DUCA-SE INVARTINDU-SE – Fostul presedinte al CSM, judecatorul ICCJ Adrian Bordea, si-a depus cererea de pensionare. Urmeaza actualul sef al CSM, judecatorul ICCJ Mircea Aron. Judecatorul Adrian Podar de la Curtea de Apel Bucuresti, devenit celebru dupa ce a dispus extradarea romancei Anamaria Nedelcu, pe care tot el o arestase pe motiv ca si-a luat copilul si a fugit din Canada pentru a scapa de violentele sotului, isi da demisia din magistratura
Sesiunea de toamna a Consiliului Superior al Magistraturii incepe marti, 23 august 2016, cu o sedinta a plenului extrem de importanta. Si cand spunem importanta ne referim doar la doua decizii care se vor lua in cadrul acestei sedinte.
Astfel, asa cum Lumeajustitiei.ro a anuntat in premiera, inca din 18 iulie 2016, la sectiunea „Vorbe de fumoar”, fostul presedinte al CSM, judecatorul ICCJ Adrian Bordea (foto dreapta), fiul generalului de Securitate Aron Bordea, iese la pensie. Iata ca plecarea lui Bordea din magistratura se va oficializa in sedinta din 23 august 2016.
La punctul 2 al ordinii de zi figureaza „cererea de eliberare din functie, prin pensionare, formulata de domnul judecator dr. Adrian Bordea” (vezi facsimil 1). Totusi, deocamdata nu se stie data de la care se va pensiona Adrian Bordea. Nu se stie daca acesta va iesi la pensie inainte de a-si termina mandatul de membru al CSM sau va astepta sa si-l duca pana la final.
Pe de alta parte, asa cum v-am dezvaluit deja, surse au declarat pentru Lumeajustitiei.ro ca si actualul sef al CSM, judecatorul ICCJ Mircea Aron (foto stanga), ii va urma exemplul lui Adrian Bordea. Pana acum, nu se cunoaste insa cand isi va depune si cand se va discuta cererea lui Mircea Aron de pensionare.
Judecatorul care a scandalizat Romania isi da demisia
Pe aceeasi ordine de zi a sedintei plenului CSM se mai regaseste un punct extrem de interesant. De aceasta data nu mai este vorba de vreun membru al CSM, ci de judecatorul Adrian Podar de la Curtea de Apel Bucuresti. Concret, la punctul 3 al ordinii de zi figureaza solicitarea lui Adrian Podar de eliberare din functie prin demisie:
„Nota Directiei resurse umane si organizare nr. 17981/2016 privind cererea de eliberare din functie, prin demisie, a domnului VIOREL - ADRIAN PODAR, judecator la Curtea de Apel Bucuresti” (vezi facsimil 2).
La fel ca in cazurile lui Adrian Bordea si Mircea Aron, plecarea lui Adrian Podar din magistratura nu este nicio o pierdere, cel putin in opinia noastra. Cand afirmam asta avem in vedere numai cazul in urma caruia Adrian Podar a devenit celebru, cel al romancei Anamaria Nedelcu, mama fugita din Canada cu copilul sau pentru a scapa de violentele sotului. Dupa cum bine se stie, Adrian Podar de la Curtea de Apel Bucuresti este judecatorul care a scandalizat Romania dupa ce a decis extradarea Anamariei Nedelcu, pe care tot el o arestare anterior. In cele din urma, hotararile lui Podar, de arestare si extradare a Anamariei Nedelcu, au fost desfiintate de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# bye-bye lorelai 21 August 2016 13:21 +24
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE 21 August 2016 13:41 +6
# Adio 21 August 2016 21:13 +4
# ... 22 August 2016 18:05 +3
# unul din lumea cea mare 21 August 2016 13:58 +6
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE 21 August 2016 14:02 +12
# Cetateanul 21 August 2016 14:04 +11
# Taranu de la Tara 21 August 2016 14:50 +11
# DODI 22 August 2016 08:13 +3
# santinela 22 August 2016 08:26 +3
# mitica 22 August 2016 09:30 +4
# EU 22 August 2016 13:54 -1
# vox lex 24 August 2016 08:34 0