23 July 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Motivarea completului de 5 judecatori al ICCJ: Dosarul lui Mitrea, trimis la DNA pentru ca senatorului i-au fost incalcate “flagrant drepturile” procesuale (Document)

Scris de: Voichita RASCANU | pdf | print

5 August 2011 17:00
Vizualizari: 5197

Completul de cinci judecatori al instantei supreme a facut publica, vineri, motivarea deciziei definitive de trimitere la DNA a dosarului senatorului Miron Mitrea (foto), acuzat de luare de mita. Decizia completului de 5 judecatori – format din judecatorii Traian Gherasim, Mariana Ghena, Georgeta Barbalata, Ionut Matei si Rodica Aida Popa - a avut o opinie separata, cea a judecatorilor Rodica Aida Popa (foto) si Ionut Matei, care au fost in contradictie atat cu colegii lor din completul de recurs, adica cel de 5 judecatori, dar si cu colegii lor din completul de 3 judecatori, care au decis in unanimitate ca procurorii i-au incalcat lui Mitrea drepturile procesuale. Atat judecatorii din completul de 3, cat si trei dintre judecatorii completului de 5 au stabilit ca procurorii i-au incalcat lui Mitrea dreptul la aparare, pentru ca au dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea acestuia in judecata, incluzand “acte materiale pentru care nu au fost extinse cercetarile, nu au inceput si nu au efectuat urmarirea penala”.


Daca procurorii ar fi procedat la extinderea urmaririi penale, ar fi avut nevoie de avizul Senatului, camera din care face parte Miron Mitrea, dar, procedand de aceasta maniera, trecerea pe la Senat a fost evitata.

ICCJ: “Organele de urmarire penala au incalcat flagrant dispozitiile Codului Penal si de Procedura Penala”. Lui Mitrea “i s-a cauzat o vatamare care nu poate fi inlaturata in niciun mod”

Prin decizia penala nr 112, din 16 mai 2011, pronuntata in dosarul cu numarul 2598/1/2011, completul de 5 judecatori al instantei supreme a retinut, la fel ca prima instanta, de trei judecatori ca: “(...) In speta inculpatului Mitrea Miron Tudor i s-a incalcat dreptul la aparare, prin rechizitoriul din 4 martie 2009, dispunandu-se atat punerea in miscare a actiunii penale, cat si trimiterea in judecata pentru savarsirea pretinsei infractiuni de luare de mita, in continutul careia au fost incluse acte materiale pentru care nu au fost extinse cercetarile (...)nu au inceput si nu au efectuat urmarirea penala, inculpatului neaducandu-i-se la cunostinta cu promptitudine natura acuzatiei, respectiv fapta materiala si calificarea juridica a acesteia (schimbarea bazei factuale), astfel incat acesta sa inteleaga exact intinderea acuzatiei adusa impotriva sa, pentru a-si putea pregati apararea in mod adecvat”. Instantele au considerat ca, prin actiunea lor, procurorii DNA i-au incalcat lui Mitrea dreptul de a fi informat, dar si notiunea de previzibilitate. “Constatand incalcarea flagranta de catre organele de urmarire penala a dispozitiilor (…) Codul de procedura penala, cat si art.6 din C.E.D.O., a dispozitiilor (…) din Codul de procedura penala, prima instanta a retinut ca inculpatului Mitrea Miron Tudor i s-a cauzat o vatamare care nu poate fi inlaturata in niciun mod”. De asemenea, judecatorii au constatat ca Mitrea a fost trimis in judecata pentru o fapta pentru care nu s-a dispus extinderea actiunii penale pentru savarsirea de noi acte materiale, iar “noile acte materiale, care apar ca retinute in rechizitoriu, nu au facut obiectul procedurii de prezentare a urmaririi penale. (…)trimiterea in judecata a inculpatului a avut un obiect diferit de cel cu privire la care s-a efectuat urmarirea penala si cu privire la care inculpatul a fost informat la momentul aducerii la cunostinta a invinuirii si a prezentarii materialului de urmarire penala. Se retine sub acest aspect ca indiferent de incadrarea juridica a faptei de luare de mita avuta in vedere prin rechizitoriu si de cea care in final va fi, eventual, avuta in vedere de catre prima instanta, actele de urmarire au privit doar o parte din actele materiale incluse in continutul constitutiv al infractiunii pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, rechizitoriul retinand o situatie de fapt diferita de cea prezentata inculpatului pana la momentul finalizarii urmaririi penale.

Judecatorii Aida Popa si Ionut Matei: “Instanta (...) s-a subrogat in atributia exclusiva a procurorului de a aprecia asupra incadrarii juridice, incalcand limitele investirii”

In opinia minoritara, judecatorii Rodica Aida Popa si Ionut Matei au precizat ca: prima instanta a conferit in mod gresit faptei unice de luare de mita un caracter continuat, prin constatarea sub forma unui act material distinct, asupra pretinderii si primirii contravalorii lucrarii executate de la S.C. D S.R.L. Bacau, care a condus si la majorarea sumei de bani necuvenite de la 5 miliarde ROL la 9 miliarde ROL, fara existenta unei extinderi, (...) aceasta operatiune neputand avea loc, printr-o critica asupra modului in care a procedat procurorul, cu privire la incadrarea juridica a faptei pentru care a fost trimis in judecata, intrucat, in cursul urmaririi penale, constatarea de fapte sau imprejurari noi care sa conduca la schimbarea incadrarii juridice este atributul exclusiv al procurorului (...). Prima instanta prin aprecierea ca prin punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului Mitrea Miron Tudor pe calea unei extinderi procesuale nerealizate cu privire la caracterul continuat al infractiunii de luare de mita, desi s-a retinut o unica infractiune de acelasi gen, s-a subrogat in atributia exclusiva a procurorului de a aprecia, in raport cu probele administrate asupra incadrarii juridice efectuata de acesta, incalcand limitele investirii.

*Cititi aici decizia Completului de 5 judecatori de la ICCJ

Comentarii

# manivela date 5 August 2011 19:06 0

o hotarare ca dovedeste inca o data ca anumiti judecatori nu sunt capabili sa-si asume responsabilitatea functiei pentru care sunt platiti, cautand cu ardoare o chichita juridica ca sa scape de dosar. Sunt sigur ca daca in locul lu mitrea era un catelus, tovarasii Traian Gherasim, Mariana Ghena, Georgeta Barbalata il ardeau de nu se vedea.RUSINE. si bravo celor 2 judecatori care au avut opinia separata corecta. :eek:

# gigi date 5 August 2011 21:04 0

Minoritatea portocalie Matei Popa are o opinie corecta in balanta cu opinia altor trei judecatori supremi asupra carora nu exista nicio suspiciune de partialitate sau macar suspiciunea unei hot.injuste sau condamnate de cedo?Mare ti e gradina Romaniei!

# DOREL date 8 August 2011 09:34 +2


Citeza pe manivela
o hotarare ca dovedeste inca o data ca anumiti judecatori nu sunt capabili sa-si asume responsabilitatea functiei pentru care sunt platiti, cautand cu ardoare o chichita juridica ca sa scape de dosar. Sunt sigur ca daca in locul lu mitrea era un catelus, tovarasii Traian Gherasim, Mariana Ghena, Georgeta Barbalata il ardeau de nu se vedea.RUSINE. si bravo celor 2 judecatori care au avut opinia separata corecta. :eek:
Minciuna in fals, mai portocaliule: de ce in cazul Monicai Iacob Ridzi chiar DNA (ma rog, prin L C Kovesi) a crut un nou aviz pentru fapte nou descoperite iar pentru Mitrea au extins actiunea penala pentru acte noi materiale fara sa mai ceara aviz ? A... uitasem, asa e legea la voi, alba-neagra, una-i legea pentru noi si ai nostri, alta e pentru voi si ai vostrii, floata nu mai e dar de arestat trebuie arestat Mitrea pentru o prapadenie de mansarda. Hotararea dovedeste altceva, mai draga: dovedeste pe judecatorii executanti ai ordinelor lui Paandrea, avem de-a face cu Pandrea dupa Pandrea !

# vasile date 5 August 2011 21:08 0

Trebuia sa i condamne fara proces ce atatea procese, ce atatea norme juridice, drepturi procesuale, legislatie penala....toate astea ii incurca pe inteleptii procurori DNA, daca ar trebui sa stie carte si sa respecte normele si disp.procesual penale atunci ar trebui si alti procurori deci e mai simplu sa se condamne fara proces cand e vorba de DNA.

# stelian date 6 August 2011 08:13 0

Daca nu ar fi vorba despre dosarul unui politician, opinia separata a doamnei vicepresedinte a ICCJ este indoielnica. Desi apare ca domnia sa nu a fost procuror ( ca doamna presedinte a ICCJ ), interpretarea codului de procedura penala este jalnica : procurorul  are atributia exclusiva de a aprecia asupra incadrarii juridice iar odata sesizata instanta cu incadrarea facuta de procuror, instanta nu poate cenzura ! Deci daca procurorul a facut o incadrare juridica gresita, adica a facut o incadrare juridica cu incalcarea legii, instanta nu poate cenzura nelegalitatea si judeca orbeste pe baza incadrarii juridice facute nelegal de catre procuror. Pai tocmai asta este rolul instantei, sa judece, sa cenzureze nelegalitatile procurorilor !   

# Ordinul se executa, nu se discuta ! date 9 August 2011 08:52 +2

Ordinul se executa, nu se discuta fratilor ! Nu a zis juman Traian ca dosarul nu trebui restituit ? Pai noi, soldati credinciosi ai partidului si statului si iubitului conducator, nu suntem de capul nostru, ca aia, majoritarii, noi executam intocmai si la timp ordinul comandantului suprem ! Asa am facut inainte, asa facem si acum ! Aferim !

# Rectifict ! date 9 August 2011 08:53 +1

Rectific, jupan Traian, nu juman !

# unne date 6 August 2011 13:41 +3

separata, separata - ca oricum nu produce nici un efect. cat despre argumente - sa ne aflam in treaba, sau sa mai spalam dna de prostia nationala.

# Daca-i ordin date 9 August 2011 08:47 +2

Daca-i ordin, cu placere !

# Bula date 6 August 2011 16:19 -3

Mitrea ia spaga in forma FOARTE CONTINUATA; odata si odata ii va veni randul la pedeapsa meritata. Sa-l "intrebam" pe Burci daca Mitrea ia spaga :lol:

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.07.2024 – Alt candidat la revenirea in magistratura picat la psihologic

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva