22 July 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

I-AU MAI PUS 1 AN LA PEDEAPSA – Inalta Curte l-a condamnat pe fostul presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Mihail Vlasov, la 5 ani de inchisoare cu executare, pentru trafic de influenta. La fond, judecatoarea Corina Daescu de la CAB ii daduse lui Vlasov 4 ani de inchisoare. Mihail Vlasov a fost acuzat ca a cerut 1 milion euro de la un om de afaceri pentru a-l ajuta sa castige un litigiu la Curtea de Arbitraj

Scris de: G.T. | pdf | print

18 June 2015 14:25
Vizualizari: 3547

Verdict pentru fostul presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Mihail Vlasov (foto). Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat, joi 18 iunie 2015, pe Vlasov la 5 ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta.

Practic, instanta suprema a majorat pedeapsa lui Mihail Vlasov. In 2014, acesta fusese condamnat la fond, de judecatoarea Corina Daescu de la Curtea de Apel Bucuresti, la 4 ani de inchisoare cu executare. Decizia ICCJ este definitiva.

Mihail Vlasov a fost trimis in judecata, in 9 aprilie 2014, pentru trafic de influenta, procurorii DNA sustinand ca a cerut bani promitand in schimb ca va interveni pe langa arbitri din cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Potrivit DNA, Vlasov ar fi cerut 1 milion de euro, iar din aceasta suma, afirma anchetatorii, ar fi primit 200.000 de euro, fiind prins in flagrant.


Iata acuzatiile DNA:

La data de 13 martie 2014, inculpatul Vlasov Mihail, in calitate de presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si arbitru in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, a pretins de la un martor denuntator suma de 1.000.000 euro, din care a primit 200.000 euro la data de 18 martie 2014.

In schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis denuntatorului ca-si va folosi influenta pe care a lasat sa se creada ca o are asupra arbitrilor din cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei investiti cu solutionarea unui dosar in care denuntatorul are calitatea de parat-reclamant si ca ii va determina pe acestia sa pronunte o hotarare arbitrala favorabila denuntatorului.

La data de 18 martie 2014 s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante, asupra inculpatului fiind gasita suma de 200.000 euro.

Concret, starea de fapt detaliata in rechizitoriu este urmatoarea:

La data de 2 septembrie 2013, o societate comerciala a sesizat Camera de Comert si Industrie a Romaniei – Curtea de Arbitraj Comercial International cu o actiune arbitrala formulata impotriva denuntatorului si a unei alte persoane. Obiectul actiunii era reprezentat de obligarea celor doi parati sus-mentionati la plata, in solidar, a sumei de 5.500.000 lei, reprezentand daunele suferite de reclamanta ca urmare a nerespectarii, de catre acestia, a contractelor de management comercial si management financiar. Judecarea acestei actiuni a fost amanata de mai multe ori, unul dintre termene fiind stabilit pe data de 19 martie 2014.

Printr-un intermediar, denuntatorul a aflat ca inculpatul Vlasov Mihail ar fi interesat de industria de tipar din Romania si ca acesta din urma ar dori sa-l cunoasca.

La data de 13 martie 2014, in urma unei programari prealabile, denuntatorul s-a prezentat la biroul inculpatului Vlasov Mihail, situat in sediul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.

La inceputul discutiilor, inculpatul Vlasov Mihail l-ar fi intrebat pe denuntator daca stie ca are un proces in derulare la institutia al carei presedinte este. In urma raspunsului pozitiv al acestuia, inculpatul ar fi scos o hartiuta din buzunar si i-ar fi pus in vedere ca va pierde procesul si ca va fi obligat sa plateasca suma de 4.000.000 euro, indiferent daca pretentiile reclamantei sunt fondate sau nu.

In continuare, la intrebarea inculpatului, daca ar fi dispus sa „contribuie”, cumva, la castigarea procesului, denuntatorul i-ar replicat ca singurii lui bani sunt cei 270.000 euro, pe care i-a cerut prin cererea reconventionala depusa in instanta. Intrucat denuntatorul nu-si manifesta disponibilitatea remiterii sumei de bani, inculpatul Vlasov Mihail i-ar fi spus direct ca, pentru castigarea procesului, ar trebui sa-i dea suma de 1.000.000 euro.

Dupa mai multe negocieri, in finalul discutiei, inculpatul i-ar fi propus denuntatorului urmatoarea intelegere: acesta ii promitea suma de 1.000.000 euro, din care, pana la termenul din 19 martie 2014 ii va achita 200.000 euro. Intre timp, denuntatorul ar fi trebuit sa primeasca de la instanta mai multe termene de judecata, astfel incat sa aiba timpul necesar sa achite, in transe, intreaga suma de 1.000.000 euro.

La data de 18 martie 2014, Vlasov Mihail s-ar fi intalnit cu denuntatorul in incinta unui restaurant din Bucuresti, prilej cu care, inculpatul i-ar fi reiterat acestuia pretinderea sumei de 1.000.000 euro, in schimbul influentei pe care a lasat sa se creada ca ar avea-o asupra arbitrilor din cadrul Curtii de Arbitraj International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei. I-ar fi precizat totodata, denuntatorului ca, suma de 1.000.000 euro nu se mai negociaza, eventual, doar termenele ce urmau a fi acordate de instanta de arbitraj.

In aceleasi imprejurari, inculpatul Vlasov Mihail i-ar fi invederat denuntatorului faptul ca, initial, ar trebui remisa suma de 200.000 euro, urmand ca ulterior, dupa ce instanta de arbitraj urma sa dispuna amanarea cauzei, pana la urmatorul termen de judecata, acesta sa ii mai remita inca 300.000 euro, in acelasi scop. Dupa remiterea acestei sume de bani, instanta de arbitraj urma sa dispuna o solutie favorabila denuntatorului. In continuare, la aceeasi data, s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante, asupra inculpatului fiind gasita suma de 200.000 euro”.

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.07.2024 – Procurorul care vrea sa infunde AUR nu se lasa

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva