26 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SCANDALUL "PACANELELOR" (III) – Consiliul Concurentei a transmis Camerei Deputatilor recomandarile in legatura cu proiectul de lege de modificare a OUG nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc. Adoptarea actului normativ in forma actuala ar permite organizarea jocurilor de slot-machine doar in spatiile Loteriei Romane, prejudiciul la bugetul de stat ar fi semnificativ, iar 30.000 de angajati ai operatorilor privati ar ramane fara loc de munca (Document)

Scris de: A.P. | pdf | print

5 November 2014 15:18
Vizualizari: 6694

Disputa generata de adoptarea proiectului de lege de modificare a OUG nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc este departe de a se incheia. Pana la aceasta ora, mai multe institutii din piata de profil, in frunte cu Organizatia Nationala a Jocurilor de Noroc, dar si Consiliul Concurentei, au formulat puncte de vedere in sensul identificarii unei solutii corecte si rezonabile in privinta formei finale a actului normativ, aflat in prezent in dezbatere parlamentara. Ultimul demers de acest gen apartine Consiliului Concurentei, care, prin presedintele Bogdan Chiritoiu (foto), a transmis Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, la mijlocul lunii octombrie 2014, o serie de recomandari cu privire la forma in care ar trebui adoptat proiectul de lege de modificare a OUG nr. 77/2009 astfel incat sa fie evitata practica anticoncurentiala si discriminatorie, respectiv, intre operatorii privati si Loteria Romane sa existe egalitate de tratament.


In spatele practicilor anticoncurentiale si al tratamentului inegal pe care le-ar genera adoptarea proiectului legislativ in forma actuala se ascund efecte cu un impact economic si social devastator: prejudicierea bugetului de stat cu peste 500 de milioane de euro anual si cresterea alarmanta a somajului, mai mult de 30.000 de salariati ai operatorilor privati urmand sa ramana fara locuri de munca. Aceasta, intrucat proiectul de act normativ, care in forma actuala prevede ca „incepand cu intrarea in vigoare a acestei legi, jocurile de noroc tip slot-machine pot fi autorizate si sa functioneze legal doar in Cazinouri sau Agentii apartinand CN Loteria Romana”, ar face ca cele 70.000 de aparate de tip slot-machine detinute in diverse locatii de cei aproximativ 400 de operatori privati sa nu mai poata functiona legal decat pana la expirarea autorizatiilor existente, valabile cel mult un an.

Prezentam recomandarile Consiliului Concurentei transmise Biroului Permanent al Camerei Deputatilor:

"In vederea compatibilizarii legislatiei nationale cu regulile de concurenta, printre atributiile conferite de Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare autoritatii de concurenta se regasesc emiterea de avize conforme pentru proiectele de acte normative care pot avea impact anticoncurential precum si formularea de recomandari de modificare a prevederilor cu efect anticoncurential.

Unul dintre aceste acte normative care a facut, in mod repetat, obiectul recomandarilor Conciliului concrentei este OUG nr. 77/2008 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, cu modificarile si completarile ulterioare. Avand in vedere existenta in dezbatere parlamentara a unui proiect de lege de modificare a acesteia si in contextul amendamentelor propuse de Comisia de Buget si Finante, va comunicam urmatoarele:

Apreciem eliminarea unor prevederi de natura a crea discriminare in piata prin favorizarea CN Loteria Romana SA in raport cu operatorii privati, in materie de posibile asocieri in vederea desfasurarii de activitati in domeniu.

Au fost insa identificate si o serie de aspecte cu posibil impact anticoncurential, aspecte prezentate in continuare.

Intrucat este vorba despre un domeniu extrem de reglementat, cu reguli atat in ceea ce priveste accesul pe piata, functionarea propriu-zisa, cat si monitorizarea de catre stat a activitatii celor autorizati, consideram ca nu ar trebui create limite neclare, lipsite de transparenta intre jocurile identificate in lege si regulile aplicate acestora, inclusiv cele de natura fiscala, si oricare alte jocuri care, desi nu se regasesc in cuprinsul legii, ar putea indeplini conditiile de autorizare prevazute la art. 3 din lege. Astfel, formularea existenta la art. 1.2 alin. (2) si (3) - 'jocurile de noroc traditionale/ la distanta sunt toate jocurile de noroc prevazute sau nu in prezenta ordonanta de urgenta care indeplinesc conditiile prevazute la art. 3...' - la care se adauga cea de la art. 10 alin. (1) lit. o) - 'orice alte tipuri de jocuri de noroc, respectiv jocuri noi sau combinatii...' - poate permite/ determina o aplicare arbitrara a conditiilor de licentiere si autorizare, putand crea eventuale discriminari in piata.

La art. 5 alin. (10) se introduce notiunea de 'locatii specializate', in care se poate desfasura activitatea de jocuri de noroc traditionale, si anume, sali dedicate de slot-machine, agentii de pariuri, agentii loto, cluburi de poker, sali de bingo, cazinouri.

La art. 10 alin. (1) este introdusa, ca element de noutate, notiunea de 'jocuri de noroc la distanta', care se aplica inclusiv in cazul jocurilor loto.

Potrivit art. 10 alin. (1), unde sunt enumerate si definite jocurile de noroc la lit. e), (i) jocurile tip slot-machine (jocuri de noroc traditionale – n.n.) sunt de doua tipuri, si anume: slot-machine, care vor fi operate in locatii specializate in care se poate desfasura activitatea de jocuri de noroc si (ii) aparate electronice atribuitoare de castiguri cu risc limitat, care nu vor fi operate in locatiile specializate mentionate mai sus.

Pe de alta parte, daca la lit. a) a art. 10 alin. (1), unde sunt definite jocurile loto traditionale, nu se mentioneaza videoloteria ca varianta de joc loto (traditional/ land based – n.n.), in schimb, la lit. b), unde sunt definite jocurile loto la distanta, se vorbeste inclusiv de videoloterie. Rezulta astfel de aici faptul ca, in prezent, videoloteria nu mai este considerat joc de noroc loto traditional, ci joc de noroc la distanta (teoretic, deocamdata, jocurile de noroc la distanta sunt considerate ca fiind, mai degraba, piete distincte de jocurile de noroc land-based).

Astfel, exclusivitatea acordata Loteriei Romane in organizarea si exploatarea de jocuri loto si, conform acestui proiect de act normativ, loto la distanta, implicit videoloterie, se mentine (art. 18 alin. (1)), cu toate beneficiile aferente (inclusiv scutire de taxe sau taxare diferita si favorabila).

In acest context, trebuie precizat faptul ca, in anul 2006, prin Decizia nr. 134, Consiliul Concurentei a constatat faptul ca videoloteria este joc de noroc de tip slot-machine si se desfasoara pe o piata concurentiala pe care sunt prezente ambele tipuri de joc. In consecinta, ar fi trebuit ca si pentru acest joc sa se plateasca taxele prevazute pentru slot-machine. Prin decizia de mai sus, mentinuta in instanta, s-a dispus returnarea ajutorului de stat ilegal de care a beneficiat Loteria Romana prin scutirea videoloteriei de la plata unor taxe.

Cu toate acestea, prin Normele metodologice de aplciare a OUG nr. 77/2009, aprobate prin HG nr. 870/2009, videoloteria a fost incadrata in categoria jocurilor loto si nu in categoria slot-machine, fapt care a atras dupa sine, in continuare, scutirea de la plata taxeor aferente jocurilor slot-machine.

Ulterior, prin Decizia Consiliului Concurentei nr. 53/2013, s-a reconfirmat, din punct de vedere al analizei de piata, incadrarea videoloteriei in categoria jocurilor de tip slot-machine si nu i9n categoria jocurilor loto.

Printr-o astfel de incadrare, Loteria Romana a beneficiat si beneficiaza in continuare de un tratament preferential, aspect care echivaleaza cu o maura susceptibila de a constitui ajutor de stat. Totodata, prin incadrarea videoloteriei in alta categorie decat slot-machine, Loteria Romana nu este tinuta sa respecte toate conditiile necesar a fi indeplinite pentru obtinerea licentei si a autorizatiilor de exploatare, fapt care, de asemenea, creeaza o discriminare in piata, distorsinand concurenta.

Un alt element de noutate este impartirea jocurilor de noroc de tip slot-machine in doua categorii, prima fiind ce a slot-machine propriu-zise, iar cea de-a doua, ce a aparatelor electronice atribuitoare de castiguri cu risc limitat (AEACRL). Desi, la prima vedere, pare a fi vorba despre un nou joc de tip slot-machine, despre care nu exista date in prezent, atata vreme cat vorbim despre o substituibilitate din punct de vedere al consumatorului intre slot-machine si videoloterie, pe care le consideram ca fiind pe aceeasi piata, cel mai probabil slot-machine si AEACRL sunt, de asemenea, substituibile.

De altfel, daca principala diferenta invocata de reglementator si de Loteria Romana in sustinerea VLT ca joc distinct de slot-machine era conectarea online a terminalelor de joc la un sistem cental, fapt care nu se intampla in cazul terminalelor de slot-machine care functionau independent, in actualul proiect de act normativ se mentioneaza expres la art. 15 alin. (2) lit. f) faptul ca mijloacele de joc tip slot-machine (atat slot-machine propriu-zis, cat si AEACRL – n.n.) sunt conectate prin intermediul unor programe informatice independente, unice la nivelul societatii organizatoare, cu obligativitatea centralizarii intr-un sistem informatic centralizator care va fi conectat la Oficiul National pentru Jocuri de Noroc. Cu alte cuvinte, din acest punct de vedere, intre slot-machine si AEACRL nu exista nicio diferenta, iar diferenta care exista intre slot-machine si VLT, diferenta nerelevanta din punct de vedere al consumatorului, nu mai exista.

In conditiile proiectului de lege analizat vorbim, practic, despre trei jocuri de noroc, si anume: slot-machine, aparate electronice atribuitoare de castiguri cu risc limitat, ambele ca jocuri tip slot-machine, si videoloterie ca joc loto la distanta, fiecare cu regim de autorizare separat si diferit.

Din punct de vedere al cererii/ consumatorului si pe baza definitiilor date in lege precum si a informatiilor detinute de autoritatea de concurenta, toate aceste trei jocuri de noroc se regasesc pe aceeasi piata, fapt care reclama un regim de autorizare, functionare si monitorizare nediscriminatoriu, care sa nu-i favorizeze pe unii operatori in detrimentul altora".

Proiectul legislativ discrimineaza ceilalti operatori ai pietei aparatelor de tip slot-machine si instituie monopolul Loteriei Romane

Una din marile probleme pe care le ridica actul normativ in forma propusa de parlamentarii initiatori este legata, sustin specialistii, de favorizarea Loteriei Romane in detrimentul celorlalti operatori. Institutia de stat controlata de Ministerul Finantelor Publice, in calitate de actionar unic, ar beneficia de monopol asupra "pacanelelor", intrucat, asa cum am aratat, singurele aparate care vor mai putea functiona vor fi cele din sediile Loteriei.

Surse din piata jocurilor de noroc afirma ca asocierea Loteriei, in 2013, pentru o perioada de 15 ani, cu grupul austriac Novomatic, in domeniul videoloteriei, cu o clauza care prevede ca profiturile sa se imparta 50%-50%, va face ca proiectul legislativ in forma propusa de parlamentarii initiatori sa asigure profituri anuale de peste 200 de milioane de euro unor "baieti destepti".

Aceasta, in conditiile in care Loteria Romana a beneficiat deja de favoruri legislative prin distinctia facuta intre aparatele de tip slot machine – pentru care ceilalti operatori platesc anual o taxa de licenta de 2.000 de euro/ aparat – si aparatele de tip videoloterie (VLT). Pentru cele aproximativ 7.000 de "pacanele" operate de Loteria Romana (VLT) nu se plateste taxa de licenta. Un calcul simplu arata ca in cazul in care cele 70.000 de aparate nu vor mai avea drept de functionare, neincasarea taxei de licenta pentru aceste slot-machine va aduce o pierdere pentru bugetul de stat de 140 de milioane de euro. Asa cum bine a explicat si Consiliul Concurentei in recomandarile transmise Camerei Deputatilor, intre cele doua tipuri de aparate nu exista o diferenta pe care jucatorul sa o poata percepe, deosebirea fiind aceea ca jocul VLT este generat intr-un server, iar jocul slot-machine, in interiorul aparatului.

Mai nou, surse din piata jocurilor de noroc, aceleasi care au dezvaluit ca firma austriaca Novomatic desfasoara o asociere 50%-50% cu Loteria Romana pentru aparatele de tip VLT (videoloterie), au lansat ideea ca Novomatic intentioneaza sa instaleze in spatiile Loteriei Romane nu mai putin de 10.000 de aparate de tip VLT – aparate care, asa cum am aratat, pentru consumatorii-jucatori nu difera cu nimic fata de slot-machine, singura deosebire fiind de natura tehnica. 20 de milioane de euro/ an ar fi prejudiciul cauzat statului prin neincasarea taxei de licenta de 2.000 de euro/ aparat/ an, daca zvonul se adevereste.

*Cititi aici integral Recomandarile Consiliului Concurentei transmise Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, privind proiectul de lege de modificare a OUG nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc

Comentarii

# Pacanel date 5 November 2014 16:19 +2

Aceste pacanele ar trebui interzise cu desavarsire sa functioneze in alte locatii decat in cazinouri. Pacanelele sunt adevarate capcane pentru tineri care la fel ca si drogurille creeaza dependenta in special in randul tinerilor, care de multe ori au sfarsit tragic prin acte suicidale sau savarsind infractiuni pentru a-si satisface nevoia de a juca. Statul ar trebui sa ia masuri eficiente apte sa protejeze si nu prin adoptarea unor masuri pur comerciale, protejand diferite grupuri de interese.

# FESTITUL date 5 November 2014 16:28 0

:lol: RAZBUNAREA COCOSATULUI-HAIMANAUA SE PLINGE POLITIEI CA A FOST EXCROCAT1 SE ANUNTA VREMURI GRELE PENTRU FESTIT..NU VA MAI INSELA NAIVII..PLUS CA VIN ITALIENII INSELATI DE GITAN SA IL CAUTE...SFATUL MEDICULUI/O CAPSULA DE CIANURA PT GITANUL BOTA,UN STROP DE SANATATE JURIDICA PENTRU CEI CARE CHIAR NU NE DORIM ACEST TIGAN PRINTRE NOI ROMANII ONESTI PRECUM A IORGULESCU!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva