1 September 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

LUJU GARANTAT DE CSM – Inspectia Judiciara si Plenul CSM au confirmat 100% justetea dezvaluirilor Lumeajustitiei.ro despre judecatoarea Camelia Bogdan: "Unele aspecte relatate de presa vizand activitatea doamnei judecator au fost apreciate si de Inspectia Judiciara ca fiind de natura a constitui indicii privind savarsirea unor abateri disciplinare... Comentariile realizate, chiar daca, pe alocuri, mai acide si incisive, vin in sustinerea preocuparii legitime a presei" (Raportul)

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

27 March 2016 12:14
Vizualizari: 4839

Decizia Consiliului Superior al Magistaturii de respingere a cererii de aparare a reputatiei profesionale formulate de judecatoarea Camelia Bogdan de la Sectia a II-a penala a Curtii de Apel Bucuresti, in care reclama continutul unor articole publicate pe Lumeajustitiei.ro, a confirmat dezvaluirile pe care le-am facut cu privire la practicile din instanta ale magistratei. Pana la pronuntarea deciziei CSM de respingere a cererii lui Bogdan, dupa trei ore de dezbateri si pauze, au surprins contrele si atitudinile din sedinta Plenului CSM, din data de 24 martie 2016, manifestate atat de anumiti membri ai Consiliului, cat si de judecatoarea CAB, pusa pe recuzari si amenintari, inca de la prima ora a intrunirii Plenului. In fine, dupa spectacolul din CSM, prezentat pe larg de Lumeajustitiei.ro in articolul "Dama cu camelii", Inspectia Judiciara a publicat pe site-ul oficial intregul Raport care a stat la baza deciziei Plenului Consiliului de a nu-i apara reputatia profesionala judecatoarei CAB Camelia Bogdan. Raport care a fost insusit de Plenul CSM.


Din punctul nostru de vedere, Raportul Inspectiei Judiciare are cu atat mai multa greutate cu cat este cunoscut faptul ca, de-a lungul timpului, Inspectia Judiciara si CSM au facut obiectul mai multor articole critice publicate pe Lumeajustitiei.ro, privind activitatea desfasurata de aceste institutii. Din acest motiv, cele doua institutii nu pot fi suspectate ca "ne-ar lua partea" ci, mai degraba, ca aspectele relatate in cuprinsul articolelor nu puteau fi trecute cu vederea, faptic nu au urmarit stirbirea reputatiei profesionale a Cameliei Bogdan si au vizat strict informarea publica cu privire la activitatea desfasurata de judecatoarea CAB.

Ba mai mult, asa cum Inspectia Judiciara retine in Raportul nr. 6855/IJ/3987/DIJ/2015 privitor la cererea de aparare a reputatiei profesionale formulata de Camelia Bogdan, "unele aspecte relatate de presa vizand activitatea doamnei judecator au fost apreciate si de Inspectia Judiciara ca fiind de natura a constitui indicii privind savarsirea unor abateri disciplinare".

Este vorba despre sesizarea pe care conducerea Curtii de Apel Bucuresti a inaintat-o Inspectiei in data de 21.10.2015, privitoare la judecatorii CAB, Camelia Bogdan si Alexandru Mihai Mihalcea, in care acestia erau suspectati ca, dupa ce au solutionat un dosar, au efectuat acte procedurale cu incalcarea dispozitiilor legale, respectiv art. 553 alin. (1) Cod procedura penala, privind executarea hotararilor penale definitive. Ulterior, in data de 4.01.2016, urmare a verificarilor prealabile efectuate de Inspectie, s-a dispus inceperea cercetarii disciplinare fata de Bogdan si Mihalcea pentru savarsirea abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, constand in exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta.

In ce priveste articolele publicate pe Lumeajustitiei.ro, in raport de care judecatoarea Camelia Bogdan a solicitat apararea reputatiei profesionale, Inspectia Judiciara a apreciat ca "nu se poate retine ca activitatea sa stiintifica ar fi apreciata intr-un mod necorespunzator, nerezultand emiterea vreunei judecati cu privire la caracterul ori valoarea stiintifica a acestui tip de activitate" desfasurata de magistratul CAB.

In cuprinsul raportului, Inspectia Judiciara a stabilit ca afirmatiile si compentariile facute in articolele publicate pe Lumeajustitiei.ro, "chiar daca, pe alocuri, mai acide si incisive, vin in sustinerea preocuparii legitime a presei, de a contribui activ la dezbaterea asupra functionarii justitiei si reprezinta consecinta directa a modului de indeplinire a atributiilor profesionale de catre magistrat".

Cat despre Sectiunea "Vorbe de fumoar" de pe Lumeajustitiei.ro, unde Camelia Bogdan a fost subiect, Inspectia Judiciara a conchis ca aceasta nu poate fi apreciata ca a adus atingere reputatiei profesionale, intrucat "in nota de subsol a comentariului se precizeaza ca informatiile respective ,,trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau pamfletului”, cu sublinierea de final ,,Luati-le ca atare!”".

In finalul Raportului Inspectiei Judiciare privitor la cererea de aparare a reputatiei profesionale formulate de Camelia Bogdan, inspectorul judiciar din cadrul Directiei de inspectie pentru judecatori apreciaza ca "articolele de presa se circumscriu unei activitati de informare a publicului, desfasurata in limite normale, fara a se putea identifica elemente de natura a aduce atingere reputatiei profesionale a doamnei judecator Camelia Bogdan si sistemului judiciar in ansamblul sau".

Prezentam pasaje din Raportul Inspectiei Judiciare nr.6855/IJ/3987/DIJ/2015 privind cererea de aparare a reputatiei profesionale formulata de judecatoarea CAB Camelia Bogdan:

"Din lecturarea articolelor la care se face trimitere, nu se poate retine ca activitatea sa stiintifica ar fi apreciata intr-un mod necorespunzator, nerezultand emiterea vreunei judecati cu privire la caracterul ori valoarea stiintifica a acestui tip de activitate pe care o desfasoara doamnei judecator, suplimentar celei specifice functiei.

Comentariile realizate, chiar daca, pe alocuri, mai acide si incisive, vin in sustinerea preocuparii legitime a presei, de a contribui activ la dezbaterea asupra functionarii justitiei si reprezinta consecinta directa a modului de indeplinire a atributiilor profesionale de catre magistrat, astfel cum s-a detaliat anterior. Stiut fiind ca in spiritul unei societati democratice si pluraliste, presei ii este tolerata o oarecare doza de exagerare sau chiar de provocare, nu se poate retine totusi o maniera de prezentare ce depaseste limitele unor critici admisibile ori constituie, elemente de natura a afecta autoritatea de care judecatorul ar trebui sa se bucure in exercitarea functiei sale.

In acest context, trebuie mentionat ca unele dintre aspectele relatate de presa vizand activitatea doamnei judecator, au fost apreciate si de Inspectia Judiciara ca fiind de natura a constitui indicii privind savarsirea unor abateri disciplinare, sens in care, prin rezolutiile nr.6203/IJ/3667/DIJ/2015 din 04.01.2016, respectiv nr.6191/IJ/3659/DIJ/2015 din 12.01.2016, s-a dispus inceperea cercetarii disciplinare fata de doamna judecator Camelia Bogdan, in ambele situatii pentru savarsirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Cat priveste sustinerile referitoare la identificarea surselor ori a modului in care jurnalistii au intrat in posesia unor informatii cu privire la o serie de aspecte discutate in sedintele de Colegiu ale Curtii de Apel Bucuresti, trebuie aratat ca atributiile Inspectiei Judiciare sunt reglementate de Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Potrivit art.65 alin.3 din acest act normativ, Inspectia Judiciara actioneaza potrivit principiului independentei operationale, indeplinind prin inspectori judiciari numiti in conditiile legii, atributii de analiza, verificare si control, in conformitate cu dispozitiile art.74 din Legea nr.317/2004, in domeniile specifice de activitate.

Acestea sunt structurate potrivit art.3 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrarilor de inspectie de catre Inspectia Judiciara, in doua categorii si anume: atributii privind activitatea judecatorilor si procurorilor si atributii de control privind activitatea instantelor/parchetelor.

Prin urmare, din perspectiva atributiilor reglementate de Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Inspectia Judiciara nu are competenta legala de a realiza investigatii cu privire la sursele de informare a diferitelor publicatii scrise sau online.

Pe de alta parte, art. 45 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata prevede ca in cazul in care Inspectia Judiciara este titulara actiunii disciplinare poate fi sesizata in scris si motivat de catre orice persoana interesata, in legatura cu abaterile disciplinare savarsite de judecatori si procurori.

In speta, doamna judecator insasi precizeaza ca cele publicate, potrivit carora unii colegi s-ar fi exprimat in sensul ca ,,decat sa faca prapad si la sectia asta, mai bine ne lipsim de ea” apare pe site-ul portalului Lumea Justitiei la rubrica ,,vorbe de fumoar”, unde in nota de subsol a comentariului se precizeaza ca informatiile respective ,,trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau pamfletului”, cu sublinierea de final ,,Luati-le ca atare!”. Nu ne aflam astfel in prezenta unei afirmatii categorice, cu referire la activitatea judecatorului pentru a fi apreciate de natura a aduce atingere reputatiei sale profesionale.

Pe de alta parte, lipsa unor fapte materiale concrete care sa circumstantieze incalcarea in vreun fel a obligatiilor profesionale ale judecatorilor, cu privire la aspectele sesizate de doamna judecator, atrage imposibilitatea obiectiva de efectuare a unor verificari administrative, de catre Inspectia Judiciara, pentru a determina o eventuala sesizare din oficiu.

Raportat la cele retinute, apreciez ca, articolele de presa se circumscriu unei activitati de informare a publicului, desfasurata in limite normale, fara a se putea identifica elemente de natura a aduce atingere reputatiei profesionale a doamnei judecator Camelia Bogdan si sistemului judiciar in ansamblul sau, astfel ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 30 alin. (2) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata.

Fața de toate aceste considerente, in temeiul art. 74 lit. g din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,

PROPUN:

Inaintarea prezentului raport Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru a dispune in conformitate cu dispozitiile art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata".

Inspectia Judiciara: "Legea nu defineste notiunea de buna reputatie... Spre deosebire de buna reputatie, reputatia profesionala constituie o valoare esentiala in exercitarea functiei"

"Potrivit Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata, cu completarile ulterioare, „judecatorul sau procurorul care considera ca independenta, impartialitatea sau reputatia profesionala ii este afectata in orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, care, dupa caz, poate dispune verificarea aspectelor semnalate, publicarea rezultatelor acesteia, poate sesiza organul competent sa decida asupra masurilor care se impun sau poate dispune orice alta masura corespunzatoare, potrivit legii.

Legea nu defineste notiunea de buna reputatie, insa, asa cum rezulta din coroborarea dispozitiilor art. 14 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor coroborat cu dispozitiile art. 65 alin. 1 lit. i) din acelasi act normativ, aceasta constituie nu doar una dintre conditiile de acces in profesie (art.12 din Legea nr. 303/2004), ci si o cerinta care trebuie sa subziste pe tot parcursul exercitarii ei. In activitatea de judecata, judecatorii trebuie sa aiba si sa se bucure de o buna reputatie profesionala, conferind astfel incredere in competenta lor profesionala si in sistemul judiciar.

Notiunea de „reputatie” desemneaza parerea publica favorabila sau defavorabila despre o persoana, despre felul in care cineva este cunoscut sau apreciat. Parerea publica defavorabila este in principiu, de natura sa aduca atingere reputatiei unei persoane. Ea, este justificata daca se bazeaza pe fapte reale si trebuie sanctionata daca se bazeaza pe afirmatii tendentioase, facute in scopul de a-i discredita acesteia onoarea sau reputatia.

Spre deosebire de buna reputatie, reputatia profesionala constituie o valoare esentiala in exercitarea functiei si totodata, reprezinta parerea pe care magistratul o creeaza in constiinta colectiva despre modul in care isi exercita profesia.

Deopotriva, reputatia profesionala confera magistratului credibilitate si siguranta in exercitarea profesiei, precum si autoritate in examinarea opiniilor, cu precadere a celor profesionale.

Pe de alta parte, presa reprezinta mijlocul de care dispune opinia publica, spre a se asigura ca judecatorii se achita de responsabilitati, conform scopului misiunii incredintate.

In art.30 din Constitutia Romaniei se prevede ca ,,libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete, prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile”, iar art.10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului prevede la al.1 ca „Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere”.

Libertatea de exprimare prevazuta de art. 10 al Conventiei, este un drept fundamental, ce are un rol special in orice societate democratica, putand fi catalogata chiar ca una dintre garantiile acesteia, o conditie primordiala a progresului (asa cum au considerat judecatorii Curtii in cauza Handyside c. Regatului Unit ).

Asadar, cu referire la rolul presei in cadrul dezbaterilor judiciare, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat ca aceasta are indatorirea de a informa opinia publica asupra tuturor problemelor de interes general, iar printre acestea se afla si cele ce privesc modul de functionare a justitiei, institutie esentiala intr-o societate democratica.

Locul central pe care il ocupa presa, se datoreaza responsabilitatii sale de a informa, de a veghea la respectarea regulilor democratiei. Desigur, aceste indatoriri ale presei, trebuie exercitate cu buna credinta, jurnalistul avand obligatia de informa in mod corect si obiectiv opinia publica asupra temelor majore de interes general."

 

*Cititi aici integral Raportul Inspectiei Judiciare privind cererea de aparare a reputatiei profesionale a judecatoarei Camelia Bogdan

Comentarii

# DODI date 27 March 2016 14:49 +22

Soluționarea cu ”celeritate” a dosarului telepatia a fost vizibilă și pentru un neavizat că a fost ordin pe unitate de la SRI și Luluța (care a dat fuguța la gazeta de perete b1 ca să clameze prescripția inventată de capul ei). Bazându-se pe aceleași ”indicații prețioase” CB a luat la bani mărunți CSM. În situația în care ar fi fost logic să fie invers. Exemplul lui hăhăilă a fost urmat cu fidelitate de ciraci și pupincuriști: acuză tu pe alții cu defectele tale ca să nu fii tu acuzat de același lucru. Atâta doar că ULCERUL nu merge de multe ori la apă (hăhăilă știe de ce!), iar fărădelegile pestilențiale ale executanților au început să deranjeze și pe cei care până deunăzi umblau în patru labe. Așa se face că CSM a început să o dea cotită (e adevărat că doar cu jumătate de gură) cealaltă jumătate (în frunte cu dănileț) cântând osanale în continuare sistemului (chiar dacă vocea este tot mai răgușită).

# Paloma Blanca date 27 March 2016 16:16 +12

Avand in vedere concluziile din Raportul IJ, devine explicabila provocarea membrilor CSM cu cereri de abtinere sub amenintarea recuzarii... mai ales ca se stia filmata :-) Orice avocat sau justitiabil care a incercat asa ceva cu un jude, in dezbateri publice , stie cam cat se poate abtine judele sa nu comenteze la provocari :-) Cum cea mai buna aparare este atacul, Camelica n-a provocat doar unul, ci pe mai multi,sa fie sigura de efect:-) Ceea ce a oferit nutret pt. istericii atenti la partea spumoasa si picanta a dezbaterilor televizate , nu la fondul problemei. Dupa tot circul, am citit niste comentarii imposibil de reprodus la adresa membrilor CSM care au avut tupeul s-o puna la punct pe biata victima, adevarata eroina a Justitiei:lol: Si cica sa iesim toti in strada sa o aparam pe Judea suprema, unica adevarata:lol: Cre' ca d'aia s-a oferit Danilet s-o invite la karaoke si s-o danseze dupa sedinta CSM :-) Are mult chef si disponibilitate sa se lupte de dragul ei ...cu oricine.

# Gura Targului date 27 March 2016 20:24 +10

Au fost inlocuiti magistratii cu agenti secreti si agenti de influenta de nu este clarificata situatia celor care au distrus economia Romaniei ?!Asa se pare. Pacat de combinatele vandute pt a fi desfiintate,de banii imprumutati sau de Flota...suntem de flota... in loc de magistrate ce are Romania la ora asta?

# BB date 28 March 2016 07:39 +6

Inseamna ca LUJU are dreptate si cu legala UNBR 2004. Tot inainte LUJU!

# luju date 28 March 2016 10:48 +5

"luju"este garantat de cititorii sai nu de acest CSM obedient si subordonat. 

# pelin date 28 March 2016 13:37 +4

Manifestarile vulcanice,chear necontrolate,demonstrate de CB,in fata superiorilor de la CSM,dar si amenintarile la care a recus,pe fondul lipsei tupeu,nu o recomanda sub nici o forma,pt.a indeplini functia de magistrat.Nu are ce cauta in justitie,un asfel de speciment!!!!!!!!

# Schlossadler date 29 March 2016 00:20 +3

Inspecția judiciară din CSM, mai cunoscută și sub numele de „Cooperativa Nufărul”, în fapt nu este altceva decât un sindicat informal al magistraților care are drept atribuții de serviciu: a) ascunderea sub preș a tuturor matrapazlâcurilor și potlogăriilor comise de magistrați b) băgarea pumnului și a cizmei în gura tuturor celor care îndrăznesc să critice nivelul înfiorător al corupției din sistemul judiciar românesc.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 29.08.2024 – Cami si-a tras patalama de la un ONG dintr-un mall (Galerie foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva