Analiza de exceptie realizata de avocatul Dan Lupascu, fost judecator si presedinte al Curtii de Apel Bucuresti si CSM, in chestiunea sesizarii Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) de catre Curtea de Apel Brasov, la cererea Ministerului Public, pentru pronuntarea unei hotarari prliminare vizand neaplicarea deciziilor CCR nr. 297/2018 si nr. 358/2022 privind prescriptia in cauzele penale. Analizand sesizarea inregistrata la CJUE, avocatul Dan Lupascu (foto) demonstreaza, fara tagada, de ce nu o asfel de cerere nu este admisibila.

In analiza sa, publicata in integralitate pe Juridice.ro, din care vom prezenta doar concluziile, avocatul Dan Lupascu arata ca cerera Curtii de Apel Brasov este inadmisibila intrucat „suspendarea judecarii cauzelor penale similare pentru motivul formularii unei sesizari a CJUE intr-o alta cauza penala nu este adecvata fizionomiei procedurii penale, iar daca legiuitorul ar fi dorit sa prevada un asemenea caz de suspendare facultativa a procesului penal, ar fi putut sa il prevada”.

Mai mult, arata Dan Lupascu in analiza sa, cererea CA Brasov este inadmisibila si pentru ca o astfel de procedura nu este prevazuta „in normativul aplicabil procesului penal si compatibil cu specificul acestuia vreun caz de suspendare care priveste sesizarea CJUE cu o intrebare preliminara intr-o alta cauza”. Mai exact, legislatia romana prevede expres situatiile in care judecata unei cauze poate fi suspendata, iar practica si jurisprudenta Inaltei Curti statueaza in clar aceste situatii.

Redam in continuare concluziile analizei realizate de avocatul Dan Lupascu - Considerații privitoare la (in)admisibilitatea cererilor de sesizare a CJUE în vederea pronunțării cu titlu preliminar asupra interpretării unor dispoziții comunitare în legătură cu prescripția răspunderii penale, precum și a cererilor de suspendare a judecății întemeiate pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 11 Cod procedură civilă - , cu precizarea ca analiza integrala poate fi citita pe Juridice.ro:

"4. Concluzii

Fata de argumentele expuse supra concluzia este ca cererile Ministerului Public de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene pentru lamurirea chestiunii aplicarii legii penale nationale in materie de prescriptie sunt (i) unele in mod repetate straine de sfera de incidenta a art. 325 TFUE, (ii) inadmisibile in considerarea faptului ca anterior Curtea de Justitie a Uniunii Europene a interpretat deja dispozitiile comunitare in materia specifica a prescriptiei raspunderii penale, (iii) redundante in contextul in care normativul intern privitor la prescriptia raspunderii penale este conform dreptului comunitar, (iv) de natura a substitui instanta nationala cu cea europeana in solutionarea pe fond a cauzei, (v) intemeiate pe un iluzoriu „risc de impunitate”, subsumat in orice caz legalitatii incriminarii si a pedepsei si (vi) antinomice cu rolul procesual al procurorului in cauzele in care a intervenit prescriptia, ca si cauza de incetare a procesului penal, motive pentru care solutia legala este de respingere a acestora drept inadmisibile.

De notat ca, in sensul inadmisibilitatii unor asemenea cereri de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu o serie de intrebari preliminare care, intr-un numar ridicat de dosare, au un continut identic, s-au pronuntat mai multe instante nationale[28], in ultima perioada.

Mai mult, chiar Curtea de Justitie a Uniunii Europene a atenuat, pe cale jurisprudentiala, forta obligatorie a paragrafului 3 al art. 267 TUFE privitor la cazurile si conditiile de sesizare a instantei europene, apreciind ca obligatia instituita pe aceasta cale nu este un absoluta, nefiind necesara o sesizare daca „(…) exista deja o jurisprudenta consacrata in materie sau daca maniera corecta de interpretare a normei de drept in discutie nu lasa loc niciunei indoieli rezonabile”[29].

Intrucat ubi eadem ratio, ibi eadem ius, imprejurarea ca in jurisprudenta constanta a Curtii de Justitie a Uniunii Europene chestiunile care formeaza obiectul intrebarilor formulate de Ministerul Public au primit un raspuns recurent in sensul prevalentei fata de dreptul comunitar a dreptului national care consacra un regim mai favorabil din perspectiva legalitatii incriminarii si pedepselor face nu doar ca sesizarea instantei comunitare sa fie inutila, dar chiar releva modalitatea adecvata de interpretare a normelor incidente in sensul antereferit.

Fata de cele ce preceda, consideram ca se impune respingerea cererilor se sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene formulate in mod repetat de Ministerul Public, ca inadmisibile.

Pe de alta parte, dupa cum se retine si in Decizia nr. 2/2022, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii in materie civila[30], “ (…) daca CJUE ar fi sesizata a doua oara cu aceeasi chestiune, s-ar ajunge la situatia ca instanta europeana sa fie solicitata in mod redundant, fara a se obtine un rezultat suplimentar. (…).“

In fine, opinam ca argumentele infatisate supra ar putea reprezenta temeiuri de respingere de catre CJUE a cererilor aflate deja pe rolul instantei europene.

5. Situatia cererilor de suspendare a cauzelor penale similare celor in care a fost sesizata Curtea de Justitie a Uniunii Europene, intemeiate pe dispozitiile art. 413 alin. (1) pct. 11 Cod procedura civila.

Se remarca, totodata, in practica judiciara formularea de catre Ministerul Public a unor cereri de suspendare a judecatii in cauze penale similare pana la solutionarea de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene a sesizarilor formulate de Curtea de Apel Brasov prin Incheierile pronuntate in Dosarele nr. 1866/62/2018, 1834/62/2018, precum si in dosarul nr. 314/64/2022, solicitari pe care le apreciem drept nelegale, intrucat se afla in conflict cu normativul procesual penal care ordoneaza cazurile si conditiile de suspendare a judecarii cauzei penale.

Privitor la nelegalitatea cererilor de suspendare, apreciem ca in materie procesual penala nu este posibila suspendarea judecarii cauzei pentru motivul care tine de sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene intr-o cauza similara cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene, normativul incident neprevazand o asemenea cauza de suspendare si nefiind aplicabil cazul de suspendare prevazut de art. art. 413 alin. (1) pct. 11 Cod procedura civila.

Astfel, cazurile de suspendare a judecatii, ca faza a procesului penal, sunt expres si limitativ prevazute de art. 51, art. 367, art. 368 si art. 476 Cod procedura penala, ele privind imposibilitatea inculpatului de a participa la judecata ca urmare a unei boli grave (art. 367 alin. (1) Cod procedura penala), desfasurarea unei proceduri de mediere (art. 367 alin. (3) Cod procedura penala) ori in cazul in care se cere extradarea unei persoane in vederea judecarii intr-o cauza penala (art. 368 alin. (1) Cod procedura penala), in cazul conflictului pozitiv de competenta (art. 51 Cod procedura penala), precum si in cazul sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru rezolvarea unei chestiuni de drept (art. 476 Cod procedura penala).

Acestor cazuri continute de Codul de procedura penala li se adauga cel prevazut de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 340/2009[31] privind formularea de catre Romania a unei declaratii in baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeana, care prevede ca „in cazurile prevazute la alin. (1), judecata poate fi suspendata, iar in cazurile prevazute la alin. (2), suspendarea judecatii este obligatorie.”

Din raportarea prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 340/2009 la dispozitiile alineatelor (1) si (2) ale aceluiasi articol, rezulta ca este facultativa suspendarea judecatii atunci cand in acea cauza instanta solicita Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene sa se pronunte cu titlu preliminar asupra unei intrebari ridicate care se refera la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevazute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeana, in cazul in care apreciaza ca o decizie in aceasta privinta este necesara pentru pronuntarea unei hotarari in cauza (art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009), respectiv ca este obligatorie suspendarea judecatii cand cererea de aceasta natura este formulata in fata unei instante a carei hotarare nu mai poate fi atacata prin intermediul cailor ordinare de atac (art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2009).

Reiese din aceste prevederi ale Legii nr. 340/2009 ca suspendarea judecatii, fie ea facultativa sau obligatorie, poate opera exclusiv in cauza in care a fost formulata trimiterea preliminara adresata Curtii de Justitie a Uniunii Europene, actul normativ referit necuprinzand vreo dispozitie cu privire la posibilitatea suspendarii judecatii pentru motivul formularii unei cereri de aceasta natura intr-o alta cauza similara.

Concluzia care se impune, cu forta evidentei, este ca normativul procesual penal si legea speciala direct aplicabila in cauzele penale nu prevad vreun caz de suspendare a judecarii cauzei penale pentru motivul formularii intr-o alta cauza a unei cereri de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, context legislativ in care apare ca nepermisa de lege suspendarea judecatii pentru motivul ca o alta instanta a dispus sesizarea Curtii de la Luxemburg cu privire la intrebari preliminare care tin de compatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene a regimului juridic al prescriptiei raspunderii penale, astfel cum a fost configurat prin Deciziile Curtii Constitutionale nr. 297/2018[32] si nr. 358/2022[33], respectiv prin Decizia a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 67/2022[34].

Cu toate acestea, Ministerul Public, in mod nefondat, a apreciat in cererile formulate ca ar fi aplicabile prevederile art. 413 alin. (1) pct. 11 Cod procedura civila, cu denumirea marginala „Suspendarea facultativa”, potrivit carora „Instanta poate suspenda judecata: (…) cand intr-o cauza similara, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a fost sesizata cu o cerere de decizie preliminara.”.

In opinia noastra aceste dispozitii ale legii formale civile nu sunt aplicabile in procesul penal, pentru argumentele prezentate in continuare.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) Cod procedura civila: „(…) dispozitiile prezentului cod se aplica si in alte materii, in masura in care legile care le reglementeaza nu cuprind dispozitii contrare.”, de unde rezulta ca, Codul de procedura civila constituie legea formala comuna, aplicandu-se in orice materie, inclusiv „in materie penala, pentru aspecte nereglementate in mod expres de Codul de procedura penala”[35].

Insa, dupa cum prevede expressis verbis teza finala a art. 2 alin. (2) Cod procedura civila, aplicabilitatea in materie procesual penala a dispozitiilor Codului de procedura civila este conditionata de compatibilitatea cu normele procesual penale.

Or, normativul procesual penal prevede cazuri specifice de suspendare a judecarii cauzei penale, derogatorii de la cele prevazute de normativul procesual civil si care, prin continutul si natura lor, nu sunt compatibile cu cele prevazute de legea civila.

Dovada in acest sens constituie simpla analizare a cazurilor de suspendare obligatorie ori facultativa a judecarii cauzelor civile, care cuprind ipoteze precum „suspendarea voluntara” (art. 411 Cod procedura civila), „incetarea functiei tutorelui sau curatorului” (art. 412 alin. (1) pct. 4 Cod procedura civila), „deschiderea procedurii insolventei” (art. 412 alin. (1) pct. 6 Cod procedura civila) ori „cand s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se dea” (art. 413 alin. (1) pct. 2 Cod procedura civila), situatii care in mod firesc sunt specifice judecatii civile si nu sunt compatibile cu un proces penal.

In acelasi registru se inscrie si cazul de suspendare invocat de Ministerul Public, respectiv cel prevazut de art. 412 alin. 1 pct. 11 Cod procedura civila (introdus prin Legea nr. 310/2018), prin insasi situatia premisa enuntata, respectiv sesizarea CJUE „intr-o cauza similara”, demonstrandu-se incompatibilitatea cazului cu specificul procesului penal.

Aceasta intrucat procesul penal este mai amplu caracterizat prin celeritate si judecarea cauzei intr-un termen rezonabil, exigente incompatibile cu posibilitatea suspendarii judecarii unei cauze pentru rezolvarea unei alte cauze penale, indeosebi pentru perioade indelungate, specifice solutionarii sesizarilor de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene.

Sequitur, suspendarea judecarii cauzelor penale similare pentru motivul formularii unei sesizari a CJUE intr-o alta cauza penala nu este adecvata fizionomiei procedurii penale, iar daca legiuitorul ar fi dorit sa prevada un asemenea caz de suspendare facultativa a procesului penal, ar fi putut sa il prevada, fie in Codul de procedura penala, fie in Legea nr. 340/2009, ceea ce nu a facut.

In acelasi sens cu tezele enuntate supra s-a statuat in practica judiciara a Inaltei Curti de Casatie si Justitie[36] ca „Pentru ca dispozitiile art. 413 alin. (1) pct. 11 Cod procedura civila sa fie aplicabile in cadrul unui proces penal este necesar ca situatia ce ar impune suspendarea sa fie compatibila cu dispozitiile procesual penale si Codul de procedura penala sa nu cuprinda reglementari in materie.

Inalta Curte, Completul de 5 judecatori retine ca institutia suspendarii este reglementata in Codul de procedura penala., cazurile de suspendare fiind expres si limitativ reglementate de dispozitiile art. 367.

Ca atare, dispozitiile art. 413 alin. (1) pct.11 Cod procedura civila care institute cazuri de suspendare facultativa a judecatii sunt incompatibile cu fizionomia procesului penal. De altfel, dispozitiile enuntate releva intentia legiuitorului ca in procesul penal, suspendarea judecatii sa nu se produca decat in cazurile expres prevazute, tocmai pentru a se evita tergiversarea solutionarii cauzei.”.

Suplimentar, facem din nou trimitere la considerentele Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru solutionarea recursurilor in interesul legii nr. 2/2022[37], in care se arata ca: “Este indiscutabil ca acest temei de suspendare facultativa a judecatii are in vedere existenta unor “chestiuni prejudiciale“, a caror solutionare ar putea avea o influenta determinanta asupra rezolvarii cauzei. Situatia premisa este aceea a existentei in paralel a unui alt litigiu, de a carui solutionare depinde existenta sau inexistenta unui drept subiectiv civil (lato sensu), ratiunea pentru care a fost instituita posibilitatea suspendarii constand in evitarea pronuntarii unor hotarari contradictorii, ceea ce ar genera o anomalie a raporturilor juridice dintre partile aflate in proces.“ (s.a.)

Or, in cauzele penale in care se solicita suspendarea facultativa a judecatii in baza art. 413 alin. (1) pct.11 Cod procedura civila ipoteza este diferita, neexistand un raport de interdependenta intre cauza a carei suspendare se solicita si cauza care formeaza obiectul procesului in care a fost sesizata CJUE.

Concluzia care se impune este ca, cererile Ministerului Public de suspendare a judecarii cauzelor penale similare sunt unele inadmisibile, nefiind prevazut in normativul aplicabil procesului penal si compatibil cu specificul acestuia vreun caz de suspendare care priveste sesizarea CJUE cu o intrebare preliminara intr-o alta cauza".