Apreciat de multi specialisti drept un magistrat-model, dar mazilit din CSM printr-un dosar DNA care l-a obligat sa renunte la roba de judecator pentru aceea de avocat, Adrian Toni Neacsu (foto) s-a dedicat scrisului. Incepand cu 2 iunie 2014, data lansarii volumului "Convinge judecatorul – tehnica si arta convingerii instantei", tiparit la editura Wolters Kluwer, literatura juridica romaneasca va fi mai bogata. Iar marii castigatori vor fi in primul rand avocatii, care, gratie noului lor coleg de breasla, vor beneficia de un instrument extrem de util in practica de zi cu zi: "O actualizare a reflectiilor despre arta si tehnica convingerii judecatorului si mai ales o localizare la nivelul sistemului judiciar romanesc, o adaptare a lor la timpurile actuale si o adecvare la mecanismele functionale si la oamenii din instantele noastre judecatoresti". Altfel spus, un ghid amplu despre ce trebuie si ce nu trebuie sa faca/ sa spuna/ sa gandeasca un avocat pentru a izbuti sa-i convinga pe judecatorii in fata carora isi apara clientul: "(...) Identificarea mentala si afectiva pana la confuzie cu partea pe care o reprezinta il transforma intr-un avocat slab. Un astfel de avocat devine necredibil pentru judecator".

Asa cum insusi autorul isi asigura cititorii, lucrarea nu este dedicata exclusiv avocatilor, ci "poate fi utila oricarei persoane care are un dosar in instantele de judecata. Ea vorbeste despre cum iau deciziile judecatorii, despre ce ii impresioneaza pozitiv sau negativ, despre ce le este pe plac, ce ii deranjeaza si despre ce asteptari au de la cei care stau in fata lor".

Volumul fostului judecator Adrian Toni Neacsu reprezinta o aducere de bun augur in actualitatea juridica romaneasca a preceptelor lui Quintilian, expuse in opera "Despre oratorie". "Convinge judecatorul" este o impletire intre doua experiente, in care dezvaluirea modului de gandire al judecatorului este completata cu slabiciunile avocatilor, pentru a oferi acestora din urma un plus de eficienta profesionala. Si de succes.

Prezentam capitolul introductiv al cartii lui Adrian Toni Neacsu:

"Aceasta carte este in esenta despre judecatori, avocati si locul intalnirii lor, sala de judecata. Intrucat am fost o lunga perioada judecator, iar acum sunt avocat, este si o carte autentica, despre un domeniu care nu poate fi analizat niciodata doar de teoreticieni. Desi cartea abordeaza un domeniu foarte vechi al stiintelor juridice, elocinta judiciara, in Romania practic acesta este necunoscut si nefrecventat. Nu exista in literatura noastra juridica abordari moderne sistematice asupra stilului judiciar sau a artei oratorice aplicate in fata instantelor judecatoresti. De aceea, aceasta carte isi asuma si riscurile inerente deschiderii unor noi drumuri de interes doctrinar. In fine, aveti in mainile dumneavoastra o carte despre drept, insa in aceeasi masura o carte altfel. Este o lucrare despre eficienta, despre pragmatism judiciar si despre succes.

Scopul fundamental al oricarui avocat este sa castige procesul in care este implicat. Nu poate face acest lucru decat daca convinge judecatorul sa-i dea dreptate. Intreg succesul profesional si material al avocatului depinde de masura in care stapaneste eficient mecanismele de comunicare si interactiune cu instanta.

Instrumentele de lucru ale avocatului litigant sunt simple si vechi de cand exista insusi judecatorul: scrisul si vorbitul.

Avocatul trebuie mai intai sa scrie bine, astfel incat sa atraga si sa mentina atentia judecatorului asupra cererilor lui. Nu este indiferent cum scrii, la fel cum nu este indiferent ce scrii. Judecatorii nu citesc la fel toate documentele pe care le primesc, observatie la fel de banala cum este aceea ca avocatii nu scriu toti la fel. Unele cereri pot fi intelese usor, atrag prin aspectul lor sau prin modul de expunere a argumentelor, ofera satisfactie intelectuala. Altele, dimpotriva, constituie o adevarata corvoada sa le parcurgi si sa destelenesti ceea ce vor sa transmita din punct de vedere juridic. Sunt anoste, fade, obscure, respingatoare. Judecatorul nu este o masina automata de descifrat texte incifrate, nu este o Enigma a criptografiei judiciare.

Vestea proasta este ca la inceputul carierei lor cei mai multi avocati scriu gresit. Vestea buna este ca avocatii pot invata usor sa scrie bine. Avocatii sunt deja adevarati scriitori profesionisti, prin frecventa cu care sunt obligati sa scrie. Pentru a scrie eficient trebuie sa stie care sunt asteptarile de la ei. Voi incerca sa fac eu in paginile urmatoare acest simplu exercitiu de informare. In afara propriei experiente nimic nu ne invata la modul concret care este stilul judiciar adecvat pentru instantele noastre. Nu exista un standard pe care sa-l asimilam in scoala sau in anii petrecuti in institutele de formare profesionala.

Judecatorii insisi e greu sa se puna de acord, pentru ca ce este subiectiv valabil pentru unul, poate sa nu fie valabil pentru altul.

In al doilea rand, avocatul trebuie sa vorbeasca eficient in fata instantei. Pretoriul a suferit transformari esentiale in epoca moderna. A apus vremea pledoariilor ample, exercitiilor oratorice emotionante si infruntarilor dure pe taramul maiestriei lingvistice pentru captarea bunavointei auditorului. Procesele actuale sunt tehnice, extrem de profesionalizate, iar judecatorii nu mai sunt simplii martori ai desfasurarii teatrale a avocatilor. Salile de judecata care au fost martorele pledoariilor celebre ce ne sunt prezentate ca modele la scoala au suferit transformari radicale. Mai intai, a disparut juriul. In acest moment decizia apartine exclusiv judecatorului, iar nevoile acestuia pentru a-si asuma o decizie sau alta sunt total diferite de cele ale unor nespecialisti.

Apoi, pretoriul modern este afectat de o criza majora a timpului. Desfasurarea lucrurilor in sala de judecata are loc la o viteza mai mare, totul trebuie concentrat si uneori redus la esenta. Judecatorii si insusi mecanismul sistemului judiciar evolueaza la viteze de neconceput altadata.

Demersul meu stiintific este si unul de demistificare. Nu pot analiza mecanismele de luare a deciziei instantelor decat atata vreme cat plec de la realitatea nefardata, de la date si fapte autentice. Judecatorii sunt profesionisti cu o misiune importanta, dar in acelasi timp raman, de la intrarea in sistem pana la iesirea la pensie, oameni. Actul de judecata propriu-zis este unul omenesc si tocmai de aici rezulta exceptionalul si miracolul lui, pentru ca realizarea dreptatii inseamna in fiecare moment depasirea slabiciunilor omenesti.

Exista si varianta alternativa a unei viziuni idilice si atemporale cu privire la misiunea mesianica a judecatorului si a functiei lui cvasi-divine. Aceasta este exprimata cel mai bine de un fost coleg judecator (aceasta optiune ascunde probabil si o prea mare iubire de sine), intr-o mini-critica la un fragment publicat din aceasta lucrare (n.a. - Marin Voicu, Judecatorul si functia lui sacra). Negandu-mi-se chiar o descriere a gradului de aglomerare a judecatorilor din instantele noastre, venerabilul autor imi opune teza sacralitatii judecatorului si care la propriu a capatat de la Dumnezeu puterea de a judeca. „Doamne! Eu sunt unica fiinta pe lume careia Tu i-ai dat o particica din atotputernicia Ta; puterea de a condamna sau a achita pe semenii mei.” Acest judecator, creatia unui mister teologic, este desigur infailibil, desavarsit, nesupus oboselii fizice, stresului, grijilor, indoielilor, este tot timpul perfect. Daca o astfel de viziune paradisiaca nu ar fi insotita si de o mare aroganta, ar fi chiar induiosatoare. Dar mai inainte de toate ea este profund gresita si incredibil de paguboasa pentru sistemul judiciar insusi. O astfel de abordare este cruda chiar pentru judecator, caruia ii stabileste artificial un standard de performanta pe care nu-l poate atinge nici o fiinta omeneasca. Judecatorii sunt supusi greselii, stresului, obosesc, sunt presati de timp, pot fi extenuati, au griji, pot fi impresionati sau nu. Sunt, previzibil, oameni. Daca nu-i cunoastem asa cum sunt, nu-i putem intelege, iar daca nu-i putem intelege, nu le putem oferi ceea ce au nevoie.

In aceasta carte va fi vorba numai despre judecatori reali. Nu veti gasi nimic aici despre judecatorii „crampei divin”, nimic despre infailibilitate si perfectiune. Atata vreme cat justitia va fi facuta de oameni iar nu de ingeri, va trebui sa ne amintim ceea ce spuneau creatorii sistemului nostru judiciar, romanii, prin intermediul autorului care va fi omniprezent in aceasta carte, Quintilian: „As vrea sa se cunoasca, daca este posibil, si firea judecatorului. Caci, dupa cum va fi aspru, bland, placut, grav, dur, iertator, va trebui sa invocam in interesul cauzei noastre insusiri ce ii sunt pe plac, ori sa atenuam pe cele contrare firii lui” (n.a. - Quintilian, Arta oratorica, vol. I, pag. 330 par. 17, Editura Minerva, Bucuresti, 1974).

Ne adresam unor judecatori concreti, cu slabiciuni si virtuti omenesti.

Aceasta carte indeamna la o reintoarcere la realism. La realismul marilor parinti fondatori ai retoricii, oratoriei si artei elocventei judiciare. Pragmatismul roman ne-a oferit exceptionale exemple de sfaturi cu privire la tehnicile de persuasiune a judecatorilor. Spuse fara afectare, fara falsa pudoare, direct, simplu, deschis, cinstit. Acest arc in timp de aproape 2000 de ani il subliniez in aceasta lucrare prin folosirea extinsa a citatelor din opera fundamentala a lui Marcus Fabius Quintilianus (30-96 A.D.), Institutio Oratoria. Quintilian, retor si pedagog roman, este, alaturi de Cicero, unul dintre renumitii oratori si scriitori latini. Originar din Peninsula Iberica (Hispania), a studiat la Roma, unde a fost profesor de retorica si avocat. De institutione oratoria („Despre oratorie” sau cum a fost tradusa la noi „Arta oratorica”) este primul tratat complet si sistematic despre tehnica si arta convingerii si impresionarii judecatorilor, fiind un punct de referinta important pentru scolile medievale de retorica dar si pentru scolile juridice moderne din sistemul judiciar anglo-saxon.

Gandirea clasica sau cea contemporana internationala despre elocinta judiciara nu pot fi probabil fundamental imbunatatite in aceasta lucrare. Amintind inca o data reverenta mea pentru inaintasi, imi propun in paginile urmatoare sa fac o actualizare a reflectiilor despre arta si tehnica convingerii judecatorului si mai ales o localizare la nivelul sistemului judiciar romanesc, o adaptare a lor la timpurile actuale si o adecvare la mecanismele functionale si la oamenii din instantele noastre judecatoresti.

Desi peste tot in aceasta carte m-am adresat direct unui avocat generic (caruia ii cer scuze de pe acum pentru ca l-am tutuit!), cartea poate fi utila oricarei persoane care are un dosar in instantele de judecata. Ea vorbeste despre cum iau deciziile judecatorii, despre ce ii impresioneaza pozitiv sau negativ, despre ce le este pe plac, ce ii deranjeaza si despre ce asteptari au de la cei care stau in fata lor.

Este o prezentare directa si onesta a perspectivei judecatorilor asupra dosarelor pe care le au de solutionat, necesara a fi cunoscuta tocmai pentru a creste eficienta si calitatea interactiunii cu instantele si judecatorii insisi. Bineinteles, este vorba despre o analiza proprie in ce priveste aceste teme. Ea este inevitabil subiectiva si este rezultatul experientelor personale, ale observatiilor si studiilor autorului. Nu exista un standard unic al comportamentului rational si emotional al judecatorului si al instantei de judecata.

Si o ultima precizare. Demersul meu priveste exclusiv tehnicile de persuasiune a judecatorului prin mijloace legitime. Aceasta carte nu vizeaza aspecte straine de mecanismele firesti de luare a deciziilor judiciare, altele decat cele intemeiate pe analiza proprie a judecatorului si intima lui convingere".

Capitolul I – Despre judecatorul real

"Judecatorul ideal nu exista. Avocatul nu trebuie sa se adreseze niciodata unui judecator abstract. Judecatorul e mereu in criza de timp. Un judecator are foarte multe dosare de solutionat, prea multe. Nu poti avea pretentia ca judecatorul sa acorde o atentie privilegiata dosarului tau. Judecatorul este un profesionist al dosarelor. Face acest lucru fara emotie si fara sa fie coplesit de importanta deciziei sale. Judecatorul nu poate fi manipulat emotional.

Nu incerca sa-l influentezi ducand situatia clientului in zona melodramei. Judecatorul nu poate fi usor influentat nici apeland la alte trucuri de imagine. Judecatorii nu pot fi usor miscati, insa pot fi convinsi. Ei insisi isi doresc sa fie convinsi. Pentru a convinge judecatorul trebuie indeplinite cel putin doua conditii. Mai intai, el trebuie sa inteleaga exact ceea ce ii ceri sa faca. in al doilea rand, si cel mai important, judecatorul trebuie sa fie sigur ca hotarand in sensul pe care tu il soliciti procedeaza in mod corect si ca decizia in favoarea ta este solutia juridica cea mai potrivita situatiei concrete. Avocatul vrea sa castige procesul. Tot ceea ce face se subordoneaza acestui scop fundamental. In toate situatiile avocatul ar trebui sa-si pastreze profesionalismul. Identificarea mentala si afectiva pana la confuzie cu partea pe care o reprezinta il transforma intr-un avocat slab. Un astfel de avocat devine necredibil pentru judecator. Judecatorul vrea sa dea hotarari care sa fie mentinute in caile de atac. Judecatorul se asteapta la documente juridice cat mai simple si mai clare, cu argumente pe care le poate prelua usor si se asteapta la sedinte de judecata cat mai scurte si mai simple.

1. Judecatorul ideal nu exista

Fiindca in aceasta carte ne propunem sa vorbim despre cum putem convinge mai usor judecatorul din pozitia de avocat, trebuie sa incepem, evident, cu judecatorul. Primul lucru pe care trebuie sa-l stim este ca nu exista judecator la singular. Exista judecatori. Nu exista prototipul unui judecator abstract, compus din calitati si insusiri standard. Am cunoscut si cunosc multi judecatori, insa daca cineva m-ar forta sa scriu in cateva randuri ceea ce le este comun acestora in mod absolut, dincolo de insasi calitatea de judecator, imi va fi extrem de greu sa o fac. Pot scrie pagini intregi despre ceea ce ii face diferiti.

La Institutul National al Magistraturii (INM) auditorii de justitie nu dobandesc calitatile unui judecator standard. Cei de acolo nu detin secretele niciunui sablon si nu fabrica judecatori gemelari. Scoala nu te invata sa devii judecator, iti ofera doar tehnici si abilitati necesare pentru a derula activitatea de judecator. Dupa ce a inceput activitatea ca stagiar nu exista judecator care sa nu evolueze permanent si asupra caruia experienta practica sa nu produca modificari importante asupra gandirii si comportamentului juridic. Judecatorul este in permanenta miscare.

Deci, nu exista prototipul de judecator roman, ci o multime de judecatori, extrem de concreti si diferiti intre ei. In consecinta, nu exista nici judecatorul ideal. Exista judecatori buni, foarte buni, excelenti, exceptionali, oricum vrem sa le spunem, dar nu exista un judecator ideal. Ce e senzational la un judecator pentru un avocat poate fi de neimaginat pentru altul. Am cunoscut la inceputul carierei mele un judecator care avea parte de un adevarat fan-club din partea unor avocati. Pur si simplu, respectivii avocati erau incantati sa intre in dosarele lor, ii ridicau in slavi echilibrul si atitudinea olimpiana din sala de judecata, puterea de a se apleca asupra oricarui amanunt cat de mic. Aprecierea acestora destul de zgomotoasa depasea uneori limita acceptabila a admiratiei profesionale. Acelasi judecator starnea insa majoritatii celorlalti avocati reactia complet inversa. Acolo unde primii vedeau echilibru, acestia vedeau nesiguranta, iar unde ei vedeau serenitate si scrupulozitate, ei acuzau lentoare si pedanterie. Se plangeau ca, daca dosarul nimereste la acest judecator, procedura va decurge intr-un ritm insuportabil de lent. Dupa aceea, m-am lovit de nenumarate ori de aceasta situatie si am putut constata ca, pe cat sunt judecatorii de diferiti intre ei, la fel sunt si avocatii, si chiar poate intr-o masura mai mare.

Avocatul nu trebuie sa se adreseze niciodata unui judecator standard. Abstractizarea judecatorului este una dintre cele mai intalnite erori de relationare in general cu instanta. Daca te prezinti in fata judecatorului avand reprezentarea unui model ideal, atunci si asteptarile tale vor privi reactii desigur ideale ale judecatorului ideal. E destul de mare probabilitatea sa suferi rapid un soc, in momentul in care orizontul de asteptare va fi contrazis de un comportament al unui judecator non-ideal. Este mult mai practic sa ai permanent reprezentarea ca judecatorii sunt persoane concrete, individualitati diferite intre ele si ca instantele infatiseaza o mare diversitate. Lucrarea de fata are in vedere acesti judecatori, reali si non-ideali".

*Cititi aici Introducerea cartii "Convinge judecatorul – tehnica si arta convingerii instantei"

*Cititi aici Cuprinsul lucrarii fostului judecator Adrian Toni Neacsu