O echipa formata din experti ai Bancii Mondiale a intocmit o analiza minutioasa a sistemului judiciar romanesc in cuprinsul careia se regasesc observatii extreme de dure privitoare la modul de functionare al institutiilor cheie din Justitie, precum Ministerul  Justitiei,  Inalta Curte de Casatie si Justitie, Ministerul Public , Directia Nationala Anticoruptie, Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspectia Judiciara, dar si concluzii care privesc modul de lucru al judecatorilor, procurorilor sau avocatilor. Proiectul “Analiza functionala a sectorului justitiei din Romania”, realizat de  expertii Bancii Mondiale si finantat prin Programul Operational de Dezvoltare a Capacitatii Administrative (PODCA) 2007-2013, se intinde pe 192 de pagini, continutul  acestuia redand, din punctul nostru de vedere, cea mai obiectiva si dura imagine a Justitiei romanesti. Punctual, expertii BM au analizat rand pe rand fenomene precum coruptia din Justitie, coruptia ca fenomen social, modul deficitar de functionare al CSM, IJ, DNA sau ICCJ, salariile magistratilor per/institutie, salariile avocatilor, dar si relatiile dintre acestea, constatand ca desi in ultimii ani Romania a inregistrat progrese semnificative in eradicarea acestora fenomene si probleme, este necesara adoptarea unor masuri radicale pentru a putea vorbi intr-adevar de o Justitie dreapta. 

"Analiza functionala a Sectorului Justitiei din Romania" publicata de Ministerul Justitie, are rolul, potrivit expertilor BM, de a analiza functionarea institutiilor din sistemul judiciar din Romania si de a furniza informatii analitice si strategice pentru a permite autoritatilor din Romania sa formuleze un program de actiune pentru a imbunatati functionarea sistemului judiciar. Din sfera de acoperire a Raportului au fost excluse Curtea Constitutionala, instantele militare, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Agentia Nationala de Integritate si o serie de institutii administrative responsabile cu luarea deciziilor preliminare asupra unor probleme ce apoi cad in competenta instantelor: "Analiza functionala ofera o evaluare a organizarii si functionarii sistemului judiciar si include recomandari pentru imbunatatirea functionarii acestuia; o analiza a resurselor sistemului si contributia acestora la functionarea sistemului, utilizarea si managementul mediului de tehnologie a informatiei si comunicatiilor); si un cadru sistematic pentru identificarea si diminuarea riscurilor care afecteaza functionarea sistemului judiciar".

In vasta analiza a echipei de experti ai BM se gasesc observatii dintre cele mai interesante. Spre exemplu, s-a apreciat despre Directia Nationala Anticoruptie, ca este o institutie care functioneaza cvasi-independent, avand propriile bugete si structuri administrative, "desi sunt inca reglementate de legi privind personalul, stabilite de Parlament". Banca Mondiala a mai retinut ca desi au fost create institutii pentru combaterea coruptiei, “se pare ca actiunile lor au fost afectate de constrangerile legale si politice, in marea parte a existentei lor”.

Intrucat a fost acordata o atentie desebita combaterii coruptiei, trebuie precizat ca expertii BM au apreciat ca este necesar sa se acorde o atentie deosebita acestui fenomen, recomandandu-se reducerea vulnerabilitatii la coruptie, cu atat mai mult cu cat institutiile pentru combaterea coruptiei pe diferite paliere, precum DNA sau Inspectia Judiciara, "par sa aiba o abordare reactiva in gestionarea suspiciunilor de actiuni ilegale". Facand o comparatie intre cele doua institutii, BM a concluzionat ca “DNA a progresat cel mai mult in ceea ce priveste punerea sub acuzare si condamnarile”. In acest sens, BM retine ca DNA a demonstrat ca nu s-a concentrat doar pe investigarea functionarilor la nivel mediu, dovada fiind faptul “ca sase membri ai ICCJ sunt in prezent in mod oficial investigati” apreciindu-se ca “este atat un lucru pozitiv cat si dezarmant”.

Despre Inspectia Judiciara, s-a retinut ca desi primeste anual mii de plangeri, numarul de masuri disciplinare luate ramane foarte scazut, fiind mai mic de 1 procent din toate plangerile primite si sub 10 procente din dosarele deschise in mod oficial, dar si ca este necesara “o definire mai clara a obiectivelor sale cu privire la rezultatele pe care trebuie sa le produca”.

Cu adevarat important de mentionat este remarca Bancii Mondiale privitoare la CSM. Expertii au retinut despre Consiliul Superior al Magistraturii ca “pare sa nu aiba nicio politica specifica pentru coruptia din sectorul de justitie”. Interesant, nu?

Expertii Bancii Mondiale au retinut despre Inalta Curte de Casatie si Justitie, ca este “cheia oricaror solutii”, dar care insa, in opinia observatorilor “indiferent de motiv, nu a fost capabila sa isi indeplineasca rolul corespunzator”.

Opinia echipei care a efecutat “Analiza sistemului Justitiei din Romania” este aceea ca in prezent, spre deosebire de alte state europene, judecatorii din Romania obtin inamovibilitate destul de repede in cariera, dupa o perioada scurta de proba la inceputul atribuirii postului. In acest caz este dat exemplul Germaniei unde perioada in care acestia pot fi transferati liber este adesea mai indelungata, de 3-5 ani.

Nici salariile magistratilor nu au fost trecute cu vederea, concluzionandu-se ca salariile judecatorilor sunt printre cele mai mari din sectorul public. BM a aratat ca salariile din sectorul judiciar sunt competitive cu cele din sectorul privat, aratand ca la nivelul anului 2012 un judecator cu 20 de ani de experienta castiga 7.600 RON.

Un alt aspect constatat in ceea ce priveste veniturile judectorilor, Banca Mondiala a remarcat ca exista multi judecatori care continua sa lucreze si dupa implinirea varstei legale de pensionare, motivul fiind acela ca “pensiile lor ar putea fi reduse prin promulgarea unor legi ulterioare (un risc considerat ca fiind instabilitate legislativa)”. In Analiza s-a mai retinut ca “in ceea ce priveste magistratii, sistemul actual probabil ca descurajeaza intrarea in magistratura a unor juristi bun”.

Extrem de interesante sunt constatarile si recomandarile in ce priveste hotararile judectoresti. Banca Mondiala propune imbunatatirea formatului pentru hotarari in sensul in care acestea sa fie elaborate intr-un format uniform, fara verdicte extraordinar de lungi in care sunt insirate inutil acte procedurale elaborate de parti sau de instanta, avand doar la final o citare „seaca a textului legislativ aplicabil”. In Analiza sistemului de Justitie din Romania se retine ca   justificarea unei sentinte este, de multe ori, doar o descriere inutila a tuturor actelor procedurale elaborate de parti sau de instanta, motiv pentru care s-a dat drept exemplu cazul Norvegiei unde o Curte de Apel accepta maxim 12 pagini, daca nu este acordata o dispensa speciala.

Nici avocati nu au fost omisi din Analiza sistemului de Justitie din Romania. Expertii Bancii Mondiale au concluzionat ca “onorariile pentru avocatii care ofera asistenta subventionata de guvern par foarte mici”.

O propunere extreme de interesant este insa aceea ca daca avocatii de stat si procurorii fac apel fara a fi nevoie, se impune ca acestia sa suporte si costurile acestor demersuri.

Prezentam in continuare pasaje din amplul Proiect “Analiza functionala a sectorului justitiei din Romania”, realizat de  expertii Bancii Mondiale:

"Au fost create cateva institutii—DNA, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si Inspectia Judiciara pentru a aborda coruptia. Se pare ca actiunile lor au fost afectate de constrangerile legale si politice, in marea parte a existentei lor, insa performantele s-au imbunatatit treptat.

Aici vom revizui doar DNA si Inspectia Judiciara si se pare ca ambele — conform asteptarilor cetatenilor si a rapoartelor MCV, cat si a unor schimbari legale—si-au intensificat munca si si-au imbunatatit rezultatele. Mai mult, de la data efectuarii studiului pe teren, Inspectoratul a obtinut un statut independent, cu un personal mai mare, reguli diferite pentru desemnare si titularizare, si unele puteri suplimentare. (...)

Totusi, ambele entitati demonstreaza o diferenta semnificativa intre, pe de o parte numarul de plangeri depuse si, pe de alta parte, a numarului de condamnari (DNA) sau de actiuni disciplinare (Inspectia Judiciara). Aceasta discrepanta nu este neobisnuita deoarece cetatenii utilizeaza in mod frecvent acest tip de agentie drept un receptor al tuturor formelor de plangeri, numerosi oameni inregistrand nemultumiri cu privire la actiuni care nu au legatura cu coruptia sau incalcarea eticii. In timp, pot ajunge la o intelegere mai buna cu privire la ce anume constituie o plangere legitima, dar chiar si in tarile in care aceste mecanisme au existat de ani sau de decenii, astfel de agentii trebuie sa cearna, de obicei, dintr-o varietate de plangeri cu privire la abateri irelevante si posibil pretinse.

Din cele doua agentii, DNA a progresat cel mai mult in ceea ce priveste punerea sub acuzare si condamnarile. Totusi, in timp ce investigatiile, acuzatiile si condamnarile pentru persoane din toate domeniile sectorului public arata o crestere semnificativa in 2006–2011, numarul de magistrati investigati si condamnati nu indica un model clar. Faptul ca sase membri ai ICCJ sunt in prezent in mod oficial investigati este atat un lucru pozitiv cat si dezarmant si poate contracara criticismul exprimat de unii cu privire la faptul ca DNA s-a concentrat in mare parte pe functionarii de nivel mediu.

Desi Inspectia Judiciara primeste plangeri cu privire la actiunile care pot indica existenta coruptiei, aceasta este acuzata de investigarea numai a incalcarilor disciplinare si etice (Legea 317/2004 cu privire la CSM) – acestea includ incalcarea prevederilor cu privire la declararea averilor, a intereselor si a incompatibilitatilor; demersurile pentru rezolvarea plangerilor referitoare la interferenta in activitatile unui alt magistrat; efectuarea actiunilor politice publice si nereusita repetata de a respecta prevederile legale cu privire la rezolvarea prompta a cazurilor. Amendamentele juridice din 2006 au adaugat abuzul de putere si eroarea de judecata in procesele penale ca actiuni supuse sanctiunilor disciplinare.

In mod obisnuit, Inspectia primeste cateva mii de plangeri anual. Numarul de masuri disciplinare luate ramane foarte scazut (mai mic de 1 procent din toate plangerile primite si sub 10 procente din dosarele deschise in mod oficial). Nu exista nicio indoiala cu privire la faptul ca marea majoritate a plangerilor nu sunt justificate, dar trebuie acordata atentie numarului scazut al actiunilor disciplinare luate si timpului necesar pentru analizarea lor. In cazul in care, dupa cum argumenteaza cei care promoveaza modificarea la un statut independent, presiunile din partea colegilor i-au inhibat actiunile, atunci statutul primit dupa mai 2012 poate face o diferenta. (...)

Exista alte aspecte comune atat pentru DNA cat si pentru Inspectia judiciara. Ambele par sa aiba o abordare reactiva in gestionarea suspiciunilor de actiuni ilegale, deoarece se concentreaza pe tratarea cazurilor despre care au fost notificate. Ambele efectueaza investigatii ex officio, dar sustin ca sarcinile lor obisnuite le afecteaza abilitatea de a face acest lucru. Acum poate fi util pentru ele sa adopte si o metodologie pro-activa. Combaterea infractiunilor (sau a coruptiei) nu implica numai prinderea rau-facatorilor, ci necesita o abordare strategica, menita a creste influenta agentiilor relevante in descurajarea aparitiei acestora. Acest lucru poate implica abordarea celor mai grave infractiuni sau a celor mai mari delincventi sau lucrul bazat asupra ipotezei cu privire la locul in care aceste actiuni au loc, dar, in mod evident, implica mai mult decat analizarea informatiilor raportate. Atat DNA-ul cat si Inspectia Judiciara au nevoie de mai multe resurse. Acest lucru nu inseamna neaparat mai multi angajati, ci mijloace legale si materiale pentru urmarirea problemelor si, eventual, in cazul Inspectiei, o definire mai clara a obiectivelor sale cu privire la rezultatele pe care trebuie sa le produca.

Mai important, CSM pare sa nu aiba nicio politica specifica pentru coruptia din sectorul de justitie. In schimb aceasta este parte dintr-o strategie nationala mai ampla. Nu s-au facut mentiuni in interviuri cu privire la abordarea de catre CSM a coruptiei din sistemul judiciar, iar personalul CSM a raportat ca „nu stie despre coruptie” si ca a obtinut informatii din presa. Si CADI (2010) a notat aceasta atitudine, ca si Transparency International Romania (2011). In acest sens, in rapoartele sale de la inceput, MCV descrie CSM ca fiind un fel de „sindicat judiciar.” Un consultant ce lucra la un raport cu privire la coruptia din sector a comentat ca nici MJ si nici MP nu ar putea si nici nu ar vrea sa ofere estimari cu privire la categoriile de personal judiciar condamnat pentru coruptie si ca CSM a putut face acest lucru abia in ultimii trei ani (Danilet, 2009: 18), concluzionand ca acest lucru „indica in mod clar o lipsa de intentie in a creiona o strategie anti-coruptie.” CSM declara ca acum are o strategie, dar aceasta face parte din „Planul National de Integritate.” Dreptul CSM-ului de a o implementa in cadrul sistemului judiciar apare, prin urmare, limitat".

Indepartarea de toleranta?

“Unde coruptia este perceputa de multi ca fiind o problema majora, este bine sa se spuna lucrurilor pe nume in acest sens, sa se reduca vulnerabilitatea la coruptie si sa se anunte o politica de toleranta zero. Abordarea actuala in Romania implica o investigare de durata si neconclusiva, si daca se gasesc greseli, pensionarea anticipata (inainte posibil chiar cu pensie) sau o condamnare la inchisoare (de multe ori cu suspendare), dar se pare ca deseori nu se intampla niciunul dintre aceste lucruri (CADI, 2010).

De fapt, toate cazurile de coruptie au suferit de utilizarea raspandita a condamnarilor cu suspendare. Pe langa o posibila presiune politica sau coruptie, exista doua explicatii posibile, ce trebuie luate fiecare in considerare de CSM si ICCJ.

In primul rand, legea penala din Romania favorizeaza individualizarea pedepsei, iar judecatorii deseori aplica propria lor interpretare pentru implementarea sentintelor cu suspendare pentru cei acuzati de coruptie – deoarece nu au cazier penal, si deoarece „impactul social” este perceput ca fiind minim. (...)

In al doilea rand, argumentul impactului social minim poate fi sustinut de presupusa preferinta a procurorilor pentru cazuri simple (pentru a-si mentine ratele de condamnare ridicate) si, astfel sa acuze pe cineva de mita sau extorcarea mai putin semnificativa. Unele sume implicate sunt ridicole, desi acuzatul a fost investigat pentru sume mult mai importante.

Unele tipuri de coruptie ce pot afecta sectorul judiciar nu par a fi investigate. De exemplu, ministrii guvernamentali angajeaza avocati pentru a ii reprezenta in cazurile mari. Unele persoane intervievate considera ca procesul de selectie poate fi partinitor si influentat de promisiunea unui anumit procentaj din valoarea contractului. Avocatii straini, singurii care au mentionat acest lucru, au spus ca pot recunoaste firmele care se devoteaza acestui tip de afaceri, facturand tarife orare relativ ridicate.

In final, nici Noul Cod de Procedura Civila si nici Noul Cod de Procedura Penala nu au putut afecta imunitatea (decat daca se renunta voluntar la ea) parlamentarilor, ce pot fi investigati numai daca Parlamentul isi da acordul cu privire la acest fapt. Daca Romania doreste sa faciliteze judecarea in instanta a membrilor Parlamentului, poate lua in considerare un amendament constitutional – la care se va opune rezistenta, fara indoiala”.

Concluzie

"Si alte parti ale sectorului public sufera de perceptia unui anumit nivel de coruptie. Incidenta sa reala in cadrul sectorului de justitie poate fi doar aproximata, desi suntem de acord cu majoritatea rapoartelor publicate cu privire la faptul ca nu pare a fi un eveniment ce se desfasoara zilnic. Totusi, se pare ca masurile luate pentru combaterea coruptiei (fie ca sunt in cadrul sectorului de justitie sau in exteriorul sau) ar putea fi intensificate. Acesta nu este neaparat din vina sistemului judiciar, desi reticenta CSM de a confirma prezenta acesteia intr-un mod mai proactiv este considerata a fi o problema. In timp ce unele persoane intervievate considera ca situatia s-a imbunatatit in ultimii ani, majoritatea au observat o scadere a eforturilor in perioada ulterioara aderarii, fie ca incercari de a elimina magistratii corupti si personalul lor sau de a controla coruptia in alta parte".

Sfaturi pentru Inspectia Judiciara

Combaterea coruptiei si incalcarii eticii

“Revizuirea mandatului si a functionarii Inspectiei Judiciare. Acest lucru ar asigura concentrarea productiva a eforturilor sale asupra abuzurilor serioase, fara a incuraja, dupa caz, formalismul excesiv din partea magistratilor, de teama ca s-ar putea angaja fara intentie in actiuni supuse sanctiunilor. Lista activitatilor supuse sanctiunilor are nevoie de revizuire, fara discutie, deoarece este prea lunga, tinde sa se suprapuna in mod clar cu unele activitati de coruptie si, de asemenea, poate viza probleme care s-ar supune mai bine unor alte tipuri de control (efectuate de Agentia Nationala de Integritate, Curti de Apel, sau pentru coruptie, de DNA si MP). Inspectia Judiciara are un mandat variat in Europa, fara un model clar cu privire la ce functioneaza cel mai bine si din ce motiv. Agentia din Romania se pare ca s-a dezvoltat in timp fara o directie clara, de aceea poate fi momentul sa se analizeze unde este cea mai mare nevoie de ea si ce poate fi eliminat.

Explicarea de catre Inspectia Judiciara a scopului sau si tipurile de comportament pe care le vizeaza. Deoarece Inspectia este una din institutiile cel mai putin intelese de catre cei din afara sistemului, ar fi bine pentru ea sa efectueze propria campanie chiar si in cazul celor mai bine informati. Numarul mic de actiuni disciplinare luate sugereaza o oarecare ineficienta, dar poate fi explicata prin concentrarea pe anumite tipuri de comportament si, daca acesta este motivul, el trebuie exprimat explicit.

O serie de anchete mai mult empirice decat legale pentru a identifica unde si cat de des apar mai multe forme sistemice de coruptie. Scopul investigatiilor efectuate, de exemplu, de catre institute de cercetare, ar fi sa incerce sa creioneze o idee de ansamblu mai buna cu privire la ce se intampla si la modul in care se poate masura frecventa si riscurile aparitiei, mai degraba decat sa se concentreze pe identificarea celor vinovati (aceste aspecte vor fi gestionate de DNA si de Inspectia Judiciara). Aceasta diferenta trebuie conservata pentru a se putea aduna cat mai multe informatii, inclusiv zvonuri, suspiciuni si declaratii care nu ar fi acceptate niciodata intr-o instanta.

Pe baza acelei priviri de ansamblu, dezvoltarea mecanismelor de reducere a punctelor vulnerabile – locurile in care coruptia este mai frecventa, mai greu de depistat direct, dar cea mai vizibila pentru victime. Aceste initiative trebuie facute publice, ca dovada a dorintei magistratilor de a imbunatati situatia”.

Expertii BM critica lungimea hotararilor scrise de judecatori – Sfaturi pentru ICCJ

“Exista cateva sentinte organizate sau structurate pe un rezumat ... regula de aur consta in prezentarea tuturor problemelor, fara a folosi numere sau paragrafe … Mai mult, justificarea unei sentinte este, de multe ori, doar o descriere inutila a tuturor actelor procedurale elaborate de parti sau de instanta, avand la final citarea seaca a textului legislativ aplicabil.

Elaborarea unui format uniform similar practicilor din tarile avansate din vestul Europei este posibil sa fie respins pe motiv ca intervine in independenta justitiei, dar ar fi un avantaj in identificarea motivelor hotararilor si, de aici, a punctelor contradictorii. Unii dintre cei intervievati au adus critici similare cu privire la tendinta de a expune verdicte extraordinar de lungi, in cadrul carora ratio decidendi este, practic, invizibil. Merita mentionat aici ca, potrivit lui Pompe (2012), unele sisteme judiciare au limitat lungimea hotararilor scrise – in Norvegia, o Curte de Apel accepta maxim 12 pagini, daca nu este acordata o dispensa speciala.

Odata ce se publica mai multe hotarari, acestea - impreuna cu statistica judiciara - trebuie puse la dispozitia cetatenilor, in general, si in special institutiilor academice si ONG-urilor. Acest lucru va permite observatorilor sa „judece singuri” nivelul de inconsistenta si va permite si cercetarea independenta a problemelor. In multe tari, unele din cele mai valoroase constatari provin din cercetari externe – si acestea pot fi utile in indepartarea miturilor, unele din ele fiind extrem de vatamatoare pentru instante.

CSM (alaturi de ICCJ) ar trebui sa acorde mai multa atentie subiectului, care ar putea:

Sa realizeze un studiu sau studii pentru identificarea punctelor din legi cu cele mai disparate si/sau disruptive interpretari. In studii, ca un preambul la examinarea empirica a hotararilor, se va include participarea publica ca modalitate de identificare a zonelor care necesita atentie speciala.

Sa incurajeze dezbateri mai largi intre judecatori referitoare la propriile aprecieri ale nivelului si cauzelor fenomenului – poate ca incercarile anterioare de a concentra discutiile asupra problemelor identificate ca fiind critice au fost initiate prea devreme in proces, si ar fi fost mai bine sa se bazeze pe studii si discutii anterioare cu privire la problema in general, decat cu privire la cazuri specifice.

De abia atunci se va trece la examinarea participativa a cazurilor reale pentru a se incerca construirea unor interpretari consensuale in randul magistratilor. Desi ICCJ ar trebui incurajata sa participe la primele doua activitati anterioare, acordul sau si posibila participare la aceasta din urma va fi critica.

ICCJ va trebui sa se concentreze si sa determine cum poate folosi cel mai bine rolul sau in crearea de criterii uniforme pentru interpretarea legala. Intr-o anumita masura, ICCJ este cheia oricaror solutii, dar majoritatea observatorilor pare sa fie de acord ca, indiferent de motiv, nu a fost capabila sa isi indeplineasca rolul corespunzator. Consultarile cu membrii altor inalte instante europene pot fi utile pentru a mobiliza angajarea ICCJ si pentru a demonstra ca exista mecanisme pentru imbunatatirea acestei functii.

Un mod alternativ de abordare a concentrarii pe ICCJ ar fi utilizarea unei practici deja adoptate de unele Curti de Apel de incepere a analizei contradictiilor la acel nivel. Acest lucru ar putea constitui un fel de filtru pentru ICCJ, care ar putea atunci sa se concentreze pe diferentele dintre Curtile de Apel mai degraba decat sa incerce rezolvarea tuturor palierelor deodata”.

BM: "Onorariile pentru avocatii care ofera asistenta subventionata de guvern par foarte mici... Cantitatea si calitatea asistentei legale oferite de stat ridica intrebari"

“Onorariile pentru avocatii care ofera asistenta subventionata de guvern par foarte mici. Echipei i s-a spus ca incepand cu mai 2012, plata obisnuita pentru reprezentarea unui caz intr-o instanta era in jur de 100-300 RON sau aproximativ 25–75 $.69 In zonele unde avocati cu vechime par a avea mai mult de lucru, sarcinile sunt de obicei oferite stagiarilor (conform informatiilor din interviuri). Din cauza lipsei arhivelor centralizate legate de aceasta chestiune, este imposibil sa ne dam seama cati indivizi din intreaga tara primesc asistenta sau cati avocati sunt angajati sa o ofere. CEDO nu are multe cazuri legate de aceasta problema, din motive evidente (ar fi nevoie de asistenta legala de un anumit fel pentru a ajunge acolo), singura exceptie fiind detinutii care se plang de lipsa accesului la avocati (probabil finantati de stat).

Intervievatii au mentionat si faptul ca trebuie sa plateasca taxele de timbru dupa ce un caz este inregistrat – dar inainte ca instanta sa il audieze – ca o posibila constrangere. De obicei, sumele implicate nu ar parea destul de mari incat sa descurajeze pe cineva cu un caz legitim, doar daca, bineinteles, o suma mare de bani este implicata, caz in care taxele necesita ca o parte a sumei reclamate sa fie si ea platita. Sondajul din 2013 al echipei Analizei afirma ca 29 de procente din parti au fost scutite de plata taxelor de timbru (CURS, 2013).70 In acelasi timp, atunci cand au fost intrebati despre nivelul de satisfactie asupra costurilor de utilizarea a instantei (excluzand onorariile avocatilor), multumirea generala a repondentilor a masurat 2,54 pe o scara de la 1 (scazut) la 5 (ridicat). Totusi, taxele sunt relativ mici si, din pacate, taxele mici nu sunt un obstacol prea mare pentru cei care depun plangeri nejustificate. Plangerile penale nu se taxeaza si ar fi interesant sa se afle daca regulile cu privire la abuzul acestui drept—in special impotriva unui caz pe care procurorul decide sa nu il urmareasca—sunt aplicate (si daca da, care sunt rezultatele) si daca pretinsul faptas are acces la orice fel de asistenta inainte ca procurorul sa ia o decizie”.

Concluzie

“Problema accesului trebuie explorata mai mult. Chiar daca aproape 10 procente din romani inainteaza un caz in fiecare an, ramane problema daca acestia sunt serviti adecvat. Mai important, cantitatea si calitatea asistentei legale oferite de stat ridica intrebari, dar am auzit putine sugestii pentru rezolvarea acestei situatii. Faptul ca, pana si intr-un sondaj limitat, 29 de procente din utilizatorii instantei au raportat ca nu au angajat sau nu li s-a oferit niciodata un avocat, atinge un aspect care merita atentie suplimentara. Daca au parte de asistenta judiciara in formarea reclamatiilor, aceasta ar putea limita impactele negative asupra lor, dar aceasta ridica multe intrebari daca acest lucru ar trebui facut de catre judecatori – din punctul de vedere economic si a procesului cuvenit.

O problema suplimentara este modul in care procedeaza un judecator daca ambelor parti le lipsesc avocatii. Cateva recomandari legate de cum ar putea fi adresata nevoia de asistenta legala sunt incluse in sectiunea 3.9, la fel si o recomandare cu privire la faptul ca trebuie efectuata mai multa cercetare pentru a determina cine ar putea fi exclus sau afectat negativ de politicile curente”.

Concluzii

“Productivitatea sectorului este ceva mai mica decat pare, in special atunci cand se ia in considerare ceea ce se proceseaza. Procurorii, in special, par sa isi dedice o mare parte a timpului explicand de ce nu vor urmari plangeri. Si judecatorii isi dedica prea mult din timp (conform rapoartelor lor) lucrurilor care ar putea fi delegate grefierilor sau asistentei legale sau agentiilor administrative.

Prin urmare, Romania ar trebui sa se concentreze pe modul in care utilizeaza resursele existente si noile legi si institutii mai eficient. Punctul central ar trebui sa fie valoarea adaugata fata de resursele investite pentru a o atinge - eficienta. Autoritatile ar putea dori sa reevalueze modul de abordare inainte de a suplimenta personalul in special si sa restrictioneze suplimentarile din registrul de personal la grefieri si experti non-judiciari. Ar putea dori si sa considere alternative pentru cresterea productivitatii personalului existent, prin filtre mai bune, munca de rutina delegata mai mult grefierilor si devierea disputelor catre alte foruri.

Analiza noastra a procentului de admitere pentru diferitele cai de atac si in special pentru cele care vizeaza decizia de a nu pune sub urmarire penala, clarifica faptul ca sunt necesare filtre mai bune. Ziua apelului bazat pe faptul ca nu esti de acord cu hotararea initiala trebuie pur si simplu sa se termine si daca nu se poate face acest lucru prin filtre, poate fi facut prin desemnarea aspra a costurilor instantei catre apelantul insistent (si avocatul ei/lui). Daca avocatii de stat si procurorii fac apel fara a fi nevoie, costurile ar trebui aplicate, de asemenea, acestora.

O alta masura – ce este, pe drept, o recomandare controversata - poate fi reducerea unor verificari procedurale si a unor masuri de protectie, bazandu-ne pe presupunerea ca institutiile sectorului au devenit mai eficiente si, deci, nu necesita sa functioneze in contextul eforturilor redundante. De exemplu, in timp ce plangerile minore (neplacute) afecteaza sistemele penale de peste tot, numarul celor care trec de politie si ajung pe masa procurorului par excesive in Romania —precum si nevoia ca politia si procurorul sa indice, cu o opinie motivata, de ce nu ar trebui urmarit cazul. (...)

Referitor la calitate si acces, unele masuri au fost adoptate, dar nu par a fi eliminat toate problemele raportate. Tratarea de catre DNA a cazurilor de coruptie se imbunatateste, desi poate dura pana ce rezultatele imediate imbunatatesc imaginea generala a sectorului, pentru ca schimbarile au nevoie de timp pentru a se transforma in schimbari de perceptie. Acest lucru este de asteptat; oamenii pot aprecia condamnarile dar tot se pot indoi de timpul necesar pentru rezolvare si mai pot specula ca acest lucru poate fi doar „varful aisberg-ului“ si inca o dovada ca „intregul sistem este corupt”.

Rolul si obiectivele Inspectiei Judiciare (pentru imbunatatirea performantei) raman neclare si pot fi demne de reconsiderare. Activitatile sale rezulta in putine sanctiuni iar acestea pot avea un impact contra-productiv in incurajarea formalitatilor judiciare si de urmarire penala. Ar fi in mod sigur util sa isi defineasca si sa publice obiectivele sale, alaturi de rezultate.

Incurajand mai multe interpretari legale uniforme este un domeniu unde s-au facut putine progrese, se pare, si o strategie mai buna este necesara . Obstacolul principal este o lipsa aproape completa de informare asupra dimensiunii problemei, impactului sau si unde problema este frecventa si provoaca daune”.

Inamovibilitatea la judecatori

“Judecatorii obtin inamovibilitate destul de repede in cariera, dupa o perioada scurta de proba la inceputul atribuirii postului. In alte tari europene (cum ar fi Germania) perioada in care acestia pot fi transferati liber este adesea mai indelungata (in acest caz 3-5 ani). Promovarea si sistemele de cariera sunt uneori structurate astfel incat sa incurajeze sau chiar sa necesite transferul. Tarile europene care au inchis recent un numar mare de instante (cum ar fi Marea Britanie, Franta si Olanda) e clar ca au descoperit o metoda de abordare a acestei probleme (magistratul inamovibil), care ar merita sa fie analizata”.

Salariile judecatorilor sunt printre cele mai mari din sectorul public. Judecatorii si procurorii beneficiaza si de pensii generoase

"In anii 1990, nivelurile salariale scazute au dus la demisii (in special in randul judecatorilor) pentru a ocupa posturi mai profitabile din sectorul privat. De atunci, salariile au fost marite. Desi masurile de austeritate care au intrat in vigoare in luna iulie 2010 au inclus o reducere salariilor de 25 de procente pentru angajatii din sectorul public, aceste reduceri salariale au durat doar sase luni. Incepand de la data de 1 ianuarie, 2011 toate salariile din sectorul public au fost marite cu 15 procente. Salariile au fost marite cu inca 8 procente in luna mai 2012 si 7,4 procente incepand cu 1 ianuarie 2013. Aceasta crestere a ridicat nivelul salarial peste cel de pre-austeritate, cel putin in termeni nominali. Salariile judecatorilor sunt printre cele mai mari din sectorul public.

Datele preliminare sugereaza faptul ca salariile din sectorul judiciar sunt competitive cu cele din sectorul privat: un judecator cu 20 de ani de experienta castiga 7.600 RON pe luna in 2012. Aceasta valoare este de aproximativ 2,5 ori media salariului persoanelor angajate in domeniile „profesionale, stiintifice si tehnice” in ianuarie 2012, conform celor mai recente sondaje referitoare la forta de munca. Chiar si grefierii de nivel 1 cu doar cinci ani de experienta castiga mai mult decat acesti angajati.

Judecatorii si procurorii beneficiaza si de pensii generoase. Ca beneficiari ale asa-numitelor „pensii de serviciu”, se pot pensiona cu toate beneficiile, dupa 25 de ani in serviciu, indiferent de varsta. Prin urmare, multi judecatori sunt calificati pentru pensionarea in jurul varstei de cincizeci si ceva de ani. Totusi, multi judecatori continua sa lucreze si dupa implinirea varstei legale de pensionare, probabil deoarece sunt ingrijorati ca pensiile lor ar putea fi reduse prin promulgarea unor legi ulterioare (un risc considerat ca fiind instabilitate legislativa)”.

Concluzie

“Numarul de magistrati, salariile lor si pregatirea lor initiala pentru activitatea profesionala par a fi cel putin suficiente si poate chiar mai mult decat adecvate. Exista unele rezerve cu privire la formarea in utilizarea sistemelor de informatii ca ECRIS si in managementul general al instantelor, precum si cu privire la pregatirea pentru a gestiona probleme legale mai specializate. Numarul de grefieri este mic si, desi cei care sunt formati in SNG par a fi suficient de bine pregatiti, poate chiar supra-calificati, au aparut intrebari cu privire la cei angajati din afara sistemului pentru a ocupa functiile din anumite instante si parchete. Referitor atat la debutanti, cat si la formarea continua, capacitatea limitata a ambelor institute de formare constituie un blocaj. Daca, din cauza constrangerilor financiare, capacitatea lor nu poate fi marita, trebuie gasite sisteme mai bune pentru recrutarea externa. Pe de o parte, in ceea ce priveste magistratii, sistemul actual probabil ca descurajeaza intrarea in magistratura a unor juristi buni. Pentru grefieri, pe de alta parte, controlul calitatii este o problema, dar poate fi rezolvata mai sistematic si strategic.

*Cititi aici Analiza functionala a Sectorului Justitiei din Romania