27 July 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

JUDECATORUL CU BUBA LA CAP – CSM l-a suspendat pana in 2016 pe judecatorul Gabriel Apostol de la Judecatoria Pitesti, dupa ce s-a constatat ca sufera de o boala psihica din cauza careia nu isi poate exercita functia in mod corespunzator. Gabriel Apostol a ajuns celebru dupa ce a fost incatusat intr-o benzinarie de doi politisti si dupa ce s-a dat in stamba la MasterChef: „Judec borfasi, infractori, pleava societatii. Si-i bag la puscarie”

Scris de: George TARATA | pdf | print

4 December 2014 15:21
Vizualizari: 6642

Judecatorul Gabriel Apostol (foto), fostul presedinte al Sectiei penala a Judecatoriei Pitesti, celebru pentru scandalurile in care a fost implicat si pentru participarea la concursul de gatit MasterChef, revine in atentie. Sectia pentru judecatori a CSM a dispus, miercuri 3 decembrie 2014, suspendarea din functie a lui Apostol pana in februarie 2016. Decizia nu are legatura cu abaterile disciplinare pentru care este cercetat Apostol, ci cu ceva mult mai grav. Si anume, cu o boala psihica de care ar suferi magistratul.

Astfel, CSM a dispus suspendarea din functie a lui Gabriel Apostol in baza art. 62 alin.1 lit. b din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si art. 64 alin.1 din aceeasi lege. Art. 62 prevede la alin.1 lit. b urmatoarele: “Judecatorul sau procurorul este suspendat din functie in urmatoarele cazuri: ...cand sufera de o boala psihica, care il impiedica sa-si exercite functia in mod corespunzator”. Art. 64 alin.1 din Legea 303/2004 stabileste ca “in cazul prevazut la art. 62 alin. (1) lit. b), boala psihica se constata printr-o expertiza de specialitate, la sesizarea presedintelui instantei sau a conducatorului parchetului ori a colegiilor de conducere, iar suspendarea din functie se dispune pe perioada recomandata de comisia medicala de specialitate, numita in conditiile art. 14 alin. (2) lit. e)”.


Iata comunicatul CSM:

In sedinta din data de 3 decembrie 2014, Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din functia de judecator a domnului Apostol Gabriel, de la Judecatoria Pitesti, incepand cu data de 3 decembrie 2014 pana la data de 1 februarie 2016.

Hotararea Sectiei pentru judecatori a Consiliului a fost luata in temeiul dispozitiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata cu modificările si completarile ulterioare, precum si a art. 62 alin. 1 lit. b si art. 64 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata cu modificarile si completarile ulterioare”.

Asadar, deducem ca judecatorul Gabriel Apostol a fost supus unei expertize de specialitate in urma careia s-ar fi constatat ca judecatorul sufera de o boala psihica, ulterior o comisie medicala recomandand suspendarea acestuia pana in 2016.

Apostol catre un politist: „Bai, mi-ai stricat ceasul, bai, tampitule! Asta e cadou...”

Judecatorul Gabriel Apostol a devenit celebru in urma scandalurilor in care a fost implicat si dupa participarea la concursul MasterChef. In urma cu un an, in cotombrie 2014, Gabriel Apostol a fost incatusat de doi politisti, intr-o benzinarie de pe Autostrada Bucuresti-Pitesti. Intregul scandal, la care a asistat si fiica magistratului in varsta de sapte ani, a inceput dupa ce Apostol i-ar fi facut “militieni” pe cei doi politisti. Asa cum s-a putut obseva din inregistrarile din timpul conflictului, publicate in presa, judecatorul ii ameninta pe cei doi politisti ca ii va lasa fara serviciu, reprosandu-le si ca i-au stricat ceasul.

Iata un fragment din dialog dintre judecatorul Gabriel Apostol si politistii care l-au incatusat:

Judecator: Domnul agent sef!

Politist: Agent sef principal, daca tot va place!

J: Ati auzit de purtare abuziva?

P: Cu cine?

J: Ati auzit, ati auzit?

P: Lasati telefonul!

J: Asta e talharie!

J: Ce face asta, ba?

Martor: Ha, ha, ha!

Martor: Wow!

P: Mainile la spate. La spate, la spate!

J: Filmati-ma asa, va rog!

J: Pentru chestia asta, va dau afara pe amandoi!

J: Uitati-va ce-mi face. Uitati-va!

J: Hai ma, militianule!

Martor: Ia uite ce-i pe tine.

P: Stai in camera, stai in camera aici.

P: Cheama ajutoare!

P: Tine-ti copilul, va rog frumos!

P: Sa ramaneti aici, va rog! Ramaneti pe loc!

P: Va punem noi si tot ce va trebuie!

J: Desfa astea (n.r. - catusele) ca ma stranga rau! Desfa astea ca ma strang!

P: Nu, ca esti agresiv.

J: Hai, tati!

J: Desfa-le ca ma strang rau.

J: Bai, va dau afara pe amandoi!

P: Am nevoie de ajutoare la statia Peco, la 80.

P: Dumneavoastra ati refuzat sa va legitimati...

J: Uite ba, actele mele sunt pe masa, bai!

J: Desfa ba ca ma strang rau, bai! E si cea bai, e ceas de 200 de euro!

P: Nu mai tipati la mine.

J: Filmeaza, te rog, si asta!

P: Da, urgent, urgent.

J: Uite ce mi-a facut pe maini!

P: Coala...

J: Esti dat afara! Deci esti dat afara!

J: Desfa catusele, te rog frumos, ia uite cat de tare ma strang! Ba, tu nu-ntelegi?

P: Va rog frumos sa va opriti.

P: Si anunta-l pe sefu'!

P: Ia uite ma ce-mi face asta.

P: M-a umplut de sange.

P: Nu stiu cine v-a invatat, dar sa vedeti dumneavoastra ce reclamatie va trag.

J: Da' eu voua!

J: Da-mi drumul ca nu mai pot cu mana!

J: Aoleu!

J: Unde mi-e telefonul?

P: Uite acolo telefonul!

J: Da-mi drumul, te rog frumos.

P: Nu va dau, domne', drumul!

P: Va potoliti?

J: N-am voie sa dau telefon?

P: Va potoliti?

J: Da-mi drumul!

P: Domne', va potoliti?

J: Bai, nu mai ma brusca!

P: Intai vreau sa vad cine sunteti.

P: V-am zis, va potoliti, domnule, va potoliti?

P: Ioane, da-mi si mie o coala...

P: Dumneavoastra, domnule, cu atatia martori, ati suflat...

J: Pastreaza aia, te rog frumos. Prietene, sa pastrezi chestia aia!

P: Va potoliti, va rog frumos?

J: Domne' discutam! Domne' discutam in liniste!

J: Ba, chiar aveam nevoie de bani! Pe cuvantul meu!

P: Spuneti-mi...

J: Ba, da-te ca nu mai pot! Desfa alea odata! (n.r. - judecatorul urla)

P: Potoliti-va!

J: Da', sunt potolit, bai nene, ba! (n.r. - judecatorul tipa)

P: Trebuie sa iau o declaratie...

P: Da, te descurci?

J: Eu nu dau nicio declaratie!

P: De ce sa nu dati?

J: Nu vreau!

P: Aveti dreptul asta.

J: Da, bineinteles ca-l am!

J: Desfa ba astea, bai! E purtare abuziva, ba... Militianule! Ai pus-o rau!

P: Dumneavoastra ati pus-o rau!

J: Aoleu, ai pus-o!

P: Uitati-va ce va spun eu!

J: Fa-i, ma, poze! Fa-i poze lu' asta, asa!

P: Deci, va rog sa va potoliti!

J: Hai, da-mi drumul de aici, ca nu mai pot, imi rupi mana tu nu intelegi?

P: Va potoliti sa va dau drumul la catuse? Da sau nu?

J: Da drumul, hai!

P: Va potoliti sau nu?

J: Ba eu sunt potolit, ma!

P: Da?

J: Eu am fost potolit de la inceput!

P: Unde aveti documentele?

J: In portofel.

P: Bun, va potoliti?

J: Da drumul!

P: Va potoliti?

J: Da, m-am potolit, hai! Ce vrei sa ma pun in genunchi?

J: Te rog, te implor, da-mi drumuuu! Da-mi drumuuu! Te imploooor! Te implooor! (n.r. - judecatorul tipa) Da-mi drumul, hai!

P: Aveti probleme cu capul?

J: Da, am droguri!

P: Prietene, esti dat afara din politie!

P: Va calmati si va dau drumul?

J: Da, ma calmez, hai!

J: (n.r. - judecatorul injura) in echipajul tau cu tot! Da drumul, hai!

J: Bai, mi-ai stricat ceasul, bai, tampitule! Asta e cadou...

P: Dumneavosatra va auziti ce vorbiti?

J: Sa mor eu, sa mor eu daca nu va aranjez! Da-mi drumul!

Apostol a facut scandal la un magazin de bricolaj dupa ce s-a enervat ca trebuie sa stea la coada

Nu dupa foarte mult timp, judecatorul Gabriel Apostol a recidivat. In 4 noiembrie 2014, magistratul a intrat in conflict cu angajatii unui magazin de bricolaj din Pitesti, unde mersese pentru a inchiria o remorca. Gabriel Apostol s-ar fi enervat insa ca trebuie sa stea la coada si sa astepte si ca nu este lasat sa se bage in fata, moment in care a inceput scandalul. Acesta le-ar fi reprosat angajatilor ca trebuie sa stea prea mult, dupa care judecatorul i-ar fi injurat.

Conform martorilor, magistratul a plecat din magazin, fiind urmat de doi angajati care au incercat sa il calmeze si sa il ajute sa inchirieze o remorca. Gabriel Apostol s-ar fi urcat insa in masina, iar in momentul in care a plecat, l-a lovit usor pe unul dintre angajati. Magistratul nu s-a oprit, ci si-a continuat drumul. Toata scena a fost surprinsa de camerele de supraveghere din magazin.

Apostol: “Judec borfasi, judec infractori, pleava societatii. Si-i bag la puscarie... Nu te duci tu la Politie frate sa faci plangere penala pentru doua-trei palme, hai ma ma lasi”

Gabriel Apostol a devenit cunoscut si pentru cei care nu au tangenta cu sistemul judiciar dupa ce a decis sa participe la concursul de gatit MasterChef de la Pro TV. Magistratul nu a reusit sa castige concursul, ajungand insa in etapele finale. Si atunci au existat insa momente tensionate intre judecator, jurati si unii concurenti.

Inca de la prima emisiune, Gabriel Apostol a socat, atunci cand a explicat cu ce se ocupa: “Judec borfasi, judec infractori, pleava societatii. Si-i bag la puscarie... Toata mizeria societatii pe-acolo trece, ati inteles! Iar pentru mine gatitul este o refulare... Nu se mai practica cu ciocanelul in instantele romanesti de mult timp. Noi avem pixuri, scrii cu pixul. Si doare mult mai rau decat un ciocanel d-ala, va spun eu. Cinci ani sau zece ani ii scrii cu pixul, nu cu ciocanelul!

Apostol a incheiat concursul tot cu o declaratie socanta. Vorbind despre relatiile cu sotia sa, judecatorul s-a aratat nemultumit ca acesta a facut plangere penala impotriva sa pentru “doua-trei palme”:

Am vorbit cu sotia, suntem in relatii acceptabile. Am avut o perioada grea cu sotia mea, totul a culminat cu o plangere facuta pe la Politie. Impacarea e o chestie destul de complicata. Pana la urma intre noi e o chestie de incredere. Eu nu mai am incredere in ea si iti spun de ce nu mai am incredere. De la chestia cu Politia. Nu te duci tu la Politie frate sa faci plangere penala pentru doua-trei palme, hai ma ma lasi. Alea se puteau rezolva intre noi prin vorbe. Recunosc nu sunt usa de biserica, ba da' nu sunt nici cel mai nenorocit criminal din Romania sau din Arges, sa imi faci plangere ca la ultimul nenorocit, sa ma caute Politia sa ma fugareasca aia prin oras. Nu e normal”.

Comentarii

# unul din lumea cea mare date 4 December 2014 16:36 +4

asta/i chiar un PERICOL PUBLIC.........cum sa i se mai dea voie sa practice!!!!!!!!! in primul rind si/a expus copilul,propriul lui copil.......conducind INTOXICAT........apoi provocind cearta,apoi lovind oamenii cu masina,apoi considerind cum a considerat NISTE OAMENI!!!!!!!! ..........asa judecator cu aptitudini de tocanita si sarmale........cu certitudine ca din cauza unora ca asta justitia a ajuns O TOCANITA DE BIRT PROST

# uite aici exemplu de judecator date 4 December 2014 17:30 +1

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/doi-batrani-raman-fara-casa-o-judecatoare-din-iasi-vrea-terenul-de-sub-cladire--76653.html

# acelasi judecator - caz de anul trecut date 4 December 2014 17:32 +1

http://stiri.telem.ro/emisiuni_difuzate/raport-de-caz-profilul-de-magistrat-al-judecatoarei-cerasela-cazacu-acuzata-ca-si-a-omorat-mama--228.html

# Doamna cu balanta date 4 December 2014 18:01 +9

Asta spune multe despre cât de "sănătoși" sunt cei din conducerea sistemului judiciar. Pentru ca ratacitul asta a fost președinte de secție, selectat în urma a numeroase examinări. 

# vikkktor date 4 December 2014 18:44 +5

Culmea este ca nefericitul acesta dadea solutii corecte si chiar citea dosarele...Ce ne facem cu ceilalti, multi, care isi disimuleaza tulburarile, isi varsa frustrarile si complexele pe ,,client,, si nici nu deschid dosarele luand cu copy rechizitorilor sefilor lor de la DNA, DIICOT..etc...Pe astia cand ii trimitem la consult??

# Sodoma soră cu Gomora date 4 December 2014 20:46 +2

Mai ales pe cei care isi varsă frustrările prin trimiterea de obscenități către colege pe care au pică si le mai și înscenează acțiuni disciplinare. 

# vikkktor date 5 December 2014 00:44 +4

Daca cedezi, avansezi... :lol: Nu cred ca sunt cazuri izolate in care se avanseaza sau se mentin in functii diverse persoane datorita legaturilor si favorurilor sexuale. E mult prea plina justitia ca si societatea de asemenea exemple, mai mult sau mai putin cunoscute. Si astia micii invata de la ,,primul barbat,, al tarii, nu? Cred ca si asta este o forma de tulburare psihica...

# Avocatul31 date 4 December 2014 19:50 +1

se impunea de mult un set de testari anuale pentru magistrati,dar efectuate profesionist-judiciar si fara suparare fiindca oamenii acestia trebuie sa judece,sa judece bine :),si normalitatea sa fie regula nu exceptie.

# POLITIST REZERVIST date 5 December 2014 09:58 0

Cred ca aici si politistii au facut excces de zel(abuz de drept)sau a fost o reglare de conturi, in sensul ca politistii e posibil sa lo fi asteptat pe jude. " la colt" pentru cine stie ce nefavoruri facute pentru politisti intrucat zona incidentului era sub juridictia penala  si a judecatorului( popasul Ciupa fiind la limita jud. Ag si DB. Sa ii vorbesti asa si sa il incatusezi pe un judecator pentru nimica toata,  ca pe un "criminal", l-a incatusat in fata copilului,   dupa ce acesta si-a declinat profeia este prea mult. Acesti politisti sunt din aceia care cand vad gradele pe umar zic ca ei sunt "Dumnezeii" strazilor ca pot sa se joace cu viata, libertatea ta. Cred ca in acest caz politistii trebuiau trimisi in judecata ptr. abuz de drept. Am vazut cu mult timp in zona respectiva tot asa politisti care permiteau unor interlopi din orasul G. sa circule cu masiniile crita de beti, veneau chiar in fata politiei claxonau, injurau, intorceau masina pe doua roti in viteza in fata    

# av. BB 53 date 5 December 2014 10:08 0

cred ca aici si politistii au facut excces de zel(abuz de putere) sau chiar a fost o reglare de conturi profesionala intre politisti si jude. intrucat popasul Ciupa este sub jurisdictia penala a judeleui.Ca  sa il incatusezi pe un jude ca pe un criminal  de fata cu fica minora a lui pentru nimica toata dupa acesta le-a spus cine este e un abuz clar. Am vazut intr-un oras din apropiere in urma cu cativa ani interlopi care conduceau atat ziua cat ai noaptea in stare de ebrietate. mergeau in fata politiei si intorceau pe doua roti scartaind masinile si nimic nu le faceau politistii. Ba dimpotriva ieseau , chochetau, beau cu ei iar aici s-au gasit sa il incatuseze pe jude ca pe un criminal. cred ca totusi juele era de mult pe "lista neagra" a politistilor sau a unor colegi(fosta SIPA) de ei lui si trebuia "facut/rezolvat". Nu cred ca nici celelalte "antecedente" de la master chef sau de la magazinul unde s-a intamplat incidentul trebuiau sa constituie abateri pentru care sa se ia masura di

# fara suparare date 6 December 2014 19:23 0

mie mi se pare un jude simpatic.Chiar daca vorbeste el mai direct, mai colorat...

# orfanul inm-ului date 7 December 2014 09:51 +4

Foarte bine!! Asta se intampla cand 99% de la inm sunt pe pile.  Studentii eminenti ajung sclavi la case de avocatura pe 1000 lei sau xinsilieri juridici pe 800lei.   Rusine CSM pt ca va doare in pix de cateva sute bune de oameni care au dattot pt INM degeaba! prieteni, tinerete, sanatate, bani si cariera.... Cumparati dragilor cartile lui boroi si udroiu care va vand minciuni. I-ati facut milionari naivilor

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 26.07.2024 – Judecatoarea Blanariu a primit reject. CSM a facut curat dupa procurorul Gherman

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva