OPREA A CASTIGAT LA ICCJ – Inalta Curte a anulat ordinul prin care fostul ministru al Educatiei Mircea Dumitru i-a retras titlul de doctor in drept presedintelui UNPR Gabriel Oprea. Hotararea vine dupa Decizia 364/2022, prin care CCR a stabilit ca retragerea titlului de doctor pentru nerespectarea standardelor de calitate sau etica profesionala e constitutionala doar daca vizeaza titlul de doctor ce n-a intrat in circuitul civil si n-a produs efecte juridice (Minuta)
Presedintele UNPR Gabriel Oprea (foto) – fost ministru al Afacerilor Interne si al Apararii Nationale – ramane cu titlul de doctor in drept.
Judecatorii Adrian Remus Ghiculescu, Mihnea Adrian Tanase si Ramona Maria Gliga de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au anulat vineri, 13 octombrie 2023, ordinul din 2016 prin care ministrul Educatiei de la acea vreme, Mircea Dumitru (din guvernul Dacian Ciolos), i-a retras lui Oprea titlul de doctor in drept obtinut in anul 2000 din partea Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti cu teza intitulata „Plangerea prealabila – perspectiva istorica”.
Redam minuta deciziei ICCJ nr. 4539/2023 din dosarul nr. 7226/2/2016:
„Admite recursul declarat de recurentul – reclamant Gabriel Oprea impotriva Sentintei civile nr. 3265 din 10 iulie 2018 pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.
Caseaza sentinta atacata, si rejudecand, admite in parte actiunea. Anuleaza Ordinul nr.5.121/01.09.2016 al ministrului educatiei nationale si cercetarii stiintifice, prin care s-a dispus retragerea titlului stiintific de doctor in drept al recurentului-reclamant, precum si a tuturor actelor juridice si a operatiunilor administrative care au precedat emiterea acestui ordin.
Respinge ca ramase fara obiect petitele 1 si 2 ale cererii.
Definitiva. Pronuntata astazi, 13 octombrie 2023, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei”.
La 10 iulie 2018, judecatoarea Cristina Raluca Radu de la Curtea de Apel Bucuresti i-a respins lui Oprea actiunea. Intre timp, Curtea Constitutionala a Romaniei a pronuntat Decizia nr. 364/2022, prin care a stabilit ca retragerea titlului de doctor pentru nerespectarea standardelor de calitate sau etica profesionala este constitutionala doar daca vizeaza titlul de doctor ce n-a intrat in circuitul civil si nu a produs efecte juridice. CCR a pronuntat decizia ca urmare a unei exceptii ridicate de catre fosta judecatoare suprema Corina Michaela Jijiie, care in 2013 a primit titlul de doctor din partea Academiei Nationale de Informatii „Mihai Viteazul” din cadrul Serviciului Roman de Informatii (click aici pentru a citi).
Incheiem, mentionand ca Gabriel Oprea a fost aparat de catre avocatul si fostul judecator Dan Lupascu.
Prezentam minuta sentintei CAB nr. 3265/2018:
„Admite exceptia lipsei calitatii procesual-pasive a paratului Guvernul Romaniei in ceea ce priveste capetele 2 si 3 de cerere, invocata de parat prin intampinare.
Respinge capetele 2 si 3 din cererea de chemare in judecata formulate in contradictoriu cu paratul Guvernul Romaniei ca fiind introduse impotriva unui parat fara calitate procesual pasiva. Respinge exceptia lipsei de interes al reclamantului in formularea capatului 1 de cerere, invocata de paratul Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, ca neintemeiata. Respinge exceptia inadmisibilitatii capatului 3 de cerere, invocata de paratul Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, ca neintemeiata.
Respinge, pe fond, actiunea formulata de reclamantul Gabriel Oprea in contradictoriu cu paratii Guvernul Romaniei si Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, ca neintemeiata.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la sediul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal. Pronuntata prin punerea la dispozitia partilor a solutiei prin mijlocirea grefei instantei, azi 10.07.2018”.
Redam comunicatul lui Gabriel Oprea emis dupa pronuntarea ICCJ:
„Astazi am primit Hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care stabileste definitiv si irevocabil, ca NU am plagiat in teza de doctorat.
Fiind marcat ca tinta politica, pentru mine special a fost creata o hotarare de guvern cu dedicatie, potrivit careia, in mod absolut fals, lucrarea mea ar fi putut intruni oricand elementele unui plagiat. Aceasta, cu ignorarea totala a verdictului de neplagiat dat prin vot, 9-0, de catre Comisia pentru demnitari din Ministerul Educatiei, din care facea partea si un reputat profesor din Germania. In ciuda verdictului de neplagiat, act administrativ care nu a fost contestat in termenul legal de 30 de zile si si-a produs efectele, a aparut acest HG care stabilea, ilegal si neconstitutional, ca orice teza de doctorat, poate fi considerata plagiat si poate fi atacata oricand, chiar si daca a primit un verdict legal de neplagiat de la institutia responsabila.
Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit, prin hotarare definitiva si general aplicabila, ca titlul de doctor nu poate fi retras daca a intrat in circuitul civil si a produs efecte. Totodata, hotararea de guvern ilegala care stabilise contrariul a fost abrogata.
Atacul la adresa mea, pe tema asa-zisului plagiat, a fost orchestrat de o “echipa” formata din: un general din serviciile secrete provenit din vechea Securitate, un asa-zis jurnalist, intelligence, care s-a autointitulat impostor si un individ, fost rector, trimis in judecata de catre CNSAS pentru politie politica.
Verdictul definitiv de neplagiat dat astazi de ICCJ demonteaza definitiv minciunile unor persoane care au distrus cariere, familii si destine.
Impreuna cu UNPR, partidul pe care l-am infiintat, mi-am facut datoria in toate functiile detinute: ministru al apararii nationale, al afacerilor interne, vicepremier pentru securitate nationala, premier interimar.
Am facut parte din patru guverne, doua de dreapta si doua de stanga. Am mentinut echilibrul politic si economic intr-o perioada foarte grea, cand economii mult mai puternice decat cea a Romaniei, se prabuseau.
Romanii au cea mai mare incredere in Biserica si in Armata. Am sprijinit intotdeauna sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, am luptat pentru dotari, dar si pentru asigurarea, la un nivel corespunzator a drepturilor pentru acesti oameni care traiesc si muncesc sub juramant fata de tara lor, Romania. Am initiat si am aplicat Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat si actul normativ prin care am schimbat statul si viata soldatilor si gradatilor voluntari, deveniti, astfel, profesionisti, cu toate drepturile militare asigurate.
Nu am tradat coalitia PSD-UNPR, nu am dat PSD jos de la guvernare. Nu am dat jos premierul PSD, desi mi-a fost propusa acea functie de premier. Eu si UNPR am sprijinit intotdeauna presedintele Romaniei pe probleme de securitate nationala.
Un sondaj realizat in august 2015 de IRES, preluat de Realitatea TV, DC News, Adevarul etc., arata ca 45% din romani considerau ca activitatea mea in functia de premier interimar a fost una buna, iar 5%, ca a fost foarte buna. In acelasi timp, 48% considerau ca activitatea ca ministru si vicepremier a fost buna, iar 5% o cotau drept foarte buna. Practic, in vara anului 2015, presedintele UNPR, se bucura de aprecierea a 50% dintre romani ca premier si de 53% ca vicepremier si ministru al afacerilor interne. In acelasi timp, partidul se afla la peste 12%.
Am devenit tinta politica si peste noapte am fost transformat din liderul politic apreciat de romani si omul care nu lasa pe nimeni in urma, in dusman universal, plagiator si criminal. Au fost aruncate asupra mea mizerii greu de imaginat. Imaginea mea, munca, viata au fost transformate cat ai bate din palme.
Am fost atacat, ponegrit, mi s-au facut dosare politice. Am ales calea grea, dar corecta. Am demisionat din toate functiile, de ministru de Interne si vicepremier, de senator, de presedinte al UNPR si m-am pus la dispozitia justitiei.
Dupa opt ani grei, Justitia mi-a facut dreptate in toate dosarele politice inventate cu scopul de a ma elimina. Cei care au crezut in mine, au stiut intotdeauna ca sunt nevinovat si mi-au fost alaturi in aceasta perioada grea. Dumnezeu mi-a dat taria de a depasi toate minciunile si mizeriile.
Merg inainte cu fruntea sus. Le sunt alaturi, ca intotdeauna, militarilor, politistilor si tuturor specialistilor din domeniul securitatii nationale. Contextul actual de securitate dovedeste ca ceea ce am spus intotdeauna a fost corect: Romania trebuie sa investeasca serios si continuu in securitatea nationala, in dotari si in profesionistii din domeniu. Iar unitatea este mai importanta ca oricand. Trebuie sa fim puternici si responsabili, pentru a depasi cu bine acest context care schimba, pentru totdeauna, fata lumii.
Cu Dumnezeu inainte!
Gabriel Oprea
Presedintele UNPR
Presedintele Asociatiei Uniunea Militarilor si Politistilor 'Mihai Viteazul'”.
sursa foto: Mediafax
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii