Motto:

Tot asa cum „opinia” pro nazista e interzisa pentru ca s-a demonstrat ca aduce moarte, ar trebui interzisa „opinia” anti-vaccin. Care nu este o „opinie”, ci o instigare la omor. (Daniel Funeriu, fost Ministru al Educatiei)¹

Despre virusarea libertatii de expresie si atacurile sistematice si mondiale la adresa acestui drept fundamental am scris in repetate randuri.²

As reveni astazi nu ca sa repet acelasi bocet, ci ca sa ma autodenunt si sa recunosc cinstit ca m-am imbolnavit de ura, o ura chinuitoare si perversa, cinica si vomitiva: ura fata de normele ce se pretind „de drept” si care incatuseaza vorbele sub pretextul combaterii urii. De fapt, nu sunt sigur ca boala care m-a cuprins chiar ura se cheama; asta a fost diagnosticul pe care eu insumi mi l-am aplicat, dar, in lumea maladiva in care traim, nu mai suntem siguri de nimic, boala dupa boala, pana la victoria finala. As putea-o numi, mai sofisticat, dezordine-disorder, ca tot se poarta termenul, un fel de PISD (post-iubire-stress-disorder), de exemplu. In fine, desi nu sunt convins care-i diagnosticul corect (poate fi, la fel de bine, post-iubire-stres-dezastru), mi-e clar ultimul deranj din intreaga cronologie simptomatologica: greata care m-a cuprins cand am aflat, recent, ca, daca ma pune ala negru sa contest cumva teoria lu’ climate-(valutar)-change, ma fac vinovat de, fereasca Greta!, discurs generator de ura. Ei bine, daca asa stau lucrurile, va rog mult s-o faceti pe psihoterapeutul (ca si formula asta-i in mare voga), sa-mi suportati confesiunea si sa ma ajutati sa-mi regasesc echilibrul pe care numai dragostea adevarata ti-l poate asigura. Multumesc anticipat.

Pana sa ajung in acest stadiu terminal al bolii, am trecut prin mai multe faze, pe care, cu ingaduinta dumneavoastra, Doctore, le-as inventaria.

1. Amorul

In prima etapa, o tempora!, sanatos-tun si student-tanc, am trait ceea ce s-ar putea numi iubirea minunata si romantica, dragostea la prima vedere. La prima vedere a Constitutiei, mi-am zis ca ea ar trebui sa fie aceea. Carcotasii au protestat ca-i ba prea hada si prea sleampata, ba prea iorgovaniana si prea comunistoida. Mie, unuia, mi-a placut si, tre’ sa recunosc, m-am indragostit pe loc, dragoste oarba, cum se petrece de obicei. Mai ales ca ea, draga de ea, venita dupa vremuri de imense si socialiste privatiuni, imi garanta libera expresie si ma linistea ca-s pasarea cerului cand as dori sa spun ce-mi trece prin cap. Iubitule, imi zicea ea, „libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma” si ma asigura ca „libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile”. Impecabil, cristal-clar, beton-armat! Dar as avea voie, la o adica, sa urasc?, o intrebam. Da, puisor, imi zicea ea, uraste pe cine si ce vrei, ca e omenesc (desi ura semenilor nu suna deloc crestineste). Dar sa te abtii sa indemni pe altii la vrajba si sa nu inciti „la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa”. Aha, carevasazica, eu am dreptul sa urasc pe cine poftesc, dar nu am voie sa instig ura colectiva impotriva a patru repere mari, late si, foarte important!, limitative: natiuni, rase, clase sau religii. Aha, perfect, draga mea Consty, am inteles, sa traiti, love you.

Chestia cu ura nu ma preocupa atunci prea tare, intrebam doar din pura curiozitate. In plus, eram mult prea imberb ca sa pot uri temeinic. Dar, ma rog, asa erau timpurile. Nici astazi nu cred ca urasc pe cineva, cu exceptia de care pomeneam la inceputul spovedaniei. In orice caz, pe atunci nu intuiam ca sentimentul asta foarte lumesc urma sa tina prima pagina a celor mai la moda restrictii ale libertatii de expresie.

Dar sa nu anticipam… Pana sa revin cu detalii despre ura si evolutia ei, ma simt, insa, dator cu o a doua marturisire, care este, cum prevesteam, despre clima, un subiect pe care n-am crezut ca o sa-l leg vreodata de injuraturi si resentimente si, cu atat mai putin, de Constitutie. Cum, insa, nu stii niciodata ce conexiuni iti ofera dadaismul contemporan, raspund provocarii: am iubit intotdeauna schimbarile climatice aduse de anotimpurile de pe meridianul nostru si nu am simtit niciodata vreo panica generata de inflorirea teilor, incaramizirea frunzelor sau inalbirea muntilor. Indragostit de iarna fiind, trebuie sa recunosc, insa, ca susotelile legate de „incalzirea globala” mi-au dat ceva fiori fierbinti pe sira derdelusului, dar nu le-am bagat in seama, convins ca nu moare iarna cailor cand vrea vara cainilor si ca trebuie sa fie un rost, bine rostuit, si-n curgerea vremurilor.

Avem, prin urmare, unul langa altul, doua subiecte care, aparent, sunt nuca-n perete: libera expresie si capriciile meteorologice. Si daca tot trebuie sa le punem pe aceeasi pagina si sa le gasim un numitor comun, atunci inchei prima sectiune a confesiunii de fata cu marturisirea ca firul rosu care leaga aceste subiecte, in faza romantica a coabitarii lor, este iubirea si atasamentul meu pentru ambele; asadar, un menage à trois dictat de conjunctura: sa fie liber cuvantul, sa arda soarele, sa bata vantul!

2. Amenintarile

In faza a doua, Doctore, treburile s-au cam complicat: cuvantul a inceput sa bata nepermis, vantul sa arda fara control, iar soarele, dragul de el, sa fie prea liber. In traducere, iubirile fata de legitatile naturale ale liberei expresii si liberei vremi s-au vazut tot mai atacate de ideologiile nerabdatoare ale sfarsitului lumii.

Sunt furtunile dogmatice care vin peste mine cu propunerea de a schimba firul rosu al celor doua subiecte si, daca ar fi sa ma iau dupa ele, iubirea ar trebui inlocuita de temeri si frica. Asta pentru ca, potrivit promotorilor acestor orientari ideologice, libera expresie si libera natura sunt cele mai mari pericole existentiale la adresa umanitatii, in discutie fiind doar ordinea lor din varful clasamentului.

Astfel, in analiza inteleptilor Davosului, libertatea de expresie a devenit, din cauza „riscului dezinformarii” si a „discursului de ura”, cel mai mare risc existential al planetei.³ Este o pozitie impartasita de Comisia Europeana care a decis incadrarea hate speech in categoria EU-crimes (infractiuni de gravitate majora precum traficul de stupefiante, traficul de persoane si terorismul)⁴. De altfel, in ultima vreme, mai ales in epoca restrictiilor covidiene, a fost sistematic alimentat un curent de opinie conform caruia n-avem voie sa deschidem gura decat daca vorbele noastre sunt „adevarate” si stampilate ca „veridice” de diverse autoritati administrativ-sanitare, ministerele puritatii si certitudinii. Orice opinie asupra istoriei, contrara versiunii „oficiale” si „protejate” („protected opinion”) a fost imediat calificata (cum altfel decat?) „conspirationista”⁵, iar indraznetul care a emis-o a fost, adesea, etichetat drept „terorist intern periculos” („dangerous domestic terrorist”).⁶ Cat despre opiniile incarcate de ura si periculozitatea lor suprema, ceva mai incolo.

Pe de alta, parte, invitat la o emisiune de televiziune australiana si intrebat care este cel mai mare risc care afecteaza omenirea astazi, seful diplomatiei din tara indispensabila a planetei a declarat ca „provocarea existentiala a epocii noastre este schimbarea climatica”, „mai grava chiar decat razboiul nuclear”⁷. Este o teza care pare sustinuta, de altfel, si de Secretarul General al ONU: „Schimbarea climatica este deja aici. Este terifianta, si este numai inceputul. Era incalzirii globale s-a incheiat. A venit era fierberii globale [...] Ne aflam pe o autostrada a iadului catre infernul climatic, cu piciorul pe pedala de acceleratie.”⁸ In acord cu aceste semnale de alarma, un faimos ierarh britanic pretinde ca aceasta „crima” se anunta mai mare decat oricare din istoria omenirii, mai teribila chiar decat Holocaustul⁹, in vreme ce seful Regatului sau, insusi regele, ne avertizeaza ca, „literalmente, nu mai avem timp”, iar „impotriva acestui flagel mondial, nu ne mai ramane decat solutia razboiului”.¹⁰ Ca sa fie treaba treaba, „in recunoasterea catastrofalelor consecinte ale schimbarii climatice”, cativa specialisti de drept international au sugerat chiar amendarea statutului Curtii Penale Internationale prin includerea in competentele sale (alaturi de genocid, crime de razboi si altele similare) si a „crimelor impotriva naturii”.¹¹

Dupa cum se observa, ne gasim, pare-se, intr-o veritabila competitie pentru titlul de catastrofa suprema, iar orientarea asta noua imi da mari batai de cap, Doctore, si cred ca tocmai asta-i inceputul stresului post-iubire. Eu chiar credeam ca libertatea de constiinta si de expresie sunt cele mai mari si divine daruri acordate omului si eram incantat si amorezat de felul in care aceste cadouri-principii de drept erau impachetate de a mea Constitutie (si, de altfel, de alte mandre legi, conventii si tratate de peste mari si tari); in plus, chiar eram convins ca noi iubim natura si ea ne iubeste asa pacatosi si vinovati fata de ea cum suntem, iar raul si ramul ne vor apara mereu saracia si neamul. Si iata ca ma trezesc, dintr-o data, cu convingerile astea puse in discutie doar pentru ca aia din conducere se joaca de-a „narativul”.

3. Stupoarea

Joaca asta a filantropatilor (Margaret Anna Alice) incepe sa ma enerveze foarte tare, Doctore, iar stadiul al treilea al stres-dezastrului este marcat de o gramada de nedumeriri, framantari si nelinisti. Peste toate aceste simptome, troneaza, in toata splendoarea ei, stupoarea in fata tuturor incercarilor lor de a ne convinge ca albul e negru si ca doi plus doi fac cinci. Si asta in legatura cu ambele subiecte pe care eu le-am legat cu amor rosu si pe care ei le unesc, in tandem, in capul listei de nenorociri globale.

De fapt, ceea ce descopar si-n acest al treilea stadiu, al bulversarii, este un nou numitor comun: cele doua „amenintari planetare”, aparent distincte si indepartate, isi regasesc proximitatea nu doar in clasamentul mondial al „ororilor”, ci si in efortul propagandistico-lingvistico-juridic de descompunere si recompunere a realitatii. Iar noua normalitate pe care dumnezeii fara Dumnezeu vor s-o construiasca printr-o alta carta a facerii pare sa aiba hate speech-ul si climate change-ul in ADN-ul ei, perechi de baza ale spiralei.

Asadar, sa se faca hate speech-ul!… Si, ca urmare a ordinului, ura, ca parte organica a oricarui sistem etic coerent, contraponderea iubirii, a fost intai desprinsa de acest sistem si s-a acreditat ideea ca exista lucruri bune de iubit, dar nu mai exista lucruri bune de urat (cum ar fi vulgaritatea, sau exhibitionismul, sau pedofilia, sau blasfemia, de exemplu). Pe urma, ura a fost capturata si izolata in insusi sistemul de norme juridice, in special prin distrugerea conexiunii cu „incitarea”: treptat-treptat, ura a luat fata incitarii la ura si a sfarsit prin a-i lua si locul in normele propriu-zise. Apoi, un pas important in directia „autonomizarii” sentimentului eretic a fost facut prin trecerea in plan secund, tertiar si, apoi, aruncarea in neant, a gravelor instantieri ale incitarii la ura: popoare, clase, religii si rase, cum prevede Constitutia mea, de exemplu. Pe urma, locul acestor repere, pe care le numeam mari, late si limitative, a fost luat de tendinta spre nelimitat si infinit: ura-de-orice, ura-absoluta, ura-si-atat. Intr-o ultima etapa a facerii, „ura” din limba romana si din celelalte limbi ale planetei a fost - triumf suprem al globalizarii - inlocuita cu universalul si a-tot-cuprinzatorul hate (in traducere, orice parere contrara versiunii „oficiale” si orice dezacord susceptibil sa deranjeze „valori”, fie ca-s exprimate prin fapte, ziceri sau ganduri, prin critici, mormaieli sau glume, prin vorbe, taceri sau rasete, in spatii publice, private sau… neutre). Si-uite-asa, dumnezeii au zis, si hate-ul s-a facut. Si-uite-asa am ajuns, Doctore, la intraductibilele hate speech si hate crime si la intrebarea cate hate-uri o sa-mi iau eu pentru gandurile de mai sus.

Pe urma, sa se faca si climate change-ul!… Si, ca urmare a ordinului, schimbarea climatica, normala reasezare a respiratiilor naturii, a inceput, si ea, metamorfoza. Nu-s lingvist sau specialist in semantica, dar avansez presupunerea ca punctul declansator al acestei transformari sta in conotatia sugerat negativa a „schimbarii”: suficient de vaga, cat sa-si fofileze sensurile in fata unei prea precise „incalziri globale”, dar suficient de insidioasa, cat sa-ti sugereze ca modificarea asta nu-i a buna. Intr-o etapa urmatoare, avem transformarea sintagmei in mantra, expresie a unei imbatabile si indiscutabile dogme stiintifice si, pe urma, asocierea ei cu toate nenorocirile si catastrofele (nu intamplator, Oxford Dictionary a militat pentru inlocuirea ei cu climate emergency, decretat „cuvantul anului 2019”¹²). Intr-un final, cum era de asteptat, a aparut nevoia administrarii si gestionarii ei prin interventia tratatelor si a normelor de lege si sanctionarea ignorarii prescriptiilor ei pe cale jurisprudentiala (a se vedea recenta decizie CEDO pe subiect, care considera nerespectarea politicilor de mediu din Elvetia o incalcare a drepturilor omului¹³). Intr-o ultima etapa a facerii, „schimbarea climatica” din limba romana si corespondentul sau din celelalte limbi ale planetei a fost - triumf suprem al globalizarii - inlocuita cu universalul si a-tot-cuprinzatorul climate change (in traducere, orice schimbare sau preschimbare pe care Partidul o califica drept „climatica”). Si-uite-asa, dumnezeii au zis, si climate change-ul s-a facut. Si-uite-asa am ajuns, Doctore, la un adevar stiintific, betonat cu putere de lege.

4. Dezgustul

Dupa ce-am asistat la toate aceste chinuri ale refacerii si redefinirii si-am dat si de cel de-al treilea numitor comun al celor doua existentiale catastrofe, imi dau seama ca framantarile continua. In ultima vreme, trec prin tot soiul de angoase provocate de aventurile lumesti ale acestui duet, stari succesive de amaraciune si perplexitate, furie si revolta, al patrulea fitil comun al celor doua bombe.

Dupa ce au decretat, de exemplu, ca libertatea de expresie este balaurul prezentului si ca hate speech-ul este covidul care sta in calea vacantelor noastre cu bunicii, primarii societatii civil-planetare au decretat ca cea mai buna solutie de garantare a linistii si pacii este botnita. Pentru ca vorbirea si scrierea pot dauna „unitatii europene”, si „valorilor”, si „democratiei”, si „prosperitatii” mai bine-ar fi sa le-ncuiem in beci, cu-n lacat cu emoticon si zabrele zambitoare. Asa au iesit la iveala tot soiul de inventii normative, doctrinare si de jurisprudenta, rele de arhivat in tomuri intregi, dar, din care, selectez la nimereala cateva exemple:

- introducerea in legislatia britanica a unor norme speciale privind asa-numitele „incidente legate de ura” („non-crime hate incidents” - „NHCI”) care prevad derularea de anchete pentru orice acuzatii „legate de ura”, situatie care a generat constatarea ca principiul „ce nu este interzis expres este permis” va fi inlocuit cu regula ca „orice iti displace poate fi ilegal”¹⁴;

- inasprirea legislatiei canadiene prin adoptarea a tot felul de aberatii si introducerea noii prevederi privind arestarea preventiva a unor persoane suspectate ca, atentie!, ar putea comite, in viitor, hate crimes¹⁵;

- adoptarea in Scotia a unei noi, extrem de aspre si nocive legi (Hate Crime Act), in vigoare de la 1 aprilie, care, printre altele, incurajeaza cenzura si auto-cenzura, recompenseaza delatiunea, prevede aplicarea ei retroactiva pentru anumite situatii (mesaje postate pe retele „de socializare” inainte de intrarea ei in vigoare, dar nesterse dupa aceasta data), reglementeaza intr-o maniera foarte vaga actiunile calificate ca hate speech si le sanctioneaza chiar daca ele constau in afirmatii efectuate in interiorul propriei locuinte sau in alte medii private (abrogarea celebrei prevederi care acorda imunitate suprema conduitei din propriul dormitor - asa numita exceptie „dwelling defence”)¹⁶;

- introducerea unor inovatii in legislatia irlandeza care au ca efect schimbarea sarcinii probei de la acuzator la persoana acuzata de hate speech, aceasta din urma avand datoria, conform acestor amendamente normative, sa probeze ca nu a avut intentia sa defaimeze (proba unui fapt negativ fiind imposibila, cum pana si studentii in drept stiu)¹⁷;

- abandonarea abordarilor conservatoare din tari ca Polonia prin inasprirea regimului sanctionator al persoanelor care se fac vinovate de hate speech impotriva persoanelor din minoritatea LGBT¹⁸;

- hartuirea unei figuri bisericesti din Finlanda si acuzarea acesteia de hate speech pentru simplul fapt ca s-ar fi opus ca biserica sa sponsorizeze o parada LGBT, invocand, in sprijinul pozitiei sale, argumente extrase din Sfanta Scriptura¹⁹;

- calificarea ca hate speech a oricaror rugaciuni publice, lecturi din Biblie sau discursuri de popularizare a invataturilor crestine in anumite jurisdictii²⁰;

- promovarea unor acuzatii de hate speech absolut ridicole, cum ar fi aceea impotriva celebrului Roger Waters pentru costumatia purtata in cadrul unui spectacol²¹ sau a unui politician care, intr-un discurs public, ar fi folosit termenul „persoana colorata”, si nu „persoana de culoare”²²;

- inasprirea cenzurii sub diverse forme, una dintre cele mai hilare fiind inventarea si promovarea statutului de „expert in ura”²³;

Cat despre climate change, este si el un capitol al istoriei contemporane care, cu uluitoare viteza, isi revendica locul ca ramura distincta a numeroase stiinte, deopotriva: mediu, geologie, geografie, istorie, economie, drept etc., dar si psihologie si medicina. Nu m-ar mira ca, maine, cursul asta sa fie predat ca atare si la academia de muzica, dar, sper, la sectiunea de dezacorduri, dizarmonii si note false. Din pacate, nu este loc si nici spatiu pentru evocarea miilor de analize si studii, serioase si temeinice, care invalideaza concluziile catastrofice si avertismentele apocaliptice ale acestei pseudostiinte. Pentru cei interesati, trimit doar la cateva sinteze.²⁴

In actualul context, ma limitez doar la cateva exemple din noianul de cazuri care, Doctore, imi sparg capul, imi tulbura vederea si-mi crapa timpanele:

- incercarea de a pune semnul egalitatii intre aceasta „catastrofa”, care presupune „interventie urgenta” si maladii, epidemii sau pandemii susceptibile sa aiba acelasi rezultat si sa reclame tratamente imediate, de unde si sugestia British Medical Journal ca Organizatia Mondiala a Sanatatii sa declare „schimbarea climatica drept o urgenta de sanatate publica” („climate change a public health emergency”)²⁵;

- tentativa de a explica decese subite si diverse maladii, prin inlocuirea cauzelor adevarate ale acestora (cum ar fi tratamentul genetic experimental pe baza de ARNMessenger) si boala numita, atentie!, „climate change”²⁶ (un exemplu relativ celebru fiind diagnosticul aplicat unui ciclist care a suferit atac de cord „din cauza incalzirii climatice”, desi accidentul avusese loc la 8 dimineata si la 22 de grade Celsius²⁷);

- sugerarea de amendamente in nomenclatorul maladiilor moderne, cum ar fi „anxietate climatica” („climate anxiety”) susceptibila sa „ingrozeasca” tinerii si sa-i faca sa se simta „tristi, speriati, anxiosi si neputinciosi” („The impact of green terror inflation is dire. It is terrifying the young, giving rise to a new malady of <>> that is making people feel <<sad>>, <<afraid>>, <<anxious>> and <<powerless>>”)²⁸;