23 July 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Condamnari in dosarul examenelor fraudate de la INM - fostii procurori Eugen Cojocaru si Dumitru Gheorghe - 3 ani de inchisoare cu executare. Presiunile procurorului DNA Lucian Papici asupra unuia dintre cercetati, balbele rechizitoriului si inregistrarea de 151 de ani, ignorate de judecatorii supremi (Minuta)

Scris de: Voichita RASCANU | pdf | print

2 March 2012 18:31
Vizualizari: 9301

 

Inalta Curte de Casatie si Justitie, in completul de trei judecatori, format din Luminita Zglimbea (foto) Ionut Matei si Mirela Sorina Popescu, a decis, vineri, condamnarea, la 3 ani de inchisoare cu executare a fostilor procurori Eugen Cojocaru si Gheorghe Dumitru, acuzati de trafic de influenta, instigare la permiterea accesului unor persoane la informatii nedestinate publicitatii, respectiv cumparare de influenta. In acelasi dosar a mai fost condamnat si notarul Gheorghe Bucur (fost judecator suprem) la 2 ani si 6 luni cu suspendare pentru complicitate la cumparare de influenta, acesta fiind achitat pentru trafic de influenta, aceeasi pedeapsa primind-o si fostul judecator Gheorghe Cerbeanu, acuzat de doua fapte de complicitate la cumparare de influenta. Fostul procuror general adjunct al Romaniei, Gabriela Ghita, a fost condamnata la aceeasi pedeapsa ca si procurorul Sterian Guli, adica doi ani de inchisoare cu suspendare, pentru permiterea accesului unor persoane la informatii nedestinate publicitatii, si pentru instigare la comiterea acestei fapte. Sentinta nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs la completul de cinci judecatori al instantei supreme. Interesant este ca, in acest dosar, desi au fost relatate numeroase matrapazlacuri facute de anchetatori, printre care convorbirea dintre procurorii DNA Lucian Papici si Elena Botezan cu Gheorghe Dumitru, catalogata de presedintele Traian Basescu ca santaj, o inregistrare a DNA care dura 151 de ani, dar si inregistrari ambientale din care instanta a putut sa auda numai cum mictioneaza un politist de la DNA, nu au fost luate in calcul de magistratii ICCJ care au pronuntat in acest caz condamnarile. Lumeajustitiei.ro va prezinta pe scurt ce sustin procurorii ca s-a intamplat in acest dosar si ce nu au reusit sa probeze.


Acuzatiile DNA-ului

In acest dosar, potrivit procurorilor DNA, in noiembrie 2007, Eugen Cojocaru a pretins de la Gheorghe Dumitru 50.000 de euro pentru ca, prin influenta de care se bucura asupra membrilor Comisiei de examinare a concursului pentru functii de procurori sefi, sa-i determine pe acestia sa-i inlesneasca lui Gheorghe Dumitru promovarea ca procuror general la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti. Din suma pretinsa, Eugen Cojocaru a primit efectiv suma de 15.000 de euro, Gheorghe Dumitru fiind ajutat, in acest sens, de Gheorghe Cerbeanu si Gheorghe Bucur. In cursul lunilor octombrie - noiembrie 2007, Gheorghe Dumitru i-ar fi dat lui Bucur mai multe bunuri (bauturi alcoolice, vin si whisky), pentru ca acesta, prin influenta pretinsa asupra unor magistrati, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, sa-i determine sa intervina asupra membrilor Comisiei de examinare in scopul promovarii examenului in functia de conducere vizata. In urma concursului, Gheorghe Dumitru s-a plasat pe prima pozitie la examenul pentru promovarea in postul de procuror general la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti. De asemenea, in noiembrie 2007, Sterian Guli, candidat pentru promovarea in functia de prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, prin intermediul lui Eugen Cojocaru, ar fi obtinut de la Gabriela Ghita o parte din subiectele concepute pentru examenul scris al candidatilor ce urma sa se desfasoare in 25 noiembrie 2007. Conform procurorilor DNA, Gabriela Ghita ar fi pus la dispozitia lui Eugen Cojocaru informatii strict confidentiale, continand o parte din subiectele pentru examenul in cauza, pentru ca acesta sa le furnizeze lui Sterian Guli.

Cercetarea judecatoreasca a scos la iveala bubele acestui caz: de la convorbirea dintre procurorii DNA si unul dintre cercetati, pana la lipsa flagrantului, sustineri eronate si inregistrari cu o durata de 151 de ani

Procurorii DNA nu l-au surprins pe Eugen Cojocaru in flagrant in timp ce ar fi primit, de la Dumitru Gheorghe suma de 15.000 de euro, din totalul de 50.000 pe care i-ar fi pretins, asa cum au sustinut anchetatorii, iar descrierea detaliata si probata a primirii banilor nu se regaseste in dosar. Avand in vedere ca Gheorghe Dumitru a castigat respectivul concurs, existau doua variante: fie Cojocaru a intervenit pe langa un membru CSM, insa niciunul dintre fostii membri ai Consiliului nu a fost pus sub acuzare in acest caz, fie nu a intervenit si Gheorghe Dumitru chiar a castigat concursul pe baza pregatirii sale, si atunci flagrantul ar fi putut sa demonstreze, fara putinta de tagada, traficul de influenta facut de Cojocaru. Alt element bizar din probatoriul DNA este legat de interceptarea ambientala de la restaurantul Quadri, unde au sustinut procurorii ca s-a surprins exact momentul in care procurorul Eugen Cojocaru, notarul Gheorghe Bucur si altii au stabilit pana si sumele de bani care urmau sa fie date daca subiectele de la examen s-ar fi “scurs” inainte de termen. Inregistrarea audio nu a relevat insa decat o conversatie banala intre Gheorghe Bucur si Eugen Cojocaru, despre boli, nicidecum despre sume de bani si subiecte, iar inregistrarea video ii arata pe politistii judiciari ai DNA-ului care mancau, discutau si mictionau.

Cu privire la acuzatiile aduse lui Cojocaru, in relatia cu Gabriela Ghita, procurorii nu au reusit sa probeze modalitatea prin care subiectele ar fi plecat de la aceasta spre Cojocaru, pentru a ajunge la Guli. Anchetatorii au depus la dosar o fotografie de filaj care prezenta o intalnire in fata Parchetului General dintre Cojocaru si o doamna, despre care anchetatorii au sustinut ca este Gabriela Ghita. Numai ca in instanta s-a demonstrat ca femeia cu care s-a intalnit Cojocaru se numea altfel, si a fost audiata ca martor. Desi Cojocaru era monitorizat si filat, nicio intrevedere intre el si Ghita nu a avut loc, la fel cum procurorii nu au demonstrat ca respectivele subiecte ar fi fost transmise electronic sau prin orice alt fel intre cei doi. In plus, Guli a primit o nota mai mica decat celalalt candidat, din partea Gabrielei Ghita, la interviu. Mai mult, la dosar a fost audiata in sedinta publica o inregistrare a unei convorbiri telefonice dintre procurorii DNA Lucian Papici si Elena Botezan, in care acestia incercau sa il convinga pe procurorul Gheorghe Dumitru sa “ramana la varianta convenita”. Adica Dumitru sa isi mentina denuntul pe care il facuse si il retrasese in aceeasi zi, sustinand ca s-au facut presiuni asupra sa. Aceasta conversatie a fost catalogata de seful statului ca santaj, insa nimeni nu s-a sesizat, nici Inspectia Judiciara a CSM, nici Parchetul General! In plus, Eugen Cojocaru a fost monitorizat in biroul sau din Parchetul General, numai ca de la momentul inregistrarii si pana la instanta, s-a intamplat o alta bizarerie cu respectiva inregistrare: a ajuns sa aiba 151 de ani, mai multe momente de start si sa fie cu 1.200 de secunde mai scurta decat aceeasi inregistrare de la SRI! Expertiza in cauza a relevat si faptul ca inregistrarile nu sunt originale, prin urmare, autenticitatea lor poate fi serios pusa sub semnul intrebarii.

* Cititi aici minuta sentintei in dosarul examenelor fraudate

Comentarii

# corectul date 2 March 2012 18:42 -2

Pedeapsa cea mai mare trebuia sa o ia Gabriela Ghita ("doamna Gabi"). Cu aceeasi ocazie, si examenele la judecatori au fost fraudate de cuplul Buta-Bordea, dar nu pe bani, ci pe influenta, a se vedea cazul Tribunalului Cluj.

# bambi date 2 March 2012 18:57 +1

dar de unde stii tu draga probele adminbistrate care au fost de cacao????

# curios date 2 March 2012 19:22 +4

Dar ce s-a intamplat la Tribunalul Cluj? A picat Vasilica Danilet examenul atunci? L-a picat da, cum l-a picat ulterior si doamna Radulescu, fost membru CSM. In detrimentul unei presedinte care a obtinut note mai bune si sub un CSM, si sub altul. Asa ca nu mai fiti penibili.

# nu prea curios date 2 March 2012 20:24 +10

Ambele situatii au un numitor comun. Examenele de promovare se fraudeaza intotdeauna de la ICCJ. Numitorul comun este, bineinteles, Bordea, o data in persoana, a doua oara prin subordonata lui de la sectie. Mai este un numitor comun, tampenia. Cand Radulescu a fost in CSM nu a facut nimic pentru transparentizarea examenelor, si acum o pateste, iar Vasilica, patit deja, nu face nici el nimic pentru transparentizare; ambii sunt in cunostinta de cauza si nu au nici o scuza. Caracatita din justitie poate fi usor dezmembrata. Dar cu un******la DNA si niste maini moarte in CSM, nu prea e cine.

# john brad date 2 March 2012 20:20 +10

Maria David a fost adusa la ICCJ de Adrian Bordea (ambii sunt din Targoviste) cu ajutorul aceluiasi amic Buta si a conexiunilor acestuia din CSM. Si acum, daca vrei o stramutare Buta aranjeaza oricunde. Bordea plaseaza cererea la Brehar, Isaila, Chioseaua (cu fiu avocat la Buta, pe primele doua le puteti pune in legatura oricand cu acelasi) iar de acolo se trimite unde zice individul.

# secu' date 2 March 2012 20:27 +8

Mafia de aranjamente Buta si Bordea (cand a plecat subit in pensie Buta din functia de presedinte de sectie comerciala la inalta curte l-a lasat in loc pe amic, bineinteles) are si protectie informativa garla. Bordea e fiu de general secu, Musat are decizie secu, iar Buta inca nu - dar situatia lui e cunoscuta indeajuns.

# pompiliu bota date 2 March 2012 18:53 +1

Pedeapsa cea mai mare trebuia sa o ia Deliorga Cristian - câinele roşu !

# vasile date 2 March 2012 19:30 +6

Ce este cu Papici? e curat ca ALBA ca ZAPADA, vai de JUSTITIA ROMANA; Traiasca BASESCU, Betivul, cu Betiva Monica Macovei, rusinea Europei.

# c gh date 2 March 2012 19:41 +3

spaga mare frate - o fi adevarat ?, de unde o fi luat cderitul acesta ? poate s-a imprumutat la Gheorghe Florea de la UNBR sau de la ILIE Iordachescu. Am auzit ca fi luat pe ,,oficii,, 4, 5milioane de euro d.in care ar retine zeciuiala + dreptul de jupan

# păi nu doar șpaga date 2 March 2012 21:17 +6

Nu doar ploconu' îi ajută pe unii să promoveze examenele-nepotismul,privilegiile de castă și altele - căci românul e inventiv când vine vorba de fraude,din păcate!

# madam Ghita date 3 March 2012 01:09 -4

Scrie p-aici pe luju, sub pseudonim bineinteles! I-am spus atunci si ii transmit si acum: coana mare, vezi ca ai probleme mari! Cine cunoaste sistemul, stie bine cat de corupta e individa, dar si Gh. Bucur sau Eugen Cojocaru. Parerea mea e ca au scapat ieftin! Prevad ca nu au nicio sansa in recurs, pentru ca nu mai au la cine sa intervina, nu mai au influenta! Grav e faptul ca madam Ghita a fost procuror general adjunct, (functie importanta) si a ajuns sa fie condamnata pentru coruptie! Vai de noi in ce tara traim si ce conducatori avem!

# Mihai Podaru date 3 March 2012 01:15 +4

Sa admitem ca cei acuzati pot fi vinovati dar revenind la eterna discutie acestia trebuiesc condamnati in baza probatoriul si nu orice fel de probatoriu ci unul legal obtinut (putem discuta si de fructul pomului otravit dar aceasta proba musai sa fie coraborata cu altele legal adm.sa nu fie unica si determinanta).Despre ce vorbim in aceasta situatie: 1)Vorbim despre condamnarea lui Cojocaru in baza denuntului obtinut prin santaj (prin savarsirea unei infractiuni deci) al unui co-inculpat.Atunci sa va dau un ex.in Anglia in cazului unui acuzat de arson (incendiere), Crown Prosecuters nu aveau absolut nicio o proba impotriva acuzatului care a apelat la dreptul la tacere, in aceasta situatie i-au spus ca au gasit amprentele sale la locul incendiului pe mai multe obiecte.In urma acestui truc, acuzatul a renuntat la dreptul la tacere si si-a recunoscut fapta (unica proba din dosar).A fost trimis in judecata, care credeti ca a fost sentinta?Achitat, proba ilegala si neloial adm.

# Mihai Podaru date 3 March 2012 01:16 +1

Judecatorii sunt pusi sa respecte intocmai legea, scopul justitiei intr-un stat de drept nu este aflarea adevarului cu orice pret ci aflarea adevarului cu respectarea normelor imperative procesuale (asta intr-un stat de drept, in Romania se poate si altfel, nu inteleg de ce nu se renunta la instante si condamnarea sa fie dictata doar de rechizitoriu macar s-ar mai scuti din cheltuieli ca tot e criza) 2)Vorbim despre probe audio digitale care nu sunt originale, iar DNA-ul a refuzat sa puna la dispozitia instantei suportul original pentru a fi comparate, lucru ce duce fara echivoc la nulitatea absoluta a probei. Judecatorul trebuie sa aiba un min.cunostinte tehnice si sa Verif.urm.caracteristici ale interceptarilor ptr.a admite aceste probe: 2.1 Pauze - Segmente din inregistrare care reprezinta schimbari inexplicabile in contextul acestora. O astfel de pauza se poate manifesta prin bazait, zumzet sau pur si simplu prin liniste.

# Mihai Podaru date 3 March 2012 01:18 +4

2.2 Sunete pasagere - sunete scurte, abrupte ce se manifesta prin pocnituri,click-uri etc.Bruste schimbari ale sunetelor din prim plan sau plan secundar;Acestea indica imbinari ale mai multor inregistrari. 2.3 Reducerea intensitatii (efectul fade) - scaderea graduala a intensitatii sunetului; Ecoul - aceste pot insemna mani******rea si falsificarea probei respective. 2.4 Modificarea inexplicabila a proprietatilor fisierului audio - indica ca acesta nu este original si este posibil sa fi fost supus unor prelucrari. 2.5 Verificarea transcripturilor (daca sunt redate intocmai exact si corect prin comparatia acestora cu inregistrarile originale) de catre o persoana independenta - Gillow c. Marii Britanii CEDO,24 noiembrie 1986. In cauza de fata era mai mult decat evident ca aceste copii ale inregistrarilor au fost supuse prelucrarii (avem si modificarea proprietatilor si ecou si sunete fara legatura cu circumstantele in care se purta discutia in plan secundar si pauze)

# Mihai Podaru date 3 March 2012 01:21 +6

Iar apararea a argumentat chiar si din punct de vedere tehnic acest fapt. 3)Vorbim despre condamnarea lui Ghita in contextul in care in realitate nu a favorizat pe nimeni (Guli a luat nota mai mica decat contracandidatul, poza in care apare de fapt nu e ea, inrgestrarea unei convorbiri intre terte persoane, gresita la montaj si care nu o incrimineaza s.a.m.d.) 4)In concluzie: Opertiunea s.n.Operatiunea Papici=Alba ca Zapada combinat cu Operatiunea Statistica MCV,deci Romania este o tara frumoasa, pacat ca e locuita. Atentie ptr.postacii portocalii de meserie nu vorbesc despre vinovatie sau nevinovatie vorbesc despre infaptuirea actului de justitie intr-o tara normala, Romania nu este insa.

# gigig date 3 March 2012 07:46 +2

Asa este la noi. Niciodata nu se discuta de despre sefi, ci doar despre adjuncti. De ce nu se discuta despre procurorul general si afaceristul sibian? despre acel recurs in interesul legii?

# svidrigailov date 5 March 2012 11:34 +1

deoarce adjunctii si sefii de directii conduc, cu adevarat. sefii sunt oamenii de paie care creeaza aparenta publica ca ii conduc pe adjuncti :)

# CI date 3 March 2012 08:50 -3

Pe când un nou editorial al condamnatei Gabriela Ghiță, fost procuror general adunct al României? Să citim păreri, idei, convingeri pe teme mari ale justiției... Ce rușine fără margini...Să o văd că bagă capul în pământ ca struțul! Unde sunt ăia care o lăudau?

# spune-mi te rog date 3 March 2012 10:25 -3

...poate cunoști,când am IP 213.... la calculator,nu-i așa că am fost virusată cu un cal trojan DNS CHANGE? Ce-i de facut?Mulțam anticipat.

# student date 3 March 2012 15:55 +7

As vrea sa intreb si eu cum se poate ca o progenitura de tortionar secursit, general, Adrian Bordea, sa ocupe o functie inalta in magistratura??? Unde e lustratia??? Securistii astia inca mai fac jocurile? Nu ne-a ajuns?

# Absolvent date 3 March 2012 17:48 +5

Asta e justitia din Romania. Plina cu progeniturile securiste si comuniste. Luju, pe cand un articol despre parintii si copii din justitie?

# "La famiglia" Justitiei argesene date 3 March 2012 19:16 0

http://www.pitesteanul.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=507&Itemid=2

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.07.2024 – Alt candidat la revenirea in magistratura picat la psihologic

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva