Incep sa iasa la iveala tenebrele dosarului RAFO-Carom, una dintre cele mai odioase mascarade judiciare din Romania moderna. La exact un an de la pronuntarea hotararii definitive de condamnare a omului de afaceri Ovidiu Tender (foto 1), Inalta Curte de Casatie si Justitie a desfiintat in parte decizia vestitilor judecatori Alexandru Mihai Mihalcea si Georgiana Tudor, de la Sectia a II-a penala a Curtii de Apel Bucuresti. Mai precis, judecatoarele supreme Lucia Tatiana Rog, Lavinia Lefterache si Luciana Mera au anulat dispozitia de luare a masurii sechestrului asigurator asupra activelor societatii comerciale SC AGORA IT & C S.A., firma apartinand grupului Tender care nu era parte in proces, si au trimis cauza spre rejudecare la Sectia a II-a penala a CAB.

Decizia a fost pronuntata marti, 7 iunie 2016, de aceleasi trei judecatoare care in aceeasi zi au respins cererea de extradare formulata de autoritatile canadiene in cazul Anamariei Nedelcu, intorcand la 180 de grade sentinta judecatorului Adrian Podar de la CAB.

Hotararea ICCJ este prima confirmare oficiala a abuzurilor savarsite in judecarea apelului dosarului RAFO II, proces in care, asa cum ne amintim, avocatii din Luxemburg angajati de omul de afaceri Ovidiu Tender au parasit sala de judecata indignati de executia judiciara la care au asistat.

Iata minuta deciziei ICCJ nr. 851/07.06.2016 (dosar nr. 2645/2/2016 - contestarea masurii asiguratorii):

„Respinge, ca nefondate, exceptia de necompetenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si exceptia de inadmisibilitate a contestatiei. Admite contestatia formulata de petenta SC AGORA IT & C S.A. impotriva dispozitiei de luare a masurii sechestrului asigurator din decizia penala nr.862/A/08.06.2015, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a Penala. Desfiinteaza, in parte, decizia penala sus-mentionata, numai in ceea ce priveste dispozitia de luare a masurii sechestrului asigurator asupra activelor societatii comerciale SC AGORA IT & C S.A. In aceste limite, trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, respectiv Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a Penala. Dispune anularea formelor de punere in executare a sechestrului asigurator, emise in temeiul deciziei penale nr.862/A/08.06.2015, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a Penala, cu privire la SC AGORA IT & C S.A. Mentine celelalte dispozitii ale deciziei mai sus-mentionate. Cheltuielile judiciare determinate de solutionarea contestatiei raman in sarcina statului. Definitiva”.

Avocatii lui Tender: „O normalitate juridica”

Cei patru avocati care au reusit sa rastoarne chiar si partial decizia definitiva din dosarul RAFO-Carom sunt Marian Tudor (foto 2), Anamaria Stancioiu, Maria Enache si Valentin Moise. Aparatorii firmei omului de afaceri au catalogat solutia instantei supreme ca fiind „o normalitate juridica”, nu „o victorie”. Interesant este ca si alte firme din grupul Tender sunt in aceeasi situatie, cu dosare pe rolul ICCJ avand ca obiect contestatii la masurile asiguratorii dispuse de cuplul de judecatori Alexandru Mihai Mihalcea - Georgiana Tudor.

Din concluziile scrise ale avocatilor, pe care le prezentam in continuare, rezulta inclusiv „consecintele economico-financiare si impactul social al luarii masurilor asiguratorii” dispuse prin decizia definitiva nr. 862/A/08.06.2015 a judecatorilor Mihai Mihalcea si Georgiana Tudor: „A intervenit blocajul activitatii economice a tuturor societatilor, 18 companii din 56 au fost fortate sa intre in insolventa, au fost disponibilizati 3.800 de angajati care au produs si produc o sarcina fiscala asupra bugetului public de circa 11,5 milioane lei lunar, respectiv 138 milioane lei in 12 luni”.

Prezentam in continuare concluziile scrise depuse de cei patru avocati la ICCJ:

„Subscrisa AGORA IT & C SA – in insolventa cu sediul in Timisoara (...), prin avocat Marian TUDOR, in raport de obiectul juridic al CONTESTATIEI inregistrate la data de 11.04.2016 si in raport de practica si opiniile contradictorii exprimate de Curtea de Apel Bucuresti si Inalta Curte de Casatie si Justitie relativ la competenta de solutionare a contestatiei impotriva luarii masurii asiguratorii fata de subscrisa, in temeiul art. 250/1 si art. 425/1 din Codul de procedura penala si in lumina considerentelor Deciziei nr. 24/2016 a Curtii Constitutionale, vazand si art. 21, art. 44 si art. 129 din Constitutia Romaniei si art. 6 si art. 13 din CEDO, depunem la dosar aceste

CONCLUZII SCRISE

Prin care solicitam INALTEI CURTI ca, in baza probatoriilor administrate si in temeiul reglementarilor citate in acest act procedural, sa pronunte o hotarare prin care sa dispuna admiterea contestatiei formulate cu toate consecintele legale care decurg, pentru considerentele pe care le expunem succint in cele ce succed:

Cu titlu prealabil, se impun unele precizari necesare economiei acestei cauze.

Societati din grupul TENDER au formulat contestatii avand acelasi obiect, cauze care se afla in diferite stadii procesuale. Astfel, in dosarele nr. 2626/2/2016, 2617/2/2016 si 2615/2/2016, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I Penala a decis relativ la competenta in favoarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, instanta care, luand in dezbateri compenteta de solutionare a contestatiilor si admisibilitatea acestora, a retinut ca are competenta functionala necesara insa a decis ca este inadmisibila exercitarea caii de atac, anterior adoptarii art. 250/1 din Codul de procedura penala, astfel cum rezulta din documnetele anexate.

in dosarele nr. 2622/2/2016, 2624/2/2016, 2644/2/2016, 2616/2/2016, 2542/2/2016, 2634/2/2016 si 2646/2/2016, 2623/2/2016 si 2621/2/2016, aceeasi Inalta Curte de Casatie si Justitie, judecand de lege lata, a stabilit competenta de solutionare a contestatiilor in favoarea Curtii de Apel Bucuresti.

Lipsa de congruenta intre solutiile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, alaturi de conflictul dintre solutiile de inadmisibilitate a caii de atac pronuntate de aceeasi instanta, normele de drept aplicabile si considerentele Deciziei nr. 24/2016 a Curtii Constitutionale ne indeamna sa supunem atentiei ICCJ probleme de drept enuntate si analizate mai jos.

I. OBIECTUL CONTESTATIEI. SEDIUL MATERIEI.

Contestatia pendinte vizeaza luarea masurilor asiguratorii prin decizia de solutionare a apelului asupra activelor subscrisei, in calitate de societate la care inculpatii si partile responsabile civilmente sunt asociati, actionari, beneficiari reali.

Ratiunile juridice pentru care am promovat contestatia sunt: (i) directiva 42/2014; (ii) art. 6 si art. 13 din CEDO; (iii) art. 21, art. 44 si art. 129 din Constitutia Romaniei; (iv) decizia nr. 24/20.01.2016 a Curtii Constitutionale; (v) art. 249 alin. (1), alin. (4) si alin. (5), art. 250 alin. (6) si alin. (8), art. 250/1, art. 351 si art. 425/1 din Codul de procedura penala si art. 219 si art. 220 din Legea 302/2004.

Problemele de drept care trebuie analizate in scopul unei judicioase solutionari a cauzei sunt urmatoarele:

1. In raport de contextul legal actual, va trebui stabilita instanta careia ii revine competenta de solutionare a contestatiei impotriva luarii masurilor asiguratorii;

2. Contemporan chestiunii anterioare, este necesar a se verifica in ce masura o entitate juridica poate formula contestatie impotriva luarii masurilor asiguratorii asupra patrimoniului sau intr-un proces penal in care nu a fost parte, dar are calitatea de persoana interesata in acceptiunea legiuitorului;

3. O alta problema de drept nascuta urmare solutiei legislative adoptate prin OUG 18/2016 este admisibilitatea unei contestatii impotriva luarii masurilor asiguratorii prin decizie definitiva, in conditiile reglementarilor date de art. 250/1 din Codul de procedura penala, analizate prin prisma dispozitiilor art. 6 si art. 13 din CEDO si din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 24/2016 a Curtii Constitutionale;

4. Daca in speta, in raport de lamuririle date de instanta care a pronuntat decizia executorie se justifica luarea masurilor asiguratorii asupra activelor societatilor la care inculpatul si partea responsabila civilmente au calitatea de asociati, actionari sau beneficiari reali, analizat in deplin acord cu scopul luarii unei astfel de masuri;

5. Incidenta autoritatii de lucru judecat a deciziei penale prin care s-au luat masurile asiguratorii asupra patrimoniului subscrisei, analizata in stransa corelatie cu exigentele principiul securitatii juridice si a caracterelor juridice ale prezumtiei irefragibile – autoritatea de lucru judecat.

II. COMPETENTA DE SOLUTIONARE A CONTESTATIEI FORMULATE IMPOTRIVA LUARII MASURILOR ASIGURATORII

Normele de drept procesual in baza carora s-a dispus instituirea sechestrului penal asupra activelor unor entitati care nu au fost parte in dosarul penal in care s-a luat aceasta masura asiguratorie este dat de art. 249 din Codul de procedura penala.

Mijloacele procesuale puse la dispozitie de legiuitor pentru a remedia eventualele greseli de judecata relativ la subiectul supus analizei sunt prevazute de art. 250/1 din Codul de procedura penala, text proaspat nascut la interventia tarzie a instantei de contencios constitutional si adoptat (in dauna principiului separatiilor puterilor in stat) de catre puterea administrativa.

In ce ne priveste, contestatia pendinte este intemeiata pe rationamentele expuse de Curtea Constitutionala in considerentele deciziei nr. 24/2016, care au fost preluate si transpuse partial in textul art. 250/1 din Codul de procedura penala, adoptat prin OUG 18/2016. Concomitent, demersul nostru este sustinut si de dispozitiile CEDO amintite in cuprinsul acestor concluzii scrise.

Solutiile instantelor in ce priveste competenta de solutionare a contestatiei impotriva hotararii de LUARE A MASURILOR ASIGURATORII au fost diferite, cu precizarea ca motivarile ICCJ referitor la subiectul analizat (aferente dosarelor mentionate supra) inca nu au fost puse in pagina, pentru a avea posibilitatea unei cercetari de ansamblu asupra acestei probleme de drept.

Din economia art. 250/1 CPP, proaspat adoptat prin bunavointa guvernului in exercitarea atributiilor legislative, rezulta ca instanta competenta pentru solutionarea contestatiei impotriva hotararii de luare a masurii asiguratorii este cea prevazuta de art. 425/1 din Codul de procedura penala, respectiv instanta ierarhic superioara celei care a instituit masura.

Solutia aleasa de legiuitor prin OUG 18/2016, respectiv completarea Codului de procedura penala cu art. 250/1, circumscrie partial considerentelor Deciziei nr. 24/2016 a Curtii Constitutionale din perspectiva legiferarii unei cai de control judiciar a incheierii prin care s-a luat masura asiguratorie, respectiv reglementarea unei cai de atac de reformare – contestatia – ca mijloc procesual prevazut de lege.

Nu imbratisam opinia exprimata de reprezentantul Ministerului Public potrivit careia ar fi aplicabila teza finala a dispozitiilor art. 250 alin. (6) din Codul de procedura penala, competenta revenind astfel instantei care a luat masura asiguratorie, pentru ca (i) contestatia este o cale de reformare si nu de retractare, dupa cum am mai amintit, (ii) instanta de contencios constitutional a cenzurat art. 250 alin. (6) tocmai din perspectiva lipsei unei cai eficiente de control judiciar a hotararii prin care s-a luat masura asiguratorie.

Retractarea este proprie cailor de atac in care substantial nu se aduce o critica hotararii atacate, ci se invoca descoperirea unor situatii de fapt pe care daca le-ar fi cunoscut judecatorii care au solutionat cauza, ar fi dat alta solutie, iar daca legea le-ar permite, si-ar retracta hotararea data. In cazul retractarii, datorita motivelor care fac ca judecatorul sa revina asupra hotararii, competenta apartine instantei care a pronuntat hotararea, fiind in puterea acestui magistrat de a-si reverifica si reconsidera gandirea juridica in raport de erorile semnalate de subiectii procesuali.

Reformarea unei hotarari este in atributul exclusiv al instantei superioare celei care a pronuntat-o, ca urmare a exercitarii caii de atac, constata omiterea sau incalcarea unei dispozitii sanctionate cu nulitatea, care impune infirmarea hotararii, fara a mai verifica daca judecata a fost sau nu temeinica. Solutia de anulare a hotararii proprie controlului judiciar exercitat asupra erorilor de drept prin intermediul mijloacelor procesuale ale apelului, recursului ori a contestatiei in materie penala.

Revenind la competenta de solutionare a contestatiei pendinte, sustinem pe buna dreptate ca aceasta revine instantei superioare celei care a luat masura sechestrului asigurator atat in temeiul art. 250/1 din Codul de procedura penala, cat mai ales in lumina considerentelor deciziei nr. 24/2016 a Curtii Constitutionale, fara sa importe, opinam noi, daca masura a fost dispusa prin incheiere sau cu ocazia solutionarii apelului.

Concluziile anterior expuse sunt consolidate de urmatoarele rationamente retinute in considerentele deciziei nr. 24/2016 a Curtii Constitutionale:

Pct. 19 teza finala din decizie: 'Asa fiind, in situatia in care masura asiguratorie este dispusa de instanta competenta sa solutioneze apelul, atunci inculpatul, persoana responsabila civilmente, ori alte persoane interesate sunt lipsite de dreptul de acces la justitie, intrucat legea nu dispune de nicio cale de atac impotriva masurii, hotararea prin care a fost luata masura asiguratorie in apel nemaiputand fi atacata', considerente a caror arie de reglementare, in opinia noastra, acopera atat etapa procesuala a camerei preliminare cat si a judecatii, inclusiv in ultim grad de jurisdictie.

Mai departe, Curtea Constitutionala retine:

'25. De aceea, legiuitorul, pe langa obligatia de a oferi oricarei persoane posibilitatea efectiva de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, trebuie sa imprime acestei posibilitati un caracter echitabil care sa confere plenitudine de exercitiu prin atingerea finalitatii urmarite. Aceasta se poate realiza prin crearea unei proceduri care sa respecte cerintele de echitate instituite de art. 21 alin.(3) din Constitutie in absenta carora este golita de continut orice cenzura a luarii masurii asiguratorii de catre instanta (s.n.)'.

'26. (...) Mai mult, in situatia in care incheierea de luare a masurii asiguratorii a fost dispusa de catre instanta de apel, atunci este negata orice posibilitate a persoanei interesate de a uza de dreptul sau substantial referitor la accesul la justitie. (s.n.)'

In continuare, Curtea arata: '28. (...) Este evident ca, in situatia in care persoana interesata este impiedicata sa exercite pana la solutionarea cauzei pe fond o cale de atac impotriva legalitatii si temeiniciei incheierii judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata de luare a unei masuri asiguratorii, sau nu are nicio cale de atac impotriva unei astfel de incheieri dispusa de instanta de judecata cu prilejul solutionarii apelului (s.n.), aceasta nu-si poate valorifica si apara drepturile fundamentale in fata unei instante de control judiciar. (s.n.)'

La pct. 30 din decizia citata, Curtea aminteste despre necesitatea unui 'control judecatoresc eficient (s.n.) asupra masurii de indisponibilizare a bunurilor in cursul unui proces penal', pentru ca la pct. 31 din Decizia nr. 24 sa conchida astfel: '31. in concluzie, lipsa unei cai de atac separate impotriva luarii masurii asiguratorii (s.n.) de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta de judecata, fie ca este instanta de fond sau de apel, contravine dreptului consacrat de art. 21 alin.(1) si (3), art. 44 si art. 129 din Constitutie'.

Asadar, se impune a observa ca in considerentele citate supra, Curtea face trimitere la sintagmele 'control judiciar' ori 'control judecatoresc', sintagme proprii unei cai de reformare si nu de retractare. Instanta de control judiciar este instanta care verifica legalitatea si temeinicia (in cazul cailor devolutive de atac) unei hotarari pronuntate de o instanta inferioara in grad. Deopotriva, Curtea Constitutionala face trimitere la control judecatoresc eficient prin punerea la dispozitia persoanei interesate a unei cai de atac, ceea ce presupune implicit atribuirea competentei de solutionare instantei ierarhic superioare celei care a dispus luarea masurii asiguratorii. Aceasta teorie este sustinuta atat de art. 129 din Constitutia Romaniei, cat si de art. 6 si art. 13 din CEDO.

Fiind pe taramul dreptului penal si procesual penal, normele sunt de stricta interpretare si aplicare fiind exclusa analogia ca metoda logica de interpretare si aplicare a textelor de asa maniera incat sa punem in contextul problemelor de drept analizate teza finala a articolului 250 alin. (6) din Codul de procedura penala, ori sa ne inspiram din vechea reglementare, respectiv art. 168 din Codul de procedura penala, pentru a atrage competenta de solutionare a contestatiei impotriva luarii masurii asiguratorii in favoarea instantei care a pronuntat o astfel de hotarare.

Au fost exprimate pareri potrivit carora demersul nostru judiciar ar circumscrie prevederilor art. 250 alin. (8) din Codul de procedura penala, potrivit caruia 'Dupa ramanerea definitiva a hotararii, se poate face contestatie potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la indeplinire a masurii asiguratorii'.

Cu puterea evidentei se poate observa ca fata de modul de ducere la indeplinire a masurii asiguratorii, controlul il exercita:

(a) instanta care a dispus luarea masurii in temeiul des citatului art. 250 alin. 6 din Codul de procedura penala, in timpul judecatii,

(b) instanta de executare penala in temeiul art. 598 din Codul de procedura penala, ori

(c) de catre instanta civila, dupa ramanerea definitiva a hotararii penale, in temeiul art. 250 alin. (8) din Codul de procedura penala.

Or, obiectul juridic al contestatiei noastre vizeaza legalitatea si temeinicia LUARII MASURII ASIGURATORII, cerere care nu poate fi supusa cenzurii ori controlului judecatoresc exercitat de catre aceeasi instanta pentru ca s-ar goli de expresie ratiunile Curtii Constitutionale expuse in considerentele Deciziei nr. 24/2016, care au aceeasi forta juridica precum dispozitivul acesteia.

De altfel, si legiuitorul, prin OUG 18/2016, a adoptat solutia legislativa in sensul celor anterior evocate, prin completarea Codului de procedura penala cu dispozitiile art. 250/1 care la alineatul final face trimitere la calea de atac prevazuta de art. 425/1 din Codul de procedura penala.

III. ADMISIBILITATEA CONTESTATIEI IMPOTRIVA LUARII MASURII ASIGURATORII PRIN DECIZIA DE SOLUTIONARE A APELULUI

Cea de-a doua problema de drept care trebuie supusa atentiei Curtii o constituie admisibilitatea contestatiei impotriva luarii masurii asiguratorii in conditiile in care aceasta a fost dispusa concomitent solutionarii apelului prin decizie definitiva.

Am citat supra din considerentele Deciziei nr. 24 a Curtii Constitutionale care impun necesitatea unei cai de atac impotriva luarii masurii sechestrului asigurator, chiar si prin hotararea prin care a fost solutionat apelul.

Este drept ca in cuprinsul tezei finale a pct. 28, Curtea Constitutionala foloseste sintagma incheiere 'dispusa de instanta de judecata cu prilejul solutionarii apelului', insa, este de remarcat ca apelul nu poate fi solutionat prin incheiere, ci prin decizie, asa incat nefericita redactare nu poate conduce la concluzia ca doar incheierile prin care a fost luata masura asiguratorie sunt susceptibile de a fi atacate, ci aceasta problema de drept va trebui privita in raport de ansamblul ratiunilor evocate in considerentele deciziei des amintite in cuprinsul acestei cereri si citata deopotriva.

S-au exprimat opinii care pun la indoiala posibilitatea de a fi atacata luarea masurii asiguratorii prin decizie definitiva, piedica fiind caracterul definitiv si autoritatea de lucru judecat de care se bucura decizia penala.

Consideram ca exercitarea caii de atac a contestatiei impotriva luarii masurii asiguratorii direct prin decizia instantei de apel, concomitent solutionarii apelului, nu prejudiciaza autoritatea de lucru judecat si nici principiul securitatii juridice cat timp contestatia este punctuala si nu poate conduce la reanalizarea modului in care a fost solutionat apelul in fond nici din perspectiva pedepselor aplicate si nici a masurilor de drept penal, in speta confiscarea speciala, ci vizeaza exclusiv legalitatea si temeinicia luarii masurii asiguratorii fata de entitati care nu au fost parte in procesul penal.

Cu alte cuvinte, intre considerentele deciziei nr. 24/2016 a Curtii Constitutionale care impun necesitatea unei cai de atac impotriva hotararii de luare a masurilor asiguratorii si principiile de drept amintite, consideram ca nu exista conflict, cat timp contestatia vizeaza exclusiv luarea masurii asiguratorii fata de entitati care nu au fost parti in procesul penal, al caror drept de proprietate este supus unor restrangeri din perspectiva dispozitiei, fara a avea posibilitatea de a formula aparari.

In aceeasi ordine de idei stau si dispozitiile art. 8 din Directiva 2014/42/UE privind inghetarea si confiscarea instrumentelor si produselor infractiunilor savarsite in Uniunea Europeana, care la alin. 1 prevede: 'Statele membre adopta masurile necesare pentru a se asigura ca persoanele afectate de masurile prevazute in prezenta directiva au dreptul la o cale de atac eficace si la un proces echitabil, in vederea exercitarii drepturilor acestora'.

Daca am fi de acord cu optica diametral opusa, s-ar ajunge la situatia in care sechestrul asigurator s-ar dispune doar prin decizie definitiva ceea ce nu poate fi primit, pe de o parte pentru ca i se acorda judecatorului puteri discretionare in deplin dezacord cu principiul dublului grad de jurisdictie, iar mai apoi s-ar goli de continut dreptul la un proces echitabil, aceste doua deziderate esentiale fiind astfel excluse de plano din mecanismul judiciar.

Pasind mai departe in analiza prezumtiei autoritatii de lucru judecat a deciziei pronuntate la solutionarea apelului prin care s-a dispus luarea masurii asiguratorii fata de entitati care nu au fost parte in procesul penal, consideram util sa subliniem faptul ca decizia penala nr. 862/A/08.06.2015 a Curtii de Apel Bucuresti nu ne este opozabila, nu are autoritate de lucru judecat fata de subscrisa, caracterul irefragibil al prezumtiei fiind inlaturat de plano de urmatoarele ratiuni:

a) Autoritatea de lucru judecat opereaza in rem, asupra faptelor, si in personam, adica asupra autorilor actelor si faptelor sanctionate de legea penala;

b) Autoritatea de lucru judecat nu poate produce efecte fata de entitati – persoane fizice sau juridice – care nu au fost participanti ai procesului penal, altfel spus, efectele erga omnes ale unei hotarari penale se produc exclusiv in rem si in personam, tertii fiind tinuti de respectarea hotararilor penale in limitele anterior mentionate;

c) Prezumtia este rasturnata prin insasi lipsa identitatii elementelor existentiale ale autoritatii de lucru judecat (parti/ faptuitori, obiect/ fapta, etc);

d) Daca am admite ca simplul caracter definitiv al unei hotarari penale poate produce efecte fata de o entitate care nu a participat la procesul in care hotararea a fost luata, s-ar goli de continut si mai ales de esenta toate normativele internationale si nationale care prevad 'cu majuscule' si la nivel de axioma iminenta respectarii dreptului la aparare, la o judecata dreapta si un proces echitabil, fara a mai aminti respectarea dreptului de proprietate.

IV. NELEGALITATEA LUARII MASURII SECHESTRULUI ASIGURATOR

Din analiza art. 249 din Codul de procedura penala, sechestrul asigurator are drept scop, citam alin. (1) teza finala, '...pentru a evita ascunderea, distrugerea, instrainarea sau sustragerea de la urmarire a bunurilor care pot face obiectul confiscarii speciale sau al confiscarii extinse ori care pot servi la garantarea executarii pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a repararii pagubei produse prin infractiune'.

Particularitatile spetei circumscriu alineatului 4 al aceluiasi articol care prevede, in ce ne priveste, cauza masurilor asiguratorii: 'Masurile asiguratorii in vederea confiscarii speciale sau confiscarii extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane in proprietatea sau posesia carora se afla bunurile ce urmeaza a fi confiscate', cu mentiunea ca obiectul confiscarii speciale il reprezinta sume de bani ca produs al infractiunilor de spalare de bani retinute in hotararea penala definitiva.

Art. 249 alin. (5) prima teza dispune: 'Masurile asiguratorii in vederea repararii pagubei produse prin infractiune si pentru garantarea executarii cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului si ale persoanei responsabile civilmente, pana la concurenta valorii probabile a acestora'.

De buna seama, in speta, scopul luarii masurii sechestrului asigurator este indisponibilizarea bunurilor inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane in proprietatea sau posesia carora se afla bunurile, in vederea garantarii confiscarii speciale.

Cu alte cuvinte, bunurile societatilor la care inculpatul si partea responsabila civilmente au calitatea de asociati, actionari sau beneficiari reali au fost sechestrate direct prin decizia de solutionare a apelului, cu scopul garantarii confiscarii speciale de sume de bani de la inculpatul Tender Ovidiu Lucian si TENDER SA.

Prin Decizia penala nr. 1136/17.09.2015, Curtea de Apel Bucuresti retine in considerente: 'In ceea ce priveste lipsa unei dispozitii privind confiscarea de la terti a sumelor de bani asupra carora se extind masurile asiguratorii, aceasta lipseste deoarece nu s-a dorit a se institui confiscarea de la terti a unor sume de bani deoarece aceasta ar constitui o confiscare extinsa, in sensul art. 112 ind. 1 din Codul penal institutie care nu isi putea gasi aplicabilitatea in cauza'.

Aceasta din urma lamurire data in temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penala de catre instanta care a pronuntat decizia penala nr. 862/A/08.06.2015, pusa in executare si fata de subscrisa, contravine scopului pentru care a fost luata masura sechestrului asigurator, dar mai ales scopului dat de legiuitor instituirii acestei masuri asiguratorii prin normele citate supra.

Argumente in plus celor relatate sunt dispozitiile art. 219 din Legea 302/2004 din care citam:

'(1) Prin ordin de indisponibilizare se intelege orice masura luata in cursul procesului penal de o autoritate judiciara a unui stat membru care consta in indisponibilizarea, cu titlu provizoriu, a unui bun, pentru a se impiedica orice operatiune de distrugere, transformare, deplasare, transfer sau instrainare a acestuia.

(2) Prin termenul bun se intelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil sau imobil, precum si documentele ori instrumentele juridice care dovedesc existenta unui titlu sau a unui drept asupra unui bun, despre care autoritatea judiciara competenta emitenta considera ca:

a) constituie produsul uneia dintre infractiunile prevazute la art. 223 ori corespunde in totalitate sau in parte valorii acestui produs; sau

b) constituie instrumentul ori obiectul unei asemenea infractiuni'.

Art. 220 din acelasi act normativ prevede: 'Dispozitiile prezentei sectiuni se aplica ordinelor de indisponibilizare emise in conformitate cu decizia-cadru in vederea asigurarii probelor sau confiscarii ulterioare a bunului. (s.n.)'. Nota bene, din interpretarea sistematica a celor doua texte citate rezulta ca obiectul sechestrului il constituie bunurile enumerate la art. 219 alin. (2) care indeplinesc cerintele corespunzatoare lit. a) si b), cu scopul asigurarii probelor ori confiscarii ulterioare.

In acelasi sens stau si dispozitiile Directivei 2014/42/UE privind inghetarea si confiscarea instrumentelor si produselor infractiunilor savarsite in Uniunea Europeana.

Din cele anterior relatate rezulta ca masura asiguratorie a carei luare o contestam a fost dispusa in deplin dezacord cu dispozitiile legale citate supra, scopul instituirii sechestrului asupra bunurilor unor entitati terte fata de procesul penal nefiind cel stabilit de legiuitor.

Concluzionand, in considerarea argumentelor expuse succint si a normelor juridice citate in precedent, solicitam, in principal, sa admiteti prezenta contestatie cu consecinta inlaturarii din decizia penala nr. 862/A/08.06.2015 a dispozitiilor privind extinderea masurilor asiguratorii asupra activelor societatilor la care inculpatul Tender Ovidiu Lucian si partea responsabila TENDER SA au calitatea de asociat, actionar sau beneficiar real, intrucat scopul sechestrului asigurator dispus prin decizia penala nr. 862A/08.06.2015 a Curtii de Apel Bucuresti nu circumscrie celui instituit de legiuitor prin normele de drept procesual – art. 249 alin. (1), alin. (4) si alin. (5) din Codul de procedura penala.

V. EFECTELE PRODUSE

Decizia penala nr. 862A/08.06.2015 a Curtii de Apel Bucuresti a fost pusa in executare silita de catre ANAF ca organ de executare desemnat de catre instanta, organul coordonator fiind ANAF Timis, care in executarea dispozitiilor instantei a emis catre toate directiile regionale adrese prin care solicita ca toate sumele de bani aflate in conturile societatilor la care Tender Ovidiu Lucian sau TENDER SA au calitatea de asociati, actionari sau beneficiari reali sa fie poprite si varsate in contul nr. RO75TREZ62120350103XXXXX pentu CNP (...) pentru 'recuperarea prejudiciului'.

In alti termeni fiind spus, se confisca sumele de bani ale tuturor acestor societati in executarea dispozitiilor deciziei penale des amintite. Se instituie sechestre in vederea valorificarii bunurilor sechestrate si virarii sumelor de bani rezultate in contul de trezorerie mai sus-amintit, realitati confirmate de continutul documentelor anexate acestor concluzii scrise (pct. 2, 3 si 4 din OPIS), circumstante generate exclusiv de luarea masurilor asiguratorii fata de societatile care nu au fost parte in procesul penal in contextul procesual expus de noi succint in cadrul acestui demers.

Consecintele economico-financiare si impactul social al luarii masurilor asiguratorii este usor de anticipat: (1) a intervenit blocajul activitatii economice a tuturor societatilor, (2) 18 companii din 56 au fost fortate sa intre in insolventa, (3) au fost disponibilizati 3.800 de angajati care au produs si produc o sarcina fiscala asupra bugetului public de circa 11,5 milioane lei lunar, respectiv 138 milioane lei in 12 luni.

Nu intram in restul detaliilor pentru ca nu fac obiectul acestei cauze.

VI. DEMERSURILE INTREPRINSE

In cadrul dezbaterilor in fond am amintit de unele demersuri initiate de societatile din grup impotriva actelor de executare silita a deciziei penale nr. 862/A/08.06.2015.

Astfel, toate societatile au procedat la urmatoarele mijloace de aparare impotriva actelor de executare silita:

1. Contestatii in anulare intemeiate pe dispozitiile art. 426 lit. d) din Codul de procedura penala, respinse ca inadmisibile intrucat contestatoarele nu au avut calitatea de parte pentru a circumscrie exigentelor art. 427 din Codul de procedura penala;

2. Impotriva tuturor societatilor, ANAF in calitate de organ insarcinat cu punerea in executare silita a deciziei penale nr. 862/A/08.06.2016, a emis acte de executare silita si nu s-a limitat in a institui sechestrul asigurator dispus prin decizia penala, acte de executare silita fiscala care au fost contestate si castigate partial (celelalte cauze sunt inca pendinte in diferite etape procesuale);

3. ANAF, fiind in impas relativ la modul in care trebuia pusa in executare silita decizia penala a solicitat Curtii de Apel Bucuresti lamurirea titlului in temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penala, cauza in care s-a pronuntat decizia penala nr. 1136/17.09.2015 anexata acestor concluzii scrise;

4. Mai multe societati din grup au formulat contestatie la executare silita in temeiul art. 598 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura penala, parte dintre acestea respinse in fond, altele au fost supuse regulatorului de competenta (ex. sentinta civila nr. 29/07.03.2016 a Curtii de Apel Bucuresti);

5. O parte dintre societatile din grup au solicitat lamurirea titlului executoriu in sensul de a se mentiona daca sunt supuse executarii silite (confiscarii) si bunurile dobandite de catre societatile terte anterior savarsirii primului act material al infractiunilor pentru care s-a pronuntat condamnarea, cerere respinsa de Curtea de Apel Bucuresti prin decizia nr. 226/A/10.02.2016”.

*Cititi aici integral decizia definitiva din dosarul RAFO-Carom

*Cititi aici integral decizia CCR nr. 24/2016