Bretonul dauneaza grav judecatii!
O stiti? Poarta breton. Doamna cu breton a fost procuror. Un procuror care, inainte de 1989 a terminat facultatea si a avut norocul - nu se stie cum - sa nu fie data stagiara departe de casa, ci foarte aproape de parinti.
A facut dosare cu avant si manie proletara, care din pacate, nu se mai regasesc, au fost arse, altfel ne-am fi delectat cu aceste "capodopere". S-a transferat repejor la Bucuresti, cica pe probleme medicale.
A lucrat o vreme cu militia Transporturi si se aude ca-i placea sa traga palme celor pe care-i ancheta. Asa cum ii sta bine unui gardian veritabil al unei dictaturi. Si se pare ca i-a placut gustul acestei dictaturi pentru ca nu s-a mai dezbarat de el. Tot asa, cat a functionat mai tarziu in Parchetul General, doamna cu breton a avut concedii de odihna si medicale pentru diagnostice pe care nimeni nu le-a pus sub semnul indoielii.
La parchetul suprem, doamnei ii placea mai mult sa se plimbe si sa lase la dospit dosare, pana-ntr-o zi cand seful ei ierarhic s-a facut al dracului si - vai, vai, vai! - a vrut s-o dea afara. Doamna cu breton, careia ii devenisera mai dragi seminariile si cursurile prin strainatate, a mirosit ca va fi data afara disciplinar si si-a depus demisia in timp util. Si uite-asa a scapat ea de sanctiunea disciplinara care era evidenta, dupa ce vreo suta si ceva de dosare aflate in custodia sa statusera nemiscate intre coperti. Pe vremea aceea - o sa zica doamna cu breton - nimeni nu impunea celeritatea, dar a venit ea peste timp si a inceput sa "celerizeze" tot felul de lucruri prin Justitie. Cum? Simplu: a urmat un traseu interesant dar sigur.
Doamna cu breton a lasat magistratura ca sa se faca avocat. Unde, fireste, a invatat ca a da cu papagalul, de multe ori, chiar si fara argumente solide, pertinente, este util si poate asigura succesul. A vazut ca la popor tine chestia cu drepturile omului. Ca e in trend. Ca si bretonul. Si ca o societate precum cea romaneasca, cu oameni naivi si dornici de schimbarea la fata a justitiei poate fi mintita daca ii preiei dorintele si le arunci inapoi, in populatie, ca si cum ar fi fost ideile tale. Tare de melita, doamna cu breton a intrat in sfera ong-urilor si de acolo, creandu-si o aparenta independenta, a fost aleasa de seful statului in fruntea justitiei. Si acolo a inceput sa mimeze lupta impotriva coruptiei. De fapt, era vorba doar de lupta impotriva unora care stateau in calea celor carora a inceput sa le plateasca cotizatia. De partid.
Doamna cu breton are o privire fixa, incetosata de ura, si niste buze mici pe care si le strange inainte de a improsca cu venin. Doamna cu breton joaca mult teatru. Si asta a ajutat-o in cariera. Cand a ajuns sa tina in mana sceptrul justitiei, doamna cu breton a crezut ca e Dumnezeu pe pamant si nimeni de-atunci n-a putut sa o faca sa mai revina asupra realitatii. Acum nu este decat o unealta care dezbina. Si aici, si in afara granitelor. Ea este Unica. Si asa va ramane. Nimeni nu va putea sa o egaleze in viclenie si ura. Nimeni nu i se-aseamana. Ma-ntreb: oare doamna cu breton se uita vreodata in oglinda?
PS - Am ajuns la o trista concluzie: asa cum tutunul dauneaza grav sanatatii, si bretonul dauneaza grav judecatii! (Apropos, nu am dat nume pentru ca nu pun la indoiala inteligenta cititorilor. Stiu ei despre cine e vorba...!)
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# roxi
24 June 2012 16:22
+14
# Istratie
24 June 2012 16:40
+21
# Dan
24 June 2012 18:17
+20
# codrin
24 June 2012 18:20
+18
# Boureanu
24 June 2012 18:22
+15
# tot codrin
24 June 2012 18:22
+8
# Maria
24 June 2012 19:07
-25
# Maria
24 June 2012 22:43
-13
# avSV
24 June 2012 23:11
+18
# Maria
25 June 2012 01:19
-14
# xx
25 June 2012 05:59
+10
# Bercea Universalul
25 June 2012 09:45
+7
# xxx file
26 June 2012 07:30
+7
# vasile
2 July 2012 08:50
+5
# Irina
2 July 2012 17:43
0
# ION
25 June 2012 23:31
+7
# Viorel
24 June 2012 19:21
+19
# Ilarion
24 June 2012 19:56
+10
# ghica
24 June 2012 23:22
+10
# Aya
25 June 2012 02:22
+3
# CATI
25 June 2012 10:14
+10
# mady
25 June 2012 16:42
+4
# Irina
2 July 2012 17:46
+1
# Un cetatean
25 June 2012 11:07
+7
# barbat tare
1 July 2012 21:31
+1
# Dobrescu Paul
25 June 2012 15:36
+3
# dixit
25 June 2012 15:45
+4
# o femina
25 June 2012 18:58
+6
# Nichita
1 July 2012 21:04
-2
# barbat tare
1 July 2012 21:19
+1
# mihaela
26 June 2012 13:01
-2
# Ilarion
26 June 2012 19:47
+5
# Nichita
1 July 2012 21:02
-1
# oki
27 June 2012 11:26
+4
# Demneura
27 June 2012 12:40
+4
# Nichita
1 July 2012 20:57
-4
# barbat tare
1 July 2012 21:21
+3
# daba
27 June 2012 20:27
+4
# Nichita
1 July 2012 20:59
-4
# gigione
31 August 2012 22:04
0
# io
30 June 2012 12:17
+1
# Nichita
1 July 2012 20:54
-2
# augusta.tigra
1 July 2012 19:59
-4
# guli
2 July 2012 07:54
+1
# Vasile
2 July 2012 09:04
+2
# dorina
2 July 2012 20:44
-2
# silvia
2 July 2012 23:03
-1
# cosbuc
3 July 2012 08:14
0
# NOEL
31 August 2012 22:08
0
# coco
2 July 2012 23:05
-3
# yyy
3 July 2012 08:17
+3
# Maria
4 July 2012 22:31
+1
# luli
4 July 2012 23:18
0
# xxx file
6 July 2012 07:44
0
# Pupincurist Sef
4 July 2012 23:05
-1
# boc
6 July 2012 08:31
0
# unne
5 July 2012 20:19
-1
# max
6 July 2012 02:27
+1
# aisha
7 July 2012 12:25
0
# orlando
31 August 2012 22:00
0
# goethe
7 July 2012 17:25
0
# aisha
7 July 2012 22:41
0
# aisha
7 July 2012 22:51
0
# AVmihail
8 July 2012 11:36
0
# aisha
11 July 2012 19:42
0