Vorbe de fumoar – 28.01.2025 – Ultimele zile ale judecatorului Rus la ICCJ
* Vestile nu sunt deloc bune, in pofida promisiunilor facute de guvernantii Romaniei. Preturile vor continua sa creasca in viitor. O spune chiar o importanta institutie a statului roman. Click aici pentru a citi ce urmeaza sa se intample.
* Compania Nationala de Investitii Rutiere si-a facut bilantul dupa zece luni de functionare. Cati kilometri de autostrada si drum expres au fost scosi in licitatie, aflati de aici.
* Tribunalul Iasi ramane dintr-un foc fara trei judecatori. Este vorba despre:
-judecatorul Cristian Ungureanu, presedintele Sectiei a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Iasi;
-judecatoarea Alina Ungureanu de la Sectia penala a Tribunalului Iasi (sotia judecatorului Cristian Ungureanu);
-judecatorul Florin Colipca de la Sectia penala a Tribunalului Iasi.
Plecarea celor trei magistrati de la Tribunalul Iasi are loc pe motiv de pensionare. Mai exact, cei trei judecatori si-au depus cereri de eliberare din functie prin pensionare, solicitarile urmand sa fie aprobate in prima sedinta a Sectiei pentru judecatori a CSM.
* Sunt ultimele zile pe care judecatorul Andrei Claudiu Rus (foto) le petrece la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Peste trei zile, Rus isi va incheia activitatea la instanta suprema.
Nu vorbim despre vreo pensionare sau demisie, ci despre faptul ca incepand cu 1 februarie 2025 Rus va fi detasat la Ministerul Justitiei. Nu va ocupa insa vreo functie administrativa in cadrul MJ, ci va fi magistratul de legatura roman in Regatul Spaniei. Ii uram mult succes si speram sa aiba o activitate la fel de buna ca la Inalta Curte, caci Andrei Claudiu Rus este unul dintre judecatorii ICCJ apreciati.
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii