar de procuror!

* Cititi Ghidul privind punerea in aplicare a articolului 10 al Conventiei Europene pentru Drepturile Omului (Manuale privind Drepturile Omului, nr.2)