Omul de afaceri Ilie Carabulea (foto), patronul Atlassib, si Marian Mirzac, fostul director general al Carpatica Asig si membru neexecutiv in conducerea Autoritatii de Supraveghere Financiara, au fost arestati preventiv, asa cum se stie, in 29 ianuarie 2014 de Tribunalul Bucuresti, masura care a fost mentinuta ulterior si de Curtea de Apel Bucuresti. In ceea ce priveste un alt inculpat din dosarul “Carpatica”, Radu Mustatea, presedintele Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, TMB si apoi CAB au dispus ca acesta poate fi cercetat in stare de libertate. Decizia de emitere a unui mandat de arestare preventiva pe numele lui Ilie Carabulea a fost luata de judecatorul Raul Alexandru Nestor, de la Tribunalul Bucuresti. Acesta a explicat intr-un mod extrem de original, dar si interesant in acelasi timp, de ce este necesara arestarea patronului Atlassib si a lui Marian Mirzac.

Astfel, judecatorul nestor, referindu-se la pericolul public pe care l-ar reprezenta lasarea in libertate a celor doi inculpati, a oferit citate din literatura de specialitate si interpretari ale acestora. De asemenea, judecatorul Nestor a motivat hotararea de arestare a lui Carabulea si Mirzac si cu declaratii ale unui magistrat italian, ucis de mafie.

Raul Nestor: “Periculozitatea nu se poate stabili in mod matematic, ci se bazeaza pe un pronostic ce rareori isi gaseste suport in lege, plecandu-se de foarte multe ori de la prezumtia ca persoana care a comis o fapta penala va mai comite si in viitor o alta”

In incheierea din 29 ianuarie 2014, judecatorul Raul Nestor, vorbind despre conditia ca lasarea in libertate a inculpatului sa reprezinte pericol public, a mentionat ca periculozitatea nu se poate stabili in mod matematic, ea bazandu-se pe un “pronostic ce rareori isi gaseste suport in lege”. De asemenea, judecatorul Nestor a explicat ca de foarte multe ori se pleaca de la prezumtia ca persoana care a comis o fapta penala va mai comite o alta si in viitor:

“In ceea ce priveste conditia ca lasarea in libertate a inculpatului sa prezinte pericol pentru ordinea publica, prevazuta de art. 148 lit.f Cpp, este desigur adevarat ca pericolul concret pentru ordinea publica nu se confunda cu pericolul social ca trasatura esentiala a infractiunii, asa cum in mod legal si temeinic s-a sustinut si in aparare. Aceasta nu inseamna ca aprecierea pericolului pentru ordinea publica trebuie facuta prin abstractie de la gravitatea faptei. Sub acest aspect existenta pericolului public poate rezulta, intre altele si din insusi pericolul social al infractiunii de care este acuzat inculpatul, de reactia publica la comiterea unei astfel de infractiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemanatoare de catre alte persoane, in lipsa unei reactii corespunzatoare fata de cei banuiti ca autori ai unor astfel de fapte, astfel cum se arata si in considerentele referatului inaintat de organul de urmarire penala.

Desigur ca, daca rezonabilitatea motivelor de a banui ca inculpatii au comis faptele pentru care sunt cercetati exista, de aici poate rezulta si periculozitatea faptelor, acest concept datand din epoca scolii pozitiviste (temibilita) si fiind definit in literatura de specialitate din epoca drept „acea calitate a cuiva de a produce un pericol, adica riscul de a interveni un rau intr-o perioada mai apropiata sau mai departata de timp”.

Periculozitatea se impune a fi perceputa insa ca o alternativa la gravitatea faptei savarsite, privita drept criteriu de stabilire a sanctiunii penale. Gravitatea faptei savarsite reprezinta un criteriu obiectiv, iar periculozitatea poate fi conceputa doar prin raportare la o persoana. Periculozitatea poate fi definita ca acea „calitate” a unei persoane cu privire la care se apreciaza ca exista probabilitatea de a comite infractiuni. In aprecierea periculozitatii nu sunt insa importante calitatile persoanei, cat riscul ca aceasta sa comita in viitor o noua fapta antisociala. Periculozitatea nu se poate stabili in mod matematic, ci se bazeaza pe un pronostic ce rareori isi gaseste suport in lege, plecandu-se de foarte multe ori de la prezumtia ca persoana care a comis o fapta penala va mai comite si in viitor o alta.

Din punct de vedere al interactiunii sociale, odata invinse inhibitiile si rezistentele psihice, este necesar un efort mult mai mic pentru a repeta un act. In consecinta diagnosticul de periculozitate se bazeaza pe previzibilitatea unui comportament, o conduita nefiind nici total previzibila dar nici total imprevizibila. Studiile sociologice de specialitate au aratat ca pentru cei care nu au intrat in conflict cu legea penala, predictia este relativ usor de facut, intrucat sunt previzibili din perspectiva comportamentului criminal. Conform acelorasi studii, delincventii periculosi nu sunt condamnati si considerati astfel pentru ca exista siguranta ca vor reveni la violenta, ci pentru ca nu se poate face nicio previziune pentru ei. Cu cat o infractiune este mai rara, cu atat mai dificil este de facut o predictie cu privire la autorul ei. „De aceea, eroarea de predictie apare mai ales la crimele comise cu violenta, pentru ca sunt mai rare” (M. Cusson, Pourqoui punir?, Dalloz, Paris, 1987, p. 133-134)

Pericolul pentru ordinea publica la care se refera dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. f Cpp, ca si periculozitatea, reprezinta o predictie, o apreciere asupra comportamentului viitor al inculpatului. Pericolul pentru ordinea publica reprezinta practic temerea ca, odata pus in libertate, inculpatul ar comite fapte penale ori ar declansa puternice reactii in randul opiniei publice, determinate de fapta pentru care este cercetat.

Desigur ca in unele situatii, gravitatea deosebita a faptei comise, poate fi suficienta pentru a contura aprecierea ca inculpatul prezinta pericol pentru ordinea publica. Intr-un asemenea caz probele care dovedesc ca lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol pentru ordinea publica sunt chiar probele sau indiciile temeinice din care rezulta ca s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si ca inculpatul a participat la comiterea acesteia. In alte situatii, antecedentele penale pot sedimenta convingerea ca inculpatul va comite o noua infractiune. In acest caz antecedentele penale prezinta relevanta daca infractiunea pentru care se solicita luarea masurii arestarii preventive prezinta un anumit grad de pericol social – daca sanctiunea aplicabila este detentiunea pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani. Antecedentele penale reprezinta un criteriu important in aprecierea pericolului pentru ordinea publica, dar nu unul absolut.

Raportand toate aceste consideratii teoretice la situatia din speta, instanta va retine ca in cauza se justifica dispunerea masurii arestarii preventive fata inculpatii C.I. si M.M., mijloacele de proba justificand insa retinerea presupunerii rezonabile conform careia toti cei trei ar fi participat la comiterea faptelor pentru care sunt cercetati. Inculpatii C. si M. au avut insa o pozitie dominanta atat in planificarea actelor infractionale cat si in punerea acestora in executare, inculpatul C.I. fiind persoana cu pozitia de lider in cadrul societatii C.A. in timp ce inculpatul M. detinea pozitia furnizorului de informatii nedestinate publicitatii din cadrul A. de S. F..

Conform depozitiei martorei ………, … a c. de a. a S.C. C. A. S.A., nicio decizie in cadrul c. de a. al S.C. C. A. S.A. privind patrimoniul societatii nu se lua fara acordul prealabil al inculpatului C.I..

Potrivit art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000, constituie infractiune folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii. Subiectul activ nemijlocit al infractiunii poate fi numai o persoana care foloseste, in orice mod, direct sau indirect, informatiile ce nu sunt destinate publicitatii ori permite accesul unor persoane neautorizate la aceste informatii, fiind vorba de un subiect activ calificat. In cauza singura persoana care avea acces la informatii nedestinate publicitatii este inculpatul M.M., aspect de care inculpatul a profitat in scopul de a sprijini activitatea celorlalti doi inculpati.

In ceea ce priveste sustinerile apararii conform carora mijloacele de proba nu ar putea demonstra dincolo de orice limite implicarea inculpatilor in actele infractionale, instanta va retine ca acest aspect urmeaza a fi clarificat pe baza mijloacelor de proba ce vor fi administrate in cursul urmaririi penale.

In cadrul examinarii propunerii de dispunere a masurii arestarii preventive nu se poate impune deci organului de urmarire penala sa prezinte mijloace de proba care sa demonstreze fara dubiu vinovatia inculpatilor, acest aspect urmand a fi stabilit abia la finalul cercetarilor. In ceea ce priveste aspectele neconcordante cu privire la participarea inculpatilor la toate acte materiale, in aparare fiind invocat faptul ca nu exista probe certe conform cu care acestia ar fi participat la intreaga activitate infractionala, instanta va retine ca organul de urmarire penala este obligat sa ofere un set minim de fapte si informatii care sa convinga instantele cu privire la existenta indicilor temeinice de natura sa justifice privarea provizorie de libertate. Acest lucru nu presupune ca autoritatile sa dispuna de probe suficiente pentru a formula o acuzatie din momentul arestarii (Brogan si Murray). Rolul acestei masuri trebuie sa fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotriva, inlaturarea suspiciunilor. Faptele care suscita banuieli nu prezinta acelasi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea si, cu atat mai putin cu cele care permit condamnarea.

Toata etapa investigativa intinsa pe mai multe luni sau ani in acest tip de cauze rezulta din faptul ca organele judiciare trebuie sa exploateze informatiile, uneori din surse secrete, sa le analizeze pentru a avea convingerea rezonabila ca activitatile informatice derulate apartin sferei infractionale. Se cunoaste ca in acest tip de cauze, activitatile sunt infaptuite in mod conspirat, cu scopul principal al obtinerii de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate. De aceea nu se poate impune organelor de urmarire penala sa finalizeze o parte a cercetarilor intr-un anume interval de timp, pentru ca trebuie dovedita nu doar activitatea in sine, dar si apartenenta fiecarui presupus membru la grupare. Astfel de structuri nu au dosare de personal, foi colective de prezenta ori state de salarii. Relatiile la vedere dintre persoanele unui grup pot crea confuzii cu privire la natura legaturilor, anumiti membri ai retelei putand fi chiar lipsiti de orice informatie cu privire la activitatea infractionala. De aceea se impune mai intai dovedita intreaga activitate ilicita, aspect imposibil in absenta actelor de urmarire penala la care se face referire in actul de sesizare a instantei, chiar daca se refera la unele actiuni programatice, de organizare, care in toate cazurile sunt riguros planificate”.

Judecatorul Nestor: “Structurile care actioneaza in domeniul criminalitatii afacerilor si-au construit, dezvoltat si perfectionat un management performant, caracterizat de eficienta maxima, specializare riguroasa, logistica ultramoderna, uneori mult superioara celei aflate la dispozitia organelor legii”

Asa cum mentionam ceva mai devreme, judecatorul Raul Nestor a apelat chiar si la citate dintr-un magistrat italian, asasinat de mafie. Afirmatiile acestuia, potrivit carora “Mafia constituie o lume logica, mai rationala, mai implacabila decat Statul”, au fost considerate relevante de judecatorul Nestor, in contextul in care acesta explica faptul ca structurile de criminalitate si-au construit, dezvoltat si perfectionat un management performant, de o eficienta maxima, “specializare riguroasa, logistica ultramoderna, uneori mult superioara celei aflate la dispozitia organelor legii”.

Judecatorul Nesor a subliniat in aceeasi incheiere si ca banii murdari care circula la vedere reprezinta oxigenul care le da forta infractorilor aflati langa sau chiat in intimitatea structurilor de putere:

“Produsul infractiunilor de natura celor retinute in sarcina inculpatilor este unul cuprinzator, extrem de periculos pentru societate, chiar daca efectele sale nu sunt intotdeauna vizibile in planul public. Din acest motiv si modalitatea de comitere, durata in timp, arsenalul de mijloace implicate sunt de cele mai multe ori plasate intr-un perimetru extins, intern si extern. Imbracat in aparenta legala. Permanent, in cadrul organizatiei structurate, bazata pe ordine, ierarhie, pe desemnarea locului fiecaruia si a operatiunilor folosite, se urmareste disimularea originii ilicite a tranzactiilor, a platilor fictive, a operatiunilor fictive. De aici rezulta cu certitudine periculozitatea evidenta a inculpatilor C.I. si M.M. cei doi fiind practic persoanele in absenta carora activitatea infractionala nu ar fi fost posibila.

Aceasta stare de fapt face ca autoritatile sa nu dezvaluie adevaratele dimensiuni ale criminalitatii decat in momente de rascruce. Intr-un asemenea climat, pe un teren prielnic, structurile care actioneaza in domeniul criminalitatii afacerilor si-au construit, dezvoltat si perfectionat un management performant, caracterizat de eficienta maxima, specializare riguroasa, logistica ultramoderna, uneori mult superioara celei aflate la dispozitia organelor legii. Extrem de relevante sunt din acest punct de vedere afirmatiile uni celebru magistrat italian asasinat la data …, conform caruia: „mafia constituie o lume logica, mai rationala, mai implacabila decat Statul. Mafia este o articulatie a puterii, o metafora a puterii, mafia este un sistem economic, o componenta obligatorie a sistemului economic global. Mafia se dezvolta statului si isi adapteaza comportamentul in functie de acesta.

Produsul financiar rezultat din afaceri ilegale de acest gen poate capata dimensiuni impresionante. Banii murdari care circula la vedere constituie oxigenul care confera forta infractorilor aflati foarte aproape sau chiar in intimitatea unor structuri de putere. Scopul acestor grupari este acela de a face inoperante, ineficiente si de a paraliza structurile abilitate sa lupte impotriva lor. In cauza A. de S. F. are ca atributie supravegherea si controlarea societatilor de asigurare pentru a preveni anumite incidente care ar putea avea un impact foarte puternic asupra pietei de specialitate. Inculpatul M.M., prin pozitia adoptata, in colaborare cu inculpatul C.I. a reusit sa deturneze chiar scopul institutie in structura careia fusese numit.

Fata de toate considerentele expuse mai sus, instanta va retine ca singura masura preventiva apta a servi la buna desfasurare a procesului penal in acest stadiu al cercetarilor este masura arestarii preventive a inculpatilor M.M. si C.I.. In conditiile unor probe si indicii temeinice de natura a justifica retinerea existentei unei asocieri infractionale cu o structura bine definita, in care fiecare participant avea atributii clar stabilite, beneficiile materiale fiind direct proportionale cu implicarea in activitatile infractionale, orice alta masura preventiva mai putin intruziva ar fi de natura a afecta activitatea specifica urmaririi penale cu privire la cei doi inculpati”.

Cererea de arestare a lui Radu Mustetea a fost respinsa: “Instanta va retine ca in ansamblul activitatii infractionale, pozitia sa nu este una decisiva, fiind practic veriga”

Raul Alexandru Nestor a respins insa cererea DNA de arestare a lui Radu Mustetea, inculpat la randul sau in dosarul “Carpatica”. Judecatorul a explicat ca pozitia acestuia in activitatea infractionala nu este una decisiva, Mustetea fiind veriga intre Carabulea si Mirzac.

De asemenea, magistratul a tinut cont atunci cand a dispus cerecetarea in libertate a lui Mustetea si de prestigiul, pregatirea profesionala a lui Mustetea, precum si de existenta unei legaturi intense cu familia:

“In ceea ce priveste situatia inculpatului M.R., chiar daca mijloacele de proba administrate demonstreaza implicarea in actele infractionale pentru care este cercetat, instanta va retine ca in ansamblul activitatii infractionale, pozitia sa nu este una decisiva, fiind practic „veriga” intre inculpatul C.I. si inculpatul M.M., primind informatii de la acesta din urma, astfel cum rezulta din procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, comunicandu-le apoi persoanei care avea puterea de decizie. Desigur ca inculpatul M.R. a primit si comunicat informatii confidentiale, fiind interesat de primirea acelor informatii referitoare la efectuarea unui control, insa luarea deciziilor cu privire la modul de actiune, deci stabilirea unei strategii prin valorificarea informatiilor primite nu era o atributie de competenta acestuia.

Prin urmare instanta apreciata ca fata de acest inculpat nu se impune dispunerea masurii arestarii preventive, buna desfasurare a procesului penal putand fi atinsa si prin dispunerea unei masuri mai putin intruzive.

Un segment deosebit de important in cadrul aprecierii posibilitatii de a se dispune o alta masura preventiva este reprezentat de evaluarea riscului de comitere a unei noi infractiuni de catre persoana in privinta careia a fost formulata propunerea de arestare preventiva. Evaluarea riscului este o activitate complexa, neputand fi considerata o aplicatie neutra a unor proceduri stiintifice, ci mai degraba o activitate sociala condusa dupa anumite valori, cu sensibilitate si grija. Asa cum s-a afirmat in literatura de specialitate, „riscul este arareori un atribut individual, ci este mai degraba o interactiune intre individ si contextul social”. Evaluarea riscului de recidiva reprezinta un proces continuu si dinamic ce presupune culegerea si analiza informatiilor pentru a identifica nivelul si tipul riscului prezentat de o persoana, nevoile criminogene ale acesteia, capacitatea si nivelul motivatiei pentru schimbare. Procesul de evaluare incepe odata cu intrarea persoanei respective in conflict cu legea penala, fiind importante modul in care aceasta a reactionat imediat dupa comitere, modul in care s-a comportat in cursul anchetei si in fata instantei de judecata, dar si modul in care s-a comportat in libertate. Din acest punct de vedere, cu privire la acest inculpat instanta va avea in vedere aspectele de ordin circumstantial, respectiv prestigiul si pregatirea profesionala, existenta unei legaturi intense cu familia, aspecte care, raportate la gradul de implicare efectiva al inculpatului in ansamblul activitatii infractionale demonstreaza un potential mai redus de potential criminogen al acestuia”.

*Cititi aici integral incheierea judecatorului Raul Alexandru Nestor