Procurorul George Balan, de la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti, s-a intors dupa un lung turneu electoral desfasurat la parchetele de pe langa curtile de apel din Pitesti, Ploiesti, Brasov, Galati, Iasi, Bacau, Targu Mures, Cluj si Alba Iulia. Favorit in cursa pentru CSM, pentru postul rezervat parchetelor de curti, George Balan are doi contracandidati care conteaza: Elisabeta Dragut, de la PCA Craiova si Elena Hach, de la PCA Brasov. Mai sunt si altii, dar sansele lor sunt reduse. Procurorul George Balan a fost procuror general al PCA Bucuresti, in perioada 2002 – 2010, specializat cu precadere pe dosare de criminalistica si criminalitate organizata, dar si coruptie (pe vremea cand, inainte sa apara PNA-DNA, exista Sectia de Anticoruptie din Parchetul General). George Balan a intrat in atentia opiniei publice in special dupa ce a coordonat ancheta in marele caz al sectei MISA – Gregoria Bivolaru, devenind astfel un inamic nedeclarat al fostei ministrese Monica Macovei.

Tocmai v-ati intors din teritoriu, unde ati desfasurat o campanie electorala deloc usoara. Cum i-ati perceput pe colegii din tara, ce asteapta ei cel mai mult de la dvs. in cazul in care veti fi ales membru in CSM?

Apreciez ca termenul de campanie electorala este mai apropiat de un demers politic. In fapt eu am realizat discutii cu colectivele de procurori. Din aceste dialoguri am avut satisfactia sa constat existenta unui interes real in cea ce ma priveste, dar si in ceea ce priveste alegerile ca moment important in evolutia actuala a sistemului judiciar. Am constatat mai multe teme de interes cum ar fi apararea si consolidarea statutului de magistrat al procurorului, eficientizarea activitatii CSM, salarizarea si celelalte drepturi rezultate din hotarari judecatoresti. In discutiile purtate cu colectivele de procurori, am insistat pe necesitatea ca impreuna sa generam o reforma din interior, fiind singura modalitate reala de intarire a sistemului. Am remarcat cu surprindere un soi de reticenta al colegilor la cuvantul reforma, generat de experientele negative din trecut in ceea ce priveste modul in care au fost reprezentati de CSM. Le-am transmis tuturor ca eu vad reforma pe doua cai: o schimbare de atitudine din partea colegilor in ceea ce inseamna realizarea actului de justitie si o reactie ferma a CSM cu privire la orice nou “experiment” in materia organizarii si functionarii sistemului judiciar. De asemenea, in cadrul reformei m-am angajat sa particip la diminuarea perceptiei negative asupra CSM si transformarea acestuia intr-un organism capabil sa genereze credibilitate. Transformarea Consiliului dintr-un organism rigid, rupt de realitate, intr-unul flexibil, adaptat la nevoile urgente ale magistratilor. Cred ca necesitatea ca membrii Consiliului sa fie exemple de conduita si integritate ar fi de asemenea un element de reforma din interior al sistemului.

Vorbiti de intarirea sistemului, dar in ultima vreme asistam la un fenomen care afecteaza nu doar magistratura, dar si presa si alte categorii din societate. Ne referim aici la explozia fara precedent de stenograme cu interceptari ale unor magistrati, care sunt puse, aparent fara intentie, dar si fara legatura cu cauza, de anumiti procurori in anumite dosare. Au fost chiar si membri ai CSM pusi sub monitorizare, iar actele de filaj au aparut in dosare fara legatura cu cauza, iar de aici in presa. La un moment dat, CSM a sesizat existenta la DNA a circa 200 de actiuni de interceptare, despre care s-a apreciat ca nu se justificau, insa nu s-a mers mai departe, iar subiectul a devenit tabu la CSM. Cat de normale sunt aparitia acestor transcrieri. Asistam cumva la un derapaj al marilor parchete, spre metodele politiei politice?

Consider ca intrebarea este un test de anduranta, dar am sa va spun din experienta anilor petrecuti de mine in sistem, opinia personala cu privire la aceasta problema extrem de importanta. Raportul dintre respectarea drepturilor fundamentale ale omului (secretul corespondentei, viata intima si privata ori secretul profesional) si nevoile instructiei penale sau apararii securitatii nationale, constituie o preocupare reala a societatii civile si mass media. Este bine ca aceasta problema sa fie luata in discutie si as fi preferat sa fie la nivel teoretic si sa nu aiba vreo baza in cauze aflate pe rolul organelor judiciare. De ce spun acest lucru? Pentru ca discutii deosebit de importante au avut loc si in Statele Unite vizavi de “Legea Patriot”, dar si la nivelul Consiliului Europei, unde Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europeni a emis Avizul nr. 8/2006, care recomanda concilierea Drepturilor Omului cu necesitatea de a adopta masuri impotriva terorismului si de a se lua masuri arbitrare in aceasta materie. Cred ca orice abuz sau depasire a cadrului procedura este foarte periculoasa si trebuie sanctionata. Pericolul rezida pe de o parte din incalcarea unor drepturi fundamentale si pe de alta parte, in cazul magistratilor, asa cum ati spus mai devreme, reprezinta si o forma de incalcare a independentei lor. Pe un alt plan, cunosc ca folosirea in exces a interceptarilor genereaza din punct de vedere al tacticii anchetei o deprofesionalizare a organelor de urmarire penale, care devin dependente de vorbe si nu de fapte.

Credeti ca CSM ar trebui sa ia atitudine ferma impotriva unor asemenea abuzuri, mai ales cand este vorba de incalcarea drepturilor unor magistrati? Pentru ca au existat destui judecatori si procurori trimisi in judecata de marile parchete, dupa mii de ore de interceptari, dar ulterior magistratii inculpati au fost achitati. Lipsa de reactie a CSM in aceste cazuri nu afecteaza independenta Justitiei?

Orice achitare submineaza credibilitatea parchetului, iar cu atat mai mult daca a avut la baza interceptari. De la caz la caz se poate analiza daca au fost abuzuri sau depasiri ale cadrului procedural, dar oricum un principiu trebuie respectat: orice masura care vizeaza instructia penala trebuie sa aiba la baza legea si o justificare data de fondul cauzei.

Cat mai este de eficient principiul subordonarii ierarhice, dupa “reforma Macovei”, in conditiile in care procurorii cu functii de conducere nu mai au instrumente de control? Sufera sau nu sistemul parchetelor din cauza acestor modificari legislative?

De la bun inceput trebuie sa arat ca un mare castig al bunei functionari a parchetelor este principiul independentei procurorului in solutii. De acest enunt se leaga in mod direct statutul de magistrat al procurorului. Apararea acestui statut va constitui o preocupare majora a mea in viitorul CSM. In raport de cele aratate mai sus, se poate retine ca procurorul are un grad relativ de independenta, deoarece isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului Justitiei, are un control judiciar al instantelor asupra solutiilor si un control ierarhic cu privire la legalitatea sau dupa caz, la legalitatea si temeinicia solutiilor. Apreciez ca revenirea la inspectorii organizati la nivelul parchetelor curtilor de apel ar fi un demers util pentru intarirea acestor unitati si nu neaparat al rolului conducatorilor lor, in arhitectura Ministerului Public. Eu vad aceasta inspectie judiciara cu o dubla subordonare: administrativa la nivelul conducatorului parchetului si profesionala la CSM. Foarte important este ca acesti inspectori sa aiba clar stabilita autoritatea si competenta in asa fel incat actiunea disciplinara, verificarea managementului conducatorilor instantelor si parchetelor, controalele de fond si apararea reputatiei sa ramana in competenta Inspectiei Judiciare din CSM.

Spuneti ca pe legea actuala, procurorul de caz e stapan pe dosar, insa in ultimii ani s-a creat o practica in a se prelua - de exemplu de catre Parchetul General - unele dosare de la parchetele inferioare, mai ales in cazuri care suscita interesul opiniei publice. Cum comentati acest fenomen?

Pozitia mea a fost clar exprimata in nenumarate ocazii, atat in perioada cat am activat ca procuror sef in Parchetul General si aveam un instrument procedural, cat si in calitate de procuror general al PCA Bucuresti. Astfel, am spus si am transpus in activitatea practica principiul respectarii stricte a competentei fiecarei unitati. Nu am fost de acord cu preluarea dosarelor in aceasta maniera, deoarece genereaza suspiciuni cu privire la un posibil interes, fie el chiar si cel de castig de imagine. Totodata, nu am preluat si datorita increderii pe care am avut-o si o am in toti procurorii din cadrul Ministerului Public, care pot sa-si instrumenteze dosarele in raport de competenta stabilita de lege. In situatia in care s-ar ajunge la concluzia necesitatii preluarii unor dosare de catre parchete ierarhic superioare, aceasta preluare ar trebui sa aiba la baza un criteriu obiectiv. Din punctul meu de vedere, criteriul ar trebui sa priveasca un element de extraneitate ce rezida din ancheta sau fapte complexe savarsite pe raza mai multor curti de apel.

Presa a relevat in multe cazuri de mare interes existenta unui joc de ping-pong intre marile parchete, care isi paseaza unul altuia competentele, in functie de faptele care apar in dosare. Competentele pe coruptie sau crima organizata au fost concentrate in mana a doua parchete DNA si DIICOT si multe dosare de la parchetele inferioare ajung sa fie declinate la cele doua parchete. Cum vede un procuror care a muncit luni de zile la un dosar, obligatia de a trimite dosarul la cele doua structuri, doar pentru ca a aparut si o fapta de coruptie sau de crima organizata pe parcursul anchetei?

Sunt doua planuri care trebuie avute in vedere. Primul – frustrarea legitima a unui coleg care a depus efort in instrumentarea unui dosar si care se vede obligat sa-si abandoneze munca, si al doilea plan – al organizarii judiciare care ne plaseaza in continuare in formalismul Codurilor din 1968. Tot ce a fost reforma pana la acest moment nu a vizat o reforma reala a institutiilor procesuale, aflandu-ne in continuare intr-un sistem superformalizat, in care forma bate fondul, uitandu-se de multe ori ca fondul este problema care trebuie sa preocupe sistemul judiciar. Rezolvarea acestei probleme sta in promovarea unor noi politici publice pe care CSM sa le sustina, legate de o mai mare competenta data parchetelor curtilor de apel si tribunalelor, care sa devina titulare ale materiei coruptiei si crimei organizate.