Curtea Constitutionala a Romaniei a reusit sa bage pe gatul romanilor Legea Big Brother, atat de mult ravnita in ultimii ani, sustinand ca forma in care a fost votata in Parlament in decembrie 2022 – in cele sase zile de simulacru de dezbatere din ambele Camere – nu incalca dreptul la viata intima, familiala si private si nici libertatea de exprimare, contine dispozitii clare, precise si previzibile, si mai ales este data in acord cu prevederile din Constitutie, in cuprinsul noii legi neputand fi vorba despre vreo restrangere de drepturi sau libertati fundamentale. Asta zice CCR in cele 30 de pagini ale Deciziei nr.70 din 28 februarie 2023, publicata vineri, 10 martie 2023, in Monitorul Oficial ai Romaniei, in care este exprimata opinia majoritara a judecatorilor constitutionali folosindu-se argumente puternice de ordin semantic.

Concret, in Decizia CCR 70/2023, pronuntata in majoritate de 7 la 2, de judecatorii CCR Marian Enache, Mihaela Ciochina, Cristian Deliorga, Bogdan Licu, Laura Scantei, Livia Stanciu si Simina Tanasescu (foto 1), opinie separata facand judecatorii constitutionali Gheorghe Stan si Varga Atilla, pe care o prezentam integral la finalul materialului, pentru a demonstra ca articolele de lege criticate ca fiind neconstitutionale nu cuprind dispozitii care ar restrange sau afecta drepturile si libertatile fundamentale, CCR a analizat din punct de vedere semantic fiecare cuvintel cuprins in Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei. O analiza atat de minutios facuta pe sensul fiecarui cuvant, doar pentru a demonstra ca legea este clara, predictibila si constitutionala.

De precizat ca astfel cum a fost adopta, Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei aduce importante modificari Legii 51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei.

Acest lucru este posibil prin dispozitiile art.50 si art.51 din Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, se sustine ca, prin acestea - respectiv prin textul propus pentru litera p) a art.3 din Legea nr.51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei – prin care practic legiuitorul extinde domeniile de securitate nationala dincolo de scopul legii reglementate.

De precizat ca Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei a fost contestata la CCR de un numar de 57 de deputati USR si deputati neafiliati, dar si de Avocatul Poporului, care au reclamat ca Legea Big Brother (Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei) este lipsita de claritate, neprecizand in clar persoanele carora se adreseaza (fizice/juriudice – cu referire la art. 3 alin. 1 lit. c) ), si extinde sfera de aplicare a legii catre aceste persoane. In actiunea de la CCR a fost reclamat ca fiind neconstitutional continutul art.3 alin.(1) lit.c) cu referire la teza finala, art.21 alin.(1), art.22, art.25, art.41, art. 48 si art.50 din Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei.

In actiunea lor, deputatii si Avocatul Poporului au aratat ca Legea securitatii cibernetice contravine nu doar Constitutiei Romaniei (art. 11 alin.(1) si art.148 alin.(2) si (4) ), dar si dreptului Uniunii europene in materia comunicatiilor electronice.

Redam in continuare principalele argumente aduse de CCR, in majoritate de 7 la 2, pentru respingerea contestatiilor formulate de parlamentari si Avocatul Poporului, si pentru declararea drept constitutionala a noii Legi Big Brother:

Art.3 alin.(1) lit.c)

"46. Analizand criticile formulate cu privire la dispozitiile art.3 alin.(1) lit.c), cu referire punctuala la sintagma „precum si de persoane fizice si juridice care furnizeaza servicii publice ori de interes public, altele decat cele de la lit.b)”, Curtea constata ca aceasta sintagma nu poate fi analizata in mod independent fata de celelalte prevederi ale legii supuse controlului de constitutionalitate sau fara a se tine cont de scopul avut in vedere de Legiuitor, care rezulta din interpretarea sistematica a actului normativ. In primul rand, Curtea observa ca subiectii de drept la care se refera sintagma suspusa controlului de constitutionalitate sunt determinati de legiuitor prin doua atribute: un prim atribut este cel de clarificare si identificare a domeniului de actiune a respectivilor subiecti de drept „care furnizeaza servicii publice ori de interes public”. Atributul este clar in sensul in care nu se poate avea in vedere decat persoanele fizice si juridice care furnizeaza servicii publice sau servicii de interes public, indiferent de natura acestora. Al doilea atribut folosit pentru identificarea subiectilor de drept este de fapt, unul de excludere, prin eliminarea din sfera persoanelor fizice si juridice reglementate la alin.c) a celor prevazute anterior, la lit.b) a aceluiasi articol 3, adica a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, detinatoare de retele si sisteme informatice, care furnizeaza un anume tip de servicii publice, respectiv servicii de comunicatii electronice catre autoritatile si institutiile administratiei publice centrale si locale.

47. Asadar, se constata ca sfera subiectilor de drept la care se refera sintagma criticata este clarificata de Legiuitor atat prin identificarea domeniului lor de activitate (prestarea de servicii publice sau de servicii in interes public), cat si prin excluderea punctuala a unor persoane fizice si juridice de drept privat (care presteaza un anume tip de servicii publice de comunicatii electronice catre autoritatile si institutiile administratiei publice centrale si locale), acestea din urma fiind identificate expres in alin.b) al art.3 din legea analizata.

48. Curtea constata ca prin modul in care motiveaza autorii criticile de neclaritate, lipsa de precizie si de previzibilitate pentru art.3 alin.(1) lit.c), in fapt acestea nu pot fi retinute drept critici intemeiate pe art.1 alin.(5) din Constitutie intrucat ele nu vizeaza claritatea, precizia si previzibilitatea normei criticate, ci sfera de intindere si aplicabilitatea acesteia in raport de subiectii de drept carora li se adreseaza. Intrucat sfera de intindere a unei legi este o chestiune care tine de aprecierea si competenta Legiuitorului raportat la scopul urmarit, Curtea retine ca fiind necesara o analiza a criticilor prin raportare atat la intregul act normativ, cat si la ansamblul legislatiei incidente in materie, nationale si europene, fara a omite scopul final urmarit de legiuitor prin reglementare. Acest scop rezulta din interpretarea sistematica a prevederilor legii supuse controlului de constitutionalitate, in special prin raportare la obiectivele legii reglementate in art.4 si a autoritatilor cu atributii in domeniu (Capitolul III). Din analiza conjugata a ansamblului normativ al legii, rezulta ca scopul final urmarit de Legiuitor este asigurarea securitatii si apararii cibernetice, ca elemente componente ale securitatii nationale si ale apararii nationale.

49. Cu alte cuvinte, serviciile publice sau serviciile de interes public prestate de persoanele fizice si juridice de drept privat enuntate in art.3 alin.(1) lit.c) vor fi analizate prin raportare la art.4 (obiectivele legii), in special la dispozitiile art.4 lit.a) (asigurarea rezilientei si protectiei retelelor si sistemelor informatice ce sustin functiile de aparare, securitate nationala, ordine publica si guvernare), lit.c) (mentinerea sau restabilirea climatului de securitate cibernetica la nivel national, prin cooperarea intre autoritatile competente (...) si asigurarea unei reactii rapide si eficiente la amenintarile provenite din spatiul cibernetic) si lit.e) (dezvoltarea si consolidarea unei culturi de securitate cibernetica la nivel national, prin constientizarea vulnerabilitatilor, riscurilor si amenintarilor, respectiv formarea unei conduite proactive si preventive)".

Art. 21, 22 si 25

"83. Avand in vedere aceste considerente, dispozitiile art.3 alin.(1) lit.c) si cele ale art.21 alin.(1) si art.22 din Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative nu contravin dispozitiilor constitutionale ale art.147 alin.(4) referitoare la deciziile Curtii Constitutionale.

84. Mai mult, analizand dispozitiile legale mai sus invocate, Curtea retine ca sistemele de notificare prevazute la art.21, art.22, respectiv la art.25 din legea criticata nu presupun colectarea de date de continut si nici extragerea unilaterala si fara autorizare de date si informatii de pe un sistem informatic, iar autoritatile care gestioneaza incidentele de securitate cibernetica semnalate sunt atat operatori de date cu caracter personal (prin efectul legislatiei privind datele cu caracter personal), cat si autoritati cu atributii expres prevazute in domeniul securitatii cibernetice (atributiile acestora neputand fi confundate sau suprapuse cu cele ale organelor judiciare care realizeaza perchezitiile informatice, conform art.168 din Codul de procedura penala). Prin urmare, obligatiile care revin subiectelor de drept prevazute la art.3 din Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative nu se refera nici la stocarea de date cu caracter personal ale cetatenilor, nici la accesul, in lipsa unui mandat judecatoresc, intr-un sistem informatic si nici la alte proceduri intruzive in viata privata a cetateanului.

85. In acest context, Curtea retine faptul ca singura ipoteza legala care prevede accesul organelor statului la datele electronice cu caracter personal ramane cea prevazuta la art.168 din Codul de procedura penala, articol ce reglementeaza perchezitia informatica. Conform alin.(1) al art.168 anterior mentionat, prin perchezitie in sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se intelege procedeul de cercetare, descoperire, identificare si strangere a probelor stocate intr-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice si proceduri adecvate, de natura sa asigure integritatea informatiilor continute de acestea. Perchezitia informatica poate fi dispusa, in cursul urmaririi penale, la cererea procurorului, prin incheiere, de catre judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala. De asemenea, perchezitia informatica poate fi dispusa in cursul judecatii, de catre instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, a partilor ori a persoanei vatamate. Asadar, perchezitia informatica poate fi dispusa in cursul procesului penal, acesta presupunand, per se, inceperea urmaririi penale intr-o cauza de aceeasi natura.

86. Or, ipoteza reglementata de dispozitiile legii criticate nu este cea a accesului la datele dintr-un sistem informatic sau de pe un suport de stocare a datelor informatice, ci vizeaza operatiunea de raportare de catre persoanele prevazute la art.3 alin.(1) din legea criticata a unor incidente cibernetice, operatiune cu caracter strict tehnic, ce nu presupune nici stocarea datelor cu caracter personal, nici intruziunea in continutul acestor date. Pentru aceste motive, garantiile impuse de legiuitor referitoare la asigurarea securitatii acestor date nu pot fi cele prevazute de dispozitiile Codului de procedura penala in privinta realizarii perchezitiei cibernetice, neimpunandu-se, asadar, controlul judecatoresc al operatiunilor strict tehnice de raportare a incidentelor cibernetice reglementate prin legea criticata cu respectarea stricta a scopului acesteia. (...)

93. Prin urmare, Curtea constata ca obligatiile reglementate prin art.25 alin.(1) din Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative au ca obiect operatiuni strict tehnice de natura a asigura prestarea serviciilor la care fac referire dispozitiile art.3 din legea criticata, intr-un climat de securitate cibernetica. Mai mult, alin.(2) al art.25 din legea criticata prevede ca datele si informatiile mai sus analizate nu vizeaza, prin scopul solicitarii, date cu caracter personal si date de continut. Totodata, obligatiile prevazute la art.25 alin.(1) din legea criticata vor fi indeplinite cu respectarea prevederilor Capitolului IX al aceleiasi legi, referitoare la confidentialitatea si protectia securitatii datelor si informatiilor persoanelor fizice si juridice analizate anterior.

94. Asadar, legea criticata stabileste in sarcina furnizorilor de servicii tehnice de securitate cibernetica doar obligatii cu caracter tehnic, menite sa asigure descoperirea si sanctionarea in timp util a incidentelor, amenintarilor, riscurilor sau vulnerabilitatilor de securitate cibernetica, obligatii care exclud furnizarea catre autoritatile prevazute la art.10 din legea criticata a unor date cu caracter personal sau a unor date de continut, prin urmare, Curtea nu poate retine pretinsa incalcare de catre persoanele prevazute la art.3 din legea analizata a obligatiei de confidentialitate pe care o au fata de clientii lor, in conditiile in care solicitarea are ca finalitate cunoasterea, prevenirea si rezolvarea unor incidente de securitate cibernetica, ale caror efecte pot prejudicia inclusiv clientii celor care au obligatia legala a notificarii.

95. Pentru aceste considerente, nu poate fi retinuta nici incalcarea, prin dispozitiile art.25 din legea criticata, a dreptului la viata intima, familiala si privata si nici a libertatii de exprimare, astfel cum acestea sunt prevazute la art.26 si la art.30 din Constitutie".

Art 48

"110. In aceste conditii, elementul material al contraventiei prevazute la art.48 alin.(1) lit.a) din legea criticata are in vedere un numar determinat si limitat de fapte, expres prevazute de lege, motiv pentru care potentialul subiect activ al contraventiilor reglementate prin textul criticat poate sa prevada cu claritate care sunt faptele care constituie contraventie si sa isi adapteze conduita la exigentele legii.

111. Referitor la elementul constitutiv al contraventiei prevazute la art.48 alin.(1) lit.b) din Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, acesta consta in faptele de necomunicare de catre persoanele fizice si juridice prevazute la art.3 alin.(1) lit.b) si c) din lege, a incidentelor de securitate cibernetica, potrivit dispozitiilor aceleiasi legi, respectiv prin intermediul Platformei nationale pentru raportarea incidentelor de securitate cibernetica (PNRISC) si in termenul prevazut la art.21 alin.(2) si la art.22 din aceesi lege. Totodata, conform normei analizate, comunicarea trebuie sa fie „completa”. Cum legislatia in vigoare nu defineste sintagma „comunicare completa a incidentelor de securitate cibernetica”, rezulta ca aceasta are intelesul ce rezulta din sensul uzual al termenilor care o compun, acela de comunicare integrala a acestor incidente.

112. Cu privire la elementul constitutiv al contraventiei prevazute la art.48 alin.(1) lit.c) din Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, acesta consta in faptele de nerespectare de catre furnizorii de servicii de securitate cibernetica a obligatiei de a pune la dispozitia autoritatilor prevazute la art.10 din aceeasi lege, a datelor si informatiilor privind incidente, amenintari, riscuri sau vulnerabilitati a caror manifestare poate afecta o retea sau sistem informatic al detinatorului sau al unor terti, in conditiile prevazute de lege si cu respectarea termenului reglementat la art.25 alin.(1) din actul normativ criticat. Referitor la contraventia anterior mentionata, Curtea constata ca actul de punere la dispozitie a datelor si informatiilor prevazute in ipoteza normei ce reglementeaza aceasta contraventie se realizeaza, pe de-o parte, in conditiile art.25 alin.(1) din legea criticata - in ceea ce priveste termenele de notificare a incidentelor si, respectiv, de comunicare a amenintarilor, a riscurilor si a vulnerabilitatilor - iar, pe de alta parte, in conditiile art.52 alin.(5) din aceeasi lege - dispozitie ce face trimitere la hotararea Guvernului care urmeaza sa prevada normele metodologice privind solicitarea si comunicarea datelor si informatiilor prevazute la art.25 alin.(1) din legea criticata. Asadar, conduita sanctionata prin dispozitiile art.48 alin.(1) lit.c) din Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative consta in necomunicarea, respectiv nepunerea la dispozitia autoritatilor prevazute la art.10 din legea criticata, a incidentelor si, respectiv, a amenintarilor, riscurilor si vulnerabilitatilor, in termenele prevazute la art.25 alin.(1) din legea analizata, in conditiile ce vor fi prevazute prin hotarare a Guvernului.

113. Curtea retine, totodata, ca mecanismele de notificare a incidentelor de securitate cibernetica si cele de comunicare a riscurilor, amenintarilor si vulnerabilitatilor de securitate cibernetica asigura, in fiecare caz in parte, termene/intervale de timp determinate, cuprinse intre momentul notificarii incidentului si cel al comunicarii datelor si informatiilor suplimentare referitoare la respectivul incident, termene care sunt stabilite astfel incat sa permita oricarui subiect de drept vizat sa aiba capacitatea din punct de vedere fizic, tehnic si operational, de a transmite autoritatilor competente, informatiile in cauza. Asadar, cu toate ca natura unor astfel de incidente impune semnalarea lor de urgenta, legea criticata prevede termene acoperitoare in scopul asigurarii proportionalitatii intre obligatiile reglementate in sarcina destinatarilor legii care intra in domeniul sau de aplicare, pe de-o parte, si posibilitatile reale de notificare/comunicare a datelor si a informatiilor aratate in ipotezele normelor ce prevad contraventiile reglementate la art.48 din legea criticata, pe de alta parte.

114. Pentru aceste considerente, Curtea retine ca dispozitiile art.48 alin.(1) din Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative sunt clare, precise si previzibile, fiind, asadar, in acord cu exigentele ce rezulta din prevederile art.1 alin.(5) din Constitutie".

Art. 50

"124. Art.3 lit.p) - actiuni derulate de catre o entitate statala sau nonstatala, prin realizarea, in spatiul cibernetic, a unor campanii de propaganda sau dezinformare, de natura a afecta ordinea constitutionala. Autorii sesizarilor de neconstitutionalitate considera ca sintagma prevazuta la art.50 din legea supusa controlului de constitutionalitate cu referire la art.3 lit.p) din Legea nr.51/1991 („actiuni derulate de catre o entitate statala sau nonstatala, prin realizarea, in spatiul cibernetic, a unor campanii de propaganda sau dezinformare, de natura a afecta ordinea constitutionala”) incalca dispozitiile art.1 alin.(5) din Constitutie, fiind lipsita de claritate, precizie si previzibilitate.

125. La fel ca in cazul argumentelor aduse impotriva sintagmei reglementate de art.3 alin.(1) lit.c) analizate anterior, si in cazul acestor critici, problema de drept invocata nu vizeaza de fapt imprecizia, neclaritatea sau impredictibilitatea normei, ci sfera prea larga de intindere a reglementarii. Or, imprecizia, neclaritatea si impredictibilitatea unei norme sau notiuni juridice nu poate fi confundata cu sfera de intindere a respectivei notiuni juridice. De altfel, autorul obiectiei (Avocatul Poporului) precizeaza in sesizarea sa faptul ca sfera de aplicare a dispozitiei este atat de larga, incat fata de orice persoana se poate retine exercitarea unei actiuni care constituie amenintare la adresa securitatii nationale. Or, tocmai acest lucru denota faptul ca, in realitate, sintagma criticata nu este neclara sau imprecisa, ci faptul ca, in opinia autorului sesizarii de neconstitutionalitate, aceasta este prea larga.

126. Pentru a lamuri semnificatia sintagmei/notiunilor supuse controlului de constitutionalitate trebuie realizata deopotriva o interpretare textualista si una sistematica, avand in vedere decelarea scopului urmarit de legiuitor.

127. In primul rand, prin interpretarea textualista, semnificatiile notiunilor de „propaganda” si „dezinformare” sunt cele avute in vedere prin definitiile din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane - DEX. Astfel, propaganda reprezinta pe de o parte, actiunea desfasurata sistematic in vederea raspandirii unei doctrine politice, religioase etc., a unor teorii, opinii, pentru a le face cunoscute si acceptate, pentru a castiga adepti, iar pe de alta parte poate consta in actiunea de raspandire a unor idei care prezinta si sustin o teorie, o conceptie, un partid politic etc, cu scopul de a convinge si de a castiga adepti. Notiunea de dezinformare este actiunea de informare gresita (in mod tendentios), actiunea de a dezinforma si rezultatul ei care semnifica a informa gresit, in mod intentionat, tendentios, a induce in eroare cu o informatie falsa.

128. In al doilea rand, Curtea observa din modul de redactare a normei ca nu orice campanie de propaganda sau dezinformare in spatiul cibernetic este avuta in vedere de legiuitor, ci doar acele campanii de propaganda sau dezinformare de natura sa afecteze ordinea constitutionala. Tipul de amenintare introdus la art.3 lit.p) poate viza exclusiv acele campanii de propaganda sau dezinformare care promoveaza incitarea la razboi, la ura pe criterii de rasa, religie, nationalitate etc., la separatism teritorial sau la violenta publica, dar si la schimbarea regimului democratic constitutional sau la desfiintarea unor institutii de rang constitutional. Calificarea unei actiuni in sfera amenintarilor reglementate la lit.p) presupune intrunirea unui numar de patru conditii. Astfel, o prima conditie pentru ca o amenintare la adresa securitatii nationale a Romaniei sa poata fi incadrata la art.3 lit.p) din Legea nr.51/1991 este aceea ca amenintarea sa vina de la un stat strain sau o organizatie straina sau nationala; a doua conditie este aceea ca actiunile sa se deruleze sub forma unor campanii, adica a unei succesiuni organizate de actiuni, caracterizate prin intentie, organizare si frecventa; cea de-a treia conditie impune ca actiunile sa se desfasoare in spatiul cibernetic, adica prin retele sociale si de comunicatii functionale prin intermediul unor sisteme si retele informatice; cea de-a patra conditie este ca actiunile sa fie de natura sa afecteze ordinea constitutionala.

129. In ceea ce priveste notiunea de „propaganda”, aceasta este consacrata legislativ in cuprinsul art.405 din Codul penal care incrimineaza propaganda pentru razboi, sensul acesteia fiind explicat in doctrina de drept penal, care a retinut ca norma de incriminare anterior mentionata are in vedere doua modalitati alternative de realizare a variantei tip, respectiv: propaganda pentru razboi si distinct, raspandirea de stiri tendentioase sau inventate. Astfel, propaganda pentru razboi de agresiune consta in raspandirea, in public, de idei si conceptii in favoarea unui asemenea razboi. Potrivit art.1 din Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr.3314 din 14 decembrie 1974, prin razboi de agresiune se intelege folosirea fortelor armate de catre un stat sau un grup de state impotriva suveranitatii, integritatii teritoriale sau independentei politice a altui stat sau in orice alt mod incompatibil cu Carta Natiunilor Unite. in cazul raspandirii de stiri tendentioase sau inventate, suntem in prezenta unei modalitati de manipulare a populatiei in scopul crearii unei psihoze a declansarii unui razboi de agresiune. Acestea sunt alternative si pot aparea in practica in multe forme, de la discursuri publice sau manifestari, precum cele prilejuite de diferite competitii sportive, la articole aparute in presa scrisa, emisiuni realizate la posturile de radio sau de televiziune. Putem intalni, de asemenea, promovarea (...) prin mijloacele de comunicare mai moderne, precum internetul, unde retelele de socializare reprezinta o platforma foarte potrivita pentru propagarea unor astfel de mesaje. in cazul raspandirii de stiri tendentioase sau inventate, este necesar ca informatiile sa fie inventate, complet sau partial, sau interpretate intr-o forma diferita fata de realitate. Mesajul (...) are o fireasca si necesara dimensiune publica, propaganda fiind prin esenta sa destinata a atinge mase mari de oameni, a influenta comportamentul acestora, a genera reactii puternice, a modifica sau crea tendinte la nivel social, credinte, opinii.

130. De asemenea, notiunea de „propaganda” este definita legal la art.4 pct.9 (...)

132. In ceea ce priveste notiunea de „dezinformare”, aceasta a fost definita in cuprinsul documentului european denumit Comunicarea comuna catre Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic si Social European si Comitetul Regiunilor. Plan de actiune impotriva dezinformarii, 5 decembrie 2018. Potrivit actului european anterior mentionat, prin „dezinformare” se intelege crearea, prezentarea si diseminarea de informatii false sau inselatoare, in scopul obtinerii unui castig economic sau pentru a induce publicul in eroare in mod deliberat si care pot provoca un prejudiciu public. Prejudiciul public include amenintari legate de procesele democratice, precum si de bunurile publice cum ar fi sanatatea, mediul sau securitatea cetatenilor.

133. Totodata, notiunea de „dezinformare” este utilizata in cuprinsul mai multor acte normative de rang primar, secundar si tertiar, respectiv la art.3 lit.c), art.8 alin.(3) si art.14 alin.(4) din Legea nr.122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare si munitiilor detinute de Ministerul Apararii, in cuprinsul Hotararii Guvernului nr.548/2008 privind aprobarea Strategiei nationale de comunicare si informare publica pentru situatii de urgenta, la pct.IV si VIII ale Strategiei nationale de comunicare si informare publica, la art.4, art.13, art.34, art.42 si art.43 din Ordinul nr.150/138/2021 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind gestionarea situatiilor de urgenta specifice riscului nuclear sau radiologic, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne si al presedintelui Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare nr.61/113/2018.

(...)

135. Cu privire sensul notiunii de „stiri false”, aceasta nu este definita legal, aspect ce indica intentia legiuitorului de a-i fi conferit expresiei anterior mentionate intelesul ce rezulta din sensul uzual al cuvintelor care o compun, respectiv acela de date sau informatii cu caracter de noutate care nu corespund adevarului. Acelasi sens rezulta si din interpretarea gramaticala si teleologica a normelor juridice in cuprinsul carora este utilizata sintagma analizata, respectiv din interpretarea dispozitiilor art.272 si art.2721 din Legea societatilor nr.31/1990, a dispozitiilor Anexei nr.1 la Hotararea nr.539/2021 privind aprobarea Strategiei nationale pentru prevenirea si combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizarii si discursului instigator la ura, aferenta perioadei 2021-2023, si a Planului de actiune al Strategiei nationale pentru prevenirea si combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizarii si discursului instigator la ura, aferenta perioadei 2021-2023, a Consideratiilor finale ale Hotararii Guvernului nr.28/2021 pentru aprobarea Cartei albe a apararii, precum si a Hotararii Parlamentului nr.22/2020 privind aprobarea Strategiei Nationale de Aparare a tarii pentru perioada 2020-2024.

136. In ceea ce priveste notiunea de „ordinea constitutionala”, aceasta desemneaza un concept amplu descris si dezvoltat in jurisprudenta Curtii Constitutionale, jurisprudenta din care rezulta, cu claritate, precizie si previzibilitate caracteristicile, continutul si limitele acesteia. Astfel, prin Decizia nr.611 din 3 octombrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 107, Curtea a constatat ca „respectarea statului de drept nu se limiteaza la aceasta componenta, ci implica, din partea autoritatilor publice, comportamente si practici constitutionale, care isi au sorgintea in ordinea normativa constitutionala, privita ca ansamblu de principii care fundamenteaza raporturile sociale, politice, juridice ale unei societati. Altfel spus, aceasta ordine normativa constitutionala are o semnificatie mai ampla decat normele pozitive edictate de legiuitor, constituind cultura constitutionala specifica unei comunitati nationale. Prin urmare, colaborarea loiala presupune, dincolo de respectul fata de lege, respectul reciproc al autoritatilor/institutiilor statului, ca expresie a unor valori constitutionale asimilate, asumate si promovate, in scopul asigurarii echilibrului intre puterile statului. Loialitatea constitutionala poate fi caracterizata, deci, ca fiind o valoare-principiu intrinseca Legii fundamentale, in vreme ce colaborarea loiala intre autoritatile/institutiile statului are un rol definitoriu in implementarea Constitutiei”. Prin aceeasi decizie, anterior citata, la paragraful 108, Curtea a mai retinut ca ordinea constitutionala vizeaza si „respectul pentru Constitutie” care „nu poate fi limitat la executarea literala a dispozitiilor sale operationale. Constitutia prin insasi natura sa, in plus fata de garantarea drepturilor omului, ofera un cadru pentru institutiile statului, stabileste atributiile si obligatiile acestora. Scopul acestor dispozitii este de a permite buna functionare a institutiilor, in baza cooperarii loiale dintre acestea. seful statului, Parlamentul, Guvernul, sistemul judiciar, toate servesc scopului comun de a promova interesele tarii ca un intreg, nu interesele inguste ale unei singure institutii sau ale unui partid politic care a desemnat titularul functiei. Chiar daca o institutie este intr-o situatie de putere, atunci cand este in masura sa influenteze alte institutii ale statului, trebuie sa faca acest lucru avand in vedere interesul statului ca un intreg, inclusiv, ca o consecinta, interesele celorlalte institutii si cele ale minoritatii parlamentare (Avizul Comisiei de la Venetia, precitat, paragraful 87 – s.n. Avizul privind compatibilitatea cu principiile constitutionale si statul de drept a actiunilor Guvernului Romaniei cu privire la alte institutii ale statului si Ordonanta de urgenta a Guvernului de modificare a Legii nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale si Ordonanta de urgenta a Guvernului de modificare si completare a Legii nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului in Romania, aviz adoptat de la cea de-a 93-a Sesiune Plenara/Venetia, 14-15 decembrie 2012).”

(...)

138. In ceea ce priveste notiunea de „spatiul cibernetic”, aceasta este definita la art.2 lit.z) din Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, ca fiind „mediul virtual generat de retelele si sistemele informatice, incluzand continutul informational procesat, stocat sau transmis, precum si actiunile derulate de utilizatori in acesta”. De asemenea, art.2 lit.c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.104/2021, defineste spatiul cibernetic ca „mediul virtual, astfel cum este definit in Strategia de securitate cibernetica a Romaniei si Planul de actiune la nivel national privind implementarea Sistemului national de securitate cibernetica, aprobat prin Hotararea Guvernului nr.271/2013”, in conditiile in care Strategia de securitate cibernetica a Romaniei, adoptata prin Hotararea Guvernului nr.271/2013 descrie spatiul cibernetic ca fiind „mediul virtual, generat de infrastructurile cibernetice, incluzand continutul informational procesat, stocat sau transmis, precum si actiunile derulate de utilizatori in acesta”.

139. Referitor la sensul verbului „a afecta”, Curtea Constitutionala a retinut, in jurisprudenta sa, spre exemplu, prin Decizia nr.650 din 15 decembrie 2022, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.1262 din 28 decembrie 2022, paragraful 49, ca acesta este susceptibil de interpretari diferite, asa cum rezulta din unele dictionare. Din punctul de vedere al Curtii, aceasta urmeaza sa retina numai sensul juridic al notiunii, sub diferite nuante, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vatama», «a leza», «a antrena consecinte negative»” (a se vedea in acelasi sens si Decizia nr.1189 din 6 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.787 din 25 noiembrie 2008).

140. Cu privire la sensul sintagmei „securitate nationala” din cuprinsul art.50 din legea criticata, Curtea retine ca, prin Decizia nr.872 din 25 iunie 2010, Curtea a statuat ca „notiunea de securitate nationala este un concept constitutional si ca un element al acesteia il constituie starea de echilibru si de stabilitate economica. Prin aceeasi decizie, Curtea a retinut ca securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, deci domeniul manu militari, ci are si o componenta sociala si economica, dar si ca „posibilitatea restrangerii exercitiului unor drepturi sau libertati prevazuta de art.53 din Constitutie este o prerogativa constitutionala distincta de instituirea unor masuri exceptionale (starea de urgenta sau de asediu) reglementate de prevederile art.93 din Constitutie (astfel, restrangerea exercitiului unor drepturi se poate dispune si in afara situatiilor reglementate la art.93 din Constitutie)”. De asemenea, prin Decizia nr.91 din 28 februarie 2018, Curtea a retinut ca termenul de „securitate nationala” este unul plurivalent si ca, din perspectiva art.53, alin.(1) din Constitutie, se poate vorbi de securitate militara, economica, financiara, informatica sau sociala a tarii. Totodata, prin Decizia nr.455 din 4 iulie 2018, paragraful 63, Curtea a constatat ca securitatea retelelor si sistemelor informatice este o chestiune care tine de securitatea nationala.

141. In concluzie, prevederile art.50 din legea criticata, inclusiv sintagma criticata punctual de „campanie de propaganda sau dezinformare” nu pot fi analizate exclusiv in abstract, fara sa se tina cont de elementele care determina limitele sale de interpretare. Autorii sesizarilor de neconstitutionalitate identifica doi termeni din ansamblul legislativ si ii analizeaza in abstract, independent de elementele determinante care clarifica, prin limitare, intinderea semnificatiei juridice a sintagmei criticate. in considerarea acestui rationament pur abstract, autorul criticii trage concluzia inerenta ca semnificatia termenilor este prea larga, deci imprecisa, neclara si impredictibila. O asemenea metoda de interpretare, care valorifica exclusiv „in abstract” o sintagma cuprinsa intr-o lege ar conduce inevitabil la concluzia ca acestea sunt imprecise, neclare si impredictibile.

142. Or, Curtea Constitutionala a precizat in jurisprudenta sa, faptul ca „analiza existentei amenintarilor la adresa securitatii nationale a Romaniei, in cazul dispozitiei de lege criticate, trebuie sa se realizeze prin corelarea formei/modalitatii de manifestare a activitatilor prevazute de art.3 lit.f) din Legea nr.51/1991 cu scopul urmarit/valoarea lezata prin acea activitate”. in cazul criticilor aduse prevederilor art.50, Curtea retine ca trebuie urmata aceeasi logica de interpretare trebuie si ori de cate ori se urmareste identificarea semnificatiei unei amenintari la adresa securitatii nationale. in cazul dedus judecatii, sintagma „campanii de propaganda sau dezinformare” trebuie sa fie corelata atat cu forma/modalitatea/conditiile de manifestare prevazute de norma, cat si cu scopul urmarit prin lege si cu valoarea lezata prin aceste activitati care este ordinea constitutionala, element component al suveranitatii statului.

143. Asadar, nu orice campanie de propaganda sau dezinformare este avuta in vedere de legiuitor, ci doar acele campanii de propaganda sau de dezinformare de o gravitate extrema, de natura sa reprezinte o amenintare la adresa securitatii nationale, prin indeplinirea cumulativa a conditiilor prevazute expres de legiuitor, enuntate mai sus.

144. Ca atare, o sintagma neclara, imprecisa si impredictibila prin analiza sa „in abstract”, independent de elementele determinate si de scopul avut in vedere, devine clara, precisa si predictibila prin analiza elementelor care ii determina continutul normativ, in interpretarea sistematica a acestora.

145. Avand in vedere toate aceste considerente, Curtea retine ca dispozitiile art.50 din legea criticata sunt clare, precise si previzibile, fiind in acord cu prevederile constitutionale ale art.1 alin.(5) referitoare la calitatea legii.

146. In ceea ce priveste critica invocata de autorii deputati ai sesizarii de neconstitutionalitate privind incalcarea dreptului la viata intima, familiala si privata prin extinderea realizata de dispozitiile art.50 din legea criticata, a sferei de aplicare a prevederilor art.3 din Legea nr.51/1991, Curtea Constitutionala observa ca prin continutul normativ in vigoare al art.3 raportat la prevederile art.1 si art.2 din Legea nr.51/1991, legiuitorul nu a reglementat activitati sau competente specifice din domeniul culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului. Astfel, art.1 din Legea nr.51/1991 reglementeaza continutul conceptului de securitate nationala a Romaniei, enumerand valorile expres ocrotite potrivit principiilor si normelor democratice statornicite prin Constitutie, prin mijloacele mentionate la art.2 alin.(1) – respectiv prin cunoasterea, prevenirea si inlaturarea amenintarilor interne si externe ce pot aduce atingere valorilor sus mentionate. Dispozitiile art.3 in vigoare [lit.a) – m)] enumera tipurile de amenintari la adresa securitatii nationale a Romaniei, asupra carora Curtea s-a mai pronuntat in jurisprudenta sa, prin Decizia nr.91/2018 si Decizia nr.802/2018. Prevederile art.3 din Legea nr.51/1991 au fost completate prin dispozitiile art.50 din legea ce fac obiectul prezentului control de constitutionalitate in sensul introducerii la literele noi n) – p) a urmatoarelor tipuri de amenintari: lit.n) - „amenintari cibernetice sau atacuri cibernetice asupra infrastructurilor informatice si de comunicatii de interes national”; lit.o) - „actiuni, inactiuni sau stari de fapt cu consecinte la nivel national, regional sau global care afecteaza rezilienta statului roman in raport cu riscurile si amenintarile de tip hibrid”; lit.p) - „actiuni derulate de catre o entitate statala sau nonstatala, prin realizarea, in spatiul cibernetic, a unor campanii de propaganda sau dezinformare, de natura a afecta ordinea constitutionala. ”

147. Curtea constata ca in raport de argumentele invocate, critica privind afectarea unor drepturi si libertati fundamentale nu este intemeiata intrucat legiuitorul nu a introdus la art.3 lit.n) – p) masuri, competente sau activitati specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului, acestea fiind expres si limitativ reglementate la art.14 din Legea nr.51/1991. Stabilirea sferei amenintarilor la adresa securitatii nationale cu luarea in considerare a modului in care acestea au evoluat, s-au transformat si s-au diversificat, nu presupune in mod implicit si necesar masuri de restrangere a exercitiului unor drepturi fundamentale. Doar masurile prevazute expres la art.14 restrang drepturi si libertati si in aceste cazuri limitativ prevazute, legiuitorul a reglementat deopotriva garantiile legale prevazute la art.15 si urmatoarele din Legea nr.51/19991. Astfel, retinem ca art.14-24 din Legea nr.51/1991 prevad proceduri ex ante si a posteriori care garanteaza evitarea oricarei ingerinte ilegale sau neautorizate in viata privata a cetatenilor, regim de protectie aplicabil in cazul oricarui tip de amenintare la adresa securitatii nationale, prevazuta de art.3, astfel cum a fost completat prin dispozitiile legii criticate.

148. Simpla enumerare a amenintarilor interne sau externe la adresa securitatii nationale nu poate afecta prin restrangere, drepturi sau libertati fundamentale. Legiuitorul nu modifica regimul juridic al amenintarilor la adresa securitatii nationale, nici nu suprima garantiile prevazute in vederea asigurarii respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale, ci doar actualizeaza sfera amenintarilor la realitatile actuale ale societatii, urmarind ca, prin reglementarea protectiei oferite de mecanismele de securitate nationala sa asigure, in final, functionarea statului roman si exercitarea neingradita a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor.

149. Asadar, Curtea constata ca stabilirea amenintarilor la adresa securitatii nationale prevazute la art.3 lit.n)-p) din Legea nr.51/1991, se incadreaza in marja de apreciere a statului roman, noile amenintari au un scop legitim, fiind instituite ca urmare a realitatilor care guverneaza spatiul cibernetic, realitati care in lipsa unei protectii legale adecvate pot aduce atingere functionarii statului, ordinii constitutionale, infrastructurilor cibernetice critice si, implicit, exercitiului drepturilor si libertatilor fundamentale de catre cetatenii acestuia, acestea fiind, totodata, proportionale cu scopul legii criticate, acela de asigurare a securitatii si apararii cibernetice a Romaniei.

150. Autorii sesizarilor de neconstitutionalitate critica dispozitiile art.50 din Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative si pentru motivul ca aceste norme ar permite calificarea ca infractiune de comunicare de informatii false, a faptelor de exprimare a unor opinii neobediente prin raportare la actiunile statale, a faptelor de adresare a unor intrebari incomode, a celor de formulare a unor opinii contrare politicii oficiale a statului sau a unor pozitii publice contrare politicii oficiale a statului. Critica nu poate fi retinuta, intrucat infractiunea prevazuta la art.404 din Codul penal are ca element material al laturii obiective actiunile de comunicare si de raspandire de stiri, de date sau de informatii false ori de documente falsificate, in conditiile in care subiectul activ al infractiuni cunoaste caracterul fals al acestora, consecinta faptelor sale trebuind sa constea in punerea in pericol a securitatii nationale. Spre deosebire de vechea reglementare, noul Cod penal stabileste cerinta ca faptuitorul sa cunoasca la momentul savarsirii faptei, caracterul fals al stirilor, datelor sau informatiilor ori a documentelor falsificate pe care le comunica sau raspandeste, fiind inlaturat pericolul unei raspunderi obiective, prin urmare, forma de vinovatie cu care actioneaza subiectul activ al infractiunii reglementate la art.404 din Codul penal este intentia. In privinta elementului material, infractiunea prevazuta de art.404 se realizeaza printr-o actiune de comunicare sau raspandire de stiri, date, informatii ori de documente. Comunicarea consta in prezentarea, informarea, instiintarea uneia sau mai multor persoane asupra continutului anumitor date, informatii ori documente, iar raspandirea presupune actiunea prin care sunt imprastiate, difuzate, propagate stiri, date, informatii, cu dorinta ca acestea sa ajunga la cunostinta publicului. Pentru intregirea elementului material, trebuie indeplinite doua cerinte esentiale: pe de o parte, e necesar ca stirile, datele, informatiile sau documentele sa fie false ori falsificate, iar faptuitorul sa cunoasca aceste aspecte. Pe de alta parte, se cere ca actiunea de comunicare sau de raspandire a unor stiri, date, informatii false ori documente falsificate sa puna in pericol securitatea nationala. Asadar, stirile, datele si informatiile, precum si documente falsificate la care face referire norma de incriminare invocata de autorii sesizarii sunt, in mod obiectiv false, caracter care trebuie probat pentru ca faptele avute in vedere sa poata fi incadrate conform art.404 anterior mentionat.

151. In considerarea argumentelor expuse mai sus, Curtea retine ca faptele reglementate prin dispozitiile art.50 din Legea privind securitatea si apararea cibernetica a Romaniei, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, nu constituie, de plano, elementul material al laturii obiective a infractiunii de comunicare de informatii false prevazute de art.art.404 din Codul penal, motiv pentru care dispozitiile legale criticate sunt in acord cu prevederile art.1 alin.(5) din Constitutie, critica fiind neintemeiata".

*Cititi aici integral Decizia CCR nr. 70/2023