sa ne spuna si noua expertii din DNA daca au de exemplu: diploma de absolvire finante-contabilitate, certificat de absolvire a programului de perfectionare în domeniul achizitiilor publice, certificat de participare la seminarul audit intern în sistem bancar, certificat de participare la cursuri de perfectionare pe calculator si cursul cu tema produse si servicii bancare.Oare pe prejudicii calculate pe genunchi de procurori analfabeti credeti ca se poate condamna vreodata?nu
iar daca nu,atunci trebuie sa fie ceva la mijloc si atunci sunt presiunile, santajul, amenintarile, denunturile si ticluirile mincinoase.............asta e dna-ul.nu o spun eu o spun instantele interne prin hot.defintive (ciupe, ciuca, tiberiu moldoveanu,dumitru, anderco, stelian olteanu, funar, reman domocos, bradisteanu vs DNA) cat si cedo (burzo, calmanovici, vitan, jiga, samoila si cionca, danila vs Rom.)

unde sunt instituţiile abilitate să se sesizeze cu privire la asemenea ilegalităţi, abuzuri de drept şi încălcări ale drepturilor omului.

Acum, nici măcar onoare nu mai are nimeni. Sau nu mai vrea să aibă.

atunci nici să nu mai vină nimeni să ne arunce sare în ochii despre curătenie morală, luptă împotriva corupţiei, demnitate, reformă, principii, asanare şi alte asemenea aberaţii. Dacă toţi se simt bine în hărdăul cu laturi, atunci să avem curajul să fim măcar oneşti cu noi înşine.
OARE VA FI VREODATA ROMANIA STAT DE DREPT?OARE VA EXISTA O JUSTITIE DREAPTA SI ECHITABILA?

Bravo Mircea!
ia uitati-va si aici:
http://www.puterea.ro/news9835/S-a-sinucis-din-cauza-unui-procuror.htm
sau
http://stiri.rol.ro/procurorul-doana-are-pe-constiinta-si-sinuciderea-unui-subofiter-dias-31299.html
CE PARERE AVETI? PANA CAND VOR MAI CONTINUA ACEST ABUZURI?
OARE TREBUIE CA JUSTITIABILI SA NE FACEM SINGURI DREPTATE? A SE VEDEA http://stirileprotv.ro/stiri/international/pedeapsa-mortala-judecator-impuscat-in-plina-strada-in-rusia.html SAU http://www.jurnalul.ro/stire-externe/judecator-rus-impuscat-mortal-in-caucazul-de-nord-553974.html SAU http://www.cotidianul.ro/116295-Judecator_impuscat_in_plina_sedinta_la_Bruxelles

Q-MAGAZINE:"Pentru achitarea lui Liviu Ciupe, statul roman a platit daune de 2 miliarde lei vechi
Procurorul sef al DNA, Daniel Marius Morar, numit sef peste anticoruptie in vara anului 2005, justifica la un an dupa numirea sa in functie, ca lipsa de condamnari din dosarele instrumentate de procurorii sai se datoreaza mersului greoi al dosarelor pe rolul instantelor de judecata. De atunci, DNA a finalizat ceva rechizitorii, dar rezultatele notabile intarzie sa apara. Nu exista niciun caz de mare coruptie, finalizat cu condamnare in instante. Dimpotriva, s-au inmultit alarmant cazurile in care judecatorii i-au achitat pe „coruptii“ trimisi in judecata de DNA in dosare prezentate ca mari reusite profesionale in bilanturile din anii trecuti ai parchetului. Conform datelor oficiale din bilantul DNA pe 2007, prezentat in fata Presedintelui Romaniei cu usile inchise, anul trecut s-au inregistrat numai putin de 54 de achitari. O cifra record. Iar in circa 80% din dosarele in care s-au pronuntat sentinte de condamnare, pedepsele administrate au fost date cu suspendarea executarii. Semn ca faptele imputate nu erau nici pe departe atat de grave pe cat le-au vazut procurorii DNA. Daniel Marius Morar a justificat numarul ingrijorator de mare de achitari, prin faptul ca in 32 de cazuri, solutiile de achitare s-ar fi pronuntat ca urmare a dezincriminarii unor infractiuni. Restul de 22, din care multe s-au dat pe motiv ca judecatorii au constatat ca faptele pentru care anumiti functionari au fost trimisi in judecata, pur si simplu nu exista, nu le-a considerat grave. Acest mod de gandire s-a nascut pentru ca niciun procuror nu a raspuns in Romania post-decembrista, pentru faptul ca a trimis oameni nevinovati in judecata. Dar si pentru ca Daniel Marius Morar este un magistrat care a trimis si el nevinovati in judecata, iar in unul dintre cazuri, Statul roman a platit daune de aproape 2 miliarde lei vechi pentru gafele sale. Ne referim aici la episodul arestarii si trimiterii in judecata, fara temei, a unui fost vicepresedinte de filiala judeteana de partid, Liviu Ciupe, pe cand Morar era procuror penalist la Cluj. La momentul nominalizarii sale pentru functia de sef al DNA de catre fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei, victima Liviu Ciupe a informat intreaga presa despre „performantele“ profesionale ale procurorului Morar, care astepta avizul CSM pentru numire. Pentru a se dezvinovati, Morar a impartit jurnalistilor prezenti la fostul sediu al CSM, un asa-zis „referat de achitare“ dat de un fost sef al sau din Parchetul Cluj, care spunea cu de la sine putere ca achitarea nu poate fi considerata imputabila procurorului de caz. O constatare fara nicio valoare juridica, data de un procuror-coleg cu Morar, contrazisa de insasi hotararea judecatoreasca care a stabilit ca victimele lui Morar au dreptul sa primeasca.Gheorghe Funar a castigat razboiul cu Morar in dosarul „Alimentara“
despagubiri din partea Statului ca efect al erorii judiciare. O alta achitare de rasunet a lui Morar, comisa pe cand era seful Sectiei penale a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj, este cea din dosarul nr. 58/P/1999, cunoscut sub numele de „Alimentara“. In acest dosar, la 21 ianuarie 2000, procurorul Morar l-a trimis in judecata pe fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, actual senator, sub acuzatia de abuz in serviciu. Dupa ani indelungati de procese, in care a aratat ca totul este o inscenare cu scopul de a fi impiedicat sa mai candideze la Primaria Clujului, unde indeplinise trei mandate consecutive, senatorul Funar a fost achitat de toate instantele. Morar nu a raspuns pentru acest dosar.Lucian Papici, procuror, a gresit de doua ori
De cand a venit la DNA, Daniel Marius Morar nu mai face dosare, deci nu mai greseste in dosare, dar ordona solutionarea unora instrumentate de subalternii sai. Iar subalternii sai gresesc, in multe cazuri, la fel de grav cum a gresit si seful lor. Cap de lista este chiar seful Sectiei de Combatere a Infractiunilor de Coruptie, Lucian Alexandru Papici, care a obtinut de curand doua achitari scandaloase, una dupa alta, in doua dosare instrumentate de el in toamna anului 2005. Ambele achitari au fost pronuntate pe motiv ca faptele „vazute“ de procuror nu existau. Doi oameni au fost distrusi de Lucian Alexandru Papici, iar Statul roman urmeaza sa le plateasca daune considerabile. Este vorba despre judecatorul Vasile Bacu, de la Tribunalul Bucuresti, care a fost trimis in judecata la 28.10.2005, sub acuzatia de luare de mita, printr-un rechizitoriu semnat de Papici. Judecatorul Bacu a fost achitat definitiv in luna februarie a acestui an si a fost repus in functie de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Statul urmeaza sa ii plateasca salariile neincasate si care i se cuveneau pe perioada celor doi ani cat a fost suspendat din functie. Suma cuvenita depaseste 100.000 RON, la care se vor adauga si daunele morale pentru distrugerea imaginii publice si teroarea psihica indurata, pe care judecatorul le va cere intr-un proces civil separat. A doua „eroare judiciara“ a procurorului Papici l-a vizat pe fostul director al ANSVA, Narcisa Georgescu, destituita ca urmare a anchetei si trimisa in judecata la 31.10.2005 sub acuzatia de primire de foloase necuvenite (borcane cu icre negre), intr-un dosar in care a fost interceptata telefonic si fosta consiliera prezidentiala Elena Udrea. Judecatorii au constatat ca faptele pentru care a fost trimisa in judecata nu exista. Narcisa Georgescu urmeaza sa fie la randul ei despagubita pentru imensele prejudicii morale si materiale ce i-au fost cauzate. Cine va plati pentru aceste dosare ratate, care au distrus destine si care au fost raportate la vremea respectiva ca mari realizari in lupta anticoruptie? In orice stat civilizat, un procuror aflat intr-o functie atat de inalta ca Lucian Alexandru Papici si-ar fi dat demult demisia.Doru FlorinTulus a acuzat fara probe
O alta achitare extrem de importanta pentru imaginea DNA este cea privind dosarul fostului presedinte al Tribunalului Bucuresti, judecatoarea Maria Huza, si a unui director de la Administratia Fondului Imobiliar. Huza era membru al CSM la momentul in care a fost trimisa in judecata si a fost nevoita sa paraseasca inalta functie. Procurorul de caz, Doru Florin Tulus, seful Sectiei de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie, a acuzat-o pe Maria Huza de fals in declaratii si instigare la acordarea de credite cu incalcarea legii, legat de modul in care aceasta a dobandit in 2001 un apartament de 100 m.p. in Centrul civic. Judecatoria Sectorului 3 a achitat-o pe Huza in luna martie a acestui an, pe motiv ca pe de-o parte infractiunea de instigare la acordarea ilegala de credite a fost dezincriminata de Parlament, iar in ceea ce priveste falsul in declaratii s-a constatat ca fapta nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii, astfel incat s-a dat achitare si pentru aceasta acuzatie. A fost achitat si directorul AFI trimis in acest dosar, care nu trebuia inculpat cata vreme nu AFI da case, ci doar pune in aplicare (incheie contractele) in baza dispozitiilor date de primari. La cat tam-tam a facut in presa DNA pe acest dosar si tinand cont ca Huza a fost membru al CSM, achitarea acesteia pentru fals in declaratii este un rateu nepermis. Daca sentinta de achitare va ramane defintiva la Huza, aceasta va avea dreptul sa primeasca despagubiri imense pentru venitul aferent functiilor din care a trebuit sa se retraga ca urmare a trimiterii in judecata, dar si pentru prejudiciul moral cauzat."

Gheorghe Piperea:"Observ ca, in ultimele zile, DNA si, in special, seful vremelnic al acestei institutii, sunt din nou in centrul atentiei opiniei publice.
Personal, n-am vazut nici un caz de mare coruptie care sa fi fost rezolvat de catre DNA. De aceea, nu vad utilitatea DNA si, cu atit mai putin, nu vad necesitatea pastrarii in fruntea acestei institutii a aceleasi persoane. Si nu ma refer la cazurile nerezolvate cu parlamentari sau ministri (aici sa zicem ca exista scuza imunitatii parlamentare si a interventiei vinovate a Curtii Constitutionale ), ci ma refer la celelalte cazuri, unde vedem la televizor arestari spectaculoase si ne trezim peste citeva luni cu achitari tot atit de spectaculoase. Pentru exemplu, a se vedea cazurile celor doua judecatoare din Mures si, respectiv, Oradea, al procurorului din Prahova etc. Vedem la televizor cazuri de arestati care, dupa 2-3 luni de stat in arest, sunt bine mersi, la vechile locuri de munca, eliberati fiind pentru greseli de procedura. Pentru exemplu, a se vedea cazul functionarilor de la pasapoarte, de anul trecut. Ba mai mult, vedem imens de multe cazuri in care intreaga cercetare penala este anulata, pe motiv de lipsa de procedura (cazul Copos este edificator). Cel arestat sau doar acuzat pe nedrept are dreptul la despagubiri, inclusiv la despagubiri morale, pe care nu va ezita sa le ceara, inclusiv la CEDO. Doi fosti presedinti de banci au si facut-o deja si au obtinut cistig de cauza la CEDO, statul roman – si nu procurorul instrumentator al cazului – urmind sa plateasca daunele. Acestea, stimati tovarasi, sunt esecuri profesionale ale procurorilor DNA si, mai ales, esecuri manageriale ale conducerii DNA, cu nimic justificate. Sistemul judiciar penal romanesc presupune ca procurorul acuza si judecatorul judeca. Daca judecatorul nu este convins de justetea acuzatiei, atunci inseamna ca a gresit procurorul. Simplu. Nu sistemul este de vina, ci procurorul si, datorita ierarhiei, seful acestuia.
Cum se explica aceste esecuri? Separind cazurile politice de cazurile, nu exista alti vinovati decit institutia in sine, conducatorii acestia si insisi procurorii care lucreaza in cadrul institutiei.
DNA este burta moale a sistemului judiciar penal romanesc. In anul 2002, ideea PNA-ului (institutia de unde a “evoluat”actual ul DNA, conceputa de PSD-ului dnului Nastase, a fost unanim criticata ca fiind neconstitutiona la, intrucit inventa un corp de procurori paralel celui care se integreaza, conform Constitutiei, Ministerului Public, si inducea ideea prosteasca si periculoasa pentru actul de justitie penala ca procurorii obisnuiti nu sunt capabili sa solutioneze in conditii eficiente cazurile de coruptie. Asa-zisul reper al acestei institutii, Parchetul National Anti-Mafia din Italia, nu a fost, de fapt, un model de eficienta si nici de respect deosebit al drepturilor omului, Italia fiind in deceniul noua un fel de campioana a condamnarilor la CEDO in urma celebrei operatiuni mani pullite din anii 80′. Sub pretextul luptei contra mafiei italiene (vedem acum ce eficienta a fost aceasta lupta, cind mafia napoletana a ingropat Napoli sub tone de gunoaie), procurorii anti-mafia au comis multe incalcari ale drepturilor omului si Italia a platit, ulterior, pentru aceste abuzuri. Istoria se va repeta, probabil, cu Romania. Institutia, rebotezata DNA, a fost ulterior integrata Parchetului General, primind acelasi rang de competenta, si a fost transformata treptat intr-o vedeta media, care obisnuieste sa isi rezolve - fals si partial - cazurile la televizor. Fiind cea mai vizibila institutie judiciara, DNA a reusit cumva sa creeze impresia ca este nu numai un corp profesional eficient, ci si unicul organism statal care mai lupta cu coruptia. Din aceasta perspectiva, de luptator special si unic contra coruptiei, PNA/DNA este o insulta la adresa celorlalti procurori, a judecatorilor si a sistemului judiciar, in genere.
Ultimul raport al Comisiei Europene asupra justitiei contine aprecieri pozitive la adresa DNA. Intrucit nu sunt decident politic si cu riscul de a comite o impietate (caci, nu-i asa, ceea ne spune Comisia este sfint), voi sustine ca aceasta apreciere pozitiva este cit se poate de superficiala si de gresita.
Oriunde in lume, anularea unui mare dosar de coruptie pentru lipsa de procedura, ca sa iau doar un exemplu, ar fi dus imediat la demisia/demiterea conducerii. Dar la noi, nu. Locul sfinteste omul in Romania. Am ajuns sa fim convinsi ca o institutie statala nu poate functiona eficient decit daca are la conducere una si aceeasi persoana, pentru singurul motiv ca a fost laudat de Comisia Europeana. Pe plan intern si din perspectiva profesionala, eu nu vad decit un sef al DNA care nu a reusit, in 3 ani, sa duca la bun sfirsit nici un dosar de mare coruptie, ci doar sa se gudure pe linga presedinte si dea bine la societatea civila. In fine, in structura acestei institutii, egala in ierarhia competentei cu Parchetul General, lucreaza in jur de 200 de procurori, cei mai multi dintre ei fiind adusi de la parchetele din teritoriu, fara ca treptele obligatorii de promovare catre Parchetul General sa fi fost parcurse in mod firesc. Este aproape natural ca cel care a ajuns pe aceasta inalta treapta a magistraturii arzind mai multe etape sa vrea sa epateze cu arestari televizate, ignorind procedurile si tinta reala a dosarului de coruptie, respectiv, condamnarea sau achitarea acuzatului. Poate ca aceasta constatare ar trebui sa dea de gindit decidentilor nostri.
Poate ca DNA ar trebui desfiintata sau procedura de selectie a procurorilor modificata. Oricum am da-o, dl Morar trebuie schimbat."

Gheorghe Piperea:
"Despre lupta impotriva coruptiei si drepturi individuale
1. Separatia de celelalte puteri si independenta justitiei
Constitutia Romaniei nu consacra o reala separare si independenta a justitiei fata de celelalte puteri in stat. Titlul din Constitutie referitor la justitie este intitulat in continuare “Autoritatea Judecatoreasca” in loc de “Puterea Judecatoreasca” .
Sub titlul “Autoritatea Judecatoreasca” sunt amintiti si procurorii si Ministerul Public, ca si cand acestia ar face parte din autoritatea judecatoreasca. Consiliul Superior al Magistraturii este format si din procurori. Totusi, procurorii nu fac parte din puterea judecatoreasca, ci din puterea executiva, intrucat activitatea lor se desfasoara “sub autoritatea Ministerului Justitiei”. A se observa ca, din CSM, in calitate de membri de drept, fac parte si Procurorul General si Ministerul Justitiei. Mai mult, sedintele CSM pot fi prezidate de Presedintele Romaniei. Presedintele CSM nu poate fi desemnat dintre membrii de drept ai CSM, dar ce autoritate va avea presedintele CSM fata de Procurorul General, Presedintele Curtii de Casatie, Ministerul Justitiei, Presedintele Romaniei?
Consiliul Superior al Magistraturii nu ar trebui sa cuprinda in sanul sau procurori, deoarece acestia fac parte din puterea executiva; ei nu sunt magistrati propriu-zisi, aflandu-se sub autoritatea Ministerului Justitiei. De asemenea, Ministerul Justitiei nu ar trebui sa faca parte din Consiliul Superior al Magistraturii, includerea sa in componenta CSM insemnand clar o ingerinta a executivului in exercitiul puterii judecatoresti. CSM ar trebui compus exclusiv din judecatori si din personalitati ale vietii publice, membri ai societatii civile. Daca CSM ar avea si competenta de ordonator principal de credite pentru finantarea intregului act de justitie, urmand a asigura resursele financiare, de logistica si de personal necesare pentru justitie, atunci am putea vorbi de un inceput de separare a puterii judecatoresti de celelalte puteri in stat. Acestea sunt, insa, chestiuni ce tin de modificarea Constitutiei
2. Cu privire la statutul legal al procurorului roman
In perioada comunista, procurorul roman avea o putere exorbitanta ca organ de acuzare si de represiune, fiind folosit adeseori de puterea politica pentru eliminarea opozantilor sai. Autoritatea procurorului era atat de inalta, incat depasea insasi autoritatea judecatorilor. In subconstientul colectiv, procurorul este inca un fel de “tatuc” al justitiei penale, fiind plasat deasupra oricarei alte autoritati.
Sub presiunea normelor constitutionale si a reglementarilor internationale acceptate de Romania, majoritatea actelor procurorului, in special cele prin care se iau masuri referitoare la libertatea persoanelor aflate in cercetari penale, au fost aduse sub controlul tribunalelor. S-a pastrat insa mentalitatea si practica de sorginte sovietica dupa care persoana suspecta trebuie arestata si mai apoi trebuie cautate probe si indicii ca acea persoana este vinovata de a fi savarsit infractiuni, procurorul fiind dotat cu atributii exorbitante pentru a pune in practica o astfel de mentalitate. Opinia publica a ajuns sa se intrebe de ce este eliberat un suspect, in loc sa se intrebe de ce este arestat acest suspect. Este o mentalitate care a permis arestari si eliberari multiple ale unor suspecti, cu show-ul mediatic aferent, pus in scena pentru convingerea judecatorilor si a opiniei publice de vinovatia suspectilor, nu prin probe, ci prin spectacol. Va mai putea fi achitat un om care a stat in arest preventiv doi ani sau care a fost arestat si eliberat de 7-8 ori, desi Constitutia si Conventia Europeana a Drepturilor Omului il considera nevinovat pana in momentul in care un tribunal independent il condamna definitiv? Iar daca, totusi, omul in cauza va fi achitat, cine va plati daunele? Procurorul, judecatorul sau contribuabilul roman?
Cesare Beccaria, la 1780 (“Dei deliti e dele pene” – Despre delicte si pedepse) punea la baza intregii filosofii si politici penale principiul conform caruia .
Din punctul de vedere al dreptului la un proces echitabil, procurorul roman nu prezinta garantiile necesare de independenta si de impartialitate, pentru ca el este, in acelasi timp, organ de acuzare (deci parte in procesul penal, adversar al inculpatului, cu interese contrare acestuia) si organ de ancheta criminala. Datorita subordonarii ierarhice nu se poate considera ca procurorul roman este independent. Constitutia nu-l denumeste magistrat pe procuror, fapt pentru care el nu poate fi asimilat cu judecatorul, chiar daca legislatia procesuala penala romana (inclusiv proiectul noului Cod de procedura penala), anacronica din acest punct de vedere, il pune pe picior de egalitate procesuala pe procuror cu judecatorul, dar nu si cu acuzatul sau cu aparatorii acestuia. Este evident ca, avand o pozitie egala cu judecatorul si avand la indemana si mijloacele de represiune procesual - penala, procurorul nu poate, obiectiv, sa fie impartial deoarece, a da solutia eliberarii sau achitarii inculpatului arestat ar insemna ca procurorul sa contribuie la propriul insucces profesional.
Indiscutabil deci, art.5 par.3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si, implicit, art.11 si art.20 din Consitutie, sunt incalcate de Legea de organizare judiciara referitoare la statutul procurorului, datorita imposibilitatii acestuia de a fi independent si impartial.
Jurisprudenta Curtii de la Strasbourg se impune si in legislatia romana, incepand cu anul 1994, cand Romania a ratificat Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Aceasta rezulta din dispozitiile art.11 alin.2 si art.20 din Constitutie. Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta Curtii de la Strasbourg fac parte din asa numitul “bloc de constitutionali tate” si se impun ca si normele constitutionale .
Statutul legal al procurorilor in Romania este, deci, anacronic, fiind sanctionat de catre CEDO (a se vedea cazul Pantea contra Romaniei). Intr-adevar, procurorul roman nu este un magistrat independent, intrucat el este subordonat ierarhic Procurorului General si, conform Constitutiei, isi desfasoara activitatea sub controlul Ministerului Justitiei. Procurorul roman nu este nici magistrat impartial, intrucat este parte in procesul penal, fiind adversarul inculpatului. Cu toate acestea, procurorul roman se considera egalul judecatorului, si nu egalul avocatului. Pentru a da procurorului independenta profesionala pe care, in prezent nu o are, pentru a pune de acord pozitia sa procesuala cu imperativele procesului penal si pentru a asigura aplicarea principiului egalitatii armelor in proces, procurorul roman trebuie repozitionat in sistemul judiciar roman drept avocat al acuzarii (avocat al statului sau avocat al interesului general in procesele civile).
3. Cu privire la arestarea preventiva, ca masura de limitare a libertatii persoanei
Arestarea preventiva este o exceptie de restransa aplicare de la principiul judecarii in stare de libertate a inculpatului. Ea trebuie dispusa sau prelungita de un magistrat independent si impartial, in conditiile dovedirii pericolului social al inculpatului. Arestarea nu poate fi folosita ca o masura de asigurare prin constrangere a probelor contra inculpatului, intrucat principiul constitutional al prezumtiei de nevinovatie ar fi rasturnat.
Arestarea preventiva, durata rezonabila a procesului, dreptul la aparare, si, in fine, ca un corolar, principiul constitutional al prezumtiei de nevinovatie au fost rastalmacite prin modificarea Codului de procedura penala, consecutiva modificarii Constitutiei. Din pacate, nici actualul proiect al codului de procedura penala nu ofera o solutie mai buna.
Masura arestului preventiv dispusa de instanta poate fi prelungita, in cursul urmaririi penale, daca dupa expirarea duratei anterioare apar elemente noi care sa justifice prelungirea, ceea ce reprezinta o legiferare a practicii frecvente a procurorului de a retine persoana in cauza, urmand a descoperi ulterior motive care arestul. Aceeasi masura, a arestului preventiv, poate fi luata, ca si pana acum, in caz de infractiuni flagrante, ceea ce mentine posibilitatea organizarii de flagrante, la care sa participe, eventual, reprezentanti mass-media, adica spectacolul sa fie garantat. Printre dispozitiile de sorginte sovietica ale vechiului cod a ramas (intentionat) nemodificata formularea art.148 lit.e) Cod procedura penala, din care rezulta ca poate fi arestat preventiv inculpatul fata de care exista temerea ca, lasat in libertate, va mai savarsi o noua infractiune. Deci, implicit, inculpatul este deja considerat infractor si, deci, vinovat pentru fapta de care este acuzat si care a “justificat” arestarea sa. Or, este un dat al procesului penal ca inculpatul nu este (inca) infractor, ci doar acuzat de a fi savarsit o infractiune! Dar chiar Constitutia modificata in 2003 este in “spiritul” vechiului concept de arestare. Astfel, conform Constitutiei, arestarea in cursul urmaririi penale dureaza maxim 30 de zile, putand fi prelungita maxim 180 de zile. Daca a fost sesizata instanta cu inculpatul in stare de arest preventiv, masura se prelungeste de drept, la infinit, pe toata durata judecatii. Instanta verifica, la fiecare 60 de zile, daca se mai mentin legalitatea si temeiurile arestarii sau daca au aparut temeiuri noi, care sa justifice mentinerea in arest. Arestarea preventiva (care este, in sine, este o masura provizorie, caci ea se termina cu liberarea arestului sau incarcerarea sa, dupa ce i se va fi stabilit vinovatia) devine o masura definitiva prin prelungirea sa la infinit.
Este de principiu si in concordanta cu statuarile Curtii Europene a Drepturilor Omului ca arestarea preventiva sa se dispuna de judecator. La fel, fiecare persoana are dreptul la un proces echitabil si solutionat intr-un termen rezonabil. Cu toate acestea, termenele procedurale, care ar trebui sa garanteze atat celeritatea solutionarii cat si respectarea drepturilor procesuale, sunt prevazute doar formal, intrucat, neexistand sanctiuni pentru nerespectarea lor, ele nu pot fi eficiente, ci pot chiar conduce in unele situatii la pierderea unor drepturi procesuale. Cercetarile penale si judecatile intinse pe ani de zile, eventual cu inculpatul in stare de arest, in conditiile in care, pana la condamnarea definitiva si irevocabila a inculpatului, acesta este prezumat nevinovat, reprezinta in sine incalcari ale drepturilor omului. De aceea, lupta contra coruptiei in asemenea conditii poate fi aruncata in derizoriu, daca dupa acesti ani de zile inculpatii, diabolizati la momentul arestarii lor, vor obtine achitarea sau incetarea procesului penal pentru varii motive (inclusiv prescriptie).
Pentru eliminarea unor asemenea inconveniente, magistratii implicati trebuie sa stapaneasca aceste proceduri, sa cunoasca si sa aplice reglementarile referitoare la drepturi, pe scurt, sa detina experienta realizarii dreptului din postura de avocat. Competenta profesionala ridicata a judecatorilor nu poate fi atinsa fara o sustinuta experienta in practicarea legii din pozitia de avocat. Ca arbitru al intereselor aflate in conflict, judecatorul, la inceputurile carierei sale de jurist,trebuie sa fi putut privi litigiul din perspectiva unui avocat. De aceea, judecatorii trebuie selectati exclusiv dintre avocati cu experienta in avocatura pledanta. Experienta practica, responsabilitat ea civila pentru culpa profesionala grava, solemnitatea actului de justitie, toate acestea pot duce la o perceptie mai buna a publicului fata de justitie, la cresterea gradului de incredere in justitie.
4. Despre avocat ca parte a sistemului judiciar si partener esential al justitiei
Institutiile romanesti cu atributii in realizarea reformei justitiei si a actului de justitie, precum si unii judecatori si procurori, au o atitudine ostila sau dispretuitoare la adresa avocatilor, vazuti fie ca simpli auxiliari ai justitiei, fie ca frane ale functionarii “normale” a justitiei. Tentatiile autoritariste ale administratiei Romaniei au dus la absolutizarea meritelor organelor de represiune penala (politie judiciara, parchet si, mai nou, servicii de informatii) in dauna magistratilor de scaun si a avocatilor.
Orice reforma a justitiei care ignora profesia de avocat este o eroare fundamentala. O masura esentiala a reformei justitiei este unificarea profesiei legale intr-un corp profesional unic si independent si sub o autoritate profesionala unica.
Ca parte a sistemului judiciar, avocatii, sunt gardieni ai legii si ai justitiei, fiind esentiali pentru conservarea societatii. Ca parte componenta si reprezentanti ai societatii civile, avocatii sunt o contra-pondere necesara sistemului organelor statale si principalul instrument al realizarii drepturilor persoanelor, adica al transformarii legii in fapt, si, mai presus de toate, un instrument predilect al apararii drepturilor omului. Avocatul pretinde si valorifica, in numele clientului, drepturile acestuia. Scopul profesiei de avocat este de a pune la dispozitia publicului servicii profesionale educate de reprezentare si asistenta juridica. Profesia de avocat, ca infrastructura si concept, este menita a sprijini publicul in ansamblu si fiecare individ in parte sa-si cunoasca si sa-si realizeze drepturile de persoana si de cetatean.
Fara a fi, de principiu, obligata sa apeleze la un avocat pentru a-si realiza drepturile, putand face acest lucru in mod direct, cetateanul trebuie sa cunoasca dezavantajele incercarii de realizare directa a drepturilor sale. Un public educat si avizat asupra conceptelor legii si justitiei poate constientiza faptul ca nu este indicat sa actioneze pentru realizarea si protejarea drepturilor pe cont propriu, fara reprezentarea unui avocat, intrucat risca sa esueze in acest demers. Dintotdeauna, totalitatea dreptului a dus la cea mai mare insustitie (sumum jus, suma injusta).
5. Este lupta contra coruptiei eficienta?
Parchetul National Anticoruptie (PNA) a fost constituit pe temeiul unui concept imaginat si ulterior impus de fostul Guvern PSD in cursul anului 2003. PNA a inceput sa functioneze ca o fantosa a luptei contra coruptiei, menita a arata opiniei publice interne si europene ca Guvernul PSD se preocupa de fenomen si ca are idei pentru a-l tine sub control. Asa-zisa lupta a PNA contra coruptiei s-a soldat, in perioada 2003-2005 cu un singur caz de corupt condamnat. PNA a “excelat”, in schimb, cu cel mai mediatizat caz de coruptie contemporan, dosarul Zambaccian, care a fost imediat inchis cu NUP de acelasi PNA din perioada 2003-2005. In plus, in foarte scurt timp de la constituirea sa, PNA s-a transformat intr-un instrument de presiune la adresa adversarilor politici si un instrument de timorare a judecatorilor (la acest scenariu, fostul SIPA contribuia din plin prin ascultarea telefoanelor judecatorilor). Multe voci din mass-media anilor 2003-2004 au calificat PNA-ul drept “parchet de opereta”, observand ca se ocupa cu cazuri “importante” de genul micilor spagi date controlorilor RATB sau CFR. Cazurile de mare coruptie, cum erau cele ce implicau parlamentari, nu puteau fi cercetate de PNA, intrucat nu permitea Constitutia (Curtea Constitutionala a statuat asupra acestei lipse de competenta in mai 2005). In orice caz, PNA era constituit ca un organism paralel Parchetului General, in afara Ministerului Public, ceea ce ridica serioase probleme de neconstitutiona li tate si, in plus, punea magistratua “obisnuita” in postura de institutie incapabila sa solutioneze cazurile de coruptie.
Actualul DNA, integrat Parchetului General si avand competente strict orientate catre marea coruptie, a devenit principalul mijloc de lupata contra coruptiei. In continuare insa, DNA nu poate ancheta pentru corputie parlamentari si ministri. O serie de cazuri grele au fost aduse in atentia publicului, creindu-se aparenta ca noul PNA (DNA) a devenit eficient. Cazurile respective au fost si sunt foarte mediatizate, pentru a intari aceasta perceptie (falsa). De altfel, opinia publica este favorabila noului PNA (DNA), mai ales datorita evenimentului din Parlament, mediat de presedinte, cand a aparut ideea re-transformarii DNA in PNA. Totusi, in dosarele instrumentate de DNA nu a fost nimeni condamnat inca. Daca, dupa 1-2 ani, cei cercetati acum vor fi achitati, vom ramane cu show-ul. Achitarea va fi un bun mijloc de spalare a pacatelor celor in cauza, dar si o sursa infinita de actiuni in daune, pe care va trebui sa le achite Statul roman si, in final, contribuabilul roman. Observ ca, deocamdata, nimeni nu isi pune problema eficientei cercetarilor penale din punctul de vedere al costurilor. Un caz de mare coruptie costa cu atat mai mult, cu cat se intinde pe o perioada mai indelungata. Managerii parchetelor si ai instantelor ar trebui sa fie responsabili pentru modul in care se cheltuiesc banii alocati pentru aceste costuri, iar societatea civila ar trebui sa se intereseze in legatura cu modul de cheltuire.
Instructia penala ar trebui sa dureze maxim 6 luni, la fel si procesul; astfel, costurile procesului devin greu suportabile si, aspect mult mai important, apar dubii relative la vinovatie, pentru care cel in cauza ar putea fi achitat (in Statele Unite, dubiile rezonabile sunt cauze de achitare).
Procurorii trebuie sa se obisnuiasca cu procedurile, cu drepturile, cu avocatii, pentru ca altfel va apare sentimentul statului ostil, care nu face justitie si dreptate, ci fabrica vinovati.
6. Este lupta contra coruptiei un motiv suficient pentru restrangerea drepturilor persoanei?
Constitutia, in art.53, limiteaza restrictiile drepturilor omului la cazurile necesare intr-o societate democratica si, in orice caz, interzice acele restrictii care anihileaza insasi dreptul in cauza.
Instructia penala in Romania pastreaza institutia “flagrantului” organizat, ca tactica criminalistica principala pentru lupta contra coruptiei, desi un “flagrant” organizat este nu numai o proba ilegala, dar chiar un oximoron. Interceptarile convorbirilor sau ale corespondentei, neautorizate, sunt ilegale si, ca atare, nu pot fi folosite ca proba. Cu toate acestea, nenumarate anchete penale pornesc de la inregistrari pe care le fac persoanele denuntatoare sau de la inregistrarile si interceptarile ilegale ale serviciilor secrete, obisnuite sau clandestine. Un astfel de dosar penal este lovit in mod fundamental de nulitate, pentru ca “proba” respectiva este ilegala. Totusi, PNA (DNA) obisnuieste sa utilizeze aceste probe ca “mijloace extrajudiciare” de proba.
O serie de “dezvaluiri” recente pot ridica serioase ingrijorari referitoare la protectia drepturilor omului. Spre exemplu, propunerea de prelungire a reginerii la 72 de ore si propunerea ca serviciile secrete sa se implice in cercetarea penala precum si obligarea operatorilor de telecomunicatii la stocarea acestora pe termen de 6 luni, stirnesc ingrijorarea societatii civile. Dar, pentru ca toate aceste exemple de renuntare la drepturi fundamentale sunt “jutificate” din ratiuni de lupta contra coruptiei (si contra terorismului), este politically incorect sa le dezavuezi public. Eu personal consider ca ne-am inscris pe un drum gresit, care ar putea conduce catre finalul democratiei in Romania. Democratia lupta contra incalcarii legii cu arma exercitiului dreptului, si nu cu arma terorii si a restrictiilor. Cu toate inconvenientele ei, democratia este infinit preferabila unei societati lipsita de drepturi si libertati."

Andreea Ciuca. 7 ani. Deznadejde si Credinta. Lupta. Victoria Libertatii

De: Aurelian GRAMA
Zi de zi

Instanta Suprema, în complet de noua judecatori a stabilit definitiv ca faptele pentru care Andreea Ciuca a fost arestata si trimisa în judecata, si pentru care este suspendata din magistratura de aproape sapte ani, la cererea procurorilor DNA, nu sunt infractiuni. Ca sa fim în conformitate cu legea si decizia de ieri, magistratul muresean Andreea Ciuca a fost achitata cu litera d). Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii.

Statul român are în aceste conditii toate sansele sa fie condamnat la CEDO, în procesul intentat de Andreea Ciuca, pentru gafele monumentale ale procurorilor pensionari Gheorghe Suhan, fost sef PNA pe România si Marin Sandu, fosta unealta la DNA Mures pâna la finele lui 2009, cei care au instrumentat Dosarul „Ciuca”. Cu o reavointa, la comanda, plini de umori staliniste, rar întâlnite în celebrul nostru stat de drept, împotriva celor mai elementare drepturi si libertati ale cetateanului, impotriva unui ilustru magistrat care a avut singura vina ca a început mult prea devreme reformarea sistemului de justitie. Parca mai ieri imaculata Comisie Europeana lauda în raportul preliminar de tara pe Justitie al României rezultatele heirupiste ale DNA...

Andreea Ciuca se va întoarce zilele urmatoare în magistratura la Tribunalul Mures. Regretam cu drag de se poate spune pierderea unui bun editorialist în Ziarul de Mures si ne bucuram alaturi de familie, avocati, si cei câtiva foarte putini prieteni de recâstigarea libertatii depline, de achitare, si de renasterea unui om deosebit.

Fostul presedinte al Tibunalului Mures, magistratul Andreea Ciuca, nu a luat mita de la pesedistul Viorel Tibrea, asa cum au sustinut aproape sapte ani de zile procurorii DNA. Completul de noua judecatori de la Înalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ieri definitiv nevinovatia lui Ciuca în dosarul în care aceasta era acuzata de luare de mita si sustragere de documente. Andreea Ciuca a fost declarata nevinovata si în prima instanta, la completul de trei magistrati ai ÎCCJ, însa ieri, magistratii au admis recursul formulat de DNA fata de sentinta cu pricina si acelasi complet a schimbat temeiul achitarii. Astfel, daca judecatorii care au analizat fondul au decis achitarea judecatoarei din Târgu-Mures deoarece fapta nu exista, instanta de recurs a stabilit ca faptelor care i se imputau Andreei Ciuca le lipseste cel putin unul din elementele care le-ar fi transformat în infractiune. Sentinta data de Completul de noua magistrati de la Înalta Curte de Casatie si Justitie este definitiva. Magistratul Andreea Ciuca a fost achitata cu litera d). Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii. „În sfârsit s-a terminat o procedura judiciara abuziva care mi-a furat sapte ani din viata bazându-se în exclusivitate pe faradelegi. Voi face tot ce este legal pentru a-mi recapata statutul si drepturile de care am fost privata ilegal”, a declarat Andreea Ciuca la aflarea sentintei definitive si irevocabile. Fostul presedinte al Tribunalului Mures a mai adaugat ca, în ceea ce îi priveste pe denuntator si pe martorii DNA din dosarul instrumentat de procurorii DNA, urmeaza sa hotarasca ce atitudine va adopta. „Oscilez înca daca îl las pe Dumnezeu sa faca dreptatea sau daca le voi cere si eu socoteala în instanta”, a conchis Andreea Ciuca.

Magistratul de la Târgu-Mures asteapta acum ca judecatorii de la ÎCCJ sa îsi motiveze sentinta cu care sa se prezinte ulterior în fata Consiliului Superior al Magistraturii pentru a cere sa fie repusa în functie.

Judecatorul Andreea Ciuca a fost arestata în 5 iunie 2003 în urma unei actiuni în forta a Parchetului National Anticoruptie, audiata 12 ore fara întrerupere si acuzata ca ar fi primit mita de la pesedistul Viorel Tibrea, un om de afaceri din Târgu-Mures, care avea contracte pe linia constructiilor cu instantele din zona. Spectacolul mediatic a fost extrem de bine gestionat de mani******torii puterii de atunci si aproape toata presa a stenodactilografiat exceptional toate informatiile oferite de procurori si de ofiterii de informatii implicati vizibil în acest caz. Andreea Ciuca a sustinut pe tot parcursul procesului ca banii care i-a luat de la Tibrea reprezentau de fapt un împrumut despre care stiau toti colegii sai, relatiile de amicitie dintre ea si denuntator fiind de asemenea cunoscute. Procurorii au uzat de un autodenunt al lui Tibrea în care acesta sustinea ca i s-ar fi cerut mita, autodenunt pe care acesta l-a infirmat în fata instantei de judecata prin marturiile contradictorii.

Odata cu arestarea Andreei Ciuca de procurorii anticoruptie, procedurile juridice din România referitoare la arestare au fost schimbate. România aliniindu-se în urma unei decizii la care a fost parte si fostul sef al Instantei Supreme, Paul Florea, la procedura europeana. De atunci, masura arestarii nu poate fi luata decât de magistrati si nu dispusa de procurori, asa cum se întâmpla pâna atunci... Cineva trebuia sa scrie si istorie...

Gheorghe Suhan si Marin Sandu nu au putut fi contactati pâna la închiderea editiei. Constiintele lor au cu certitudine o seama de întrebari la care nu prea are cine le raspunde. Din nefericire, Radu Timofte, fostul sef al SRI, extrem de implicat în cazul Ciuca, a plecat prea devreme dintre noi pentru a mai putea fi întrebat ceva despre sfârsitul primaverii din 2003 de la Târgu-Mures... Mai sunt multi altii cu sufletul macinat...

Andreea Ciuca... 7 ani... Deznadejde si Credinta... Oprobiul public si aflarea adevarului despre semeni. Victoria Libertatii. Achitare. Împlinirea unui vis ce de multe ori a înclinat înspre cosmar. Visul împlinit si decenta nestrigarii lui lumii întregi. 7 ani. Credinta si pofta de viata. Postul Pastelui. Învierea...

Pai sa schimbam legile in asa fel incat sa fie pedepsiti hotii adevarati din tara asta! In ciuda unor avocati!