Avocatii apararii „lotului Nastase” din recursul in cazul „Trofeul calitatii”, care se va judeca miercuri 30 mai 2012, la Completul de 5 al Inaltei Curti, au depus la dosar o opinie legala formulata de profesorul universitar doctor Valerian Cioclei (foto) de la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti, care desfiinteaza practic sentinta din 30 ianuarie 2012 pronuntata cu majoritate de voturi de judecatorii Ionut Matei si Ioana Bogdan (fosta consiliera a lui Daniel Morar, seful DNA). Opinia legala a fost ceruta de avocatul Viorel Ros, care il apara pe fostul premier, condamnat la 2 ani de inchisoare cu executare de catre cei doi judecatori. Profesorul Valerian Cioclei a enumerat in opinia sa legala erorile esentiale savarsite la fond de cei doi judecatori Ionut Matei si Ioana Bogdan, care au pronuntat condamnarea, contrar colegei lor Cristina Rotaru, care a opinat pentru achitare. Sentinta din 30 ianuarie 2012 este criticata pentru viciile sale: lipsa de referiri la probe ori a analizei probelor care ar dovedi vinovatia, erori de logica, lipsa motivarii pe anumite aspecte esentiale etc. De asemenea, in raport de viciile sentintei de la fond, sunt indicate si solutiile legale in recurs: casarea cu trimiterea la rejudecar, iar in subsidiar casarea si achitarea lui Adrian Nastase.

A doua opinie legala a prof. Univ. dr. George Antoniu

De asemenea, la dosar apararea a mai depus o a doua opinie legala, apartinand profesorului universitar dr. George Antoniu, care la randul sau si-a exprimat rezervele cu privire la condamnarea lui Adrian Nastase, concluzionand ca: „...intrecerea electorala prezinta o asemenea particularitate incat textul de lege pentru care a fost condamnat Adrian Nastase nu are nicio relevanta, nu este aplicabil in speta si, ca atare, nu ar putea sa stea la baza unei condamnari penale sau de alta natura”.

Publicam in continuare fragmente din opinia legala a profesorului Valerian Cioclei, cu precizarea ca ambele opinii legale ale celor doi profesori de Drept, dar si sentinta judecatorilor Ionut Matei si Ioana Bogdan, le puteti citi integral, atasate la finalul articolului.

Subsemnatul Valerian Cioclei, profesor universar, doctor la

Departamentul de Drept Penal al Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti

La solicitarea Cabinetului de avocatura Ros Viorel formulez prezenta

OPINIE LEGALA

Cu privire la

SENTINTA PENALA nr. 176

pronuntata in sedinta publica la data de 30 ianuarie 2012 in

DOSARUL nr. 514/1/2009 la

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

SECTIA PENALA

prin care instanta condamna pe inculpatul NASTASE ADRIAN la 2 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art 64 lit.,b,c, C.pen. Pentru savarsirea infractiunii prev.de art13 din Legea nr 78/2000 cu aplic. art.41 alin 2 C.pen

ASPECTE AVUTE IN VEDERE

Stabilirea cazurilor de casare incidente in raport cu sentinta mai sus mentionata (Motivarea de recurs).

I. In cauza este incident cazul de casare prevazut de art 385 indice 9 alin (1) pct 9 C.proc. Pen: „ hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza solutia ori motivarea solutiei contrazice dispozitivul hotararii sau aceasta nu se intelege”.

II. In cauza este incident cazul de casare prevazut in art. 385 ind9 alin (1) pct. 12 C.proc pen: „cand nu sunt intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni...”

In cauza este incident cazul de casare prevazut in art. 385 ind 9 alin. (1) pct 9 C.proc.pen: „ hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza solutia ori motivarea solutiei contrazice dispozitivul hotararii sau aceasta nu se intelege”;

Instanta nu arata in ce consta latura obiectiva a infractiunii retinute in sarcina inculpatului.

Sentinta, in partea de expunere, se refera la inculpatul Adrian Nastase la punctul IV.B, de la pagina 110 la pagina 130.

Aceste referiri debuteaza cu o prezentare generica a faptelor imputate aratandu-se ca ” In majoritatea, Curtea retine ca faptele inculpatului Nastase Adrian care, in calitate de presedinte al Partidului Social Democrat, in baza unei rezolutii infractionale unice, in perioada ianuarie-noiembrie 2004, s-a folosit de influenta sa pentru a obtine foloase necuvenite, reprezentand contavaloarea unor materiale de propaganda electorala pentru campania sa prezidentiala in suma totala de 33.756.697.278. (859.014 euro la un curs de 39.297 rol/euro) intrunesc elementele constitutive ale infractiunii prev de art.13 din Legea nr.78/2000 cu aplic. Art 41 al 2 c.pen (p.110)„. In afara de aceasta apreciere generica, nu exista nici o descriere cu privire la „faptele imputate”, in sensul ca nu se arata cum anume a fost exercitata influenta (prin ce mijloace si actiuni concrete) si cand, mai exact, in perioada indicata.

Astfel spus, nu rezulta din sentinta in ce consta latura obiectiva a infractiunii, care este elementul material concret comis de inculpat, astfel incat el sa corespunda elementului stabilit in abstract de norma de incriminare. In cele 20 de pagini nici o propozitie, nici macar un cuvant nu indica elementul material concret prin care fapta imputata ar fi fost comisa.

2. Instanta nu arata care sunt considerentele pentru care apararea inculpatului, in sensul ca nu a comis fapta, nu poate fi primita

In expunere referirile la apararile formulate de inculpat se afla la pct. B 1., p111-117. Inca inainte ca apararile sa fie evocate, „Curtea constata ca in cea mai mare parte acestea vizeaza aspecte colaterale sau fara nici o legatura cu acuzatiile aduse prin actul de sesizare ” (p.111). Sigur ca apararile pot fi calificate colaterale in contextul in care, asa cum s-a arata si mai sus, acuzatiile sunt difuze, iar fapta imputata nu este nicaieri precizata. Problema care se pune aici este legata de imprejurarea ca, pe tot parcursul „examinarii” apararilor formulate de inculpat, nu este absolut deloc luata in calcul principala aparare invocata, aceea ca fapta nu a fost comisa.

Astfel spus, nicaieri in examinarea apararilor (pct B. 1. P.111-117) instanta nu aduce argumente care sa justifice respingerea apararii esentiale, aceea ca inculpatul nu a comis fapta.

3. Instanta nu face o analiza a probelor care ar dovedi vinovatia, prin raportare la continutul constitutiv al infractiunii retinute in sarcina inculpatului.

(...) In contextul dat, instanta se simte obligata, dupa cum arata, sa suplineasca inexistenta probelor care ar atesta vinovatia inculpatului printr-un „rationament logico juridic” (...) Eroarea logica este evidenta, deoarece rolul rationamentului logico-juridic este de a demonstra supapunerea, coincidenta dintre o norma de incriminare si o stare de fapt dovedita. Instanta nu este obligata ci, dimpotriva, ea trebuie sa se abtina sa creeze stari de fapt pe baza unor rationamente, fie ele si logico-juridice (...).

Tot acest efort demonstrativ este insa absolut inutil, cata vreme instanta nu face absolut deloc referire la vreo proba, directa sau macar indirecta, care sa ateste sau macar sa sugereze fapta inculpatului de a folosi influenta sau autoritatea sa, asupra celorlalti coinculpati ori asupra altor persoane, in scopul de a obtine vreun folos(...) necuvenit.

Precizari privind continutul obiectiv al infractiunii

(...) Rezulta ca pentru existenta infractiunii, din punct de vedere obiectiv, este necesar ca faptuitorul sa determine o persoana sa aiba o anumita conduita, clar indicata, prin intermediul careia (direct sau indirect) sa se obtina un folos necuvenit, pentru faptuitor sau pentru altul. Astfel spus, pentru a se putea retine infractiunea in discutie, trebuie sa se identifice in mod exact actiunea de determinare savarsita de inculpat, conduita exacta pe care inculpatul a solicitat-o si aptitudinea conduitei respective de a genera foloase necuvenite.

Lipsa elementului material al infractiunii

Elementul material constand in folosirea influentei, respectiv in actiunea de determinare, nu rezulta in nici un fel din cuprinsul hotararii. Dupa cum s-a arata si mai sus, instanta reia in termeni generici elementul material abstract folosit de legiutor.

Nu se arata insa, nicaieri, modalitatea concreta de realizare a elementului material. Cum anume inculpatul si-a folosit influenta, respectiv cum a determinat conduita unei anumite persoane: prin cereri, rugaminti, amenintari...? Nici o referire concreta in acest sens desi, infractiunea este retinuta in sarcina inculpatului in forma continuata (art.41 alin 2. C.pen). Aceasta presupune ca ar fi existat mai multe actiuni (inactiuni nu este cazul, dupa cum s-a aratat mai sus) „care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni”. Macar una dintre acestea, daca ar fi existat, ar fi trebuit sa fie indicata in hotarare.

Incertitudinea instantei cu privire la elementul material, se resfrange inevitabil, si cu privire la momentul realizarii lui. Aceasta rezulta si din exprimarea dubitativ -conditionala, folosita in hotarare, pentru a indica o ipotetica perioada de debut a activitatii infractionale: „In aceste conditii, cel putin prin raportare la Trofeul Calitatii, influenta si/sau autoritatea inculpatului Nastase pentru a obtine foloase necuvenite destinate campaniei sale electorale, trebuia sa se fi exercitat la inceputul anului electoral 2004 (lunile ianuarie, februarie), caci prin ipoteza la inceputul lunii martie decizia inculpatei Jianu de organizare a Trofeului Calitatii fusese luata si comunicata in teritoriu”.

La fel de vag este indicata si ipotetica perioada finala de realizare a faptelor, perioada determinata, dupa cum se arata in hotarare, intr-un mod direct.

Ceea ce nu rezulta din hotarare este cand anume, in mod exact, s-au realizat actiuniile, in raport cu fiecare persoana in parte? Macar momentului primului act si cel al ultimului act ar fi trebuit sa fie indicate cu precizie (...) Cum se poate calcula termenul de prescriptie, in cazul unei infractiuni continuate, fara a se putea cunoaste momentul exact al epuizarii acesteia?

Singura realitate demonstrata in cuprinsul hotararii se refera la existenta influentei si autoritatii inculpatului (care nici nu trebuiau demonstrate). Folosirea acestora are in cuprinsul hotararii o esenta metafizica, ce pluteste intr-un timp difuz.

In realitate hotararea nu a putut indica elementul material al fapei, iar acesta nu rezulta din nicio proba aflata la dosarul cauzei, pentru ca nu exista.

Lipsa conditiei atasata elementului material

(...) Pentru a fi indeplinita conditia atasata elementului material al infractiunii retinute in sarcina inculpatului Adrian Nastase, ar fi fost necesar ca acesta sa fi cunoscut si, chiar mai mult, sa fi avut initiativa tuturor acestor operatiuni complexe si complicate (...) Nicaieri in continutul hotararii nu se face referire la vreo proba din care sa rezulte ca inculpatul ar fi cunoscut toate aceste operatiuni complexe efectuate in legatura cu simpozionul Trofeul Calitatii in Constructii, anterior si ulterior derularii evenimentului. Si cu privire la acest aspect, hotarea se bazeaza pe supozitii si aprecieri subiective: pe ipoteze formulate dar nedemonstrate (....); pe simple prezumtii...

In realitate, cum nu a existat o actiune de determinare din partea inculpatului Adrian Nastase nu se poate problema existentei unei conduite determinate, altfel spus, din moment ce lipseste elementul material, lipseste si conditia atasata acestuia.

Lipsa elementului material al infractiunii echivaleaza cu inexistenta faptei. Mai trebuie spus ca lipsa elementului material face imposibila analiza concreta a laturii subiective, in sensul ca nu poate fi nici macar pusa in discutie atitudinea psihica despre fapta si urmarile ei, cata vreme insasi lipseste.

Din punct de vedere teoretic, este evident ca in cazul infractiunii in discutie configuratia specifica a laturii obiective are consecinte asupra cele subiective. In acest sens, autorul ar trebui sa aiba nu doar reprezentarea propriei actiuni ci el trebuie sa aiba foarte clar in minte reprezentarea actului de conduita al persoanei asupra careia isi exercita influenta, precum si consecintele (aducatoare de foloase) ale acestei conduite. Motivarea instantei nu are si, nu putea avea in vedere aceste aspecte, atata vreme cat fapta nu a fost identificata.

Acest al doilea caz de casare este fireste in stransa legatura cu cazul analizat anterior (pct.1) si, practic, il explica, in sensul ca lipsa elementelor constitutive ale infractiunii a dus la imposibilitatea instantei de a prezenta motivele justificate pe care sa se poata intemeia solutia de condamnare.

Avand in vedere cele expuse cu privire la acest al doilea caz de casare, aparent, s-ar impune ca instanta:

In baza art.385 indice 15 pct.2 lit d) Cproc.pen, teza a treia (prin raportare la art 385 ind 9 alin (1) pct 12 C proc pen., sa admita recursul sa caseze hotararea atacata si sa dispuna rejudecarea de catre instanta de recurs.

Credem ca o astfel de solutie ar fi posibila doar in ipoteza in care instanta ar considera ca nu mai este necesara administrarea altor probe si, in logica admiterii recursului, ar pronunta achitarea. Retinerea spre rejudecare, cu administrarea de probe noi si pronuntarea, in final, a unei solutii contrare, ar pune inculpatul in situatia de anu beneficia de un dublu grad de jurisdictie, asa cum am aratat si la pct I (nota de subsol nr.1 p.6)

O solutie este insa posibila:

Avand in vedere ca lipsa elementului material al infractiunii echivaleaza practic cu inexistenta faptei (cum pe buna dreptate s-a retinut si in opinie separata), instanta poate constata existenta cazului prevazut de art 10.lit.1) C proc.pen, si in baza art. 395 ind 15 pct.2 lit b) C proc Pen, sa admita recursul, sa caseze hotararea atacata si sa achite pe inculpat.”

* Cititi aici opinia legala a profesorului Valerian Cioclei

* Cititi aici opinia legala a profesorului George Antoniu

* Cititi aici sentinta din 30.01.2012 a judecatorilor Ionut Matei si Ioana Bogdan