O lucrare unica, o colectie de solutii recente ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ale altor instante, in materia despagubirilor civile, ca urmare a erorilor judiciare comise de magistrati. Ex-judecatorul Florin Costiniu (foto) fost presedinte al Sectiei Civile si de Proprietate Intelectuala a Inaltei Curti, a publicat la Editura Hamangiu colectia de jurisprudenta“Raspunderea statului pentru erori judiciare”. Lucrarea este cu atat mai valoroasa cu cat ea este realizata de un judecator trimis in judecata de DNA in celebrul caz Voicu-Costiniu-Casuneanu. Sunt prezentate 89 de erori judiciare, petrecute in instantele din Romania si ajunse, in final, la Sectia Civila a instantei supreme, cartea fiind intregita de cele mai semnificative hotarari pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauze privind plangeri impotriva Romaniei, precum si de un capitol in care sunt redate extrase din documente internationale relevante privind raspunderea magistratilor pentru erorile judiciare la care Romania este parte.

Inainte de prefata, Florin Costiniu a ilustrat diferenta de mentalitate cu privire la justitie intre o societate democratica si una totalitara, cu doua citate celebre:

„O justitie care sa ii condamne numai pe vinovati nu ne intereseaza. Justitia poporului trebuie sa condamne si un numar suficient de nevinovati. Doar asa statul se va intari, iar masele vor intelege sensul schimbarilor revolutionare”. Spusele ii apartin comisarului poporului pentru justitie din primul Guvern bolsevic, I. Krilenko. In antiteza cu spusele acestuia, scriitorul irlandez James Joyce spunea: “Mai bine sa scape 99 de vinovati, decat sa fie condamnat un inocent”.

Autorul isi explica ideea lucrarii: “In primul rand, numarul erorilor judiciare, in dubla acceptiune legala a termenului: condamnari pe nedrept si privari nelegale de libertate, acest numar este mare. Prea mare. Cazul bietului Marcel Tundrea nu este nici pe departe singular. Dupa o condamnare nedreapta pentru un omor deosebit de grav, si 12 ani cranceni de inchisoare, s-a constatat ca era nevinovat. Omul nu a mai apucat sa vada irevocabil acest ultim verdict si s-a dus. Vorba poetului, sa moara putin. (…) O a doua constatare priveste extraordinara intarziere, piedicile, enormele dificultati pe care victimele le intampina atunci cand incearca sa obtina, de la statul vinovat, o posibila compensatie baneasca. Ea nu va fi niciodata in masura sa acopere, indiferent de suma, chinul, suferintele, traumele fizice si psihice, frustrarile, umilintele la care au fost supuse, uneori ani indelungati, si acestea constata, uluite, in procese, ca reprezentantii statului care le-a frant vietile, le-a mutilat destinele, afirma: suma solicitata e prea mare, reclamantul nu a dovedit cuantumul daunelor morale. ”