MESAJUL PRESEDINTELUI CCIR LA 157 DE ANI DE ACTIVITATE CAMERALA IN ROMANIA – Mihai Daraban: “Romania a alternat perioadele de dezvoltare economica sustinuta, cu perioade grele din punct de vedere social si economic... Sistemul cameral romanesc a continuat insa sa functioneze si sa reprezinte legatura absolut necesara intre decidentii politici ai vremurilor si mediul de afaceri, contribuind astfel la progresul si dezvoltarea Romaniei”
Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Mihai Daraban, a transmis un mesaj la implinirea celor 157 de ani de activitate camerala.
Iata mesajul:
"La 30 septembrie 1864, prin Decretul Domnesc nr. 1363, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite si al statului national Romania, semna actul de infiintare al Camerelor de Comert si Industrie. Se urmareau, astfel, consolidarea noului stat romanesc si modernizarea acestuia, prin crearea unor institutii care sa conecteze Principatele Romane la sistemul economic capitalist occidental, devenit, in a doua jumatate a secolului XIX, modelul politic, economic si cultural al Romaniei.
In cei 157 de ani care au trecut de la infiintarea Camerelor de Comert, Romania a alternat perioadele de dezvoltare economica sustinuta, cu perioade grele din punct de vedere social si economic. Sistemul cameral romanesc a continuat insa sa functioneze si sa reprezinte legatura absolut necesara intre decidentii politici ai vremurilor si mediul de afaceri, contribuind astfel la progresul si dezvoltarea Romaniei.
In mod cert, economia romaneasca, in ansamblul ei, trece in prezent printr-o situatie dificila cauzata de pandemia care afecteaza intreaga lume de aproape doi ani. Mai mult ca oricand, Sistemul cameral trebuie sa-si concentreze toate eforturile pentru reprezentarea si sprijinirea adecvata a mediului de afaceri si, impreuna cu antreprenorii, sa gaseasca solutiile optime pentru a le propune si sustine in fata decidentilor pentru depasirea tuturor provocarilor economice aparute in ultima perioada.
La implinirea celor 157 de ani de activitate camerala, doresc sa le multumesc tuturor colegilor mei din camerele judetene din Romania pentru eforturile depuse in sprijinul comunitatii de afaceri si a antreprenorilor si sa ii asigur, totodata, de intregul suport al Camerei Nationale in orice demers care vizeaza progresul economic al Romaniei”.
Mai multe despre cei 157 de ani in slujba comunitatii de afaceri din Romania puteti afla accesand:
https://ccir.ro/2021/05/11/de-157-de-ani-slujba-comunitatii-de-afaceri-din-romania/
https://ccir.ro/wp-content/uploads/2021/05/Memoriu-CCIR-CV-FINAL.pdf
https://ccir.ro/wp-content/uploads/2021/05/Sinteza-Cifre-CCIR-si-CCIJ-sustinere-mediul-de-afaceri-FINAL.pdf
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii