SRI, BLOCAT IN SENAT – Exclusiv: Comisia pentru drepturile omului din Senat a avizat negativ proiectul de lege initiat de fostul ministru al Justitiei Catalin Predoiu prin care SRI este reintrodus in anchetele penale. Anterior, CSM a emis un punct de vedere negativ, aratand ca proiectul incalca drepturile si libertatile fundamentale. Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputatilor, dupa ce Klaus Iohannis l-a aprobat in CSAT (Document)
Proiectul initiat de ex-ministrul Justitiei Catalin Predoiu (foto) impreuna cu deputatii Cristina Traila si Gabriel Andronache, toti membri PNL, privind resuscitarea SRI si reintroducerea in dosarele penale, proiect adoptat tacit si in mod revoltator de Camera Deputatilor, a primit o prima lovitura in Senat.
Comisia pentru drepturile omului, egalitate de sanse, culte si minoritati din Senat a votat marti, 5 ianuarie 2021, impotriva proiectului si a acordat aviz negativ, decizia fiind luata cu majoritatea voturilor senatorilor prezenti (vezi facsimil).
O decizie laudabila in opinia noastra, care trebuie urmata si de restul comisiilor care urmeaza sa-si dea avizul pe proiectul prin care se doreste reintroducerea SRI in anchetele penale, dar si de plenul Senatului, dupa ce CCR a decis ca acest lucru este neconstitutional.
Concret, senatorii din comisia pentru drepturile omului resping initiativa legislativa a ministrului Justitiei prin care se reglementeaza posibilitatea ca interceptarile si activitatile de supraveghere ale SRI rezultate din activitati autorizate pe mandate de siguranta nationala sa fie folosite in dosarele penale, astfel cum sunt comunicate de SRI, ca mijloc de proba.
Nici CSM nu vrea reintoarcerea SRI
Proiectul de lege al ex-ministrului Justitiei a fost respins si de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Consiliul arata la sfarsitul anului trecut, in motivele pentru care a emis un punct de vedere negativ, ca proiectul care forteaza reintroducerea SRI in dosarele penale incalca drepturile si libertatile fundamentale (click aici pentru a citi).
In schimb, CSAT a avizat pozitiv proiectul privind resuscitarea SRI, documentul fiind semnat chiar de presedintele Klaus Iohannis (click aici pentru a citi).
Iar printre cei care au participat la luarea deciziei s-a numarat inclusiv ex-ministrul Justitiei Catalin Predoiu, care si-a avizat singur proiectul, dar si seful SRI Eduard Hellvig.
Justificarea lui Predoiu
Initiativa legislativa a fost justificata de Catalin Predoiu prin punerea de acord a legislatiei in vigoare cu cele retinute de CCR in Decizia 55/2020. Adica prin decizia prin care Curtea a decis ca procurorii nu vor mai putea folosi ca mijloace de proba inregistrarile facute pe mandate de siguranta nationala pentru ca inculpatii nu au posibilitatea sa conteste probele rezultate (click aici pentru a citi).
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# NM 7 January 2021 15:35 +16
# mitica 7 January 2021 19:33 +3