CCR a reactionat la decizia CJUE prin care judecatorilor romani li se acorda permisiunea de a nu mai tine seama de Constitutia Romaniei atunci cand apreciaza ca interpretarea ei, data de instanta nationala de contencios constitutional, este contrara intereselor UE, printr-un comunicat in care a precizat ca:

i. situatiile la care se refera CJUE nu au facut obiectul deciziilor CCR;

ii. respectiva decizie a CJUE ramane inaplicabila pana cand romanii vor decide modificarea actualei lor Constitutii in sensul cedarii dreptului de a stabili ordinea constitutionala a statului roman catre foruri din afara Romaniei (adica vor renunta la a mai avea un stat al lor).

Acest punct de vedere prompt si ferm, in total contrast cu tacerea asurzitoare a CSM si cu inactiunea guvernului roman (premierul Ciuca nu a stiut decat sa ia pozitie de drepti in fata Presedintei Comisiei europene, fara a protesta impotriva atacului CJUE la existenta statului roman si a cere o discutie politica imediata pe aceasta tema) a trezit furia presei de inspiratie userista si a instrumentelor mediatice ale Miscarii #rezist, care au declansat o campanie de dezinformare afirmand ca prin pozitia exprimata „CCR arunca Romania in afara UE, nerecunoscand suprematia legislatiei europene”, fara sa aminteasca ca prin decizia sa UE arunca Romania in afara istoriei, nerecunoscand suprematia Constitutiei noastre nationale. Ceea ce ne face sa ne intrebam cat de greu poate fi pentru unii jurnalisti sa isi castige existenta folosind in mod cinstit instrumentele meseriei, incat accepta sa fie iude ale neamului lor?

Cum prietenul (l)a...nevoie se cunoaste, a sarit si televiziunea de stat austriaca (fara indoiala „stimulata” de guvernul Austriei, intors la politica de prada a Dublei Monarhii) sa acuze Romania ca merge pe calea Poloniei si refuza sa recunoasca prioritatea dreptului UE fata de dreptul intern. Ceea ce este o minciuna sfruntata intrucat nu s-a pus nici un moment problema raportului dintre legislatia interna si cea europeana, ci aceea privind raportul dintre Constitutia nationala si dreptul UE, in conditiile in care CJUE rastalmaceste tratatele constitutive ale UE, pentru a conferi uniunii atributii neatribuite ei de statele membre si a limita astfel suveranitatea lor. (Teoria „suveranitatii limitate”, ne amintim, a fost lansata cu cateva decenii in urma de liderul sovietic Leonid Brejnev.) Legislatia UE are prioritate fata de dreptul national intern, nimeni nu o contesta, cu conditia ca ea sa respecte, in forma si fond, prevederile tratatelor constitutive ale UE (TUE si TFUE); tratate ratificate de statele semnatare potrivit cu propriile lor norme constitutionale, numai in masura in care cele dintai erau si urmau sa ramana conforme cu cele din urma.

Eu am negociat cu UE si am participat la redactarea Tratatului Constitutional, din care apoi s-a intrupat actualul Tratat de la Lisabona, si pot spune cu mana pe inima ca niciodata nu s-a pus problema subordonarii constitutiilor nationale fata de dreptul european si nici a deciziilor Curtilor Constitutionale fata de deciziile CJUE. Dimpotriva, in tratatele constitutive ale UE s-au inclus garantii ca asa ceva nu se va intampla.

Nu am cedat nici o suveranitate. (Asta a spus fostul presedinte-jucator Basescu, de trista amintire, in prostia si golania lui, caci el asa a crezut si nu ar fi avut nimic impotriva sa fie asa.) Ceea ce am facut a fost doar sa delegam exercitiul unor atribute ale suveranitatii noastre unor institutii create si controlate in comun, pentru a fi gestionate in comun si a evita astfel competitii intre natiuni care, in trecut, s-au terminat prin razboi.

Sustinatorii „suprematiei” dreptului UE (si a tratatelor constitutive ale UE, care, din punctul meu de vedere, nu apartin dreptului european, ci dreptului international) fata de Constitutiile nationale, deloc preocupati de imprejurarea ca supunerea ordinii constitutionale nationale unor decizii supranationale inseamna chiar renuntarea la statalitatea natiunii romane, impingandu-ne cu cateva secole inapoi, teoretizeaza ca de indata ce Romania a acceptat sa intre in UE „se subintelege” ca s-a angajat sa respecte atat regulile jocului UE valabile la data aderarii, cat si cele care aveau sa fie adoptate de aceasta ulterior.

La prima parte a afirmatiei, raspunsul este ca nu se subintelege, ci chiar se intelege ca atunci cand semnezi fara rezerve (daca sunt rezerve este altceva) un tratat de aderare la o entitate de tip federal precum UE, accepti si te obligi sa respecti toate regulile prevazute de documentele sale constitutive. Problema este ca in aceste tratate, nici la data aderarii noastre nici ulterior, statele semnatare (inclusiv Romania, prin aderare) nu au acceptat ca legile lor fundamentale (Constitutiile) sa se subordoneze dreptului UE. Punct!

Formula aleasa este foarte inteleapta: s-a convenit ca legislatia interna inferioara Constitutiei si conforma cu aceasta sa se subordoneze dreptului UE, dar cu conditia ca acest drept sa fie compatibil cu prevederile Constitutiei nationale. Totul in conditiile in care adoptarea legislatiei UE se face si cu participarea noastra si prin institutii controlate si de noi.

Iata care au fost „conditiile existente la momentul aderarii” si ele sunt incalcate azi nu de Romania, ci de institutiile europene si puterile imperiale care le controleaza din umbra. „Coloana a cincea” a acestor puteri imperiale, cand afirma principiul potrivit caruia trebuie sa ne respectam obligatiile asumate, nu mai spune care sunt acele obligatii si ne cere sa executam obligatii pe care nu le-am asumat. Acesta este un act de manipulare si tradare prin dezinformare.

Cat priveste „conditiile ulterioare aderarii”, in cazul UE lucrurile sunt mai complicate. Legislatia europeana (acquis-ul comunitar) desigur ca evolueaza, dar nu o poate face decat in limitele trasate de tratatele constitutive ale UE si raportandu-se la ele. in ceea ce le priveste pe acestea, tratatele constitutive nu pot include „conditii noi” decat cu acordul unanim al statelor membre; care tocmai au refuzat sa isi cedeze suveranitatea si sa dea un cec in alb uniunii. Restul legislatiei UE trebuie sa respecte tratatele constitutive, ca sa nu mai spunem ca o parte a acesteia cere, de asemenea, votul unanim. Iar daca acele tratate sunt respectate, automat si Constitutiile nationale sunt respectate.

Ceea ce se intampla acum este ca institutiile europene (inclusiv CJUE), aflate in mod normal in serviciul statelor membre, s-au ridicat impotriva statelor membre si le impun conditii neprevazute in tratatele UE si neadoptate in conformitate cu procedurile stabilite de acestea. Iar ceea ce face acum CJUE este o incalcare a tratatelor semnate de statele membre, pentru a confisca suveranitatea acestora, a spori ilegitim puterile oligarhiei eurocrate si a transforma UE in altceva decat noi am convenit sa fie.

La originea UE este un tratat (TUE) sau, mai exact, sunt doua tratate (TUE si TFUE) convenite prin negocieri interguvernamentale si incheiate in cadrul unor conferinte interguvernamentale, care nu se pot modifica decat prin acordul tuturor membrilor (cu unele exceptii tinand de procedura, iar nu de fond, cand oricum se cere un vot cu majoritate calificata sau supercalificata pentru a se trece de la o reglementare la alta sau de la o faza a integrarii la alte, ambele definite de parti in mod consensual cu caracter conditional-optativ).

UE nu este un stat suveran care printr-o vointa independenta de aceea a membrilor sai isi poate schimba statutul, modul de organizare si regulile de functionare, entitatile componente trebuind sa se supuna. UE are numai competentele atribuite de statele membre. Ele pot varia, in functie de nevoi, dar numai cu consimtamantul tuturor membrilor. Tocmai de aceea nu s-a acceptat adoptarea unei Constitutii a UE, ci doar a unui Tratat constitutional (si acela respins prin referendum de Franta si Olanda). Constitutiile se pot modifica prin vot majoritar (calificat, supercalificat etc.), dar tratatele se modifica numai prin acordul tuturor partilor. Nici o modificare operata fara acordul nostru nu ne este opozabila.

Cei care au creat UE si apoi au aderat la ea, pur si simplu, nu au vrut sa fie altfel. Chiar daca UE are personalitate juridica, relatia intre aceasta suprastructura federala si statele federate este conceputa in asa fel incat sa se realizeze un echilibru intre gestiunea intereselor nationale comune si cea a intereselor nationale specifice, intre suveranitatea nationala si puterile comunitare (exercitiul suveranitatii delegate). Acest echilibru este, in prezent, rupt.

Cum tratatele nu se pot modifica in sensul in care merge in prezent CJUE sub dictatul hegemonilor UE, intrucat statele membre nu sunt lasate sa o accepte de Constitutiile lor (ca de patriotism nu mai are rost sa vorbim), „solutia” pentru Bruxelles (de fapt pentru Berlin, Paris & Co) ar fi modificarea Constitutiilor nationale. Ceea ce numai slugoi si taraturi, precum cei de la Bucuresti, o accepta.

De aceea, pe cand urgente prioritare ne asalteaza, „savantii” in drept constitutional romani - Ciuca, Ciolacu, Citu etc - au decis ca este musai sa „imbunatateasca” acum iar nu mai incolo legea fundamentala.

Noroc ca autorii Constitutiei au luat masuri pentru ca revizuirea ei sa fie greu de realizat.

Si apropo de zicerea stupida ca toti cei 32 de ani scursi din 1989 pana azi au fost la fel, avem acum ocazia sa vedem ca nu au fost. In anii 1990 s-a incercat dezmembrarea Romaniei si noi am tinut tara intreaga; asa cum ne-am priceput. Astazi, in anii 2020, la dezmembrarea si chiar la disparitia tarii pun umarul tocmai cei care au jurat sa ii apere integritatea, suveranitatea si Constitutia.

Multi romani nu inteleg sistemul UE. Acestia cred ca tratatele constitutive ale UE ne dezavantajeaza, iar dintre ei unii zic ca, daca tot le-am acceptat acum trebuie sa le acceptam si efectele. Nu este adevarat. Ceea ce ne dezavantajeaza – si inca in cel mai inalt grad – este interpretarea si aplicarea abuziva a tratatelor de catre natiunile imperiale europene sau de catre plutocratia anationala care, desi se da in vant dupa forta noastra de munca, resursele noastre naturale si pietele noastre, ne tot ameninta cu divortul, de parca noi nu am sti ca niciodata cainele nu pleaca de la macelarie.

Sunt, insa, si unii romani care inteleg cum ar trebui sa functioneze si cum functioneaza in fapt UE, dar in nemernicia lor, pentru ca nu au meritele necesare spre a se afirma in Romania, vor sa faca jocul distrugerii Romaniei ca stat suveran, si sa transforme natiunea intr-un simplu teritoriu pe care ei sa il administreze conform imputernicirii primite de la straini. Cu asta ne luptam acum si fiecare va trebui sa aleaga daca vrea sa fie roman sau tradator al romanilor.

Noi nu suntem in vizita la UE sau tolerati de UE. Noi suntem membri si chiar co-fondatori ai UE (in masura in care tratatul de la Lisabona a refondat-o). UE suntem si noi, si nimic nu se poate schimba fundamental acolo fara noi. Daca cuiva nu ii place asta, acela trebuie sa plece, nu noi. Asta nu prea constientizeaza romanii.

Iar daca va fi sa parasim uniunea, asta va fi sau, cel putin, va trebui sa fie in momentul ales de noi si numai dupa ce vom fi facut toate eforturile pentru a o reforma in asa fel incat ea sa fie cu adevarat o democratie transnationala in care toti sa fim, in acelasi timp, solidari si liberi, egali si diferiti, traind impreuna in siguranta individuala si colectiva, nationala si internationala.

Reiterez ca alternativa nu este “iesirea Romaniei din UE” sau “iesirea Romaniei din istorie”, ci destramarea UE, cu razboiul european care ii va urma, sau revenirea la proiectul unei uniuni de state care isi exercita in comun unele dintre atributele suveranitatii lor, spre binele fiecaruia. Chiar si ideea „Statelor Unite ale Europei” are nevoie de state suverane pentru a se intrupa, iar in cazul Europei acele state nu pot fi si nu pot decat ramane state-natiune.

Da! Astazi nu poti fi bun roman daca nu esti bun european. Dar tot atat de adevarat este ca nu poti fi bun european daca nu esti bun roman.

Sa fim, deci, buni romani! Aceasta este chemarea zilei.