Curtea Constitutionala a dat o lovitura fatala Binomului SRI-DNA si a decis ca sintagma „aduc atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani” prevazuta la art. 3. lit. f) din Legea 51/19991 privind siguranta nationala este neconstitutionala. De asemenea, judecatorii constitutionali au concluzionat ca interceptarile realizate in baza acestei legi nu reprezinta probe intr-un dosar penal.

Cel mai dur verdict dat de CCR este insa altul. Si anume ca SRI nu avea voie sa opereze in niciun dosar de coruptie. Asta intrucat coruptia nu poate fi inclusa in categoria amenintarilor la siguranta nationala. Practic, CCR a aruncat in aer protocolul SRI-PICCJ, in baza caruia s-a nascut "Binomul SRI-DNA", constand ilegalitatea acestui document. In opinia noastra, avand in vedere considerentele CCR, semnatarii protocolului - Laura Kovesi, George Maior si Florian Coldea - trebuie sa raspunda penal pentru implicarea nelegala a SRI in dosarele de coruptie.

Iata fragmentul din motivarea CCR, in care se precizeaza ca infractiunile de coruptie nu pot fi considerate amenintari la adresa securitatii nationale:

“Spre exemplu, savarsirea unor infractiuni, cum ar fi cele contra persoanei nu vor putea fi calificate drept o amenintare la adresa securitatii nationale, chiar daca faptele aduc atingere grava dreptului fundamental la viata sau dreptului fundamental la integritate fizica si psihica al unei persoane. Totodata, savarsirea unor infractiuni determinate, precum cele de coruptie, sau cele contra patrimoniului nu vor putea fi calificate drept o amenintare la adresa securitatii nationale, chiar daca faptele aduc atingere grava anumitor drepturi si libertati fundamentale ale cetatenilor romani. Aceasta deoarece, desi unele infractiuni sunt de natura sa aduca atingere grava anumitor drepturi si libertati fundamentale fiind in interesul general sanctionarea acestor fapte, acestea nu au amploarea necesara calificarii lor ca amenintari la adresa securitatii nationale. Pe de alta parte, savarsirea de fapte indreptate impotriva unui grup, spre exemplu savarsirea infractiunilor de genocid sau infractiunilor contra umanitatii, se pot constitui in amenintari la adresa securitatii nationale”.

De asemenea, Curtea critica in motivare faptul ca in baza sintagmei “aduc atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani”, oricine poate fi interceptat si filat in baza unui mandat de siguranta nationala, ocolindu-se astfel Codul de procedura penala, acolo unde trebuie sa ai indicii temeinice, si nu doar o informare de la SRI intr-un plic galben: “Curtea constata ca modul de reglementare al sintagmei 'aduc atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani' cuprinsa in dispozitiile art.3 lit.f) din Legea nr.51/1991, determina o sfera larga de aplicare a acesteia, astfel incat, oricare dintre aspectele anterior enuntate ar putea sa constituie o amenintare la adresa securitatii nationale. Curtea constata ca dispozitia de lege criticata nu realizeaza aceasta distinctie, ci se refera, in general, la atingeri grave aduse drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani, indiferent de calitatea de subiect individual sau colectiv a acestora. Astfel, din modul de reglementare a sintagmei analizate, rezulta ca se poate circumscrie unei amenintari la adresa securitatii nationale orice fapta/actiune cu sau fara conotatie penala care afecteaza un drept sau o libertate fundamentala. Cu alte cuvinte, sfera de aplicare a dispozitiei criticate este atat de larga, incat fata de orice persoana se poate retine exercitarea unei actiuni care constituie amenintare la adresa securitatii nationale”.
CCR arata in motivarea publicata pe juri.ro ca legiuitorul trebuie sa realizeze o distinctie intre faptele care aduc atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor si care pot fi calificate drept chestiuni ce tin de dreptul penal, cu consecinta incidentei mijloacelor de drept penal si procesual penal, pe de o parte, si acele fapte care sunt indreptate impotriva drepturilor si libertatilor unei colectivitati/comunitati, care, prin numarul de indivizi care ii apartin, determina amploarea faptelor indreptate impotriva acesteia, putand reprezenta o amenintare la adresa securitatii nationale, pe de alta parte.

Judecatorii constitutionali mai arata ca dispozitiile criticate nu instituie reguli clare pentru a oferi cetatenilor o indicatie adecvata cu privire la circumstantele si conditiile in care organele cu atributii in domeniul securitatii nationale sunt imputernicite sa recurga la masura supravegherii tehnice.

Interceptarile nu sunt probe

CCR a mai dat si o alta lovitura Binomului si a concluzionat ca informatiile obtinute in baza acestei legi sigurantei nationale nu reprezinta probe intr-un dosar penal, aratand ca in Legea 51/1991 nu este reglementata vreo dispozitie care sa confere calitatea de mijloc de proba informatiilor obtinute in urma masurilor de supraveghere: “Curtea constata ca obiectul de reglementare al Legii nr.51/1991 este acela al cunoasterii, prevenirii si inlaturarii amenintarilor interne sau externe ce pot aduce atingere securitatii nationale, iar nu reglementarea elementelor ce se pot constitui in probe sau mijloace de proba in procesul penal, acestea fiind prevazute de Titlul IV – Probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii – din Codul de procedura penala.
Asa fiind, concluzia care se impune este aceea ca dispozitiile legii privind securitatea nationala nu confera calitatea de proba/mijloc de proba datelor si informatiilor rezultate din activitati specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr.51/1991. Doar dispozitiile art.139 alin.(3) din Codul de procedura penala ar putea conferi calitatea de mijloc de proba inregistrarilor rezultate din activitati specifice culegerii de informatii, autorizate potrivit Legii nr.51/1991, iar nu dispozitiile art.11 lit.d) din Legea nr.51/1991”.

*Cititi aici integral motivarea CCR