Tot raul in actuala formula a sistemului judiciar porneste de la statutul de magistrat al procurorului, care este egal cu cel al judecatorului. Si asta in conditiile in care justitia se face prin instante si nu prin parchete. Din cauza acestei egalizari impuse de Constitutia actuala am ajuns ca si Consiliul Superior al Magistraturii sa fie condus de un procuror. In majoritatea statelor europene, cu lunga traditie democratica, asa ceva nu exista!

Nu inteleg nici acum de unde vine lasitatea unora care, ca politicieni, au urlat public impotriva statutului de magistrat al procurorului, dar cand au facut parte din comisia de revizuire a Constitutiei au lasat in draftul noii Legi fundamentale aceasta aberatie fara margini care a facut ca procurorii sa devina, in Romania, mai puternici decat toate cele trei Puteri in stat la un loc. Astfel, asistam la perpetuarea egalizarii judecatorilor cu procurorii, ceea ce va face ca si in viitor, acestia sa-si permita sa abuzeze de putere sub toate formele ei, context in care ne intrebam daca nu cumva procurorii au devenit si inamovibili din moment ce aceiasi sefi de parchete guverneaza tot ca sefi, printr-o rotatie a cadrelor intalnita doar in sistemele totalitare, de mai bine de opt ani. Practic, in alte state civilizate, europene, procurorii sunt asimilati avocatilor, iar realitatea sistemului common-low este o proba ca procurorii sunt egalii avocatilor si chiar fac parte din barouri. Poate ca tocmai din cauza acestei ”egalitati contra naturii„ cu judecatorii, la noi, au ajuns procurorii sa devina direct judecatori de Inalta Curte, fara a avea un minimum de experienta de instanta inferioara.

Sunt suficiente motive pentru a concluziona ca legislatia noastra are nevoie urgenta de unele masuri de reglementare, inclusiv pe noile coduri penal si de procedura penala (unde si aici intalnim articole aberante, confuze sau interpretabile), si dupa umila mea parere, cateva lucruri trebuie analizate si remediate urgent. Mi-am pus intrebarea, daca s-ar cere un ”decalog„ al masurilor legislative imediate, care ar fi, in opinia mea, cele mai urgente. Ei bine, decalogul acesta ar arata asa:

1. Procurorii sunt parte in proces si ei apara interesele statului si ale cetatenilor, nu fac parte din puterea judecatoreasca, drept pentru care locul sau in sala de judecata trebuie sa fie identic cu cel al avocatului. In instanta, procurorul sa nu aiba dreptul de a lua legatura personal cu magistratii ce urmeaza a judeca dosarele realizate de parchete. Astfel trebuie tratata clar in lege separatia functiilor judiciare.
2. Denuntul sa poata fi luat in considerare in maximum zece zile de la data la care a avut loc infractiunea necunoscuta inca organelor judiciare sau in momentul in care o persoana cunoaste despre o posibila infractiune ce urmeaza a se savarsi in perioada imediat urmatoare, iar cazurile in care denuntatorul se afla intr-o stare de constrangere precum cea de arest preventiv sau de condamnare sa nu mai aiba valoare probatorie decat daca exista si alte probe ce, coroborate, pot duce la sanctionarea penala a unei persoane.
3. Inregistrarile audio-video sa fie certificate de catre experti independenti, care nu pot fi banuiti de apartenenta la interesele vreuneia dintre parti si sa nu constituie probe la dosar decat in masura in care ele sunt coroborate cu alte probe materiale si testimoniale
4. Autorizatiile provizorii de interceptare pe 48 de ore date de procuror fara a fi nevoie de emiterea unei autorizatii de catre instanta sa poata fi date o singura data intr-o cauza si sa fie aduse imediat la cunostinta persoanei ascultate si monitorizate in aceasta perioada daca nu au fost evidentiate fapte de natura penala.
5. Termenul de „suspiciune rezonabila” nu exista decat in sistemul common-law in privinta infractiunilor de terorism si trebuie exclus din motivarile procurorilor care solicita arestari preventive intrucat practica CEDO arata ca trebuie sa existe convingerea mai presus de orice indoiala si nu indicii si suspiciuni ca persoana este vinovata.
6. Legea de organizare judiciara, numarul 304/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, trebuie amendata pentru ca organizarea si functionarea instantelor sa nu mai fie amestecata cu cea a parchetelor, iar parchetele sa aiba o lege separata care sa priveasca organizarea si functionarea Ministerului Public.
7. Procurorii si sefii parchetelor din interiorul carora se scurg stenograme ale unor convorbiri telefonice in timpul unei anchete si inainte ca dosarul sa ajunga in faza sa publica la instanta sa fie sanctionati – printr-o reglementare distincta din legea de organizare si functionare a CSM - si sa fie obligati la daune catre persoana prezumtiv nevinovata careia ii este afectata imaginea si dreptul la un proces echitabil in timpul urmarii penale.
8. Introducerea unei reglementari in Constitutie si in legile de organizare si functionare a tuturor organelor judiciare a sanctiunii abuzului de putere, abuz ce poate fi savarsit de catre un politist, procuror, judecator sau instanta in timpul derularii procedurilor judiciare si a intregului proces penal, chiar si abuzul de putere savarsit prin decizia de a nu indeplini una dintre atributiile obligatorii ce deriva din obligatiile functiei detinute.
9. Asistenta judiciara sa capete un continut complex care sa impuna prezenta unui aparator pentru orice persoana solicitata la audieri, chiar daca aceasta nu are calitate procesuala, deoarece exista nenumarate exemple de cetateni audiati ca martor, fara prezenta avocatului, carora le-a fost schimbata pe loc calitatea in urma declaratiei facute in fata anchetatorului
10. Numirile sefilor de parchete si din parchete sa fie facute de catre Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza candidaturilor, pe criterii profesionale si morale, fara implicarea instituiei Presedintelui si a ministrului Justitiei. Alta varianta: procurorii sefi si sefii instantelor sa fie alesi prin sistem electoral, dupa modelul american

De aici – zic eu – ar trebui repornita adevarata reforma a sistemului judiciar. Altfel, daca vom avea parte in continuare de o legislatie „saltareata” si umflata intr-un foietaj interpretativ, vom ramane incremeniti intr-o panza de paianjen legislativa, tesuta anume pentru restrangerea inceata, dar sigura, a drepturilor fundamentale ale cetatenilor, iar un astfel de experiment pe termen lung nu poate sa duca decat la un sistem mult blamat, acela in care exploatarea omului de catre om se metamorfozeaza acum in exploatarea cetateanului de catre autoritatile statului, in care vom avea, distincte si periculoase, clasa denuntatorilor ”de serviciu”, clasa ”privilegiatilor penali”, dar si clasa dominanta, a procurorilor si servicilor secrete. Daca romanii au ajuns sa vorbeasca in propria casa in soapta chiar si despre problemele lor medicale, atunci e cat se poate de clar ca e nevoie de un tratament imediat. Iar tratamentul nu poate sa vina decat din partea unui Legislativ care trebuie, la randul lui, sa ne dovedeasca ca-si merita si banii si increderea cetateanului pentru a-i reprezenta vointa!