23 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DNA A MINTIT INSTANTA – Sare in aer procesul colonelului SRI Daniel Dragomir. DNA a tras pe dreapta acte ce dinamiteaza dosarul in care Dragomir a primit achitare pe faptele pentru care a fost arestat, fiind condamnat cu chiu cu vai la 1 an inchisoare cu suspendare. DNA a informat TMB ca nu detine o serie de inscrisuri, dar acestea erau puse intr-un alt dosar pe care parchetul i l-a fabricat lui Dragomir. Colonelul SRI a picat la judecatorul care i-a dat autorizatie de interceptare

Scris de: George TARATA | pdf | print

16 October 2018 10:31
Vizualizari: 19552

Se complica lucrurile pentru DNA in tentativa de a obtine condamnarea colonelului SRI Daniel Dragomir (foto), in dosarul in care acesta a fost achitat la fond in legatura cu faptele pentru care a fost arestat si tinut dupa gratii 192 de zile, primind in schimb cu chiu cu vai o condamnare de 1 an cu suspendare pentru participare improprie la fals in inscrisuri sub semnatura privata. O adevarata bomba a explodat la ultimul termen din procesul lui Dragomir, cel din 12 octombrie 2018, de la Curtea de Apel Bucuresti, cand colonelul SRI a reclamat aspecte extrem de grave, precum faptul ca DNA a tinut ascunse de judecatori acte din dosar.


Daniel Dragomir a facut in fata instantei o dezvaluire de proportii. Si anume ca DNA a mintit Tribunalul Bucuresti, instanta care l-a judecat si achitat la fond pentru faptele de coruptie retinute in sarcina acestuia. Concret, avocatii colonelului Dragoimir le-au solicitat judecatorilor Ovidiu Richiteanu Nastase si Ciprian Ghita de la Curtea de Apel Bucuresti sa le permita depunerea unui set de acte bancare ce demonteaza sustinerile denuntatorilor si probeaza nevinovatia colonelului SRI. Este vorba despre inscrisuri emise de Alpha Bank, in legatura cu care Tribunalul Bucuresti a fost indus in eroare de catre DNA. Mai exact, potrivit lui Dragomir, judecatorul Mihai Balanescu de la TMB a cerut DNA sa ii precizeze daca a primit respectivele inscrisuri, raspunsul din partea procurorului de caz de la parchetul anticoruptie, procurorul militar colonel Mihai Gheorghe, fiind unul negativ. Surpriza de proportii: documentele cerute de la DNA de catre TMB, si despre care parchetul anticoruptie a sustinut ca nu le are, se aflau chiar la DNA.

Actele se aflau la DNA inca dinainte de arestarea lui Dragomir

Existenta documentelor si implicit minciuna DNA au fost descoperite de Daniel Dragomir recent, in conditiile in care procurorii anticoruptie i-au fabricat un nou dosar. Un dosar disjuns din cel in care Dragomir a fost achitat pentru fapte de coruptie si condamnat la 1 an inchsioare pentru fals, dosar care a fost activat de curand, dupa seria de dezvaluiri facute de colonelul SRI in legatura cu intreaga retea a Binomului SRI-DNA. Asadar, cu ocazia studierii dosarului nou, Daniel Dragomir a identificat tocmai inscrisurile despre care DNA informa TMB ca nu le detine. Si nu doar atat. Respectivele acte bancare fusesera depuse la DNA inca de la finalul anului 2014, cu aproape doua luni inainte ca parchetul anticoruptie sa il salte pe Daniel Dragomir, in 12 ianuarie 2015. Deci nu se poate invoca faptul ca DNA a intrat in posesia documentelor pe parcursul judecarii dosarului.

In acest context, colonelul SRI a solicitat instantei sa analizeze posibilitatea sesizarii din oficiu in legatura cu comiterea de catre procurorul DNA Mihai Gheorghe a infractiunii prevazute de art. 271 alin. 1 lit. b) Cod penal, care prevede urmatoarele:

Obstructionarea justitiei

(1) Persoana care, fiind avertizata asupra consecintelor faptei sale:

b) refuza sa puna la dispozitia organului de urmarore penala, instantei sau judecatorului sindic, in tot sau in parte, datele, informatiile, inscrisurile sau bunurile detinute, care i-au fost solicitate in mod explicit, in conditiile legii, in vederea solutionarii unei cauze”.

Incompatibilitatea judecatorului Purigiu

O alta solicitare formulata de Daniel Dragomir prin avocatii sai la ultimul termen de la CAB il priveste pe judecatorul Florin Purigiu. Astfel, colonelul SRI a solicitat sa i se aprobe depunerea unei incheieri din care reiese cat se poate de clar faptul ca judecatorul Florin Purigiu, in 2014, pe vremea in care activa la TMB, a emis autorizatiile de interceptare, filaj si supraveghere fata de Daniel Dragomir si sotia acestuia. Or, acelasi judecator Florin Purigiu a intrat in dosarul lui Dragomir in completul de la Curtea de Apel Bucuresti, instanta unde promovase intre timp.

In cele din urma, judecatorul Purigiu a parasit cauza in martie 2018, dupa ce a facut cerere de abtinere. Totusi, colonelul SRI invoca starea de incompatibilitate in care s-a aflat judecatorul Purigiu, in conditiile in care acesta a intrat in completul investit cu solutionarea apelului, desi anterior aprobase o serie de masuri de supraveghere fata de Daniel Dragomir.

*Cititi aici mai multe detalii despre dosarul colonelului SRI Daniel Dragomir

Comentarii

# Gilu date 16 October 2018 11:50 +12

Pe principiul : " Trebuie sa fi facut el ceva ! Si chiar daca nu a facut( inca ) faptul ca s_ a lasat condamnat , dovedeste ca a facut - o cu intentia de a compromite organele noastre ( apud Molotov, consemnat de Felix Ciuev ) ...Nu exista victime nevinovate ( apud Koveshi sau Nefertiti , cum o alinta Cartoful Belit care insulta cu nerusinare pe Primul Ministru ) ...

# DODI date 16 October 2018 12:37 +4

Greu renunță slugile SRI la privilegiile și grandomania afișată cu emfază pe vremea în care SRI și Slujirea se credeau nemuritori. Vorba românului: vine Kurul la măsură. Tot ce dorim ca această ”măsură” să fie direct proporțională cu nelegiuirile comise de pupincuriști.

# DOREL date 17 October 2018 06:48 +2

1. Mai draga, nu e vorba de Molotov, ministru de externe, inventatorul "coctelului Molotov", ci de Felix Dzerjinski, inventatorul CEKA, predecesorul NKVD, predecesorul KGB, actualul FSB. 2. Trebuie sa înțelegem cat de puternic a fost "binomul" și, probabil, a rămas încă! Părerea mea...

# Silvia date 16 October 2018 13:16 +6

Toti procurorii indiferent de probele administrate -in special cazurile DIICOT, ca la DNA se obtin doar achitari - sunt in cardasie cu judecatorii si obtin doar condamnari pt a arata cat de "performanti" sunt ca daca ar lua cineva la puricat dosarele lor si probele administrate nu ar mai ramane mai nimic. S-au adunat toti fraierii din IJ si ancheteaza doar anumite aspecte ilegale ale DNA nevrand sa ancheteze marile incalcari si abuzuri ale DIICOT care beneficiaza de programele de ascultare in masa ale SRI si creaza grupuri infractionale false,incalcand legea, fara probe facand dosare si obtinand condamnari doar pe inchipuirile lor bolnave. Cine va sapa aici probabil va gasi zeci de mii de dosare facute pe abuzuri,dar fireste nimeni nu e interesat ca nu sunt implicate vipuri. Mafie in toata regula peste tot

# Corneliu Riegler date 19 October 2018 10:41 0

Lucrurile acestea se vor tot intampla atata timp cat cei care le comit nu sunt trasi la raspundere, chiar sunt avansati.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva