28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Dovedeste, taci sau mars la puscarie!

Scris de: av. Florentin TUCA, managing partner, Tuca Zbarcea & Asociatii | pdf | print

9 November 2021 18:58
Vizualizari: 9482

Cand, acum ceva vreme, ne-au dat cu carpa peste fata si ne-au obligat sa ne mascam si zambetul, si respiratia, putini dintre noi si-au imaginat ca botnita asta ne va sufoca si libertatea de expresie, atata cat mai ramasese din ea, moft demodat al epocii post-democratie, post-adevar si post-normalitate.



Era, insa, cumva de asteptat ca instaurarea despotismului (fie el si medicalo-martialo-globalist) sa fie acompaniata - printre altele - si de suprimarea ori cenzurarea expresiei libere. Este una dintre tristele legitati istorice, nu-i asa?, imposibil de ignorat de zeii dictaturii contemporane in curs de instapanire. Ca aceasta dictatura nu se cheama „nazista”, „fascista” sau „comunista” ci, ca nepoata de sufix a acestora, isi zice „covid-ista”, are mai putina relevanta; in fond, ce se naste din autocratie libertate mananca. Prin urmare, operatiunea de incatusare a cuvintelor, in pregatire si coacere, face parte din reteta si n-ar trebui sa ne ia prin surprindere.[1]

Pe mine insa, prin surprindere ma iau mai multe rafale.

Intai, ritmul. Desi cenzurarea liberei expresii fusese premeditata si, in jurisdictia noastra, anuntata de buzduganul decretului de instaurare a starii de urgenta din martie trecut, n-am vrut sa dau prea mult credit acelui semn de exclamare. L-am remarcat atunci, mirat de amestecarea lui laolalta cu toate „urgentele” momentului, dar n-am crezut ca asa-zisele „stiri false” urmau sa devina, in scurt timp, la fel de „periculoase” ca „virusul ucigas”.[2]

Pe urma, amploarea razboiului informational si, in particular, anvergura operatiunii de manipulare, de indarjita promovare a versiunilor „oficiale” si de discreditare a opiniilor dizidente. Faptul ca Ministerul Adevarului s-a transferat din fictiunea orwelliana in somptuoase sedii ale realitatii este o elocventa dovada in acest sens. Un sediu de acest fel, inaugurat acum cateva zile, are si o denumire de o cinica rezonanta: Good Information Inc. (un subiect consistent, bun de reluat cu alta ocazie).[3]

In fine, rafalele cele mai socante si mai penetrante: aplauzele si incurajarile unora si, mai ales, ale acelora care, in normalitate (in „vechea normalitate”), ar fi trebuit, dimpotriva, sa indeplineasca rolul de gardieni ai libertatii de gandire, de dezbatere si de expresie: ei, chiar ei!, varfurile elitelor, carturarii (dascali, scriitori, critici, politologi, filosofi). In fapt, tocmai aplauzele, indarjirea si „civismul” lor mi-au motivat prezenta luare de cuvant. Nu-mi propun un inventar complet al tuturor pledoariilor lor pentru cenzurarea sau pedepsirea expresiei independente, ci ma voi rezuma la cateva exemple recente (1). Provocat de aceste mostre, voi zabovi pret de cateva randuri pe tema liberei expresii ca drept fundamental al cetateanului (2). Apoi, cu aceste exemple ca premisa, ma voi mira si ma voi intreba, retoric, unde s-a risipit imperativul analizei carturaresti lucide, temeinice si nuantate (3), de ce asemenea pledoarii sunt viciate de dubla masura si disonanta cognitiva (4) si de unde atata incrancenare, naduf si incarcatura de resentimente (5). Pe baza acestor notite, voi risca in final un pronostic-premonitie (6).

1. Dezamagita de dezordinea identificata in administrarea actualei crize sanitare, o distinsa doamna profesor universitar, reputat politolog, aparator si promotor al democratiei si drepturilor omului, activist anti-coruptie, a intervenit deunazi in spatiul public cu un set de instructiuni menite sa puna ordine in treburile cetatii: cine ar trebui sa fie prim-ministru, cum sa fie efectuate anchetele epidemiologice, cat de urgenta este „vaccinarea obligatorie”, care masuri de „carantinare” sunt prioritare, cum nu ar mai trebui sa respiram fara „certificat verde” etc. Suparata de excesul de libertate din spatiul public al dezbaterilor, doamna profesor-politolog s-a aratat dezamagita de pretinsa pasivitate a Consiliului National al Audiovizualului si a sustinut ca „CNA, cea mai impotenta institutie a statului, […] ar trebui sa-si verse focul […] pe orice dezinformare sau indemn la a sabota sanatatea publica prin orice mijloace media si indiferent cine le-ar colporta […]. Lumea nu stie ca sutele de morti zilnice sunt ale celor nevaccinati. CNA are o enorma raspundere pentru faptul ca in Romania analfabetii sanitari au castigat batalia. De exemplu, vreau sa cer amenzi drastice pentru toti cei care colporteaza ca romanul nu trebuie sa se vaccineze ca e vaccinat cu crestinismul. Moare o data la trei minute cate unul din asta vaccinat cu crestinismul, din pacate nu si colportorii (sic!), care s-au vaccinat demult si taie gogosi la turmele de oi care se iau dupa ei. Dati-le amenzi sa intre in faliment!”[4]

Tot recent, un reputat critic literar contemporan, cunoscut profesor si academician, fost respectat politician, a publicat un text de o surprinzatoare virulenta la adresa dreptului la libera gandire si opinie: „O propaganda desantata (sa nu ne ascundem dupa deget: criminala!(sic!) - a unor persoane, intre care (atentie!) medici, actori cunoscuti, juristi (o liota), care si-au impartasit public, la ore de varf, nici macar indoielile, dar certitudinile cu privire la riscurile sau la ineficacitatea vaccinarii. […] Desi e limpede ca vaccinul reprezinta cea mai buna protectie (sic!), oamenii nu mai cred autoritatile, ci pe antivaccinisti. E normal? Eu zic ca nu. Mai ales ca argumentele antivaccinistilor sunt sublime, dar lipsesc cu desavarsire. […] Solutia este, singura deocamdata, vaccinarea. […] Nu e vorba de discriminare, ce prostie!, sa-i impiedici pe nevaccinati sa intre in restaurante si in cluburi, majoritatea, tineri, care la concerte si teatre tot nu se duc, sau sa calatoreasca in strainatate. E singurul mijloc sa-i determini sa nu infecteze toata natia. Sa distruga o economie de care profita, dar la care nu aduc nicio contributie. Sa ne prejudicieze pe toti cei care consideram ca relaxarea urmeaza muncii si nu invers.”[5]

In fine, intr-un recent numar al unei prestigioase reviste culturale, un carturar de o exceptionala eruditie, cunoscut profesor si filosof, apreciat eseist si istoric al artei, a rabufnit intr-o maniera vehementa cu referire la asa-zisii „negationisti” care, conform domniei sale, „nu mai pot invoca libertatea de expresie […] pentru a-si debita ineptiile, avand a raspunde inaintea Justitiei”. Ei, spune domnul profesor-filosof, „sunt cei care, in pofida unei enorme evidente (sic!), se impotrivesc sistematic si programatic si purtarii mastii, distantarii si altor masuri de combatere a epidemiei sau care instiga la asemenea comportamente pe retelele sociale”, motiv pentru care „trebuie sa fie cenzurati (sic!) si, daca recidiveaza in negationism (sic!), supusi unor sanctiuni administrative si/sau penale la fel ca si cei care sustin ca la Auschwitz «n-a murit nimeni». Acesti oameni, inducand in eroare pe altii, comit indirect, dar demonstrabil crime (sic!) si trebuie tratati ca atare.” La fel de indezirabili sunt, in optica domnului profesor-filosof, „antivaccinistii: cei care uzeaza de autoritatea lor fie de medici, fie de preoti, fie de profesori sau de politicieni, spre a distruge increderea in vaccinare, in general, si in vaccinarea anti-COVID, in special, fara a furniza dovezi concludente stiintific pentru atitudinea lor. Toti acestia ar trebui ori sa aduca dovezi concludente, ori sa taca; la recidiva, ar trebui sa fie inculpati si condamnati.” „Aici” - continua domnul profesor-filosof - „mi se pare potrivita o diferenta de tratament: cred ca de la cine sustine public ca «nu exista COVID-19» nu mai trebuie asteptate dovezi pentru a-l incrimina pe loc.”(sic!) Apoi, „daca cineva sustine public ca vaccinurile dauneaza mai mult decat ajuta in prezent sau pe viitor, sa i se solicite sa vina cu dovezi sau sa taca. Daca sustine public ca vaccinarea nu limiteaza cazurile grave, ca datele statistice furnizate de autoritatile de pretutindeni sunt falsificate etc., sa vina cu dovezi sau sa taca. Daca sustine ca vaccinurile sunt un experiment si ca oamenii sunt cobai, sa vina cu dovezi sau sa taca. Cine cere de la amvon oamenilor sa nu se vaccineze, fiindca vaccinurile ar fi expirate, sa o dovedeasca sau sa taca, iar in caz de recidiva sa ajunga la inchisoare.” In concluzie, domnului profesor-filosof i se pare „intolerabil abuzul de libera exprimare in circumstantele din prezent si cu media existente, cu consecinta nefasta a mii, zeci de mii de morti evitabili.”(sic!)[6]

Dupa cum se poate observa, fragmentele citate mai sus sunt susceptibile sa deschida unghiurile unor dezbateri ample, pe multiple fronturi: polemici legate de (dez)avantajele „vaccinarii”, (in)oportunitatea certificatului poreclit - nu prea stim de ce – „verde”, cauzalitatea in ipoteza deceselor „de” vs. „cu” covid, (in)eficacitatea masurilor de combatere a epidemiei, precum masca sau asa-zisa „distantare sociala”, (ne)discriminarea intre „vaccinati” si „nevaccinati”, „enormele evidente” care sustin „masurile de combatere a epidemiei” vs. pretinsa lipsa a „dovezilor concludente stiintific” care ar invalida pozitia „negationistilor”[7] etc. Prin prezenta interventie, nu-mi propun sa initiez (ori sa ma inscriu in) vreo polemica pe asemenea teme cuprinzatoare, bune de analizat cu alte ocazii. Motiv pentru care, asa cum anticipam, ofurile momentului si contextului tin de felul in care unii mentori si calauzitori din elita educatiei si culturii nationale se raporteaza la un drept fundamental al cetatenilor numit „libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor, a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel”, drept garantat de Constitutie (art. 30). Si aici am in vedere nu tacerea complice a covarsitoarei lor majoritati, care intoarce privirea cand vede cum regimul medicalo-martial ghilotineaza adesea libera expresie, ci incurajarile exprese si vehemente de tipul celor evocate mai sus si folosite in cele ce urmeaza ca referinte pur exemplificative.

 

2. Inainte de analiza acestor exemple, cateva scurte consideratii elementare despre dreptul la libera expresie, garantat constitutional. Intim asociat libertatii de constiinta si de gandire, expresia independenta este una dintre primele simboluri ale libertatii in general, cel mai nobil, probabil. Din perspectiva asta, memorabila ramane definitia lui George Orwell: „Daca este sa definim libertatea, ea inseamna, inainte de toate, dreptul de a rosti adevaruri pe care oamenii nu vor sa le auda.”

In acord cu tratate si conventii internationale referitoare la drepturi civile si politice, Constitutia noastra garanteaza libertatea de expresie ca drept fundamental si stabileste care sunt limitele acestui drept: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine”. (Art. 30(7)). In plus, potrivit Legii fundamentale, „Sunt interzise defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.” (Art. 30 (8)). Dincolo de aceste limitari specifice, dreptul la libera expresie poate fi afectat (separat sau impreuna cu alte drepturi fundamentale) de restrictii aplicabile doar in cazuri exceptionale si stabilite prin indeplinirea cumulativa a tuturor conditiilor limitative prevazute de art. 53 din Constitutie (doar in temeiul unei legi adoptate de parlament, doar temporar, doar cu respectarea principiului proportionalitatii, doar daca restrangerea este necesara intr-o societate democratica si doar daca masura nu afecteaza insasi esenta dreptului).

Dupa cum se poate remarca, niciuna dintre limitarile prevazute expres de textele constitutionale citate nu ar putea fi invocata pentru restrangerea dreptului unei persoane de a-si exprima opinia cu privire la politici si masuri sanitare sau proceduri si tratamente medicale. In plus, in lipsa unei legi adoptate in conditiile art. 53, care sa restranga in mod expres libertatea cuvantului, dreptul nostru de a participa la dezbateri publice pe teme legate, printre altele, de crize sanitare nu poate fi restrans sau conditionat. Cat despre parerile emise in exercitiul acestui drept ele sunt si trebuie sa ramana independente, oricat ar fi de „nefondate”, „aberante”, „retrograde” sau „criminale” in optica unor intelepti analisti. Asta pentru simplul motiv ca art. 30 din Constitutie garanteaza nu dreptul la opinii pretins savante, ci dreptul la opinii libere.

Cat despre art. 404 cod penal, invocat recent ca pretext pentru hartuirea unui preot pe motiv de predica incorecta politic[8], el instituie o limitare a expresiei intr-un caz cu totul special si limitat (protejarea sigurantei nationale), motiv pentru care apelul la aceasta norma este vadit inadecvat pentru restrangerea libertatii de expresie in general.

 

3. Revin la tezele profesorilor in cauza, le recitesc exclusiv din perspectiva evocata mai sus si ma declar contrariat.

Cand zic asta, am in vedere, intai de toate, fermitatea si siguranta propriilor lor teze si a intregii puneri in scena, taria de beton armat a premiselor pe care se intemeiaza si lipsa oricaror dubii si dileme in pregatirea si constructia silogismelor (daca „silogisme” se pot numi rechizitoriile lor). Pentru doamna profesor-politolog, CNA este, fara indoieli, „cea mai impotenta institutie a statului”, „sutele de morti zilnice” sunt, certamente, „ale celor nevaccinati”, iar „analfabetii sanitari au castigat batalia”, fara doar si poate; conform domnului profesor-academician, „e limpede ca vaccinul reprezinta cea mai buna protectie”, iar „propaganda” acelora care se refera la „riscurile sau la ineficacitatea vaccinarii” este, indiscutabil, „desantata” si, cu semn de exclamare, „criminala”; in fine, in optica domnului profesor-filosof (un dilematic prin excelenta), premisa de capatai, indubitabila, evident, este ca toti aceia care, „in pofida unei enorme evidente”, contesta in vreun fel ceva din ideologia oficiala legata de actuala epidemie sunt „negationisti” - stea cusuta-n frunte-, „comit, demonstrabil, crime” si, deci, nu mai pot invoca libertatea de expresie […] pentru a-si debita ineptiile, avand a raspunde inaintea Justitiei”.

In al doilea rand, raman fara grai in fata verdictelor transante si a flacarilor de rug in care-s aruncate zicerile considerate prea slobode. Intr-un prim caz, „amenzile drastice” care „sa-i bage in faliment”; in al doilea, sanctionarea atitudinii „criminale” si „vaccinarea obligatorie” ca singura solutie sa „nu se infecteze toata natia”; in al treilea, obligatia de a prezenta „dovezile” (privind „corectitudinea” parerilor, impresiilor sau gandurilor exprimate prea liber), „tacerea” (taci-taci, ca tacerea e de aur, nu-i asa?) sau „inchisoarea” („noastra, cea de toate zilele”, cumva?).

Peste toate acestea, insa, peste toate accentele excesive si tusele vadit intunecate care incorseteaza libertatea de gandire si de exprimare, o alta serioasa nedumerire este legata nu de ceea ce textele contin, ci, dimpotriva, de ceea ce le lipseste. Si cand spun asta am in vedere nu neaparat lipsa oricaror referinte (inainte de a vorbi de „amenzi drastice”, „vaccinare obligatorie”, „recidiva”, „dovezi” si „puscarie”) la norme si principii de drept relevante si, eventual, la prevederile constitutionale indicate mai sus (pct. 1). (Deh, normele si principiile astea juridice risca sa devina prea plicticoase si sa consume din sarea si piperul analizei jurnalistice. Desi, la cat de amorezate se declara elitele nationale de „statul de drept” si „justitia adevarata”- neaparat  „euro-atlantica”-, m-as fi asteptat macar la o juridica nota de subsol, fie si sub forma unei abtineri pentru insuficienta specializare intr-ale legilor). Adevarata lipsa care mie-mi sare-n ochi este, insa, absenta nuantelor, a subtilitatilor si a rafinamentului analitic. Ce inseamna, de exemplu, stau sa ma intreb, „analfabet sanitar”? Cum pot fi calificate dubiile sau chiar certitudinile cuiva fata de eficacitatea unor proceduri medicale experimentale drept „propaganda desantata” si „criminala”?! Si-apoi, care este legatura de cauzalitate dintre „dubiile” unora, „criminala” „inducere in eroare” a altora si numarul de „morti evitabili”?! Dubiile cu efect de hipnoza colectiva si de sinucideri asistate?!… Mai departe, daca „impiedicarea nevaccinatilor sa intre in restaurante” nu este „discriminare”, atunci cum se numeste? Apoi, de unde insistenta cu care domnul profesor-filosof cere dizidentilor sa-si probeze pareri, convingeri intime sau credinte cu „dovezi concludente stiintific” (cine certifica nivelul de acuratete?) ori, probatio diabolica in drept, sa faca dovada unui fapt negativ? In fine, in ce temei lingvistic, juridic sau, in general, epistemologic, putem califica pe cineva care se indoieste de versiunea „oficiala” despre o criza sanitara drept „negationist” sau pe cineva care cerceteaza efectele secundare ale unui tratament genetic drept „antivaccinist”? Nu e cam mult si cam daunator, oare, sa abuzam - mai ales noi, inteleptii carturari - de atatea etichete expeditive si simplificatoare in dauna analizei nuantate? Nu cumva lansarea unor asemenea concepte, sentinte sau sabloane, dupa caz, ar face necesara si o motivare in sustinere, care sa coboare in straturi psihologice, sociologice, juridice si filosofice ceva mai adanci si sa dea un serios temei - daca o exista - pretinsei nevoi de cenzura sau, mai grav, sanctiunilor penale pentru „crima”?! Apoi, cum conciliem noi critica asta virulenta a “vaccinatilor cu crestinismul” a “negationistilor” si “antivaccinistilor” a caror optiune este, conform, statisticii oficiale, majoritara in societate[9], cu entuziasta noastra dragoste pentru principiile democratice? Si, in fine, o ultima curiozitate: cum accepta oare distinsii profesori ca ateul, „negationistul” lui Dumnezeu-Creatorul, este perfect tolerabil ca „liber cugetator”, dar „negationistul” a orice-altceva-pe-lume este „criminal” si cugetator intemnitabil?!

In fine, mirarea-mirarilor: cum se explica inversunarea unor carturari impotriva libertatii de expresie, dreptul care reprezinta taman comoara lor cea mai de pret, materia lor cea prima, suflul propriei existente profesionale si spirituale, crezul si painea lor cea de toate zilele? Si, apoi, cum ar fi daca incantatiile cu care este asteptata cenzura sau nonsalanta cu care se impart lozinci intru segregare ori entuziasmul cu care este invocata puscaria dizidentilor se vor intoarce intr-o zi ca un bumerang si vor da de pamant cu credibilitatea de carturari a carturarilor? Buna conexiune cu nedumerirea urmatoare.

 

4. M-a fascinat intotdeauna dragostea notorie a intelighentiei noastre pentru „statul de drept” si pentru „justitie”, o pasiune constanta si inflacarata, probata de nenumarate si miscatoare scrisori de amor: elogii la adresa libertatii, imnuri pentru disidenti, citate din Havel si Arendt, apeluri catre lichele, ode inchinate slujirii pure, blesteme azvarlite peste ciume rosii, extaze intru placute suedeze si multe-multe alte expresii de iubire. Fascinatia mea provenea si provine, insa, din descoperirea ca excitarea unor intelectuali in fata ideii de drept si de justitie nu a avut si, constat, nu are nicio legatura nici cu dreptul si nici cu justitia (miza reala este, cred, alta, subiect separat, atins doar en passant la pct. 5 de mai jos).

In mod similar, libertatea de expresie - una dintre cele mai cantate si adulate muze ale statului de drept - este, si ea, victima aceleiasi fetisizari. Si ea, si libertatea de constiinta si de gandire, si spiritul critic, si nediscriminarea sunt valori slavite in abstracto, in aerul rarefiat al ideilor pure; cand este sa le coboram, insa, la firul ierbii, aceste marete comori ale statului de drept ajung sa fie evaluate cu alta masura, acea a contextului concret, a imperativului ideologic al zilei si a oportunitatii de moment.

Intelectualii ale caror opinii sunt citate mai sus nu fac exceptie. Desi, prin recentele pozitii, ei solicita in mod expres, asa cum am aratat, cenzurarea sau chiar sanctionarea penala a oricaror critici la adresa ideologiei covidiene oficiale, se auto-promoveaza ca aparatori si promotori ai libertatii de expresie, spiritului critic si nediscriminarii.

Domnul profesor-filosof, bunaoara, indragostit declarat de „neverosimila faptura a libertatii”[10], recunostea, candva, cu temei, ca „o societate liberala este, in chip natural si evident, una in care libertatea expresiei constituie regula, iar cenzura – exceptia” si admitea, la fel de intemeiat, ca „cei care nu impartasesc fundamentele societatii liberale nu pot fi exclusi prin inchidere in puscarie, interdictie sau exil, fara ca aceasta societate sa-si nege principiile.”[11] Aha!… Sa intelegem, asadar, ca un asemenea principiu, aplicabil in cazul societatii liberale, nu mai este valabil si pentru cei care „nu impartasesc fundamentele” societatii medicale, acestia din urma, „negationisti” de rit nou, putand fi, carevasazica, trimisi la puscarie pentru crima de lèse–vacciné…

Acelasi distins intelectual adopta, in alt context, o pozitie diametral opusa aceleia evocate mai sus si accepta, cu temei, ca statul nu este indreptatit sa impuna cuiva binele cu forta si nici sa discrimineze cetatenii din cauza optiunilor lor de viata.[12] Tot domnia sa deplangea, retoric, nu atat spiritul critic al „analfabetilor”, ci, mai ales, pe acela al „savantilor si jurnalistilor de renume”.[13]

La randul sau, domnul profesor-academician, astazi adversar declarat al „propagandei desantate si criminale” duse de persoanele cu „certitudini” in privinta vaccinarii, zicea candva ca „toata lumea are dreptul la opinie, oricare ar fi ea, si […] orice ideologie sau doctrina poate fi discutata, acceptata sau respinsa, fara a-i trage la raspundere pe cei care o sustin, combatandu-i pur si simplu, daca e cazul”[14].Tot domnia sa lua apararea jurnalistilor de la Charlie Hebdo si declara sententios, intr-o colegiala polemica: „Ce lasitate, iarta-ma, draga Andrei, sa limitezi prin frica dreptul la libera exprimare!”[15]. Da’ chiar asa, cum este sa limitezi dreptul la opinie in cazul unei crize sanitare din frica de pareri contrare explicatiilor oficiale?… Si in situatia, domniei sale, despre spiritul critic, numai de bine.[16]

Un caz special este reprezentat de doamna profesor-politolog, acuzata candva, de incalcarea unor valori religioase sacre pentru crestini: opera sa dramaturgica, „Evanghelistii”, a fost considerata, in special de credinciosii crestini si de biserici, drept blasfematoare, datorita, in principal, ridiculizarii Noului Testament si scenelor cu orgii sexuale si homosexuale in care erau implicate personajul care Il reprezenta pe Iisus si actori care ii intruchipau pe Maria Magdalena si pe Apostoli.[17] In fata acestui val de critici, doamna profesor-dramaturg a invocat dreptul la libera expresie a carei insemnatate o recunostea, de altfel, intr-un alt context, intr-o maniera transanta: „Libertatea de expresie este un drept universal, aplicabil tuturor. Au dreptul sa se exprime si cei care stiu ortografie, si cei care nu stiu, si cei care indeamna la libertate, si cei care cer suprimarea ei.”[18] Si in cazul doamnei profesor-politolog, dublul-standard este evident: cei „vaccinati cu crestinismul” au datoria sa respecte dreptul la expresie al artistului care batjocoreste “estetic” numele si imaginea Mantuitorului, dar nu au libertatea propriilor opinii in domeniul politicilor sanitare pentru ca, pesemne, nu-s suficient de „artistice” si nu-s exercitate prin punerea in scena a unor ritualuri de sex oral.

 

5. Si ajung, in fine, la ultima nedumerire: de unde atata inversunare, si atata pizma, si atata patima cu care sunt tratati „analfabetii sanitari”, „vaccinatii cu crestinismul”, „colportorii”, „taietorii de gogosi”, „negationistii”, „antivaccinistii”, „conspirationistii”, „covidiotii”[19], promotorii de „ineptii”, „instigatorii” la „ne-distantare” si, in general, „turmele de oi care se iau dupa ei”? Ma gandesc ca intrebarea este cu atat mai legitima cu cat asemenea etichete aplicate unor pacatosi ai indoielii vin din partea unor fini si dilematici carturari. In cautarea raspunsului, ma ratacesc in tot felul de supozitii.

Sa fie, oare, ura de clasa ori aversiunea pentru aceia care-s „inferiori” pentru simplul motiv ca nu fac parte din casta aleasa sa judece si sa-si dea cu parerea, ci-s damnati doar sa execute si sa se supuna orbeste? O fi dispretul fata de indraznetii care pun la indoiala convingerile inteleptilor carturari ori sfaturile „elitei”? Sa fie, cumva, mirajul etichetei „conspirationismului”, buna de lipit pe absolut orice abatere de la dogma propagandei oficiale?[20] Ar sta raspunsul in nevoia disocierii de „tagma prostilor” (a acelora lipsiti de ratiune „elementara”)[21] ori a delimitarii de „negationism” vazut ca „forma periculoasa de nationalism si «nativism» cultural, de refuz obstinat al modernitatii de tip occidental, ba chiar de populism extremist de dreapta”?[22] Sa fie, eventual, desconsiderarea si lehamitea fata de „antivaccinistii” „profitori” care, asa cum zicea profesorul-academician, „distrug o economie [...] la care nu aduc nicio contributie” si pun „relaxarea” inaintea „muncii”? Ori sa fie, poate, intr-un alt registru, frica de boala si de moarte si nevoia de a explica si boala si moartea prin aratarea cu degetul a tapilor ispasitori? Ori, de ce nu?, ciuda pe „colportorii” care, spre deosebire de „vaccinatii cu crestinismul”, nu mor si ei, cum bine stie doamna profesor-politolog, „o data la trei minute”, fir-ar mama ei de capra a vecinului? Sau o fi, la urma urmelor, atasamentul natural si obligatoriu al finilor carturari pentru doctrina oficiala a puterii, ca garantie a stabilitatii, gloriei si prosperitatii individuale?

Nu stiu, nu-mi dau seama exact. Daca insa ar fi sa mizez pe un raspuns, as zice ca el contine cate ceva din fiecare presupunere: ingrediente amestecate intr-un cocktail special, fancy si juicy, sorbit de inteleptii carturari cu savoarea apartenentei la o casta exclusivista, educata in doctrina „modernitatii”, scolita la scoala suprematiei „stiintei”, conectata ombilical la cuceririle „occidentalismului” si „atlanticismului” si, peste toate, neaparat desprinsa de mizeria, si de uratenia, si de provincialismul, si de inapoierea, si de obscurantismul acestui loc blestemat numit cu scarba „Romania gurilor stirbe”[23].

 

6. Nu stiu nici cum arata viitorul liberei expresii. Daca este sa ma uit la semne, nu se intrevede prea luminos. Diviziunile sociale par sa se adanceasca, abordarile devin din ce in ce mai ne-rationale si mai incarcate de patima, iar razboiul informational - tot mai fierbinte. Temerea mea este ca ne indreptam spre o faza a acestui razboi in care dezbaterea va fi golita de argumente, iar silogismele vor fi inlocuite de sentinte.

Cat despre conditia „negationistilor” din „turma de prosti”, „analfabeti sanitari”, „colportori” si „taietori de gogosi”, anticipez ca ar trebui sa se astepte la vremuri aspre[24]. Nu este exclus ca, in „noua normalitate”, sincera lor credinta in libertatea expresiei sa fie aruncata la cos de convingerea noului iluminism ca free speech is hate speech[25]; ca apelul lor la nenumarate dovezi sustinute de oameni de stiinta seriosi si credibili sa fie trecut cu vederea pentru ca aceste probe nu se ridica la inaltimea unor „enorme evidente”; ca increderea lor in garantiile constitutionale care ocrotesc drepturile fundamentale sa poata fi oricand nesocotita pentru ca, „atunci cand avem urgente medicale, nu ne uitam la Constitutie”[26]; ca atitudinea lor sa fie lesne calificata „terorism intern”[27], iar ei, ca disidenti, tapi ispasitori pentru toate relele si nenorocirile care ne amarasc viata.[28]

Si, daca nu le place o asemenea perspectiva, sa probeze ca ea este imposibila; daca nu pot dovedi, sa-si inghita limba; si, daca nu-s in stare nici de una nici de alta, sa-si pregateasca bocceluta cu drepturi si libertati si sa astepte ca cineva sa le sune la usa.



[7] Tezele promovate de distinsii profesori conform carora argumentele „negationistilor” „lipsesc cu desavarsire”, in timp ce politica oficiala se intemeiaza pe „enorme evidente” sunt infirmate de nenumarate analize, studii, cercetari (toate „stiintifice”) si apar foarte subrede in lumina altor extrem de numeroase luari de pozitie ale unor cercetatori, medici, biologi, juristi si jurnalisti de prestigiu. Cateva exemple recente, dintre sutele adunate pe perioada asa-zisei „pandemii”: https://off-guardian.org/2021/09/22/30-facts-you-need-to-know-your-covid-cribsheet/; https://www.theguardian.com/world/2021/oct/28/covid-vaccinated-likely-unjabbed-infect-cohabiters-study-suggests; https://www.globalresearch.ca/57-top-scientists-doctors-release-shocking-study-covid-vaccines-demand-immediate-stop-all-vaccinations/5746848;https://www.globalresearch.ca/nucleic-acid-testing-technologies-use-polymerase-chain-reaction-pcr-detection-sars-cov-2/5739959;

[10] Andrei Cornea, Despre neverosimila faptura a libertatii, Editura Humanitas, 2016;

[12] „Statul n-are niciun drept sa prescrie oamenilor cum sa-si organizeze spatiul privat. Atata vreme cat imi vad de viata mea personala in liniste, fara sa aduc prejudicii altora, nici acestia, oricat de multi si de influenti ar fi, orice sustinere ar avea din partea statului sau a unei Biserici, n-au nici un drept sa-mi impuna intr-un fel sau in altul cum e bine sa traiesc sau sa ma trateze partizan si umilitor, incat sa fiu discriminat legal sau descurajat legal sa traiesc asa cum doresc […]”. Mai departe, conform profesorului-filosof,in spatiul privat nu e admisibil ca o majoritate sa-mi ceara sa-mi duc viata asa cum crede ea de cuviinta, chiar daca ea, in mod sincer, doreste sa-mi faca un bine. Iar legile statului nu au voie sa favorizeze viziunea morala a majoritatii in detrimentul unei minoritati. Aceasta e esenta democratiei si orice abatere, fie si cu acoperire legala, morala sau religioasa, este, de fapt, nelegitima”. (https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/referendum-si-democratie);

[13] „Suntem relativ pregatiti sa explicam deficitul spiritului critic la analfabeti ori la semidocti, preluati aparent cu usurinta de sentimente si mai ales de resentimente, dar cum sa-l explicam pe cel al oamenilor cultivati, scoliti, ba chiar al savantilor sau al jurnalistilor de renume? Si sa nu se spuna ca, in general, spiritul critic se poate narui in afara domeniului de competenta, dar ca rezista bine inauntrul acestuia. Uneori, nici macar domeniul restrans de competenta nu e salvat, iar abdicarile intelectualilor si profesionistilor de la adevar nu se explica decat partial prin presiunile regimurilor totalitare.” „Poate ca, totusi, scoala ar avea ceva de facut aici: sa ofere nu doar informatie, nu doar abilitati, ci trezirea si invigorarea simtului critic, a discernamantului, ba chiar a autoanalizei.” (https://revista22.ro/opinii/andrei-cornea/post-adevrul-la-ordinea-zilei);

[16] „Spiritul critic inseamna «ciuru», sita, dis-cernamintul, cernerea… In plus, spiritul critic mai presupune ceva foarte important: existenta unei autoritati critice. Degeaba vin unii fara autoritate si spun ce-i bun si ce nu-i bun: de ce ar trebui sa-i credem? Au dovedit in vreun fel ca au capacitatea sa stabileasca ce e valoros si ce nu? La noi, toata lumea contesta cate ceva, dar spiritul critic presupune o autoritate dovedita, omologata public pe baza unor realizari certe.”(https://www.dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/articol/daca-scoala-nu-e-spirit-critic-nu-e-si-daca-spirit-critic-nu-e-cultura-nu-e-interviu-cu-nicolae-manolescu);

Comentarii

# Andrei date 10 November 2021 05:31 +16

Sinceritatea autorului argumentată artistic ..... Fabulos muncit Felicitări .....

# Radu date 10 November 2021 11:34 +9

Exceptional, juridic, filosofic si uman. Toti care l-am citit, sa-l transmitem prietenilor nostri. Auzise de acest domn avocat, dar nu stiam ca e asa de bun. Felicitari si pentru civism si buna crestere si educație! A reusit sa nu coboare in mocirla si sa pastreze standardul exprimarii urbane si civilizate care e foarte usor de pierdut in fata unor astfel de deziceri de firesc

# Edelweiss - Ivory Tower (Black) Prophet date 10 November 2021 18:52 +11

Ba nu! Unii au scris așa, cu plaivazul negru pe coală albă, încă din 11 mai 2020: :-? „Cârpa de la bot (aka masca) nu are alt rol decât cel psihologic: cel de permanentă presiune prin care să ți se inoculeze subliminal faptul că ești doar o oaie, o nulitate nesemnificativă, doar un număr statistic. Să ți se inoculeze tot timpul faptul că trebuie să-ți ții botul și să nu behăi protestatar. Botnița, cu arhetip literar la Zaharia Stancu, este simbolul care să-ți reamintească PERMANENT faptul că ești un NIMENI! Chiar mai mult de atât, cârpa de la bot, prin semnificația ei psihologică, suplinește rolul „bonetei” din piele de cămilă cu care era acoperit capul celor supuși odiosului proces de mancurtizare. Cârpa la bot implementată de nazistul Plăvannis & camarila lui neo-nazi este noua metodă de a transforma po******ția Koloniei într-o imensă ciurdă de mancurți.”

# Edelweiss - Ivory Tower (Black) Prophet date 10 November 2021 19:07 +10

Iar în data de 26 mai 2020, aceiași inspirați observatori au precizat clar, într-o postare denumită „The New Philosophy, the New Religion, the New Church”: „ COVID19 este NOUL FRATE MAI MARE! COVID 19 ESTE NOUA RELIGIE A LUMII! COVID 19 ESTE NOUA FILOZOFIE A LUMII! O filozofie distructivă, inspirată din cultura fricii, a urii, a disensiunii, a distanțării, a delațiunii, a absurdului.” :eek: A se reține data formulării acestor predicții: mai 2020, perioadă la care lumea abia era zăpăcită de cap, abia se terminase prima perioadă de „Arest la domiciliu”, generalizat în „Marea Pușcărie Națională”, dată la care încă puțini pricepuseră ce MONSTRU HÂD a fost eliberat în Lume.

# Băran Gheorghe date 10 November 2021 22:29 +25

Si au reusit. Au pus hățuri dreptului cu cel mai mare grad de libertate, dreptul de a gandi. Dovada clara este ca maimutele noastre din parlament si ni aparent niste lemurieni orientati dupa stimuli pavlovieni ,doar aproba fie tacit fie la comanda , toate faradelegile gandite de altii. Cum mama dracu ne am pricopsit cu 460 de natangi ? Nu mai are tarisoara asta barbati puternici si destepti sau macar niste "zoe" mai barbate? Ce i uneste pe acesti lemurieni de isi tradeaza semenii? Nu votati segregarea pe motiv de stampilare si va voi ridica de la rangul de lemurieni la rangul de cercopiteci!!

# Cardei Petru date 11 November 2021 01:25 +2

Corinteni,1,13: 8 Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârși; limbile vor înceta;cunoștință va avea sfârșit. Religiile s-au secularizat ... S-au erodat și, cu extrem de rare excepții, la nivel instituțional sunt slugile satanei ... Știința ... marele idol al unei omeniri handicapate sufletește, are același destin mizer a creațiilor omenești ... Se secularizează, dispare, se pune în slujba satanei ... Mahatma Gandhi spunea că Dumnezeu nu are religie ... Constat acum că și ceea ce numim noi știința nu este a lui Dumnezeu, nu este înțelepciune ... Singura cale ... Sa nu alegem pe Barabas ... E greu de urmat calea și adevărul și viața ... Dar pentru cei ce doresc mantuirea, alta cale nu este... Cine va suferi toate încercările, va reuși ... Dumnezeu sa ne ajute pe toți !

# Băran Gheorghe date 11 November 2021 14:00 +1

Daca am considera COVID 19 doar o filozofie distructiva am putea sa fim mai linistiti , pentru ca filozofia nu dispune. Merg in a considera COVID 19 deja o institutie de drept care ne canalizeaza, ne ordoneaza, ne insiruire si ne supune unor torturi inimaginabile . Au facut mai mult decat o institutie de drept , au facut o biblie din acest COVID.

# Anti-vaksu date 28 March 2024 14:30 0

Ce exprimare de NEA CAISĂ la distinșii intelectuali: „antivacciniști”. Corect: No-vac EXPERIMENTAL.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.03.2024 – Oamenii s-au dus peste „Baronul Lamborghini” (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva