Guvernul PSD-PNL-UDMR al premierului Nicolae Ciuca va trebui sa dea explicatii in fata Curtii Constitutionale a Romaniei pentru insistenta de a reintroduce Serviciul Roman de Informatii in dosarele penale si de a incalca dreptul la un proces echitabil prin impunerea certificatului ORNISS pentru avocati.

Avocatul Poporului Renate Weber (foto) a atacat miercuri, 12 aprilie 2023, la Curtea Constitutionala a Romaniei proiectul prin care guvernul Ciuca – adoptat de Parlament la propunerea ministrului Justitiei Catalin Predoiu – vrea sa modifice Codul de procedura penala. Mai exact, Weber critica introducerea in CPP a articolului 139/1 si a alineatelor 1/1 si 1/2 la art. 345.

Redam textul celor doua pasaje de act normativ criticate:

- art. 139/1:

„(1) Inregistrarile rezultate din activitatile specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de proba in procesul penal atunci cand sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

a) daca din cuprinsul acestora rezulta date sau informatii privitoare la pregatirea ori savarsirea unei infractiuni contra securitatii nationale prevazuta de Codul penal sau de legi speciale, a unei infractiuni contra persoanei prevazuta de Codul penal sau a oricarei alte infractiuni prin care s-a pus in pericol ori, dupa caz, a fost afectata sanatatea, integritatea corporala sau viata unei persoane;

b) daca au fost respectate prevederile legale care reglementeaza obtinerea acestor inregistrari.

(2) Legalitatea incheierii prin care s-au autorizat activitatile respective, a mandatului emis in baza acesteia, a modului de punere in executare a autorizarii, precum si a inregistrarilor rezultate se verifica fie in procedura de camera preliminara, fie cu prilejul solutionarii plangerii impotriva solutiei de clasare atunci cand in cauza a fost pusa in miscare actiunea penala.

(3) Daca s-au formulat cereri si exceptii ori a ridicat din oficiu exceptii cu privire la inregistrarile rezultate din activitatile autorizate, judecatorul de camera preliminara sesizeaza prin incheiere Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea verificarii legalitatii acestor activitati si transmite acesteia dosarul cauzei, impreuna cu cererile si exceptiile formulate. Pana la ramanerea definitiva a incheierii Inaltei Curti de Casatie si Justitie judecata se suspenda.

(4) Dupa inregistrarea sesizarii, dosarul este repartizat aleatoriu unui judecator de camera preliminara de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Acesta fixeaza termen de solutionare in camera de consiliu si dispune citarea partilor si a persoanei vatamate si incunostintarea procurorului.

(5) Judecatorul care a autorizat activitatile specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale ale omului prevazute la alin.(1) nu poate participa la solutionarea sesizarii privind legalitatea acestor activitati.

(6) Tinand seama de cererile si exceptiile formulate si luand concluziile procurorului, precum si ale partilor si persoanei vatamate, daca sunt prezente, judecatorul de camera preliminara de la Inalta Curte de Casatie si Justitie se pronunta prin incheiere asupra legalitatii activitatilor autorizate din care au rezultat inregistrarile, in raport de dispozitiile legale pe baza carora acestea au fost autorizate. Prevederile art.345 alin.(1/1) si (1/2) se aplica in mod corespunzator.

(7) Impotriva incheierii prevazute la alin.(6), procurorul, partile si persoana vatamata pot formula contestatie in termen de 3 zile de la comunicare.

(8) Contestatia se solutioneaza de un complet format din doi judecatori de camera preliminara de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dispozitiile alin.(4) si (5) aplicandu-se in mod corespunzator.

(9) Dupa ramanerea definitiva, incheierea se comunica de indata judecatorului de camera preliminara care a dispus sesizarea.

(10) Constatarea nelegalitatii autorizarii sau a modului de punere in executare a activitatilor specifice culegerii de informatii din care au rezultat inregistrari atrage nulitatea probelor astfel obtinute si excluderea inregistrarilor respective din dosarul cauzei”;

- art. 345 alin. 1/1 si 1/2:

„(1/1) In cazul in care actul de sesizare se intemeiaza pe probe ce constituie informatii clasificate, judecatorul de camera preliminara solicita autoritatii competente, de urgenta, declasificarea sau trecerea acestora la un nivel inferior de clasificare si, dupa caz, acorda aparatorilor partilor si ai persoanei vatamate accesul la informatiile clasificate, conditionat de detinerea autorizatiei de acces prevazute de lege. Daca acestia nu detin autorizatia de acces prevazuta de lege, iar partile sau, dupa caz, persoana vatamata nu-si desemneaza un alt aparator care detine autorizatia prevazuta de lege, judecatorul de camera preliminara ia masuri pentru desemnarea unor avocati din oficiu care detin aceasta autorizatie.

(1/2) Dupa consultarea autoritatii competente, judecatorul de camera preliminara, prin incheiere, poate refuza motivat accesul la informatiile clasificate daca acesta ar putea conduce la periclitarea grava a vietii sau a drepturilor fundamentale ale unei persoane sau daca refuzul este strict necesar pentru apararea securitatii nationale ori a unui alt interes public important. In acest caz, informatiile clasificate nu pot servi la pronuntarea unei solutii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amanare a aplicarii pedepsei in cauza”.

CCR trebuie doar sa-si respecte jurisprudenta

Cu privire la refacerea Binomului SRI-parchete, lucrurile sunt cat se poate de simple: Renate Weber nu cere Curtii Constitutionale a Romaniei altceva decat sa-si respecte propria jurisprudenta din ultimii 7 ani (incepand cu celebra Decizie 51/2016 si terminand cu Decizia 55/2022, de desfiintare a „Ordonantei Pruna”), prin care instanta de contencios constitutional a stabilit ca efectuarea interceptarilor de catre un serviciu secret nu prezinta suficiente garantii in materie de respectare a vietii private, intrucat acel serviciu, prin insasi natura lui, este o institutie netransparenta. Situatia este agravata de lipsa de precizie, claritate si previzibilitate a proiectului legislativ, adauga Weber.

Aceeasi lipsa de claritate o reclama Avocatul Poporului in ceea ce priveste art. 345 alin. 1/1 si 1/2. Mai exact, Renate Weber acuza incalcarea dreptului la un proces echitabil. Si mai exact, este vorba despre nerespectarea dreptului la aparare, prin constrangerea avocatilor sa detina un certificat eliberat de Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat (ORNISS) – eliberare care se face in urma unor verificari realizate de catre SRI – ca sa poata intra in dosarele cu informatii clasificate.

In plus, durata necesara pentru ca SRI sa efectueze verificarile asupra unui avocat care are nevoie urgenta de certificat ORNISS va prelungi in mod nejustificat durata procesului penal, incalcand astfel dreptul la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil, mai arata AVP.

Redam principalele pasaje din sesizarea Avocatului Poporului trimisa CCR:

1. In ceea ce priveste reintroducerea SRI in dosarele penale:

„Examinand textul de lege criticat din perspectiva respectarii principiului legalitatii consacrat de art.1 alin.(5) din Constitutie, care prevede ca 'in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legllor este obligatorie', apreciem ca prevederile acestuia nu indeplinesc criteriile de precizie, claritate si previzibilitate mentionate de Legea fundamentala.

Astfel, consideram ca textul de lege prevazut de art.139/1 alin. (1) din Codul de procedura penala, asa cum a fost modificat prin art. I pct. 17 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea altor acte normative (...) incalca prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie.

In acest sens, precizam ca potrivit art. 30 din Codul de procedura penala, 'organele specializate ale statului care realizeaza activitatea judiciara sunt: a) organele de cercetare penala; b) procurorul; c) judecatorul de drepturi si libertati; d) judecatorul de camera preliminara; e) instantele judecatoresti'. Totodata, art. 55 din acelasi cod prevede la alin. (1) ca: 'Organele de urmarire penala sunt: a) procurorul; b) organele de cercetare penala ale politiei judiciare; c) organele de cercetare penala speciale', iar potrivit alin. (4) 'Atributiile organelor de cercetare penala ale politiei judiciare sunt indeplinite de lucratori specializati din Ministerul Administratiei si Internelor anume desemnati in conditiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori avizul procurorului desemnat in acest sens'. De asemenea, alin. (5) din acelasi articol mentioneaza ca: 'Atributiile organelor de cercetare penala speciale sunt indeplinite de ofiteri anume desemnati in conditiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale isi desfasoara activitatea de urmarire penala sub conducerea si supravegherea procurorului [alin. 6].

Mai mult, conform art. 57 din Codul de procedura penala organele de cercetare penala ale politici judiciare efectueaza urmarirea penala pentru orice infractiune care nu este data, prin lege, in competenta organelor de cercetare penala speciale sau procurorului, precum si in alte cazuri prevazute de lege [alin. 1]. In plus, organele de cercetare penala speciale efectueaza acte de urmarire penala numai in conditiile art. 55 alin. (5) si (6), corespunzator specializarii structurii din care fac parte, in cazul savarsirii infractiunilor de catre militari sau in cazul savarsirii infractiunilor de coruptie si de serviciu prevazute de Codul penal savarsite de catre personalul navigant al marinei civile, daca fapta a pus sau a putut pune in pericol siguranta navei sau navigatiei ori a personalului. De asemenea, organele de cercetare penala speciale pot efectua, in cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute in titlul X din Codul penal si infractiunilor de terorism, din dispozitia procurorului, punerea in aplicare a mandatelor de supraveghere tehnica [alin.2].

Coroborat cu aceste prevederi, art. 13 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea si Functionarea Serviciului Roman de Informatii, modificata, prevede ca: 'Organele Serviciului Roman de Informatii nu pot efectua acte de cercetare penala, nu pot lua masura retinerii sau arestaril preventive si nici dispune de spatii proprii de arest. Prin exceptie, organele Serviciului Roman de Informatii pot fi desemnate organe de cercetare penala speciale conform art. 55 alin. (5) si (6) din Codul de procedura penala pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finala din Codul de procedura penala'.

Prin urmare, in acceptiunea dispozitiilor art. 1391 alin. (1) din actul normativ criticat, inregistrarile rezultate din activitatile specifice culegerii de informatii sunt obtinute cu respectarea prevederile legale care reglementeaza obtinerea acestor inregistrari, adica in aplicarea dispozitiilor Legii nr. 51/1991, modificata, contrar celor reglementate de art. 138- art. 144 din Codul de procedura penala referitoare la metodele speciale de supraveghere sau cercetare.

Reglementarea competentelor organelor judiciare reprezinta un element esential ce decurge din principiul legalitatii, principiu ce constituie o componenta a statului de drept. Aceasta, deoarece o regula esentiala a statului de drept este aceea ca atributiile / competentele autoritatilor sunt definite prin lege. Principiul legalitatii presupune, in principal, ca organele judiciare actioneaza in baza competentei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune ca acestea trebuie sa respecte atat dispozitiile de drept substantial, cat si pe cele de drept procedural incidente. Pe de alta parte, in ceea ce priveste legiuitorul, principiul legalitatii - componenta a statului de drept - il obliga pe acesta sa reglementeze in mod clar competenta organelor judiciare.

Curtea Constitutionala a statuat ca legea trebuie sa precizeze cu suficienta claritate intinderea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a autoritatilor in domeniul respectiv, tinand cont de scopul legitim urmarit, pentru a oferi persoanei o protectie adecvata impotriva arbitrariului (Deciziile Curtii Constitutionale nr. 348/2014 si nr. 302/2017). Mai mult, avand in vedere faptul ca reglementarea priveste norme de procedura penala, vizand restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale ale omului, pentru a fi respectata de catre destinatarii sai, legea trebuie sa indeplineasca anumite cerinte de claritate si previzibilitate, astfel incat acesti destinatari sa isi poata adapta in mod corespunzator conduita.

In acest sens, instanta de contencios constitutional a statuat ca o consecinta a prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fimdamentala, care prevad obligativitatea respectarii, in Romania, a Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, este aceea ca legiuitorul trebuie sa reglementeze din punct de vedere normativ atat cadrul de desfasurare a procesului penal, cat si competenta organelor judiciare si modul concret de realizare a fiecarei subdiviziuni, a fiecarei etape a procesului penal (Deciziile Curtii Constitutionale nr. 302/2017 si nr. 390/2014).

Totodata, Curtea Constitutionala a constatat ca reglementarea competentelor organelor judiciare reprezinta un element esential ce decurge din principiul legalitatii, principiu ce se constituie intr-o componenta a statului de drept. Aceasta deoarece o regula esentiala a statului de drept este aceea ca atributiile / competentele autoritatilor sunt definite prin lege. Principiul legalitatii presupune. In principal, ca organele judiciare actioneaza in baza competentei pe care legiuitorul le- a conferit-o, iar, subsecvent, presupune ca acestea trebuie sa respecte atat dispozitiile de drept substantial, cat si pe cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competenti Pe de alta parte, in ceea ce priveste legiuitorul, principiul legalitatii - componenta a statului de drept-11 obliga pe acesta sa reglementere in mod clar competenta organelor judiciare. In acest sens, instanta de contencios constitutional a statuat ca legea trebuie sa precizeze cu suficients claritate intinderea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a autoritatilor in domeniul respectiv, pinand cont de scopul legitim urmarit, pentru a oferi persoanei o protectie adecvata impotriva arbitrariului (Decizia Curtii Constitutionale nr. 348/2014).

Asadar, avand in vedere importanta regulilor de competenta in materia penala, legiuitorului li incumba obligatia de a adopta prevederi care sa determine respectarea acesteia in practica, prin reglementarea unor competente adecvate aplicabile in caz contrar. Aceasta deoarece aplicarea efectiva a legislatiei poate fi obstructionata prin absenta unor competente corespunzatoare, precum si printr-o reglementare insuficienta sau selectiva a acestora.

In plus, conferirea calitatii de mijloc de proba in procesul penal inregistrarilor rezultate in urma desfasurarii activitatii specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale ale omului se poate realiza numai in masura in care aceasta reglementare este insotita de o procedura clara si explicita referitoare la verificarea legalitatii acestui element (Decizia Curtii Constitutionale nr. 55/2020).

De asemenea, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 72/2019, a constatat ca normele legale care privesc procesul penal trebuie sa fie clare, precise si previzibile, ceea ce presupune, printre altele, si obligatia legiuitorului de a reglementa un cadru normativ coerent in care normele edictate sa se completeze si sa se dezvolte reciproc intr-un mod armonios, fara a crea antinomii intre actul normativ care constituie sediul general al materiei si cele care reglementeaza aspecte particulare sau speciale ale acesteia. Prin urmare, aceste din urma acte normative trebuie sa se coroboreze cu Codul de procedura penali, sa se integreze in mod organic in conceptia de ansamblu a acestuia si sa detalicze prevederile procedural penale.

O notiune legala poate avea un continut si inteles autonom diferit de la o lege la alta, cu conditia ca legea care utilizeaza termenul respectiv sa il si defineasca. Astfel, legiuitorul trebuie sa prevada cu exactitate obligatiile pe care le are fiecare organ judiciar, care se impun a fi circumscrise modului concret de realizare a atributiilor acestora, prin stabilirea, in mod neechivoc, a operatiunilor pe care acestea le indeplinesc in exercitarea atributiilor lor. In solutionarea cauzei, procurorul nu se poate indeparta de continutul acesteia, realizand delimitari ce intra in competenta puterii legiuitoare. (...)

In consecinta, apreciem ca textul criticat nu indeplineste standardele de claritate, precizie si previzibilitate ale legii penale, incalcand principiul legalitatii procesului penal, reglementat la art. 2 din C.proc.pen. si, prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, care previd obligativitatea respectarii in Romania a Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor.

Analizand textul de lege criticat din perspectiva art. 26 si art. 28 din Constitutie referitoare la viata intima, familiala si privata, precum si la secretul corespondentei, consideram ca legiuitorul trebuie sa reglementeze din punct de vedere normativ atat cadrul de desfasurare a procesului penal, cat si competenta organelor judiciare si modul concret de realizare a fiecarei etape a procesului penal.

In acest caz, reglementarea privind efectuarea supravegherii tehnice si organele care efectueaza aceasta supraveghere (intrucat reglementarea priveste nomme de procedura penala, vizand posibilitatea restrangerii unor drepturi si libertati cetatenesti), trebuie clar precizata in lege pentru ca aceasta procedura sa nu fie indeplinita de persoane care nu sunt prevazute de lege sau care au un statut incert si, care, astfel poate crea situatii in care ofiterii de informatii, in procedura de supraveghere tehnica, sa actioneze discretionar, in dezacord cu prevederile art.26 si art.28 din Constitutie

Ca atare, procurorul pune in executare supravegherea tehnica, conform dispozitiilor indicate din Codul de procedura penala si mu potrivit Legii nr. 51/1991, modificata, prin intermediul organelor de cercetare penala strict prevazute de lege, in mod clar si precis, si, care isi desfasoara activitates in conditii de legalitate, in caz contrar existand riscul Incalcarii dreptulul la viata intima, familiala si privata, contravenind astfel art. 26 si art. 28 din Constitutie.

In acest sens, mentionam ca instanta de contencios constitutional a retinut faptul ca, avand in vedere [...] caracterul intrusiv al masurilor de supraveghere tehnica [...] este obligatoriu ca aceasta sa se realizeze intr-un cadru normativ clar, preels si previzibil, atat pentru persoana supusa acestei masuri, cat si pentru organele de urmarire penala si pentru instantele de judecata In caz contrar, x-ar ajunge la posibilitatea incalcarii intr-un mod aleatoriu/abuziv a unora dintre drepturile fundamentale esentiale Intr-un stat de drept viata intima, familiala si privata. Este indleobase admix ca drepturile prevazute la art. 26 din Constitutie nu sunt absolute, Ind limitarea lor trebuie sa se faca cu respectarea dispozitiilor art. I alin.(5) din Legea fundamentala, lar gradu de precizie a termentior si notiunilor folosite trebuie sa fie unul ridicat, dato fiind natura drepturilor fundamentale limitate Asadar, standardul constitutional de protectie a vietti intime, familiale si private ji a secretului corespondentei impune ca limitarea acestora sa se realizeze intr-un cadru matir care sa stabileased expres, intr-un mod clar, precis si previzibil care sunt organele abilitare sa efectueze operatturile care constituie ingeringe in afera protejata a drepturilor (Decizia Curtii Constitutionale nr. 51/2016)

De asemenea, prin Decizia nr.1258/2009, Curtea Constitutionala a retinut calipsa unei reglementar legale precise, care sa determine cu exactitate sfera acelor date necesare identifiedrit persoanelor fizice sau juridice unlizatoare deschide posibilitatea unar abuzuri in activitatea de retinere, prelucrare stulilizare a datelor stocate de furnizori serviciilor de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii. Limitarea exercitiului dreptului la viata intima la secretul corespundentei si a libertatii de exprimare, de asemenea, trebuie sa aiba loc intr-o maniera clara, previzibila si lipsita de echivoc, astfel incat sa fie indepartata, pe cat posibil, eventualitatea arbitrariului sau a abuzului autorizatilor in acest domeniu. (...)

Prin urmare, apreciem ca art.139 alin. (1) din Codul de procedura penala, asa cum a fost modificat prin art. I pct. 17. din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea altor acte normative, aduce atingere art.26 si art. 28 din Constitutie referitoare la viata intima, familiala si privata, precum si la secretul corespondentei.

In ceea ce priveste dispozitiile art. 147 alin. (2) si (4) din Constitutia Romaniei, referitoare la obligatia Parlamentului de a reexamina dispozitiile declarate neconstitutionale, care privese legile Inainte de promulgarea acestora si, respectiv, de a le pune de acord cu decizia Curtii Constitutionale, considerim ca acestea sunt incalcate de art. 139 alin. (1) din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala raportat la cele dispuse de Curtea Constitutionala prin Deciziile nr. 51/2016 si nr. 55/2022.

Astfel, analizand solutia legislativa cuprinsa in textul mentionat, apreciem a fost transpusa in dreptul pozitiv o noma care conserva viciul de neconstitutionalitate retinut in considerentele Deciziei nr. 51/2016 a Cartii Constitutionale, prin care instanta de contencios constitutional a declarat neconstitutionala o dispozitie legala tocmai pentru ca promite serviciilor de informatii, care nu sunt organe judiciare, sa efectueze acte de urmarire penala.

In considerentele Deciziei nr. 51/2016, facand trimitere la legislatia statelor Uniunii Europene, Curtea Constitutionala a trasat legiuitorului exigemele pe care trebuie sa le indeplinesca legislatia care reglementeaza activitatea de supraveghere tehnica si de punere in executare a acesteia, in sensul chaceasta trebuie realizata prin normie clate si previzibile si sa vizeze dose organele judiciare. In acest sens, codurile naponale de procedura penala prevad, in mod expres, ca activitatea de supraveghere tehnica este infaptuita de catre judecatorul de instructie, de organele de urmarire penala si organe ale politiei.

Or, in acceptiunea Codului de procedura penala, organele judiciare sunt strict si limitativ prevazute de art. 30, asa cum am indicat mai sus. Se observa asadar ca organele de cercetare penala speciala ale Serviciului Roman de Informatii constituie o categorie distincta si nu realizeaza activitate judiciara, astfel incat acestea nu pot fi considerate organe judiciare.

Cu toate acestea, legiuitorul a prevazut ca inregistrarile rezultate din activitatile specifice culegerii de informatii sa fie utilizate in cercetarea penala, contrar dispozitiilor art. 138 – art. 144 din Codul de procedura penala referitoare la metodele speciale de supraveghere sau cercetare penala.

Asadar, standardul constitutional de protectie a vietii intime, familiale si private si a secretului corespondentei impune ca limitarea acestora sa se realizeze Intr-un cadru normativ care sa stabileasca expres, intr-un mod clar, precis si previzibil care sunt organele abilitate sa efectueze operatiunile ce constituie ingerinte in sfera protejata a drepturilor (Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, precitata, paragraful 48).

Prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Curtea a statuat ca 'este justificata optiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnica sa fie pus in executare de procuror si de organele de cercetare penala, care sunt organe judiciare, conform art. 30 din Codul de procedura penala, precum si de catre lucratorii specializati din cadrul politiei, in conditiile in care acestia pot detine avizul de ofiteri de politie judiciara, in conditiile art. 55 alin. (5) din Codul de procedura penala', iar nu de alte organe cu atributii in alte domenii, precum cel al securitatii nationale.

Ulterior, prin Decizia nr. 55/2022, Curtea Constitutionala a intarit aceasta distinctie, retinand ca, insusi legiuitorul a operat aceasta diferentiere atunci cand a adoptat Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii si a prevazut expres, in articolul 13 al legii, c organele acestuia nu pot efectua acte de cercetare penala. Aceeasi lege prevede, in art. 11, ca daca ofiterii de informatii descopera, in activitatea lor de contracarare a amenintarilor la adresa securitatii nationale, indicii de pregatire sau de savarsire a unor fapte penale, sunt obligati sa sesizeze organele de urmarire penala. Totodata, Curtea a observat ca activitatea procesual penala este destinata constatarii existentei sau inexistentei unei infractiuni, identificarii persoanei care a savarsit-o, cunoasterii imprejurarilor care contribuie la aflarea adevarului in procesul penal, necesare pentru justa solutionarea cauzei, avind ca scop tragerea la raspundere penala a persoanei vinovate. Asa fiind, Curtea a constatat ca scopul in care sunt utilizate activitatile intreprinse in domeniul securitatii nationale este diferit de cel al activitatii procesual penale. Primele se axeaza pe cunoasterea, prevenirea si inlaturarea amenintarilor interne sau externe cu scopul realizarii securititi nationale, iar celelalte au ca scop tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarit infractiuni. Astfel, intr-o interpretare sistematica si teleologica, rezulta ca Legea nr. 51/1991 Codul de procedura penala au finalitati diferite, care se reflecta si in scopul pentru care este dispusa autorizarea unor activitati specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului masura. supravegherii tehnice. Cu alte cuvinte, existenta unei situatii care constituie amenintare la adresa securitatii nationale mu presupune in mod automat si necesar pregatirea su savarsirea unei infractiuni contra securitatii nationale, mijloacele de preintampinare a amenintarilor la adresa securitati nationale neputindu-se rezuma la combaterea infractiunilor.

In ceea ce priveste considerentele Deciziei nr. 55/2022, instanta de contencios constitutional a apreciat ca in domeniul supravegherii tehnice, reglementat de Codul de procedura penala, simpla indicare a unei structuri / entitati / institutii menite sa puna in executare mandatele emise, fra concraron su legala, incalca principiul legalitatii, deoarece este fundamental ca infiintarea, organizarea si functionarea institutiilor sau a altor structuri organizatorice sa se realizeze potrivit cadrului constitutional conferit de Legea fundamentala. Intentia legiuitorului de a reglementa o asemenea entitate necesita identificarea arhitecturii interne si configurarea fizionomiei sale juridice prin intermediul uma act normativ de nivelul legii, simpla nominalizare a acesteia, fie ca si expresa, ma complineste lipsa unei reglementari de nivelul legii care sa cuprinda elementele de baza care definesc natura juridica a acesteia / acestuia, atributiile sale generale si specifice, modalitatea de organizare, dispozitii referitoare la personal, actele emise (daca este cazul), modalitatea de control / verificare auditare si efectele produse de aceasta etc.

Totodata, Curtea a statuat ca 'o autoritate nu fiinteaza numai prin simplul fapt al existentei sale, ci prin atributiile si actele pe care le emite, acestea din urma fiind cele care produc consecinte juridice. Asadar, atunci cand legiuitorul constituant s-a referit la infiintarea unei autoritati [...] a avut in vedere att dispozitia de infiintare propriu-zisa, cat si pe cele ce sunt asociate in mod butrinsec acesteia, respectiv cele prin care se stabilesc atributiile, categoriile de acte [...] emise si efectele acestora' (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 52 din 1 februarie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 206 din 7 martie 2018, paragraful 36).

In esenta, la considerentul 159 din Decizia nr. 55/2022, Curtea Constitutionala a retinut cu titlu de principiu ca 'atribuirea calitatii de organ de cercetare penala speciala S.R.I. este per se neconstitutionala'. Or, analiza dispozitiilor criticate releva omisiunea legiuitorului de a adopta o reglementare care sa respecte exigentele constitutionale, cu consecinta persistentei in legislatie a unei carente legislative reflectate in absenta unei reglementari complete a autoritatii / institutiei / organismului indrituite / indrituit sa puna in executare mandatele de supraveghere tehnica emise potrivit Codului de procedura penala”.

2. In ceea ce priveste certificatul ORNISS:

„Din analiza textului de lege mentionat, observam ca exercitarea dreptului la un proces echitabil si a dreptului la aparare al partilor si al persoanei vatamate (prin accesul la probele care cuprind informatii clasificate) este conditionata de existenta unei autorizatii de acces la informatii clasificate, eliberat de o autoritate administrativa, in urma unei proceduri administrative de verificare. Standardele nationale de protectie a informatiilor clasificate in Romania, aprobate prin Hotinirea Guvemului nr. 585/2002, definesc autorizatia de acces la informatii clasificate ca fiind documentul eliberat cu avizul institutiilor abilitate, de conducatorul persoanei juridice detinatoare de astfel de informatii, prin care se confirma ca, in exercitarea atributiilor profesionale, clasificate posesorul acestuia poate avea acces la informatii secrete de stat de un anumit nivel de secretizare, potrivit principiului necesitatii de a cunoaste. Obtinerea autorizatiei de acces la informatiile clasificate se realizeaza in urma verificarilor de securitate ce reprezinta totalitatea misurilor intreprinse de autoritatile desemnate de securitate, conform competentelor, pentru stabilirea onestitatii si profesionalismului persoanelor in scopul avizarii eliberarii certificatului de securitate sau autorizatiei de acces la informatii clasificate.

Potrivit dispozitiilor art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatilor clasificate, modificata si completata:

'(1) Accesul la informati secrete de stat este permis numai in baza unei autorizatii scrise, eliberate de conducatorul persoane juridice care detine astfel de informatii, dig notificarea prealabila la Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat.

(2) Autorizatia se elibereaza pe niveluri de secretizare, prevazute la art. 15 lit. f), in urma verificarilor efectuate cu acordul scris al persoanei in cauza anpra acesteia. Persoanele juridice, cu exceptia color prevazute la art. 25 alin. (2) si (3), notifica Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat eliberarea autorizatiei de acces.

(3) Accesul la informatiile clasificate NATO se face in baza eliberarii de catre Autoritatea Nationala de Securitate a autorizatiilor si certificatelor de securitate, dupa efectuarea verificarilor de securitate de catre institutiile abilitate.

(4) Durata de valabilitate a autorizatiei este de pana la 4 ani, in aceasta perioada verificarile pot fi reluate oricand.

(5) Neacordarea autorizatiei sau retragerea motivata a acesteia determina de drept interdictia de acces la informatii secrete de stat'.

Prin solutia legislativa cuprinsa in art. I pct. 38 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea altor acte normative (Pl-x nr. 246/2023, L. 2/2023), cu referire la introducerea alin. (1) si alin. (1) in cuprinsul art. 345 din Codul de procedura penala, accesul/refuzul accesului la informatiile esentiale pentru solutionarea cauzei penale cu respectarea principiului aftarii adevarului este dispus de o autoritate administrativa, far refuzul nu poate face obiectul controlului judiciar.

Examinand continutul normativ al art. I pct. 38, observam ca pot fi distinse doua categorii de informati clasificate cele la care se refieri art. 345 alin. (1) si anume informatiile clasificate despre care judecatonal apreciazi ca ar putea conduce la periclitares grava a vietti sau a drepturilor fundamentale ale unei persoane suu pentru care relinul este strict necesar pentru aporarea securitati nationale or a um ah teres public important (acestea nu pot conduce la pronantares unei solutii de condamnare, de remuntare la aplicarea podepsei sau de mirare a aplicarii podepsei) si cele despre care judecatorul nu apreciaza of ar avea un acnenca impact si a ellor cunisastere este interzisa inculpatului si partii vatamate.

Jurisprudenta Curtii Europenie a Drepturilor Omului a statuat ca, pentru pregatirea aparirii in cadrul und proceduri penale, inculpatul trebuie si in cunostinta de toate elementele dosarului. Desi a admis faptul ca acest drept nu este absolut, exceptiile trebuie sa fie justificate si trebuie sa existe o compensare perini aceste dificultati procedurale create (Hotararea din 24 iunie 2003, pronuntata in Cauza Dowsett impotriva Regatului Unit, paragrafele 41, 42). Pentru a fi respectate prevederile conventionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, instanta europeana a statuat cu privire la necesitatea examinarii, sub toate aspectele, de catre o instanta judecatoreasca, a interesului pastrarii confidentialitatii informatilor clasificate, pe de o parte, si a interesului public de a lua cunostinta de acestea, pe de alta parte, si, in urma examenului efectuat, instanta sa dispuna caini interes acorda prevalença. Or, in cazul textului art. 345 alin. (1) din Codul de procedura penal preconizat de modificarea nou adusa, instanta nu poate realiza acest examen al interesului pastrarii confidentialitati, singurul demers pe care il poate realiza fiind acela al desemnarii unui aparator din oficiu.

Prevederile art. 345 alin. (1) care stabilesc garantia inlaturarii informatilor clasificate de la pronuntarea unei solutii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amanare a apliciri pedepsei in cauza se refer strict la acele informatii despre care judecatorul aprecia ca ar putea conduce la periclitarea grava a vietii sau a drepturilor fundamentale ale unei persoane sau la apararen securititi nationale, insa nu si la cealalta categorie de informatii care nu are acest impact, dar care sunt esentiale pentru aflarea adevarului. La aceasta din urma categorie de informatii ne referim, informati pe care se va baza solutia de condamnare sau de achitare a inculpatului, accesul partilor si al persoanei vatamate la probatoriu fiind interzis, iar abcesul aparatorilor la acest probatoriu conditionat de dispozitia unei autoritati administrative, iar nu de dispozitia instantei de judecata, contrar celor statuate de Curtea Constitutional in Decizia nr. 21/2018.

Avand in vedere necesitatea aflarii adevarului in procesul penal si cerinta explicita a Codului de procedura penala ca o persoana sa fie condamnata in baza unui probatoriu care sa-i demonstreze vinovatia dincolo de orice indoiala rezonabila, Curtea Constitutionala a retinut ca orice informatie care poate fi utila affari adevarului trebuie sa fie folosita in procesul penal. Astfel, in cazul in care informatiile clasificate sunt indispensabile aflini adevaruha, accesul la acestea trebuie sa fie dispus de judecatorul cauzei atat acuzarii, ca papiri, altfel na se poate discuta despre o egalitate a armelor si de respectures dreptului la un proces echitabil. Pe de alta parte, accesul la informatiile clasificate poate fi si refuzat de judector, cure, desi constata rolul esential al acestora in solutionarea cauzei deduse judecatii, spreciaza ca accesul poate conduce la periclitarea grava a vietii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau ca refuzul este strict necesar pentru aparca unui interes public important sau poate afecta grav securitatea nationala.

Prin urmare, numai un judecator poate aprecia cu privire la interesele care intra In conflict-cel public, general, al statului, referitor la protejarea informatiilor de interes pentru securitatea nationala si pentru apararea unui interes public major, respectiv cel individual, al partilor unei cauze penale concrete, astfel incat, prin solutia pe care o pronunta sa asigure un just echilibru intre cele doua. In Cana Yam contra Marii Britani (2020) Curtea Europeana a retinut ca, chiar si atunci cand securitaten nationala este in joc, tnarile care afecte drepturile fundamentale ale omului trebuie sa faca obiectul unei anumite forme de procedur contradictorie in fata umai organism independent competent si examineze motivele deciziei. (...)

Garantiile unui proces echitabil in materie penala, instituite atat in art. 6 paragraful I din Conventie, cat si pe cale jurisprudentiala, privesc dreptul la un tribunal independent si impartial, stabilit prin lege; egalitatea armelor, principiul contradictorialitatii, motivarea hotaririlor, dreptul acuzatului de a pastra tacerea garanti implicite ale desfasurarii procedurii; publicitatea procesului, termenul rezonabil-garantit explicite ale desfasurarii procedurii: prezumtia de nevinovatie, dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzatiei, acordarea timpului si facilitatilor pentru pregatirea apararii, dreptul la aparare, dreptul acuzatului de a interoga martorii din proces, dreptul la asistenta gratuita a unui interpret. Preocuplcile de interes public nu pot justifica masun care sa anuleze insasi esenta dreptului la aparare al unci parti persoanei vatamate. Cerintele generale privitoare la echitatea unei proceduri penale isi pastreaza aplicabilitate indiferent de interesul public invocat.

Cat priveste dreptul la aparare, instanta de control constitutional a retinut in Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 38, ca acesta este de natura constitutionala, fiind consacrat in art. 24 din Constitutie, precum si, prin prisma art. 20 din Constitutie, de natura conventionala, in conditiile in care art. 6 paragraful 3 lit. c) din Conventie reglementeaza aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil prevazut de paragraful 1 al aceluiasi articol, garanteaza ca procedura pornita impotriva unui acuzat nu se va derula fara ca acesta sa fie aparat in mod efectiv si adecvat. De asemenea, Curtea a constatat ca art. 10 din Codul de procedura penala reglementeaza dreptul la apare ca principiu al procedurilor penale si al procesului penal in ansamblul sau, in concordanta cu prevederile constitutionale si conventionale ce consacra acest drept, stabilind atat drepturi procesuale ale partilor si subiectilor procesuali principali, inclusiv dreptul suspectului de a fi informat de indata ji inainte de a fi ascultat despre fapta pentru care se efectueaza urmarirea penala si incadrarea juridica a acesteia, respectiv dreptul inculpatului de a fi informat de indata despre fapta pentru care s-a pus in miscare actiunea penala impotriva lui si incadrarea juridica a acesteia (art. 10 ahn. (3)), cat si garantii procesuale ale acestora, in mod special obligatia organelor judiciare de a asigura exercitarea deplina si efectiva a dreptulil la aparare de catre parti si subiectii procesuali principali in tot cursul procesului penal (art. 10 alin. (5).

Referitor la dreptul la aplicare, Curtea Constitutionala a statut, in jurisprudenta sa o acesta este in serviciul efectivitati realizarii dreptului constitutional al cetatenilor de a se adresa justitiei pentru aplicarea drepharilor, liberatilor si intereselor lor legitime (Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994). Totodata, Curtea a calificat art. 24 din Constitutie ca find o garantie a dreptului la un prices echitabil (Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romanie, Partica L. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 51, si Decizia nr. 111 din 3 martie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Rominici, Partea I, nr. 173 din 16 mai 2015, paragrafil 231 Avled in vedere aceste evolutii jurisprudentiale, Curea Constitutionala a retinut cd in cursul procedurilor judiciare dispozitie art. 24 din Constitutie se analizeaza coroborat cu cele ale art. 21 alin. (3) din Constitutie, intrucat se subsumeaza acestora din urma.

Dreptul la aparate confera oricarei parti implicate intr-un proces, potrivit intereselor sale si indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevazute de lege pentru a invoca in apararea sa tapte sau imprejurari. Acest drept presupune participarea la sedintele de judecata, folosirea mijloacelor de proba si invocarea exceptiilor prevazute de lege (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33).

Or, dispozitiile legale criticate ce conditioneaza exercitarea dreptului la un process echitabil si a dreptului la aparare de obtinerea unei autorizatii de acces emise de o autoritate administrativa contravin tuturor garantilor ce caracterizeaza un proces echitabil. Mai mult, textul legal criticat, care va intra in vigoare in 3 zile de la data publicarii legii, va determina intarzieri ale solutionarii cauzelor penale, avand in vedere necesitatea derularii unor proceduri de verificare in vederea obtinerii autorizatilor de acces la informatii clasificate, cu consecinta incalcarii art. 21 alin. (3) din Constitutie referitoare la termenul rezonabil de solutionare al cauzelor.

Avand in vedere cele de mai sus, raportat la cauza de fata si tinand seama de faptul ca incalcarea dreptului la aparare vizeaza o procedura judiciara, retinem incidenta art. 21 alin. (3) coroborat cu art. 24 alin. (1) din Constitutie”.

* Cititi aici intreaga obiectie de neconstitutionalitate

sursa foto: Dreamstime.com