Rasunatoarea victorie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie la Curtea Constitutionala – constand in desfiintarea proiectului de lege privind micsorarea vechimii necesare admiterii in DNA si DIICOT – a fost repurtata dupa ce in sprijinul ICCJ au venit atat Consiliul Superior al Magistraturii, cat si cele patru asociatii de traditie ale magistraturii. Ne referim la Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR), Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului (AJADO), Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) si Asociatia Procurorilor din Romania (APR), conduse de catre judecatoarele Dana Girbovan, Florica Roman si Andreea Ciuca, respectiv procuroarea Elena Iordache (foto 1 de la stanga la dreapta).

Lumea Justitiei va prezinta in exclusivitate sesizarea amicus curiae pe care UNJR, AJADO, AMR si APR au trimis-o la Curtea Constitutionala, argumentand de ce initiativa legislativa a PNL-USR-PLUS-UDMR trebuie respinsa ca neconstitutionala – ceea ce s-a intamplat, CCR dand de pamant cu proiectul de act normativ care scadea vechimea minima pentru intrarea in DNA si DIICOT de la 10 la 7 ani (de la 8 la 5 ani in termeni de vechime efectiva – daca excludem din calcul cei doi ani de INM).

In primul rand, asociatiile au avertizat ca proiectul incalca normele de tehnica legislativa, fiind necorelat cu diverse norme in vigoare. Mai precis, in timp ce judecatorii au nevoie de 7 ani de vechime efectiva ca sa poata obtine gradul profesional de tribunal, procurorilor ar fi urmat sa li se permita sa intre cu doar 5 ani vechime efectiva in Directia Nationala Anticoruptie si Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. Accentul este pus pe tribunale, intrucat acestea sunt instantele carora legea le atribuie in general competenta de a judeca in prima instanta infractiunile de competenta DNA si DIICOT.

In al doilea rand, ONG-urile au atras atentia ca procurorii nu au timp sa se specializeze in anchetarea faptelor de coruptie sau de crima organizata in cei cinci ani de vechime efectiva pe care i-ar fi adus noua lege.

In al treilea rand, initiativa de act normativ crea o discriminare intre candidatii de la DNA / DIICOT si cei de la celelalte parchete, pentru care nu se reducea vechimea minima necesara, au punctat cele patru asociatii.

Totodata, UNJR, AJADO, AMR si APR vin cu cifre legate de gradul de ocupare nu doar de la DNA, DIICOT si PICCJ, ci si de la alte parchete, ca sa demonteze argumentul din expunerea de motive a proiectului, care invoca drept pretext necesitatea rezolvarii problemelor de personal de la DNA si DIICOT.

Prezentam principalul pasaj din sesizarea amicus curiae marca AMR-APR-AJADO-UNJR:

„Vom expune si justifica o serie de argumente privind neconstitutionalitatea proiectului de lege atacat, prin prisma unor critici de constitutionalitate intrinseca.

1. Incalcarea art. 1 alin. (5) din Constitutie, sub aspectul exigentelor privind calitatea legii. Incalcarea normelor minimale de tehnica legislativa

Printr-o bogata jurisprudenta, Curtea Constitutionala a decis ca normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative constituie un veritabil criteriu de constitutionalitate, prin raportare la aplicarea art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie.

In acest sens, instanta de control constitutional a constatat ca, desi normele de tehnica legislativa nu au valoare constitutionala, prin reglementarea acestora, legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricarui act normativ, a caror respectare este necesara pentru a asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridica adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concura la asigurarea unei legislatii care respecta principiul securitatii raporturilor juridice, avand claritatea si previzibilitatea necesare.

Astfel, normele de tehnica legislativa impun ca proiectul de act normativ sa fie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelasi nivel, cu care se afla in conexiune. Or, proiectul de lege intra in contradictie cu norme in vigoare, dupa cum urmeaza:

i) Articolul II pct. 1 si 2 [art. 79 1 alin. (3) si art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004] nu este corelat cu prevederile actului normativ de acelasi nivel cu care se afla in conexiune – Legea nr. 303/2004, sub aspectul modului de calcul al vechimii in functie, fapt ce incalca exigentele constitutionale mai sus aratate.

Asa cum a argumentat pe larg Inalta Curte de Casatie si Justitie, necorelarea dintre proiectul de lege atacat si normele in vigoare – cel putin sub aspectul luarii in considerare, ca vechime in functie, si a vechimii de auditor la justitie – conduce la situatia absurda in care legiuitorul impune minim 7 ani vechime pentru judecatorii ce doresc sa promoveze la tribunal – instanta ce are in competenta judecata cauzelor in care urmarirea penala se face de DNA sau DIICOT –, dar permite ca ancheta sa se faca de procurori cu doar 5 ani vechime, ce nu ar indeplini nici conditiile de accedere la nivelul parchetului de pe langa tribunal.

ii) Necorelarea cu prevederile art. 1 alin (2) din OUG nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, precum si cu art. 1 alin.1 si art. 11 alin. 4 din OUG nr. 78/2016 pentru organizarea si functionarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative.

Textele normative invocate prevad urmatoarele:

Potrivit art. 1 alin. 2 din OUG nr. 42/2002, '(2) Directia Nationala Anticoruptie are sediul in municipiul Bucuresti si isi exercita atributiile pe intregul teritoriu al Romaniei prin procurori specializati in combaterea coruptiei'.

Similar, articolul 1 alin. 1 din OUG nr. 78/2016 prevede ca: '(1)Prezenta ordonanta de urgenta reglementeaza organizarea si functionarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, ca structura specializata in combaterea infractiunilor de criminalitate organizata si terorism, care, potrivit legii, isi exercita atributiile pe intreg teritoriul Romaniei'.

De asemenea, art. 11 alin. 4 din OUG nr. 78/2016 reglementeaza: '(4) Procurorii specializati din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism efectueaza in mod obligatoriu urmarirea penala pentru infractiunile prevazute la alin. (1)'.

Rezulta, asadar, ca DNA si DIICOT nu sunt structuri denumite pur teoretic ca fiind 'specializate', ci aceasta specializare tine chiar de ratiunea lor de a fi, ce se manifesta in concret prin faptul ca, in cadrul acestora, activeaza DOAR procurori specializati fie in coruptie, fie in criminalitate organizata, asa cum rezulta in mod expres din textele precitate.

Or, scaderea vechimii in functia de procurori pentru accederea in aceste structuri, la doar 5 ani vechime efectiva, inseamna a incalca exact substanta si ratiunea de a fi a DNA si DIICOT, pentru ca o astfel de vechime face imposibila o minima specializare in domeniile mentionate.

Subliniem ca procurorii care au mai putin de 7 ani vechime efectiva in functie pot functiona doar la nivelul parchetelor de pe langa judecatorii, parchete ce nu au competenta de a ancheta infractiuni de coruptie.

Potrivit art. 36 lit. a Cod procedura penala, tribunalul judeca in prima instanta infractiunile prevazute la art. 289-294 Cod penal, adica infractiunile de coruptie.

Art. 56 Cod procedura penala instituie o corespondenta intre gradul parchetului si cel al instantei, mentionand ca 'este competent sa efectueze ori, dupa caz, sa conduca si sa supravegheze urmarirea penala procurorul de la parchetul corespunzator instantei care, potrivit legii, judeca in prima instanta cauza cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel'.

Rezulta, prin urmare, ca procurorii cu grad de judecatorie nu au competenta de a ancheta fapte de coruptie. Ca atare, in mod obiectiv, un procuror cu 5 ani vechime efectiva in functie nu are posibilitatea de a avea o minima specializare in combaterea coruptiei.

Situatia este similara si in cazul infractiunilor de competenta DNA si DIICOT, legiuitorul prevazand, si de aceasta data, o competenta de prima instanta de la nivelul tribunalului.

Asa fiind, noile conditii de vechime, din proiectul legii cu privire la care s-a formulat obiectia de neconstitutionalitate, vin in contradictie cu prevederile cuprinse chiar in legile de functionare a DNA si DIICOT, ce impun activarea in cadrul acestor structuri a procurorilor specializati.

In mod logic, acesta specializare trebuie sa existe in momentul selectiei, nefiind reglementat un stagiu la DNA si DIICOT in cadrul caruia procurorii ce nu au anchetat niciodata aceste tip de cauze sa devina specializati si abia apoi sa poata functiona in aceste structuri specializate, potrivit standardelor profesionale specifice acestui tip de infractiuni.

A admite ca in cadrul unor structuri specializate pot functiona procurori nespecializati inseamna a goli cu totul de substanta ratiunea pentru care legiuitorul a infiintat aceste parchete.

In concluzie, legea incalca in mod vadit normele de tehnica legislativa, neexistand o corelare intre aceste propuneri de modificare si normele in vigoare precitate, fapt ce atrage neconstitutionalitatea acesteia in raport de prevederile art. 1 alin. 3 si 5 din Constitutie.

2. Incalcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie referitor la principiul egalitatii in drepturi. Lipsa unui motiv obiectiv si rational

Potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, principiul egalitatii in drepturi nu inseamna uniformitate, incalcarea principiului egalitatii si nediscriminarii existand atunci cand se aplica un tratament diferentiat unor cazuri egale, fara o motivare obiectiva si rezonabila, sau daca exista o disproportie intre scopul urmarit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite.

Totodata, potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 244/20213, 'privilegiul se defineste ca un avantaj sau o favoare nejustificata acordata unei persoane / categorii de persoane; in acest caz, neconstitutionalitatea privilegiului nu echivaleaza cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor / categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat'.

Aplicand aceste principii la propunerea normativa atacata, rezulta cu prisosinta ca aceasta incalca principiul egalitatii in drepturi, constituind un privilegiu pentru procurorii ce activeaza in cadrul anumitor structuri de parchet, mai exact la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) si la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), avand in vedere cele ce succed.

DNA si DIICOT functioneaza ca structuri in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dar beneficiaza de un tratament vadit favorabil pentru accederea la acest nivel ierarhic al profesiei, cu efecte concrete asupra carierei procurorilor ce fac parte din aceste structuri, in sensul unei discriminari pozitive nejustificate, in raport cu procurorii ce fac parte din celelalte structuri de parchet prevazute de lege.

In acest sens, atat procurorii numiti in cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), cat si procurorii numiti in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) dobandesc, pe durata exercitarii functiei la nivelul acestor structuri specializate, gradul profesional de procuror la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Consecutiv, acestia dobandesc, asadar, un statut la varful sistemului parchetelor, cu toate drepturile ce deriva din acesta, inclusiv vocatia de a ocupa functii in structuri internationale pentru care este prevazuta cerinta de a activa la cel mai inalt nivel in sistemul intern sau drepturi salariale semnificativ mai mari decat cele de la niveluri ierarhic inferioare de jurisdictie.

Or, conditia prevazuta de lege pentru ca procurorii sa poata activa la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitiei este aceea de a avea cel putin 10 ani vechime in functia de procuror sau judecator, aceeasi conditie de vechime fiind ceruta in prezent si pentru a activa la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) si la Directia Nationala Anticoruptie (DNA).

Proiectul de lege atacat reglementeaza scaderea semificiativa a acestei vechimi, la 5 ani vechime efectiva – deoarece, in acest caz, se ia in calcul si vechimea ca auditor de justitie – ceea ce creeaza un vadit un tratament preferential pentru accederea in structurile DNA si DIICOT, fata de celelalte sectii, servicii, birouri existente in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

3. Diferenta de tratament nu este justificata de motive obiective si rationale

Din Expunerea de motive a legii rezulta ca modificarile au fost necesare deoarece 'cresterea vechimilor necesare pentru numirea procurorilor in cadrul DNA si DIICOT a condus la reducerea bazei de selectie a candidatilor ce ar fi putut participa la procedurile de numire a procurorilor in cadrul celor doua directii specializate, astfel ca, la data de 12.01.2021 exista un numar de 14 posturi vacante de conducere si un numar de 41 posturi vacante de executie (un procentaj de 26,7% din posturile de executie) si un numar de 19 posturi vacante de conducere si 19 posturi vacante de executie la DIICOT'.

Or, o analiza comparativa a datelor privind resursele umane releva faptul ca acest motiv nu este nici obiectiv, nici rational, pentru ca este expus singular, fara a fi analizat prin comparatie cu structuri aflate in situatie asemanatoare sau identica, astfel, in raport cu acestea, fiind evidenta producerea discriminarii.

In acest sens, conform Expunerii de motive, la data redactarii respectivului document (in antetul caruia apare data de '3/3/2021'), Directia Nationala Anticoruptie (DNA) avea un grad de ocupare de 73,3%. In cazul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), gradul de ocupare, conform acelorasi date, era de 87,12% (DIICOT avand o schema de 232 functii de executie si fiind vacante doar 19).

Pentru comparatie, conform informatiilor afisate de site-ul Consiliului Superior al Magistraturii la data intocmirii Expunerii de motive la legea in discutie, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) – elementul de comparatie din speta – avea un grad de ocupare de 68,15%, adica cu 2,62% mai mic decat DNA (care avea un grad de ocupare de 70,77%) si cu 17,95% mai mic decat DIICOT (care avea un grad de ocupare de 86,10%).

Prin urmare, afirmatia din Expunerea de motive, potrivit careia cresterea vechimilor necesare pentru numirea procurorilor la DNA si DIICOT a condus la reducerea bazei de selectie a candidatilor, cu legarea acestei afirmatii de numarul posturilor vacante de la cele doua structuri de parchet, este nu numai lipsita de obiectivitate, prin raportare la cadrul general al promovarilor la parchete, ci si partinitoare, initiatorii proiectului parand ca nu sunt interesati decat de situatia celor doua structuri de parchet, lasand la o parte insuficienta resurselor umane cu care se confrunta Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si celelalte parchete, respectiv instantele de judecata. Este, insa, evident ca reducerea conditiilor de vechime pentru accederea la nivelurile jurisdictionale superioare nu asigura, pe de-a-ntregul, scopul promovarii, ce tine, in primul rand, de calitatea actului de justitie, in contextul cresterii complexitatii activitatii, sub anumite aspecte, pe masura inaintarii in ierarhia parchetelor / instantelor, cu atat mai mult cu cat aceasta reducere a vechimii este abordata trunchiat, ca beneficiu pentru doua structuri de parchet.

Ca atare, in niciun caz, acest motiv nu justifica scaderea varstei de promovare doar pentru DNA si DIICOT, iar nu si pentru restul procurorilor ce vor sa acceada la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ). Daca am aprecia ca situatia deficitului de personal reprezinta un motiv obiectiv si rezonabil, el ar trebui aplicat mai intai la PICCJ.

Or, in cazul PICCJ, legiuitorul nu a prevazut scaderea varstei de promovare, desi situatia este identica: acelasi grad de jurisdictie si deficit de personal chiar mai mare decat DNA si mult mai mare decat DIICOT.

Pentru a demonstra caracterul nereal al motivului ce sta la baza propunerii legislative, exemplificam si cu alte date statistice care releva realitatea conform careia problema deficitului de personal, necesitand masuri concrete, nu este una specifica celor doua structuri de parchet, ci este o problema cu care se confrunta intregul sistem judiciar, evidentiata in repetate randuri, din interiorul sistemului, sustinuta de date punctuale, incontestabile.

Este inadmisibil ca legiuitorul sa profite de aceasta situatie dificila a resurselor umane, pentru a o folosi ca pretext de legiferare a unor privilegii doar pentru anumite structuri de parchet, cu ignorarea cinica a celei mai mari parti a sistemului judiciar – instante si parchete.

De altfel, aceasta situatie a fost cauzata de modalitatea in care legiuitorul a inteles sa isi exercite atributiile, intarziind nepermis in adoptarea unei legi privind accesul in magistratura, care sa poata face posibila organizarea si desfasurarea concursurilor.

In acest sens, reamintim ca, prin Decizia nr. 121/20206, Curtea Constitutionala nu a stabilit ca trebuie sa fie transpus, pur si simplu, in lege regulamentul de procedura privind organizarea si desfasurarea concursului pentru admiterea in magistratura, aceasta urmand sa cuprinda doar aspectele esentiale, precum etapele si probele de concurs, modalitatea de stabilire a rezultatelor si posibilitatea de contestare a fiecarei probe, urmand ca detaliile de procedura (numar membri comisii si subcomisii, durata examen, proceduri afisare etc.) sa ramana la nivel infra-legal, cum, de altfel, este si firesc, inclusiv prin raportare la normele de tehnica legislativa.

Insa Proiectul de lege privind statutul magistratilor cuprinde o reglementare extrem de amanuntita a intregii proceduri, incluzand toate detaliile in legea organica, cu consecinta lipsei oricarei flexibilitati in chestiuni ce tin doar de buna administrare a concursurilor / examenelor, si nu de fondul sau substanta acestora.

In acelasi timp, a fost redactat proiectul Legii privind unele masuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii, formarea profesionala initiala a judecatorilor si procurorilor, examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii, stagiul si examenul de capacitate al judecatorilor si procurorilor stagiari, precum si la concursul de admitere in magistratura.

In plus, desi Decizia Curtii Constitutionale nr. 121/2020 a fost publicata la data de 9 iunie 2020, acest proiect de lege a fost depus la Parlament numai dupa mai mult de 3 luni si jumatate, fiind inregistrat la Camera Deputatilor sub nr. 567/30 septembrie 2020.

Astfel cum rezulta din datele publicate pe site-ul Camerei Deputatilor, proiectul nu a fost dezbatut inauntrul termenului de 45 de zile, asa incat a fost adoptat de aceasta Camera (tacit), ca urmare a depasirii termenului de 45 de zile, facandu-se aplicarea art.75 alin. 2 teza a III-a din Constitutie.

Proiectul a fost inaintat la Senat la data de 17 noiembrie 2020 si adoptat dupa alte doua luni si jumatate, la 3 februarie 2020, cu toate ca urgenta deblocarii situatiei, din perspectiva necesitatii organizarii concursurilor de admitere in magistratura, era si este vadita, in scopul evitarii blocarii activitatii judecatoriilor, in urmatorii ani.

Curtea Constitutionala a fost, apoi, sesizata cu obiectia de neconstitutionalitate, depusa la data de 12 februarie 2021 (dosar nr. 477 AI/2021). Prin Decizia nr. 187/17 martie 2021, Curtea Constitutionala a admis obiectia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.18 si ale art. 67 din Legea privind unele masuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii, formarea profesionala initiala a judecatorilor si procurorilor, examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii, stagiul si examenul de capacitate al judecatorilor si procurorilor stagiari, precum si la concursul de admitere in magistratura sunt neconstitutionale.

Astfel, la data de referinta mai inainte mentionata, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba avea un grad de ocupare de 71,43%, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj de 64,29%, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta de 70,59%, iar Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti de 66,67%.

De altfel, exista numeroase cazuri de deficit de resurse umane la nivel de tara, situate la cote mult mai grave decat cele de la DNA sau DIICOT, in special la nivelul parchetelor de pe langa tribunale si judecatorii. Amintim doar cazul Parchetului de pe langa Tribunalul Braila, ce avea, la aceeasi data, un grad de ocupare de doar 28,57%, numeroase parchete functionand cu un grad scazut de ocupare a posturilor, mult sub cel al DNA sau DIICOT.

Amintim cu titlu de exemplu: Parchetul de pe langa Tribunalul Bistrita-Nasaud – 50%, Parchetul de pe langa Tribunalul Olt 53%, Parchetul de pe langa Tribunalul Galati – 52%, Parchetul de pe langa Tribunalul Vaslui 58%, Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor 64%, Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare 66%, Parchetul de pe langa Tribunalul Buzau 46%, Parchetul de pe langa tribunalul Dambovita 66%, Parchetul de pe langa Tribunalul Botosani 61%, Parchetul de pe langa Tribunalul Caras Severin 50%.

Avand in vedere argumentele efective, anterior expuse, formulam urmatoarele concluzii:

DNA are un grad de ocupare a posturilor cu aproape 3% mai mare decat cel al PICCJ si apropiat de media pe tara la nivelul parchetelor de pe langa curtile de apel, precum si semnificativ mai mare decat al altor numeroase parchete de pe langa tribunale sau judecatorii;

DIICOT are un grad de ocupare a posturilor cu 17% mai mare decat cel de la nivelul PICCJ, mai mare decat media la nivel de parchetelor de pe langa curtile de apel si vadit mai mare decat media de ocupare de la nivelul parchetelor de pe langa tribunale si judecatorii.

Ca atare, pentru ca sustinerea, cu titlu general (la care ne-am referit), din Expunerea de motive sa poata fi considerata necesara si justificata, legiuitorul ar fi trebuit sa aplice acelasi regim in toate situatiile similare si, in consecinta, sa reglementeze scaderea varstei de promovare atat la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si la parchetele de pe langa curtile de apel, respectiv la parchetele de pe langa judecatorii.

Or, aplicand acest criteriu doar pentru DNA si DIICOT, rezulta ca, in mod evident, nu suntem in prezenta unei situatii care sa justifice masuri diferite, ci in cazul clasic al unui privilegiu, justificat de pretexte false, fara fundament obiectiv.

4. Incalcarea art. 131 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) din Constitutie, in privinta rolului Ministerului Public in apararea ordinii de drept

In obiectia de neconstitutionalitate, Inalta Curte de Casatie si Justitie invoca rolul Ministerului Public in apararea ordinii de drept, aratand ca: '(...)diferenta de reglementare in calculul vechimii reflecta o necorelare cu ordinea ierarhica a structurilor din cadrul Ministerului Public, ceea ce echivaleaza cu nesocotirea 'ordinii de drept a vechimii', iar, in privinta ierarhiei competentelor, reprezinta o aplicare inversata a principiului de drept qui potest plus, potest minus, in forma nepermisa si contrara ordinii firesti: qui potest minus, potest plus.

In acest context, viciul care afecteaza criteriile de numire in cadrul Ministerului Public, prin prisma calculului privilegiat al vechimii in functie pentru structurile specializate, nu este congruent cu rolul sau in 'apararea ordinii de drept'.

Suplimentar fata de argumentele expuse de judecatorii instantei supreme, aratam ca, prin acest artificiu, legiuitorul lipseste de continut alte norme procedurale ce stabilesc competente speciale in anumite situatii, pe grade de jurisdictie.

Aceasta stabilire de competente porneste tocmai de la structura ierarhica a sistemului judiciar, ce prezuma ca performanta profesionala creste pe masura dobandirii experientei si a avansarii in gradul profesional. O alta interpretare ar insemna ca toata aceasta ierarhie ar fi forma fara continut, ca instantele sau parchetele superioare nu ar mai avea legitimitatea de a anula, desfiinta sau modifica hotarari ale instantelor / verifica sau cenzura solutii ale procurorilor din subordine.

In aceasta ratiune, a sistemului piramidal, legiuitorul a acordat, spre exemplu, curtilor de apel competenta de a judeca infractiunile savarsite de judecatorii de la judecatorii, tribunale si de procurorii de la parchetele care functioneaza pe langa aceste instante (art. 38 alin.1 lit. c Cod procedura penala) si Inaltei Curti de Casatie si Justitie competenta de a judeca judecatorii si magistratii-asistenti de la Curtea Constitutionala, judecatorii si magistratii-asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante (art. 40 alin.1 Cod procedura penala).

Reglementari similare exista si in alte situatii, unde legiuitorul a stabilit norme de competenta dupa calitatea persoanei, in considerarea importantei functiei detinute si a implicatiilor asupra acesteia la nivel de societate, motive ce justifica o protectie sporita.

Corelativ, competenta de a efectua urmarirea penala in aceste cazuri apartine parchetelor de pe langa aceste instante, adica parchetelor de la nivelul superior de jurisdictie, pentru care vechimea necesara de accedere este de minim 10 ani.

Ratiunea stabilirii acestui tip de competente nu are semnificatia absolvirii de raspundere penala, ci de asigurare a unui nivel ridicat de profesionalism in anchetele desfasurate, in considerarea protejarii functiei si a importantei acesteia pentru ordinea de drept. Or, exact aceasta ratiune este cu totul inlaturata daca, pe cale ocolita, se eludeaza normele pentru a se permite, in fapt, ca urmarirea penala sa fie facuta de catre procurori care nu au nici macar vocatia de a functiona la nivel de curte de apel sau Inalta Curte de Casatie si Justitie”.

* Cititi aici intreaga sesizare amicus curiae