23 July 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

APARAREA LUI NASTASE - Fostul adjunct al sefului PNA, avocatul Adrian Horia Miclescu: „Judecatorii Ioana Bogdan si Ionut Matei se transforma in adevarati 'cenzori ai moralitatii vietii politice romanesti', manifestand vadite afinitati ideologice cu dogmele inchizitiei si sloganurile de tip fascist”

Scris de: Ionut MURESAN | pdf | print

18 June 2012 16:04
Vizualizari: 5156

Avocatul lui Adrian Nastase, Adrian Horia Miclescu (foto) ii acuza pe judecatorii Curtii Supreme, Ioana Bogdan si Ionut Matei, care l-au condamnat pe fostul premier la 2 ani de inchisoare cu executare in dosarul „Trofeul Calitatii”, de „vadite afinitati ideologice cu dogmele inchizitiei si sloganurile de tip fascist”. Acuzatiile aparatorului lui Adrian Nastase, fost adjunct al sefului Parchetului National Anticoruptie (n.n. - actuala Directie Nationala Anticoruptie, DNA) se refera la cele retinute de cei doi magistrati in motivarea deciziei de condamnare, si anume ca “inculpatul Nastase Adrian reprezenta la nivelul anului 2004 simbolul coruptiei clasei politice din Romania” (...) „pentru asanarea societatii si a vietii publice se impune ca inculpatul Nastase Adrian sa fie eliminate din societate pentru o anumita perioada”. In concluziile scrise depuse la dosarul cauzei pentru sustinerea recursului, avocatul Adrian Horia Miclescu, compara judecata celor doi judecatori cu „asa-zisa justitie de tip nou” din perioada interbelica a Italiei lui Benito Mussolini sau a Germaniei lui Adolf Hitler. Amintim ca avocatii fostului premier Adrian Nastase au cerut achitarea acestuia in dosarul „Trofeul Calitatii”, fundamentandu-si concluziile pe argumentul ca fapta retinuta in sarcina clientului lor nu exista, iar magistratii Completului de 5 judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie urmeaza sa dea verdictul final, in recurs, miercuri, 20 iunie. Redam integral concluziile scrise depuse in apararea fostului premier de catre avocatul Horia Miclescu.


NOTE SCRISE

MOTIVUL DE RECURS CONSTAND IN GRESITA CONDAMNARE A RECURENTULUI NASTASE ADRIAN pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art 13 din Legea nr 78/2000 - cu aplicarea prevederilor articolului 41 aliniatul 2 Cod procedura penala, temeiul de drept – articolul 386 indice 6 aliniatul 3 din Codul de procedura penala.

Solicitam – ACHITAREA INCULPATULUI/RECURENT NASTASE ADRIAN pe motivul inexistentei faptei.

Temeiul de drept este articolul 385 indice 13 aliniatul 2 raportat la litera a indice 1 din Codul de procedura penala si la prevevederile articolului 11 punctul 2, litera a din Codul de procedura penala raportat la prevederile articolului 10 lititera a din Codul de procedura penala.

Dezvoltare motive de recurs

Inainte de a enumera si dezvolta motivele pe care le-am invocat si le sustinem pentru achitarea inculpatului Nastase Adrian, vom proceda la citarea unor pasaje din sentinta instantei de fond, care in opinia noastra sunt edificatoare pentru ca sunt dovada faptului ca toti cei trei membri ai completului de judecata au stabilit in urma cercetarii judecatoresti ca „nu exista nici o proba directa care sa contureze vinovatia inculpatului/recurent Nastase Adrian in raport cu fapta pentru care acesta a fost trimis in judecata prin rechizitoriul Directiei Nationale Anticoruptie”.

Curtea, in majoritate (n.n. - in mod real in totalitate avand in vedere si opinia separata a judecatoarei Rotaru Cristina), constata ca in speta nu exista nicio proba directa care sa-l incrimineze pe inculpat, nici unul din martorii audiati in cauza nu a relevat fapte, imprejurari, care sa-i incrimineze in mod direct pe inculpati”. (pag 117)

Faptul ca “majoritatea” formata din presedintele completului de judecata, judecatorul Ionut Matei si judecatoarea Ioana Bogdan, nu a avut niciun moment intentia reala de a-l judeca pe inculpatul Nastase Adrian pentru infractiunea prevazuta de articolul 13 din Legea 78/2000, ci doar hotararea a priorica de a-l condamna cu orice pret pe acesta pentru a da satisfactie comanditarilor lor, nenominalizati, dar usor identificabili in spatial politic.

Modalitatea de actiune a celor doi judecatori s-a realizat prin incalcarea unor norme procedurale care constituie temeiul unei judecati corecte si impartiale, atat in faza de cercetare judecatoreasca (prevazute de articolul 62 din Codul de procedura penala “privind lamurirea cauzei prin probe”, de prevederile articolului 63 aliniatul 1 si 2 din Codul de procedura penala privind “probele si aprecierea lor exclusive in scopul aflarii adevarului”, de prevederile de articolului 66 indice 3din Codul de procedura penala – dreptul inculpatului de a beneficia de prezumtia de nevinovatie si de a proba lipsa de temei a probelor ce sunt aduse in acuzarea sa, dar si de prevederile articolului 67 aliniatul 1, 2 si 3 din Codul de procedura penala cu privire la concludenta si utilitatea probei), dar si in faza de deliberare si pronuntare a sentintei, cu referire la prevederile articolului 287 aliniatul din Codul de procedura penala privind indatoririle instantei - “instanta isi formeaza convingerea pe baza probelor administrate in cauza”.

Pentru a reda imaginea reala a modului de “gandire si actiune” a celor doi judecatori este relevant si urmatorul pasaj din sentinta recurata: „o asemenea situatie - lipsa de probe - nu poate prin ea insasi sa conduca la concluzia de nevinovatie (a inculpatului Nastase Adrian) instanta fiind obligata sa stabileasca printr-un rationament logico-juridic daca materialul probatoriu administrat in cauza prin prisma elementelor de fapt pe care le ofera, sustine sau nu o asemenea solutie”.

Care sunt “elementele logico juridice”, ce inlatura un probatoriu vast, complet si complex raportat atat la recurentul inculpat Nastase Adrian cat si la ceilalti coinculpati din acest dosar, eminamente politic?!

In realitate, acestea sunt inexistente, fiind substituite exclusiv prin opinii personale cu tenta de “moralitate publica” ale judecatorilor Ionut Matei si Ioana Bogdan, care afirma ca “inculpatul Nastase Adrian reprezenta la nivelul anului 2004 simbolul coruptiei clasei politice din Romania”, si “ca pentru asanarea societatii si a vietii publice se impune ca inculpatul Nastase Adrian sa fie eliminate din societate pentru o anumita perioada” si prin validarea unor probe obtinute prin incalcarea prevederile articolului 68 aliniatul 1 din Codul de procedura penala, care interzice intrebuintarea oricarui mijloc de constrangere, promisiune sau indem in vederea obtinerii de probe”

Nu putem sa nu remarcam cei doi magistrati ignorand normele procedurale si in principal obligatia de a fi impartiali se transforma in adevarati “cenzori ai moralitatii vietii politice romanesti”, manifestand vadite afinitati ideologice cu dogmele inchizitiei si sloganurile de tip fascist (vezi asa-zisa justitie de tip nou din perioadele anilor '30 - '40 din Italia si Germania).

In acest sens ne referim la modul in care Directia Nationala Anticoruptie in faza de cercetare penala a recurs la constrangerea psihica si santajarea unui numar de 30 persoane, in vederea obtinerii de probe impotriva inculpatei Irina Jianu, dar si a recurentului Nastase Adrian care initial au avut in calitate de faptuitori/invinuiti (ex Popa Cristina, Deju Vasile, Otel Mihaela si Vasile Cristian) si dupa exercitarea santajului institutional si amenintarea “cu luarea unor masuri preventive si trimiterea in judecata pentru fapte reale sau imaginare”, si-au modificat declaratiile care erau favorabile inculpatului/recurent Nastase Adrian, formuland denunturi penale impotriva acestuia.

Dupa epuizarea acestor constatari cu caracter preliminar, pe care le-am facut in scopul de a prezenta modul in care cel putin doi membrii ai completului de judecata si-au incalcat in mod vadit obligatia de impartialitate, vom trece la analiza a motivelor pentru care invocam nevinovatia inculpatului/recurent Nastase Adrian, in sensul inexistentei faptei pentru care a fost trimis in judecata si condamnat de instant de fond.

In legatura cu infractiunea prevazuta de articolul 13 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, cercetarea si combaterea faptelor de coruptie si cele asimilate si conexe, facem urmatoarele precizari: aceasta este o infractiune cu o existenta recenta in legislatia penala romana, fiind introdusa odata cu intrarea in vigoare a Legii nr 78/2000; din punct de vedere doctrinar aceasta nu este o infractiune de coruptie in sensul clasic si istoric al acestei tip infractional, ci una asimilata; este o infractiune de pericol care are o serie de elemente comune cu infractiunea de trafic de influenta, dar se diferentiaza de aceasta in privinta calitatii subiectului activ, care in cazul art 13 din L78/2000 nu este o persoana (deci subiect necircumstantial) ci exclusiv un subiect calificat, persoana care detine o functie de conducere intrun partid, sindicat, patronat in cadrul unei personae juridice cu scop patrimonial.

Infractiunea este exclusiv comisiva si consumata instantaneu, la momentul in care subiectul calificat al acesteia, cu intentie directa, exercita o actiune ce deriva din autoritatea si influenta pe care i-o confera functia (in speta lider de partid) asupra unui subiect nedeterminat prin vreo calitate anume, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

In conceptia legiuitorului exista o conexiune intrinseca intre elementele premisa ce constau in influenta ori autoritatea ce rezulta din functia detinuta intrun partid, sindicat, patronat sau persoana juridical fara scop patrimonial si latura obiectiva a acestei infractiuni.

Daca nu sunt indeplinite aceste conditii cumulative, nu sunt realizate elementele constitutive ale infractiunii prevazute de articolul 13 din Legea 78/2000.

Am facut aceste precizari pentru ca ele au o relevanta deosebita in dovedirea nevinovatiei inculpatului/recurrent Nastase Adrian.

In actul de acuzare - rechizitoriul DNA- si in sentinta pe care noi o contestam ca fiind netemeinica si nelegala pe motivul inexistentei faptei prevazute de articolul 13 din Legea 78/2000 - cu aplicare la prevederile articolului 41 aliniatul 2 din Codul de procedura penala - se pleaca de la premisa falsa ca inculpatul/recurent, uzand de autoritatea si influenta ce ii erau conferite de calitatea de presedinte al Partidului Social Democrat din Romania, a determinat-o pe inculpata Irina Jianu, inspector sef al Inspectoratului de Stat in Constructii, sa-i finanteze ilegal campania electorala pentru alegerile prezidentiale ce urmau sa aiba loc la sfarsitul anului 2004, luna noiembrie/decembrie.

In actul de acuzare si in sentinta de condamnare se construieste, fara a exista nicio proba directa sau indirecta, un adevarat lant infractional, avandu-l ca initiator pe inculpatul/recurent Nastase Adrian, care, prin actiunea sa ilegala in calitate de presedinte de partid, a facut din inculpata Irina Paula Jianu un “vector infractional”, care, in vederea realizarii scopului avut in vedere de acesta, dar fara a-l implica in vreo forma de participatie, a conceput si pus in “opera” o retea infractionala.

Aceasta retea, potrivit rechizitoriului, a actionat pe 2 directii, prin organizarea ilegala a evenimentului aniversar si a concursului Trofeul Calitatii 2004 prejudiciind Inspectoratul de Stat in Constructii cu suma de peste 63 de miliarde de lei vechi si prin prin folosirea nelegala a creditului unei societati economice private si prejudicierea acesteia cu suma de peste 3 miliarde de lei vechi, respectiv SC Vertcon SA Bacau.

Sentinta penala retine faptul ca pentru a-si atinge scopul Irina Paula Jianu a angrenat in activitatea sa infractionala referitor la Trofeul Calitatii 2004 pe inculpatul Vasile Mihail Cristian, administrator al SC Eurografica, pe inculpatii Popovici Bogdan – patron si administrator al SC Media Invest SA si sotia acestuia Popovici Maria si pe inculpata Gasparovici Diana –care avea functia de Inspector sef adjunct al ISC, fiecare dintre acestia avand un rol bine determinat, atat in mecanismul de obtinere ilegala a banilor, cat si in disimularea caracterului ilegal al provenientei fondurilor cu care s-au achizitionat si confectionat materialele de propaganda electoral pentru Campania prezidentiala din anul 2004 a inculpatului/recurent Nastase Adrian.

Din punct de vedere conceptual, toata aceasta constructie - nebazata pe nicio proba ci doar pe “rationamente logico juridice” - este spectaculoasa, dar nu are nicio legatura cu acuzatia ce i se aduce inculpatului/recurent Nastase Adrian.

Pentru explicarea acestei critici a sentintei vom exemplifica cu urmatoarele probe:

Din declaratiile date la instanta de fond si in recurs de inculpatul Nastase Adrian si de inculpata Irina Paula Jianu la 30.05.2012, in fata instantei de recurs, rezulta ca acestia s-au intalnit pentru prima data in luna mai 2001 la complexul expositional Romexpo cu ocazia manifestarii “made in Romania”.

Inculpatul Nastase Adrian participa la acea manifestare in calitate de Prim Ministru al Guvernului Romaniei iar inculpata Irina Paula Jianu in calitate de Sef al Inspectoratului de Stat in Constructii. Confirmarea acestei situatii de fapt ce premerge cu aproximativ 3 ani organizarii si desfasurarii “Trofeului Calitatii” este confirmata prin depozitia martorei Tureanu Ileana, Secretar de Stat la MLPAT, sefa ierarhica a inculpatei Irina Paula Jianu. Anterior, inculpatul Nastase Adrian si inculpate Irina Paula Jianu nu se mai intalnisera, nici in calitate oficiala si nici privata.

Numirea inculpatei Irina Paula Jianu in functia de sef al Inspectoratului de Stat in Constructii s-a facut prin ordinul ministrului MLPAT, Miron Mitrea, in luna februarie 2001 – intr-un mod oarecum neprevazut, dar nu nejustificat – fara ca in acel moment, si nici ulterior, inculpata Irina Paula Jianu sa fi avut calitatea de membru PSD, fara ca vreo alta persoana in afara ministrului Miron Mitrea sa fi fost implicata in acea numire si ulterior de mentinere a Irinei Paula Jianu in functia de sef al ISC.

Inculpata Irina Paula Jianu i-a fost prezentata lui Miron Mitrea, vice-presedinte al PSD in perioada 1999-2000, cand partidul se afla in opozitie, de Viorel Hrebenciuc si Sergiu Sechelariu, ambii membrii PSD cu functii de conducere la nivel central si al organizatiei judetene Bacau. In acea perioada inculpata Irina Paula Jianu avea functia de inginer sef al societatii CONIMPULS SA Bacau, al carui actionar majoritar era martorul Sergiu Sechelariu.

Aceste aspecte probatorii sunt relevante, atat de declaratia inculpatei Irina Paula Jianu, cat si de declaratiile de martor ale lui Miron Mitrea si Sergiu Sechelariu.

Initiativa organizarii si desfasurarii evenimentului Trofeul Calitatii nu i-a apartinut inculpatei Irina Paula Jianu sau altei persoane ce este inculpata si condamnata in acest dosar penal. Ea a fost luata in luna noiembrie 2003, cu ocazia unei sedinte ce a avut loc la sediul ISC Bucuresti cu reprezentantii Inspectoratelor teritoriale din subordine, la propunerea martorului FESAN ALEX de la ITC Bacau.

Propunerea mai sus mentionata a fost unanim acceptata de toti inspectorii prezenti stabilindu-se ca manifestarea sa aiba doua componente: una menita sa aniverseze implinirea a20 de ani de la reinfiintarea ISC, iar alta sub forma de concurs pentru stimularea si premiere a celor mai bune solutii constructive si arhitecturale pentru lucrarile de constructii, din perioada 1990-2004.

Intre martorul Fesan Alex si inculpate Irina Paula Jianu nu a existat nicio intelegere prealabila in sensul luarii initiativei organizarii Trofeului Calitatii. La acea sedinta nu a participat inculpatul/recurent Nastase Adrian. Nu s-a stabilit nicio legatura “pe linie de partid” intre inculpatul Nastase Adrian si martorul Fesan Alex.

In cursul cercetarii judecatoresti si a celor din faza de urmarire penala nu s-a stabilit ca inainte de sedinta sau in timpul acesteia inculpatul Nastase Adrian sa fi luat legatura cu inculpata Irina Paula Jianu in orice mod (direct, prin persoana interpusa, prin orice mijloc de comunicare), pentru ca in baza autoritatii si influentei pe care le avea ca lider PSD sa o determine pe aceasta sa accepte initiative martorului mai sus citat si sa foloseasca “Trofeul Calitatii” ca un mijloc de finantare nelegala a campaniei sale electorale pentru alegerile prezidentiale ce urmau sa aiba loc in anul 2004.

Inculpatul Nastase Adrian a luat la cunostinta de organizarea Trofeului Calitatii in luna iunie 2004, cand, in exercitarea prerogativelor sale de Prim Ministru, a semnat Regulamentul de organizare si functionare a ISC, care prin Legea 228/04 trecuse in structura Cancelariei Primului Ministru.

Asa dupa cum rezulta din materialul probatoriu, inculpatul Nastase Adrian s-a aflat intr-o imposibilitate obiectiva de a fi autorul infractiunii prevazute de articolul 13 din Legea 78/2000, atat pe relatia cu inculpata Irina Paula Jianu, dar si cu orice alta persoana cu functie publica in cadrul ISC sau din mediul economic privat, care sa fi avut vreun rol in initierea, aprobarea, pregatirea si desfasurarea Trofeului Calitatii, atat in faza sa teritoriala (perioada martie-mai 2004), cat si in cea finala, care a avut loc in luna oct a aceluiasi an.

Cei doi judecatori, care au format majoritatea si au dispus condamnarea inculpatului Nastase Adrian pentru savarsirea in forma continuata a infractiunii prev de articolul 13 din Legea 78/2000, au stabilit fara a avea vreun temei probatoriu ca inculpata Irina Paula Jianu si inculpatul Vasile Mihai Cristian se aflau in “sfera de influenta a inculpatului Nastase Adrian”. Chiar daca am accepta ca fiind reala, in aceasta situatie sintagma de “sfera de influenta” nu este sinonima cu “exercitarea autoritatii si a influentei” , element constitutiv, premisa a laturii obiective a infractiunii prevazute de articolul 13 din Legea 78/2000.

In acest sens este relevant faptul ca nici unul dintre cei doi inculpati, Irina Paula Jianu si Vasile Mihai Cristian, care, in opinia instantei „se aflau in sfera de influenta a inculpatului Nastase Adrian”, cu referire exclusiva la calitatea acestuia de presedinte al PSD-ului, nu erau in acel moment si nu fusesera nici anterior membrii de partid, cu referire directa la PSD si anterior PSDR.

In dovedirea nelegalitatii si netemeiniciei sentintei de condamnare a inculpatului Nastase Adrian pentru savarsirea infractiunii prev de articolul 13 din Legea 78/2000 facem referire si la „aspectele colaterale” ale probelor invocate in apararea acestuia, care au fost pur si simplu ignorate sau inlaturate fara nicio explicatie de instanta de fond.

Noi consideram ca reanalizarea si reevaluarea acestora de instanta de recurs se impune avand in vedere ca in perioada temporala noiembrie 2003-august 2004 inculpatul Nastase Adrian nu a avut certitudinea ca va fi desemnat, conform normelor statutare ale PSD, drept candidat la functia de presedinte al Romaniei.

In aceeasi perioada inculpatul Nastase Adrian, Prim Ministru al Romaniei si Presedinte al PSD personal, nu luase decizia de a-si depune candidatura pentru a fi desemnat candidat al Aliantei PSD+PUR la alegerile parlamentare si prezidentiale ce urmau sa aiba loc in luna noiembrie-decembrie 2004.

Un alt considerent este neimplicarea in anul 2004 a inculpatului Nastase Adrian in nici un mod in problemele economico-financiare legate de finantarea campaniei electorale pentru alegerile legislative si prezidentiale ale Aliantei PSD+PUR.

In sustinerea acestor aspecte consideram ca sunt concludente si pertinente declaratiile martorilor : Cosmanca Octavian, Stireanu Octavian, Rovana Plumb, Roibu Aristide, Hrebenciuc Viorel, Zgonea Dumitru, Vasile Aura si inculpatul Nastase Adrian.

Instanta de fond, pentru a eluda concludenta si pertinenta acestor probatorii si a le da character derizoriu prin invocarea asa-ziselor aspecte “colaterale” cu referire la infractiunea prevazuta de articolul 13 din Legea 78/2000, invoca drept contra argument faptul ca inculpatul Nastase Adrian i-a pus la dispozitie inculpatului Vasile Mihai Cristian, patron al SCEurografica SA, “fotografiile sale pentru realizarea afiselor electorale”.

In conformitate cu prevederile articolului 356 litera b si c din Codul de procedura penala, in “expunerea” solutiei, completul de judecata trebuie sa faca descrierea faptei ce face obiectul invinuirii, cu aratarea timpului, precum si locului unde a fost savarsita, sa faca analiza probelor care au servit ca temei pentru solutionarea laturii penale a cauzei, cat si a celor care au fost inlaturate si sa faca dovada situatiei ca cei doi membrii ai completului de judecata au incalcat cu intentie “normele procedurale” pe care le-am mentionat. Niciuna dintre aceste cerinte legale nu se regaseste in “expunerea” unei sentinte de aproximativ 200 pagini.

Referitor la cea de a doua “directie infractionala” identificata si validatea de instanta de fond, cu raportare la SC Vertcom SA – precizam ca asa dupa cum rezulta din materialul probatoriu pe care l-am dezvoltat in extenso in paginile anterioare, intre inculpatul Nastase Adrian si Irina Paula Jianu nu a avut loc nicio intelegere nici in perioada ian-2004 si nici ulterior, dupa finalizarea fazelor teritoriale ale Trofeului Calitatii, in scopul finantarii ilegale a campaniei sale prezidentiale.

In acest sens, o deosebita relevanta are declaratia martorului Popa Cristina, aflata intr-o ostilitate evidenta fata de inculpata Irina Paula Jianu, care, in luna august 2004, fiind impreuna cu aceasta, s-a intalnit la manastirea Putna cu inculpatul Nastase Adrian si sotia sa, care participau la evenimentele aniversare ale acestui locas de cult. In acel moment martora Popa Cristina “om de casa si de baza a lui Sergiu Sechelariu” avea calitatea de actionar majoritar al SC Vertcom SA si chiar daca nu era si presedinte al Consiliului de administratie, conducea de facto, cu mana forte, acea societate.

Din declaratia acesteia, data in instanta, rezulta ca inculpata Irina Paula Jianu nu a discutat atunci absolut nimic cu Nastase Adrian si/sau sotia sa Nastase Daniela legat de campania electorala si prezidentiala a lui Nastase Adrian si a PSD+PUR, ca Nastase Adrian - direct sau prin intermediul sotiei sale, sau altei persoane - nu i-a cerut inculpatei Irina Paula Jianu sa sprijine financiar si/sau logistic pentru sine sau pt alta persoana din cadrul PSD-ului in campania electorala si prezidentiala ce urma sa aiba loc in noiembrie/decembrie2004, iar inculpatul Nastase Adrian - direct sau prin intermediul inculpatei Irina Paula Jianu - nu i-a cerut martorei Popa Cristina sprijin, in sensul prevazut de articolul 13 din Legea 78/2000, foloase necuvenite pentru sustinerea financiara si logistica a campaniei electorale si prezidentiale a PSD-ului si a sa.

Mentionam ca martora „ostila”,Popa Cristina era singura persoana, care intr-o astfel de discutie avea posibilitatea sa implice SC Vetcon SA intro astfel de actiune, atat la modul legal, cat si ilegal, (asa cum se sustine in actul de acuzare).

In acest sens sunt relevante si declaratiile martorilor Otel Alina, Deju Vasile Dornea Dacica, care, desi se aflau in sfera de influenta a lui Popa Cristina, confirma angajarea financiara si a fortei de munca (personalului Vertcom) in perioada campaniei electorale mai/dec 2004 pentru sustinerea logistica a aliantei PSD+PUR si a candidatului acesteia la alegerile prezidentiale, la solicitarea inculpatei Irina Paula Jianu.

Martorii fac insa precizarile ca Irina Paula Jianu nu i-a cerut direct nici unuia dintre acesti martori sau vreunei alte persone de la Vertcon SA, implicarea in campanie electoral din 2004 si ca au aflat despre “implicarea” inc Irina Paula Jianu exclusiv din relatarile martorei Popa Cristina.

Martorii au precizat ca Irina Paula Jianu nu mai avea in acel moment nicio calitate raportat la SC Vertcon SA, pentru ca in anul 2002 ii cesionase martorei Popa Cristina cota sa de 3% din actiunile detinute la aceasta societate.

Chiar daca aceste probe nu au legatura directa cu fapta ce se retine in sarcina inculpatului Nastase Adrian, ele sunt relevante pentru ca dovedesc neimplicarea directa sau indirect a inculpatei Irina Paula Jianu in “folosirea creditului SC Vertcon SA” si faptul ca actiunea a fost initiata si coordonata (inclusiv folosirea unor documente contabile) exclusiv si personal de martora (fosta invinuita) Popa Cristina, cu participatia martorilor mai sus mentionati, fosti invinuiti, Deju Vasile, Dornea Dacica, Otel Alina.

Nu exista nicio proba din care sa rezulte per a contrario ca inculpatul Nastase Adrian, in calitatea sa de presedinte al PSD-ului exercitandu-si autoritatea si influenta, ar fi determinat-o pe martora Popa Cristina sa-l sprijine, prin orice mijloc, la sustinerea financiara a campaniei sale electorale.

Avand in vedere motivele pe care vi le-am expus, va rugam sa constatati inexistenta faptei retinuta in sarcina inculpatului Nastase Adrian – cu referire la infractiunea prevazuta de articolul 13 din Legea 78/2000, cu aplicarea prevederilor articolului 41 aliniatul 2 din Codul Penal, si pe cale de consecinta sa dispuneti achitarea acestuia in temeiul prevazut de articolul 10 litera a din Codul Penal.”

Comentarii

# Virgil date 18 June 2012 18:11 -1

Miclescule, procuror de trista amintire ai mai fost si avocat de mare renume vei fi! Si nici nu-ti dai seama de renumele pe care-l castigi zi dupa zi! Bravo Adriane, nici nu stii ce NUME incepi sa devii! Vei fi la fel de celebru precum CIOMU!

# iosif date 18 June 2012 20:24 +1

daca domnu nastase e curat ca lacrima, pt ce atata tavalug?de ce-si face toata lumea griji pt ce va pati acest om lipsit de modestie si exponent al marilor jocuri ale coruptiei?

# dumitrescu date 18 June 2012 21:50 +1

@fascist?@ a murit ta****** Stalin domnu... de mult , de mult... poate ar trebui sa ne retragem putin, domnu... asta... avocat...

# Laurentiu date 19 June 2012 01:23 +4

Am citit pe-aici opinii de genul: "Si ce daca e aproximativa motivarea si nu prea merge incadrarea juridica. Important e ca sa existe condamnare fiindca o merita din plin. Cum a fost si in cazul lui Al Capone ". As zice ca nu merge exemplul cu Al Capone. In cazul aluia, FBI-ul s-a folosit de incadrarea la evaziune fiscala ca sa obtina o condamnare si anume pentru ca nu putea proba crimele reale si odioase - ce fusesera ordonate de mafiot. Numai ca evaziunea fiscala era si ea o infractiune reala, care fusese comisa de mafiot si probata de cei de la FBI. Prin urmare condamnarea lui a fost temeinica si legala. Nu e si cazul lui Nastase. Acesta intr-adevar avea o perceptie publica de mafiot - asa cum retine si Matei in motivare. Numai ca fapta de la art. 13 nu e probata. Prin urmare suntem, de fapt, in prezenta unei inscenari judiciare menite sa razbune neputinta anchetatorilor de a proba infractiuni reale ce vor fi fost facute de Nastase Adrian. Prin urmare, opinez ca exemplul cu Al Capone joaca la categoria "Nuca-n perete" :-|

# nuca-n perete date 19 June 2012 16:55 +4

Probe directe nu exista in niciun dosar penal care se respecta, deci el nu este o exceptie.Schimbarea declaratiilor unor persoane si convertirea acestora din faptuitori in martori este o practica obisnuita a parchetului, pe care o stie si d-nul avocat Miclescu, fost procuror. In ceea ce priveste infractiunea prevazuta de art.13 din Legea 78/2000: subiect activ calificat (nastase, presedinte PSD–este indeplinita), subiect pasiv caruia nu i se cere o calitate anume (este indeplinita). Ce trebuie dovedit: determinarea unor persoane de catre Nastase sa-i finanteze ilegal campania electorala.Observam ca toate drumurile duc la Roma, pardon Bacau. Fapte: 1. Jianu, inginer marunt la o firma a lui Sachelariu, este numita ditamai sef la ISC, recomandata lui Mitrea de Hrebenciuc. Ce o recomanda nu are relevanta in cauza. 2. Propunerea de organizare a evenimentului, ca in orice institutie democratica, cum este si ISC, vine tot de la Bacau, pe filiera ITC.

# nuca-n perete date 19 June 2012 16:56 +4

3. Popa Cristina, om de casa al lui Sachelariu, prin intermediul firmei ei Vertcon, in care fusese si Jianu actionar, se ocupa de finantarea ilegala a campaniei lui nastase. 4. Prin Legea 228/2004 ISC trece in subordinea Cancelariei lui nastase. 5. Nastase da Eurografica fotografii pentru afisele electorale. Nu-si finanteaza campania electorala si nici nu stie cine o face.Concluzii: nu a numit-o el pe Jianu (meritele ei au recomandat-o), desi in 2004 ia in subordine directa prin “lege” ISC nu stie de nicio ilegalitate, habar nu are pe banii cui s-a umplut tara cu afise cu pozele pe care le daduse prietenilor de la Eurografica. Iti poate spune orice avocat ca fapta nu este dovedita si ca este firesc sa nu te intereseze cine si cu ce bani iti face campanie la cea mai inalta functie in stat. Si asta doar din ce a ales maestru Miclescu (pe care il inteleg si il respect) pentru concluziile lui.

# Aya date 20 June 2012 18:46 0

MONICAI MACOVEI, COMPLICE LA ASASINAREA OFITERULUI ACOPERIT SRI SORIN CRIVAT , CU SCOPUL STERGERII URMELOR DOSARULUI “ARMAMENTUL” SI UNOR PROBE DIN “TIGARETA II” (TRAIAN BASESCU- VIKTOR BOUT- TRAFIC ARMAMENT- continuare 8) In baza probelor trimise de Consiliului de Securitate al ONU, in martie 2002- cand Adrian Nastase era prim ministru- procurorul general, din epoca, al Romaniei a dispus inceperea unei anchete legate de traficul de armament, derulat pe teritoriul Romaniei in perioada 1997-1999. In dosar erau implicate (printre altii) generalul Constantin Degeratu, Traian Basescu (in calitate de ministru al Transporturilor), Viktor Bout si altii (exista si o Anexa la care ma voi referi). Traficul de armament se desfasurase cu implicarea unor firme (tigari- armament) “reprezentate” legal de Monica Macovei (in calitate de avocat si de falsificator de documente). La sfarsitul anuluii 2004 dosarul era aproape finalizat- trebuind sa isi urmeze cursul. O “secventa” esentiala a traficului de armament in perioda 1998-1999 fusese facuta cu fructuoasa colaborare Traian Basescu- Viktor Bout- Omar Hayssam, cu implicarea generalului Degeratu. Mai exact, in calitate de sef al Statului Major General al Armatei, generalul Degeratu fusese cel care autorizase acordul de survol si aterizare pentru rachetele Arsenalului Armatei, exportate de Omar Hayssam (intr-o tara supusa embargoului international. Autorizare transmisa Statului Major al Fortelor Aeriene, prin intermediul biroului Acorduri si relatii internationale, aflata in subordinea directa a sefului Statului Major General. Dupa ce Basescu a ajuns la Cotroceni, Dosarul penal “Armamentul” s-a transformat, in Strict Secret de Importanta Deosebita (SSID), primind ulterior nr. 628/D/P/2005. Monica Macovei, numita ministru al Justitiei a avut sarcina de a modifica legislatia astfel incat sa procurorii sa fie subordinate politic (in acest sens modificandu-se abuziv legislatia europeana adoptata in timpul guvernarii Nastase). Sorin Crivat, (formal) seful Documentelor Clasificate din OPSPI, a pus la dispozitia procurorilor DIICOT, in 2005, toate dovezile ce au stat la baza intocmirii Dosarului penal 628/D/P/ 2005 (dosarul “Armamentul”). Conform celor prezentate de Sorin Crivat legat de Traian Basescu (citez) “pe timpul mandatelor de ministru al Transporturilor, a dezvoltat si intretinut, impreuna cu cetateanul rus Bout Viktor, cunoscut ca dealer de armament in zonele de conflict international supuse embargoului ONU si NATO, reteaua de trafic ilegal cu armament atit de provenienta autohtona, cat si straina”. Dosarul a fost secretizat sin u si-a mai urmat cursul. In urma insistentelor de a se da curs dosarului, Sorin Crivat a fost acuzat, fals- cu implicarea Monicai Macovei – printr-un denunt suspect, de trafic de influenta si de primirea sumei de 30.000 de euro ca mita, in calitate de fost sef al Corpului de Control al ministrului Integrarii si sef al structurii de securitate al OPSPI din MEC. Mita nu a fost dovenita niciodata, dar Sorin Crivat a fost retinut si incarcerat in Penitenciarul Codlea in 21 decembrie 2006, urmare a presiunii procurorilor, la ordinul Monicai Macovei (Traian Basescu fiind, desigur, in cunostinta de cauza). . Arestarea abuziva si falsele acuzatii aduse lui Sorin Crivat, cu mijlocirea Monicai Macovei, au fost generate de spaima ca marturia acestuia ar f fost credibila- cu atat mai mult cu cat Sorin Crivat era ofiter operativ acoperit SRI, sub criptonimul POPESCU MIHAI (dupa cum reiese din adresa pe care Sorin Crivat i-a trimis-o din Penitenciarul Codlea, in 18 ianuarie 2006, sefului SRI George Maior). Sorin Crivat participase la misiuni in tari africane de unde culesese date si informatii legate de reteaua infractionala privitoare la afaceri petroliere si trafic de armament in care erau implicate numele grele din spectrul politic din Romania- inclusiv Traian Basescu. In 26 martie 2007 (cu o zi inaintea termenului de judecata din 27 martie 2006- cand Sorin Crivat amenintase ca va declara, public, tot ce stie) ofiterul acoperit SRI a fost asasinat in Penitenciarul Codlea. Din nefericire pentru Traian Basescu, Monica Macovei – si “colaboratorii” penali ai acesteia in materie de mare criminalitate organizata, reteaua Dumitru Iliescu- Catalin Voicu – de la locuinta lui Sorin Crivat a fost ridicat un laptop continand date/ documente criptate, referitoare la dosarul “Armamentul” si la o Anexa a acestuia, care elucideaza operatiunea de criminalitate organizata “Tigareta II”. Acestea au fost decriptate. Anexa S-207 (care, se pare, a constituit motivul asasinarii lui Sorin Crivat – in aceasta regasindu-se nume si date legate de cei implicate in traficul tigari- armament “Tigareta II”, in care este implicata si Monica Macovei) contine date din registrul de vizitatori la U.M. 0313-SPP. Conform documentului: “In ziua de 01.04.1998 (cu doua saptamini inainte de “Tigareta 2” n.A.), la orele pranzului, la SPP au sosit Traian Basescu si urmatorii: Duma Claudiu Octavian (Legitimatie SRI, seria DO nr. 0271/01.09.1995), Bojoga Dan (Legitimatie SRI, seria BO nr. 0322/01.09.1995), Molnar Dorel (Legitimatie SRI, seria MO nr. 0459/01.09.1993), Albu Cristina Dorina (tot ofiter SRI) si Radu Gheorghe Catalin (ofiter acoperit SRI – Legitimatie acces Aeroport International Otopeni, seria B, nr. R265005). Prezenta zilnica, timp de aproape o saptamana, pret de cateva ore, a celor mai sus mentionati indica familiarizarea cu un anume gen de activitate si punerea la punct a unui plan de cooperare intre ofiterii (oficiali si acoperiti) ai SRI si cei ai SPP, in vederea indeplinirii unei misiuni. Ofiterii SRI erau subordonatii colonelul Ioan Rusan – seful Diviziunii Filaj a SRI- unitatea respectiva primind si executand misiuni de sprijinire a SPP (serviciul sau fiind subordonat direct, pe durata operatiunii, generalului de brigada Mihai Stan – loctiitorul directorului SPP pentru Siguranta si Protectie Informativa, fostul loctiitor al lui Virgil Magureanu destituit pentru neglijenta in Cazul Berevoiesti), alaturi de ofiteri din filajul MApN (subordonat Directiei Informatii Militare), prezenti si ei in operatiunea din noaptea de 16/17.04.1998. Misiunile SRI se limitau la contrafilaj in afara Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, in timp ce, din interiorul acesteia, contrafilajul era realizat de DIA. Asadar, pentru a patrunde in Baza 90, ofiterii SRI aveau nevoie de ofiteri DIA. In acest sens, incepind din data de 03.04.1998, in acelasi Registru de Intrare la SPP, grupului de la SRI i s-a alaturat si lt-col. MApN Radici Francisc (legitimat cu B.I., seria BD nr. 241548 ), seful Compartimentului Filaj din DIA” (“Coincident”, dupa ce Traian Basescu a ajuns la Cotroceni, in urma prezidentialelor din 2004, Francisc Radici a fost avansat la gradul de general si numit sef al Directiei de Informatii a Armatei. Subliniez, ca fiind esential, ca, in decembrie 2004, in pofida faptului ca Adrian Nastase castigase prezidentialele, Traian Basescu a fost proclamat invingator – si cu “cooperarea” unor personaje foarte “ciudate” din zona politica, asociabile cu Dumitru Iliescu, Catalin Voicu, Monica Macovei si, nu in ultima instanta, cu Traian Basescu; asocierea se face „transpartinic” pe operatiuni necurate si are legatura cu traficul de armament). Potrivit Anexei S-207, “acest tip de cooperare era solicitata de MApN numai in cazul transporturilor speciale avind ca marfa arme romanesti destinate zonelor de conflict militar supus embargoului international”. P.S. Nu trebuie sa fie cineva foarte perspicace pentru a realiza ca, pe fond, intre situatia lui Sorin Crivat (bagat in inchisoare nevinovat) si presiunile asupra lui Adrian Nastase (pentru a fi incarcerat in urma unei false vinovatii- falsul procurorilor fiind evident) exista o izbitoare asemanare. Sa mai amintesc faptul ca dosarul “Armamentul” (cu Anexa S-207, legata de “Tigareta II”- Anexa provocand mari tulburari celor mentionati in ea) a fost finalizat in perioada in care Adrian Nastase era prim ministru- dosarul trebuind doar sa-si urmeze cursul in 2005, cand, sub patronajul lui Traian Basescu si cu complicitatea Monicai Macovei- specifica criminalitatii organizate- dosarul a fost secretizat? (va urma)

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.07.2024 – Alt candidat la revenirea in magistratura picat la psihologic

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva