Cea mai ampla motivare de pana in prezent referitoare la respingerea cererii DNA de repunere a cauzei pe rol si de nerespectare a hotararilor CCR s ICCJ privind prescriptia, in temeiul Deciziei CJUE din 24 iulie 2023, vine de la judecatoarele Sabina Adomnitei (foto 1) si Claudia Jderu (foto 2) de la Curtea de Apel Bucuresti. Printr-o ampla si profesionista argumentatie, Adomnitei si Jderu explica de ce hotararile CCR privind prescriptia nu pot fi ignorate, si de ce principiul interpretarii conforme a dreptului national cu o decizie-cadru UE nu poate duce la o interpretare contra legii a dreptului national.

Judecatoarele Sabina Adomnitei (vicepresedinta Curtii de Apel Bucuresti) si Claudia Jderu au pronuntat marti, 5 septembrie 2023, decizia definitiva intr-un dosar de trafic de influenta si luare de mita. Pe langa, solutiile de achitare care fusesera dispuse la fond si pe care cele doua judecatoare le-au mentinut, prin decizia penala nr. 1470 din 5 septembrie 2023, din dosarul nr. 47970/3/2017, Adomnitei si Jderu au hotarat incetarea procesului penal in ceea ce priveste faptele de complicitate la luare de mita si complicitate la trafic de influenta, pe motiv de interventie a prescriptiei.

Asa cum spuneam, extrem de interesanta este insa partea din motivare in care judecatoarele Sabina Adomnitei si Claudia Jderu arata de ce au respins ca nefondata cererea DNA de repunere a cauzei pe rol, solicitare facuta pe baza Decizie CJUE din 24 iulie 2023 si prin care se urmarea nesocotirea hotararilor CCR pe prescriptie. Argumentatia judecatoarelor Adomnitei si Jderu de la Curtea de Apel Bucuresti porneste chiar de la Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului UE privind combaterea coruptiei in sectorul privat, concluzia fiind ca interpretarea dreptului intern pe prescriptie data de instantele nationale, in frunte cu ICCJ, nu este incompatibila cu obiectivele deciziei-cadru. “In concluzie, nefiind vorba despre o interpretare a dreptului intern incompatibila cu obiectivele deciziei-cadru, efectuata de instantele judecatoresti, sau chiar de instanta suprema, ci despre o configurare de catre legiuitor a institutiei prescriptiei ca una de drept penal substantial cu toate efectele ce decurg din aceasta natura, Curtea constata ca o interpretare conforma a dreptului national nu s-ar putea face in cauza decat contra legem”, subliniaza judecatoarele Sabina Adomnitei si Claudia Jderu de la Curtea de Apel Bucuresti.

Iata fragmente din decizia judecatoarelor CAB Sabina Adomnitei si Claudia Jderu (hotararea este atasata integral la finalul articolului):

“Cu caracter prioritar, Curtea constata ca la dosarul cauzei a fost depusa prin serviciul Registratura cererea apelantului Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie de repunere a cauzei pe rol avandu-se in vedere hotararea pronuntata de Curtea de justitie a Uniunii Europene in data de 24 iulie 2023 in cauza C-107/23 PPU.

(...)

Potrivit apelantului Ministerul Public rationamentul instantei de la Luxembourg este incident, pentru identitate de ratiune, si in cazul altor infractiuni, obiect al instrumentelor legale de drept unional, respectiv infractiuni de coruptie precum cele din prezenta cauza.

In baza art. 395 C.proc.pen. va respinge ca nefondata cererea apelantului Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie de repunere a cauzei pe rol.

Pentru a decide astfel Curtea are in vedere urmatoarele considerente:

(...)

Actualul cadru juridic al Uniunii Europene privind combaterea coruptiei consta in Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea coruptiei in sectorul privat (JO L 192, 31.7.2003, p. 54) si Conventia din 1997 privind lupta impotriva coruptiei care implica functionari ai UE sau functionari ai statelor membre ale UE care abordeaza anumite acte de coruptie care implica astfel de functionari la nivel general, in data de 03.05.2023, fiind formulata o propunere de Directiva a Parlamentului European si a Consiliului privind combaterea coruptiei, de inlocuire a Deciziei-cadru 2003/568/JAI a Consiliului si a Conventiei privind lupta impotriva coruptiei care implica functionari ai Comunitatilor Europene sau functionari ai statelor membre ale Uniunii Europene si de modificare a Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European si a Consiliului.

In prezenta cauza este incidenta Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea coruptiei in sectorul privat (JO L 192, 31.7.2003, p. 54) si nu Conventia privind lupta impotriva coruptiei care implica functionari ai Comunitatilor Europene sau functionari ai statelor membre ale Uniunii Europene, Noul Cod penal, retinut corect a fi lege penala mai favorabila, nemaidefinind notiunea de 'functionar' astfel cum o facea art.147 alin.2 C.pen. (1968) iar denumirea marginala a art.308 C.pen., incident in cauza astfel cum s-a aratat anterior, este aceea de 'Infractiuni de coruptie si de serviciu comise de alte persoane' si nu de 'Fapte savarsite de alti functionari' astfel cum era in cazul art.258 C.pen. (1968).

Distinctia este relevanta raportat la efectele pe plan national ale legislatiei de drept unional, decizia cadru fiind un element de legislatie secundara, specific cooperarii politienesti si judiciare in materie penala, anterior Tratatului de la Lisabona. Ele raman in vigoare ca atare pana cand sunt modificate, anulate sau abrogate, potrivit Protocolului (nr. 36) privind dispozitiile tranzitorii anexat tratatelor prin Tratatul de la Lisabona.

Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene pronuntata in data de 24 iulie 2023 in cauza C-107/23 PPU, invocata de apelantul Ministerului Public drept motiv ce ar impune repunerea cauzei pe rol priveste interpretarea articolul 325 alineatul (1) TFUE si a articolului 2 alineatul (1) din Conventia elaborata in temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, semnata la Bruxelles la 26 iulie 1995, ambele cu efect direct, concluzie ce este mentionata expres in paragraful 95 al hotararii potrivit caruia 'principiul suprematiei impune instantei nationale obligatia sa asigure efectul deplin al cerintelor dreptului Uniunii in litigiul cu care este sesizata, lasand neaplicata, daca este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practica nationala, chiar si ulterioara, care este contrara unei dispozitii de drept al Uniunii care are efect direct, precum articolul 325 alineatul (1) TFUE, fara a trebui sa solicite sau sa astepte eliminarea prealabila a acestei reglementari sau practici nationale pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional' si in paragraful 96 potrivit caruia 'in speta, articolul 325 alineatul (1) TFUE si articolul 2 alineatul (1) din Conventia PIF sunt formulate in termeni clari si precisi si nu sunt insotite de nicio conditie, astfel incat ele au efect direct'.

Decizia-cadru 2003/568 este lipsita de efect direct. Aceasta decizie-cadru a fost adoptata in temeiul fostului al treilea pilon al Uniunii Europene, in special in temeiul articolului 34 alineatul (2) litera (b) UE (in versiunea sa anterioara Tratatului de la Lisabona). Or, aceasta dispozitie prevedea ca deciziile-cadru nu pot avea efect direct (a se vedea prin analogie Hotararea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C-554/14, EU:C:2016:835, punctul 56).

Desi dispozitiile Deciziei-cadru 2003/568 nu pot avea prin urmare efect direct, este la fel de adevarat ca, in conformitate cu articolul 34 alineatul (2) litera (b) TUE, aceasta angajeaza statele membre in privinta rezultatului care urmeaza sa se obtina, dar forma si metodele sunt lasate la discretia autoritatilor nationale. In acest context, trebuie amintit ca, potrivit unei jurisprudente constante a instantei de la Luxembourg, statele membre trebuie sa ia toate masurile generale sau speciale necesare pentru a asigura executarea obligatiilor ce le revin in temeiul unei decizii-cadru (a se vedea in acest sens prin analogie Hotararea din 16 iunie 2005, Pupino, C-105/03, EU:C:2005:386, punctul 42).

In special, caracterul obligatoriu al unei decizii-cadru determina in privinta autoritatilor nationale, inclusiv a instantelor nationale, o obligatie de interpretare conforma a dreptului national. La aplicarea dreptului intern, aceste instante sunt obligate, asadar, in masura posibilului, sa interpreteze dispozitiile acestuia in lumina textului si a finalitatii deciziei-cadru pentru a atinge rezultatul urmarit de aceasta. Aceasta obligatie de interpretare conforma a dreptului national este inerenta sistemului Tratatului TFUE, in masura in care permite instantelor nationale sa asigure, in cadrul competentelor lor, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci cand judeca litigiile cu care sunt sesizate (Hotararea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C-554/14, EU:C:2016:835, punctele 58 si 59).

Desigur, acest principiu al interpretarii conforme a dreptului national cunoaste anumite limite. Astfel, obligatia instantei nationale de a se referi la continutul unei decizii-cadru atunci cand interpreteaza si aplica normele relevante ale dreptului national este limitata de principiile generale ale dreptului, in special cele privind securitatea juridica si neretroactivitatea. Aceste principii se opun, printre altele, ca obligatia respectiva sa poata conduce la stabilirea sau la agravarea, in temeiul unei decizii-cadru si independent de o lege adoptata pentru punerea in aplicare a acesteia, a raspunderii penale a celor care actioneaza cu incalcarea dispozitiilor sale (Hotararea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C-554/14, EU:C:2016:835). In plus, principiul interpretarii conforme nu poate servi drept temei al unei interpretari contra legem a dreptului national (Hotararea din 28 iulie 2016, JZ, C-294/16 PPU, EU:C:2016:610, punctul 33)

Desi instanta de la Luxembourg a statuat in sensul ca obligatia unei interpretari conforme le impune instantelor nationale sa modifice, daca este cazul, o jurisprudenta consacrata atunci cand aceasta se intemeiaza pe o interpretare a dreptului intern incompatibila cu obiectivele unei decizii-cadru si ca, in cazul in care o instanta nationala considera ca se gaseste in imposibilitatea de a interpreta o dispozitie din dreptul intern in conformitate cu o decizie-cadru ca urmare a faptului ca este tinuta de interpretarea data acestei dispozitii nationale de curtea suprema nationala intr-o hotarare in interpretare, revine instantei nationale sarcina de a asigura efectul deplin al deciziei-cadru, lasand neaplicata, daca este necesar, din oficiu, interpretarea retinuta de curtea suprema nationala, din moment ce aceasta interpretare nu este compatibila cu dreptul Uniunii (a se vedea in acest sens Hotararea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C-554/14, EU:C:2016:835, punctele 69 si 70) Curtea constata ca deciziile Curtii Constitutionale nr.297 din 26 aprilie 2018 publicata in Monitorul Oficial nr.518 din 25 iunie 2018 si nr. 358 din 26 mai 2022 publicata in Monitorul Oficial nr.565 din 09.06.2022 sunt decizii simple, extreme potrivit carora in absenta interventiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art.147 din Constitutie, pe perioada cuprinsa intre data publicarii nr.297 din 26 aprilie 2018, respectiv 25 iunie 2018 si pana la data de 30 mai 2022, data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2022, fondul activ al legislatiei nu contine vreun caz care sa permita intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale.

Prin urmare, fara a fi calificate ele insele ca mitior lex, deciziile Curtii Constitutionale nr. 297/2018 si nr. 358/2022 configureaza, prin efectele pe care le produc la nivelul normei inscrise in cadrul art. 155 alin. (1) Cod penal, un veritabil criteriu concret de determinare a legii penale mai favorabile pana la solutionarea definitiva a cauzei, constand dintr-un regim juridic mai favorabil aplicabil unei cauze care inlatura raspunderea penala (prescriptia raspunderii penale). Aceasta concluzie nu este generata de hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr.67 din 25 octombrie 2022, ci reprezinta optiunea legiuitorului roman de a concepe institutia prescriptiei raspunderii penale ca una de drept penal substantial in toate componentele sale, sediul materiei fiind exclusiv Codul penal, fiind intim legata de conceptul de raspundere penala.

In concluzie, nefiind vorba despre o interpretare a dreptului intern incompatibila cu obiectivele deciziei-cadru, efectuata de instantele judecatoresti, sau chiar de instanta suprema, ci despre o configurare de catre legiuitor a institutiei prescriptiei ca una de drept penal substantial cu toate efectele ce decurg din aceasta natura, Curtea constata ca o interpretare conforma a dreptului national nu s-ar putea face in cauza decat contra legem.

Pentru aceste considerente, in baza art. 395 C.proc.pen., va respinge ca nefondata cererea apelantului Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie de repunere a cauzei pe rol.

(...)

Cu toate acestea, nu exista un imperativ al readministrarii tuturor probelor cauzei in fata completului chemat a pronunta solutia, nici macar atunci cand respectivele probe fusesera administrate nu in faza judecatii, ci in cea de urmarire penala, de catre procuror, fiind determinant a stabili daca a fost respectata garantia fundamentala a dreptului la aparare, inclusiv prin posibilitatea acordata inculpatului de contestare a respectivelor probe. In lipsa manifestarii de vointa a inculpatului in acest sens sau in cazul unei manifestari contrare, cum este cazul in speta, inculpatii invederand instantei de control judiciar ca nu doresc continuarea procesului penal, daca acesta a avut ocazia adecvata si suficienta de a contesta proba si de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei, nu se poate retine nicio incalcare a dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

In aceste conditii, eventuala implinire a termenului de prescriptie a raspunderii penale, a carei analiza va fi efectuata in continuare, ce a intervenit in cauza anterior epuizarii administrarii probatoriului incuviintat, nu impiedica posibilitatea stabilirii de catre instanta de apel a situatiei de fapt avand in vedere intregul probatoriu administrat in cauza, spre a se retine, eventual, incidenta simultana in cauza a unor cauze de achitare, constatate deja de catre prima instanta de judecata in cazul infractiunii de trafic de influenta, si de incetare a procesului penal ce determina aplicarea cu prioritate a primelor.

In ceea ce priveste raspunderea penala a inculpatilor, Curtea retine ca, prin Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.518 din 25 iunie 2018, Curtea Constitutionala a Romaniei a admis exceptia de neconstitutionalitate analizata si a constatat ca solutia legislativa care prevede intreruperea cursului termenului prescriptiei raspunderii penale prin indeplinirea 'oricarui act de procedura in cauza', din cuprinsul dispozitiilor art.155 alin.1 din Codul penal, este neconstitutionala.

Natura juridica a institutiei prescriptiei raspunderii penale este, fara dubiu, stabilita atat prin plasarea normei de reglementare in Codul penal de catre legiuitor, cat si faptul ca o atare institutie priveste insasi tragerea la raspundere penala a celui care a incalcat valorile sociale ocrotite de norma de drept penal. Natura institutiei prescriptiei raspunderii penale (care este indisolubil legata de elementul timp, inclusiv de modalitatea de intrerupere a intervalului de timp si de reinitiere a curgerii sale) a fost stabilita, in repetate randuri, atat prin jurisprudenta Curtii Constitutionale (decizia nr.1092/2012), cat si in jurisprudenta obligatorie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (decizia nr.2/2014 pronuntata de I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept in materie penala, decizia nr.67/2022 pronuntata de I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept in materie penala) si in doctrina (Mihail Udroiu, Sinteze de drept penal. Partea generala) ca fiind una de drept substantial, supusa regimului interpretarii stricte, principiului legalitatii si susceptibila de a conduce la aplicarea regulilor legii penale mai favorabile, efectul principal al acestei institutii fiind inlaturarea raspunderii penale la data implinirii termenului de prescriptie. Consecutiv producerii efectului in plan substantial, deci ca o consecinta, la momentul implinirii termenului de prescriptie a raspunderii penale se produce si efectul in plan procedural, devenind incident impedimentul la punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale, astfel cum este prevazut de art.16 alin.1 lit.f Cod procedura penala. Dar, chiar daca ar fi existat vreun dubiu cu privire la natura juridica a institutiei prescriptiei, cu privire la intreruperea acesteia, Curtea constata ca in paragraful nr.41 al deciziei nr.358/26.05.2022, Curtea Constitutionala a Romaniei a precizat - facand referire la decizia nr.297/2018 pe care o pronuntase - urmatoarele: 'cu acel prilej, Curtea, plecand de la premisa potrivit careia prescriptia raspunderii penale apartine dreptului penal material, si nu dreptului procesual penal, fiind o cauza de inlaturare a raspunderii penale, a constatat ca dispozitiile art.155 alin.(1) din Codul penal instituie o solutie legislativa de natura a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situatie juridica incerta referitoare la conditiile tragerii sale la raspundere penala pentru faptele savarsite'. In aceasta lumina trebuie privite atat paragraful 73 din decizia nr.358/2022 a Curtii Constitutionale a Romaniei care stipuleaza urmatoarele: 'Curtea constata ca, in conditiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simpla/extrema, in absenta interventiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art.147 din Constitutie, pe perioada cuprinsa intre data publicarii respectivei decizii si pana la intrarea in vigoare a unui act normativ care sa clarifice norma, prin reglementarea expresa a cazurilor apte sa intrerupa cursul termenului prescriptiei raspunderii penale, fondul activ al legislatiei nu contine vreun caz care sa permita intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale' cat si paragraful 76 din decizia nr.358/2022 a Curtii Constitutionale a Romaniei care stipuleaza: 'legiuitorul a nesocotit prevederile art.147 alin.(4) din Constitutie, ignorand efectele obligatorii ale Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 cu consecinta crearii unui viciu de neconstitutionalitate mai grav generat de aplicarea neunitara a textului de lege 'cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea', care, in mod evident, nu prevede niciun caz de intrerupere a cursului prescriptiei raspunderii penale'.

Aceleasi aspecte relative la caracterul substantial al institutiei prescriptiei rezulta, in mod neechivoc, si din analiza exhaustiva intreprinsa de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept in cuprinsul Deciziei nr.67/2022, in care s-a concluzionat ca, aplicand dispozitiilor art.155 alin.(1) din Codul penal criteriile pentru delimitarea normelor de drept material de normele de procedura penala, asa cum rezulta din Decizia Curtii Constitutionale nr.1470/2011 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011), se constata urmatoarele:

- obiectul de reglementare al normei il constituie o ipoteza care impiedica implinirea termenului general al prescriptiei raspunderii penale, respectiv intreruperea acestuia. Norma reglementeaza cauza - actul de procedura, care determina efectul - intreruperea termenului de prescriptie. Nu intra in obiectul de reglementare al normei conditiile de legalitate si/sau temeinicie pentru intocmirea actului procedural si nici alte proceduri de emitere ori efectele in plan procesual ale acestuia. Totodata, atribuirea efectului intreruptiv sub aspectul curgerii termenului de prescriptie nu are semnificatia reglementarii vreunei proceduri de emitere sau intocmire a actului de procedura si nu produce efecte cu privire la valabilitatea acestuia ori asupra desfasurarii vreunei faze a procesului penal;

- scopul normei consta in reglementarea modului de curgere a termenului de prescriptie a raspunderii penale in cazul in care nu se poate constata o pasivitate nejustificata a organelor judiciare in indeplinirea sarcinilor care le revin. Norma nu are ca finalitate reglementarea vreunei obligatii/facultati in sarcina organelor judiciare si nici de a stabili vreo regula privind desfasurarea procesului penal;

- rezultatul la care conduce norma consta in impiedicarea implinirii termenului general al prescriptiei raspunderii penale. Efectul normei constand in intreruperea si determinarea curgerii unui nou termen de prescriptie se produce in mod direct asupra regimului raspunderii penale, prin dilatarea intervalului de timp in care statul, prin organele judiciare, poate aplica o pedeapsa infractorului si corelativ, prin impiedicarea constatarii ca fiind inlaturata raspunderea penala.

In consecinta, in raport cu criteriile aratate, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a stabilit, in cuprinsul Deciziei nr.67/2022, ca dispozitiile art.155 alin.(1) din Codul penal, in forma in vigoare anterioara Deciziei Curtii Constitutionale nr.297/2018, constituie o norma de drept penal material, iar nu o norma de procedura penala.

Curtea retine deci, fara dubiu, ca, in perioada cuprinsa intre publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei nr.518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr.297/2018 a C.C.R. si data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta din data de 30.05.2022, Codul penal roman nu a prevazut nici un caz de intrerupere a prescriptiei raspunderii penale si ca, in raport cu aspectele aratate anterior, in dreptul roman normele referitoare la intreruperea cursului prescriptiei sunt norme de drept penal material (substantial) supuse din perspectiva aplicarii lor in timp principiului activitatii legii penale prevazut de art.3 din Codul penal, cu exceptia dispozitiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevazut de art.15 alin.(2) din Constitutie si art.5 din Codul penal.

Constatand, astfel, in dosarul cauzei, o succesiune de legi in timp, o reglementare continua a institutiei prescriptiei raspunderii penale, dar si elemente de diferenta intre cele doua reglementari, Curtea apreciaza ca se impune analizarea legii penale mai favorabile, pentru a se stabili daca a intervenit sau nu o cauza de inlaturare a raspunderii penale cu privire la comiterea infractiunilor de 'complicitate la luare de mita' si 'complicitate la trafic de influenta', de catre inculpatii Badea Ionel si Poppa Razvan Viorel.

Astfel, Curtea retine ca in ipoteza in care s-ar considera ca mai favorabila ar fi legea penala in configuratia existenta in perioada cuprinsa intre publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei nr.518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr.297/2018 a C.C.R. si data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta din data de 30.05.2022, infractiunile prev. art.48 Cod penal rap.la art.289 alin.1 Cod penal rap. la art.308 alin.1 Cod penal, art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.5 Cod penal si de art.48 Cod penal rap. la art.291 alin.1 Cod penal rap.la art.308 alin.1 Cod penal, art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.5 Cod penal, pretins savarsite de catre inculpatii Badea Ionel si Poppa Razvan Viorel in luna mai 2013, sunt pedepsite de lege cu inchisoarea de la 2 ani la 6 ani si 8 luni si respectiv de la 1 an si 4 luni la 4 ani si 8 luni astfel incat, conform art.154 alin.1 lit.c, d Cod penal, termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 8 ani si respectiv de 5 ani. Curtea retine ca, potrivit art.155 alin.2 Cod penal, termenul de prescriptie a raspunderii penale a inceput sa curga la data savarsirii infractiunilor.

La calculul termenului de prescriptie a raspunderii penale, Curtea are in vedere Decizia nr.1/2015 data de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala (M.Of. nr.105 din 10.02.2015), care stipuleaza ca la calcularea acestui termen se tine seama de pedeapsa prevazuta de lege pentru forma de baza raportat la art.308 alin.2 din Codul penal, respectiv de limitele stabilite in varianta atenuata a infractiunii.

In cazul in care s-ar considera ca mai favorabila ar fi legea penala in configuratia existenta la data savarsirii infractiunilor deduse judecatii, infractiunile prev. art. 26 Cod penal 1969 raportat la art. 254 alin. 2 Cod penal 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 si art. 5 Cod penal in privinta infractiunii de complicitate la luare de mita, iar in privinta infractiunii de complicitate la trafic de influenta art. 26 Cod penal 1969 rap. la art. 257 alin. 1 Cod penal 1969, cu retinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 si art. 5 Cod penal in privinta acestei infractiuni, ambele infractiuni in privinta fiecaruia dintre inculpati, cu aplic. art. 33 lit. a) Cod penal 1969 pretins savarsite de catre inculpatii Badea Ionel si Poppa Razvan Viorel in luna mai 2013, sunt pedepsite de lege cu inchisoarea de la 3 la 15 ani si respectiv de la 2 la 10 ani astfel incat, conform art.122 alin.1 lit.b si c Cod penal, termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 10 ani si respectiv de 8 ani, implinit inca o data potrivit art.124 Cod penal 1969.

Examenul corelativ al institutiilor penale substantiale si a situatiei factuale retinute in cauza determina concluzia conform careia prin aplicarea Codului penal, in vigoare intre publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei nr.518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr.297/2018 a CCR si data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta din data de 30.05.2022, care nu prevede nici un caz de intrerupere a prescriptiei raspunderii penale, raspunderea penala inculpatilor, respectiv cu privire la comiterea infractiunilor de complicitate la luare de mita si de complicitate la trafic de influenta, pentru care inculpatii Badea Ionel si Poppa Razvan Viorel au fost trimisi in judecata, s-a prescris in luna mai 2021 si respectiv mai 2018 (termenul de prescriptie se calculeaza incepand cu luna mai 2013). In consecinta, in mod evident, este net favorabil inculpatilor apelanti Codul penal in vigoare intre publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei nr.518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr.297/2018 a CCR si data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta din data de 30.05.2022, a carui aplicare conduce la inlaturarea raspunderii penale ca urmare a constatarii intervenirii prescriptiei raspunderii penale, cu consecinta constatarii unui impediment in exercitarea actiunii penale impotriva inculpatilor, respectiv cel prevazut de art.16 lit.f din Codul de procedura penala”.

* Cititi aici integral decizia judecatoarelor Sabina Adomnitei si Claudia Jderu de la Curtea de Apel Bucuresti