Am talentul meu în drept /De la mama, îi corect!

Astăzi suntem curtezani și îi spunem: „La mulți ani!”

Am prefațat editorialul de astăzi, dragii mei cititori Luju - Lumea Justiției (căci am văzut că-mi sunteți tare, tare mulți după valul de răvaşe primit de mine pe social networks), cu versurile-mi proprii dedicate mamei!

Mamei mele!

Născută astăzi, în ziua de Înaltă Sărbătoare a Sfinților Constantin și Elena! Marii noştri Împărați ce au căutat asiduu Crucea Domnului și au ridicat-o strălucitor pe steaguri!

In hoc signo vinces! (În acest semn vei învinge!)

În acest semn înving și magistrații!

Editorialul de astăzi poartă și ceva personal, căci îmi poziționez, cu drag, ca subiect, propriu-mi părinte, fost magistrat al Curții de Apel Craiova.

Vă întrebați, îndreptăți, de ce o fac?

Două-mi sunt imboldurile lăuntrice: foștii magistrați, amintiți mai rar după ieșirea din profesie și copii de magistrați.

Începi cu primii, dragii mei foşti colegi!

Ziua cea mare și strălucită a pensionării, real, nu cred că este vreo țintă pentru vreunul dintre ei.

Lucrările pline de putere pe care le-au dăruit profesiei, cu patimă, le-au făcut, poate, grea ieșirea din scenă.

Și, real, nu părăsești niciodată scena.

Căci le simt și eu, împreună cu colegii activi, zbaterile și glasul ușor mai puternic în afirmații.

Un omagiu adus DOMNIILOR LOR este necesar!

Să-i chemăm la ceasurile de sărbătoare din justiție, să le ascultăm sfatul hotărât și știința de carte mai înainte de a noastră.

Ei, împreună, să ne fie nelipsiți la întâlnirile profesionale. Iar noi, cei încă activi în profesii, să-i prețuim!

Să-i facem plăcuți norodului, folosind în afirmație o expresie din Faptele Apostolilor.

Să luptăm pentru pregătirea psihologică a oamenilor către respect!

Când treci pe lângă un magistrat, TU, drag justițiabil, îți pleci ușor capul, cum te sfătuiam odată într-un editorial „Lumea Justiției" din trecutul an.

Sărut - mâna, domn' doctor/ părinte, domn' profesor!

Adresează-l și magistratului!

Cu smerenie! Căci Marii Împărați sărbătoriți astăzi au promovat această virtute creștină!

Un semn de mulțumire adus LOR pentru faptele din justiție bineplăcute LUI.

Faptele judecătorilor sunt analizate, nedrept, prin raportare directă la soluții!

O slavă deșartă!

Faptele magistraților sunt, le-aș spune eu, cu „purtare de grijă”, căci înțeleg durerea părții din dosar, îi simt deopotrivă și strigătul și oftatul.

Sufletul foștilor magistraților (cărora mă adresez, astăzi, cu precădere) a fost larg și deschis! Și mult frământat! Frământat de grijă!

Nu poți să dai uitării feliile de viață din dosare nici în odihna duminicii, nici în ziua de sărbătoare.

Nu cred că există vreun magistrat care să nu-și fi pierdut parte din sănătate în bătăliile din profesie!

Să nu mai negați umanitatea magistraților și să sufere de vinovăție cei care le fac rău.

Nu mai vreau să mai aud niciodată cuvinte greșite despre ei.

Blând spus, căci azi sunt în toane bune. Și nici nu m-am trezit cu fața la cearșaf...

Copil de magistrat fiind, am fost cumva martor la viețile lor.

Subiectul acesta - al copiilor de magistrat - m-a bântuit mereu. Mi-au atras atenția, întâlnindu-i de-a lungul anilor în profesii.

Și mi-am dat seama, analizându-le, discret, interacțiunile la nivel profesional și personal, de plusul cu care vin în profesie.

O au deja în sânge. Au trăit cu ea de dinaintea anilor de facultate. Au știut limbajul dreptului înainte de a-l rostui în înțelesul din carte.

Și mie îmi umblau prin minte cuvinte mamei: liberare condiționată, suspendarea executării pedepsei, pronunțare.

Nu știu de ce naiba, fix cuvintele astea, ale penalului, au rămas, deși direcția în breaslă nu mi-a fost într-acolo.

Ce or însemna? Mă gândeam eu la 14 ani. Și gândul timid de a le prinde sensul, prin parcursul universitar, cred că s-a cuibărit, neștiut, chiar de atunci.

Și ei mai au ceva! O sete de dreptate, o bună cuviință, o atenție sporită pe cuvântul exprimat către altul, o grijă de a nu supăra în vreun fel.

Ca și când ar umblu mereu cu cea mai ușoară și frumoasă pereche de sandale.

Să nu-și supere colegii, să nu strice, să nu facă zgomot.

Heyyy, evident ! Eu sunt excepție.

Am ceva patimă în vorba. Dar, mă îmblânzesc repede privindu-i!

M-am dus astăzi puțin către ei, copii de magistrați, fără vreo intenție de a face o deosebire.

Nu știu dacă numărul lor este amețitor de mare, dar știu, că deşi nu sedeclară continuatori ai părintelui, trăiesc profesie fără derută.

Mă mănâncă ușor degetul să-i amintesc pe cei pe care, neștiut, îi admir și eu.

Nu-și doresc expunere și mă abțin.

Nu vreau un editorial lung.

Îl apropii de final.

La mulți ani sănătoși, după pensionare, dragii mei foști magistrați!

Oriunde sunteți acum în traiectoria de viață!

Nu v-am uitat !

Simt că mă întrebați cât este ora! Tot 7 dimineața.

Dar am aflat răspunsul de ce mă trezește Domnul Nostru la 4.

Da, să scriu editoriale ... şi nu doar ...

E de la DELA ...

Mă retrag, fiind om al poeziei, cu cuvintele poetului Lucian Blaga către Cornelia, marea lui iubire, parafrazate (la 50 ani ai mei nu mai aveți pretenții de la mine să le și reproduc întocmai):

„Nu aș tăcea retras în mine căci nimeni nu ar ști, după moartea mea, că am trăit...”

La mulți ani, mama!

Adu-ţi aminte!

Universul te iubeşte!