Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justiei, format din presedinta instantei supreme Livia Stanciu (foto 1), Florentina Dragomir, Ana Maria Dascalu, Sofica Dumitrascu si Ioana Alina Ilie, a considerat ca “resocializarea viitoare pozitiva” a fostului procuror Ioan Ciofu (foto 2) de la Parchetul General, condamnat la 3 ani de inchisoare pentru luare de mita, nu este posibila decat in conditiile in care acesta va executa pedeapsa in regim de detentie. Cele cinci judecatoare au respins in 11 februarie 2013 recursul formulat de Ciofu si afacerista Maricia Iovita impotriva sentintei 473 din 27 martie 2012 a Completului de 3 judecatori format din Ionut Matei, Ioana Bogdan si Cristina Rotaru. Atunci, Ciofu a fost condamnat la 3 ani de inchisoare pentru luare de mita, pe motiv ca ar fi primit bani si foloase materiale de la Maricica Iovita, pentru a-l pune sub urmarire penala pe omul de afaceri Adrian Porumboiu. Iovita a fost condamnata la 2 ani de executare pentru dare de mita.

Livia Staniciu si celelalte patru judecatoare arata in motivarea Deciziei penale nr. 22 din 11 februarie 2013 ca “resocializarea viitoare pozitiva” a fostului procuror Ioan Ciofu nu este posibila decat prin executarea pedepsei de 3 ani de inchisoare. De asemenea, Completul de 5 precizeaza ca suspendarea executarii nu ar reprezenta un avertisment pentru cei doi, astfel incat acestia sa se abtina de la comiterea altor fapte ilicite. Potrivit judecatorilor ICCJ, probele procurorilor DNA “demonstreaza cu prisosinta ca inculpatul Ciofu Ioan a primit de la inculpata Iovita Maricica sume de bani si foloase materiale”.

Iata in continuare cum motiveaza Completul de 5 judecatori al ICCJ condus de Livia Stanciu mentinerea condamnarii la 3 ani de inchisoare cu executare a fostului procuror Ioan Ciofu:

“In raport de argumentatia prezentata mai sus avand in vedere ca instanta de fond nu a denaturat probele administrate, in sensul de a retine imprejurari esentiale, fara ca probele sa le sustina, sau, dimpotriva, neretinand asemenea aspecte, desi probele le confirmau, Inalta Curte, Completul de 5 Judecatori retine ca infractiunile de dare de mita, respectiv de luare de mita pentru care inculpatii Iovita Maricica si Ciofu Ioan au fost trimisi in judecata, exista in materialitatea lor si ca sunt intrunite elementele constitutive ale acestora, atat sub aspectul laturii obiective, cat si sub aspectul laturii subiective.

Prin urmare, Inalta Curte, Completul de 5 Judecatori retine ca, in mod corect, prima instanta, prin coroborarea judicioasa a probelor administrate in cauza, a dispus condamnarea inculpatilor Ciofu Ioan si Iovita Maricica pentru savarsirea infractiunii de luare de mita prevazuta de art.254 alin.1 Cod penal raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 si respectiv pentru savarsirea infractiunii de dare de mita, prevazuta de art.255 alin.1 Cod penal raportat la art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000.

Totodata, instanta de recurs, considera ca pedepsele aplicate inculpatilor Ciofu Ioan si Iovita Maricica, in conditiile stabilite de prima instanta reflecta si respectarea principiului proportionalitatii intre gravitatea faptelor comise, ce nu s-a estompat nici macar prin trecerea timpului si profilul socio-moral si de personalitate al inculpatilor, apreciind ca suspendarea conditionata a executarii pedepsei si suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere nu ar reprezenta un avertisment in abtinerea acestora de la o conduita ilicita.

Raportat la situatia de fapt retinuta, Inalta Curte constata ca prima instanta a stabilit incadrarea juridica legala a infractiunilor comise de inculpatii recurenti Ciofu Ioan si Iovita Maricica, ce se circumscriu in drept continutului constitutiv al infractiunii de luare de mita prevazuta de art.254 alin.1 Cod penal raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 si respectiv pentru savarsirea infractiunii de dare de mita, prevazuta de art.255 alin.1 Cod penal raportat la art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000, dupa cum si sanctiunile stabilite de instanta de fond, atat sub aspectul cuantumului, cat si a modalitatii de executare, au fost corect individualizate fiind in masura sa raspunda cerintelor de coercitie si reeducare, dar si gradului concret de pericol social al faptei si persoanei inculpatilor.

In argumentarea punctului de vedere imbratisat, Inalta Curte retine ca potrivit art.72 din Cod penal la stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate in legea speciala, de gradul de pericol social al faptelor savarsite, de persoanele infractorilor si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

Chiar daca individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecatorului, ea nu este totusi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie sa fie rezultatul unui examen obiectiv al intregului material probator, studiat dupa anumite reguli si criterii precis determinate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atat asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cat si asupra altor persoane care, vazand constrangerea la care este supus acesta, sunt puse in situatia de a reflecta asupra propriei lor comportari viitoare si de a se abtine de la savarsirea de infractiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsa este aplicata si pusa in executare, intensitatea si generalitatea dezaprobarii morale a faptei si faptuitorului, conditioneaza caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin marimea privatiunii trebuie sa reflecte gravitatea infractiunii si gradul de vinovatie a faptuitorului.

Numai o pedeapsa justa si proportionala este de natura sa asigure atat exemplaritatea, cat si finalitatea acesteia, preventia speciala si generala inscrise si in Codul penal roman, in art.52 alin.1, potrivit caruia „scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni.” Ori, faptele pentru care inculpatii mentionati au fost condamnati de instanta de fond sunt neindoielnic grave, astfel ca in operatiunea complexa a individualizarii tratamentului penal, Inalta Curte avand in vedere maniera in care acestia au procedat, activitatile ilicite desfasurate de fiecare inculpat recurent in parte, astfel cum au fost descrise anterior, precum si calitatea pe care o avea fiecare dintre ei, importanta si specificul valorilor sociale ocrotite de legea penala, consecintele grave ale actiunilor lor si, nu in ultimul rand, circumstantele personale ale inculpatilor (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedenta penala, situatia familiala si materiala, s.a) apreciaza ca resocializarea lor viitoare pozitiva nu este posibila decat prin sanctiunile aplicate de prima instanta, atat sub aspectul cuantumului, cat si a modalitatii de executare.

Daca asemenea fapte nu ar fi urmate de o riposta corespunzatoare a organelor in drept s-ar intretine climatul infractional si s-ar crea inculpatilor mentionati impresia ca pot ignora in continuare valorile ocrotite de lege, prin normele speciale, fara a accepta sa-si corijeze comportamentul, putandu-se ajunge in final in atare mod la lipsa de efect educativ a pedepselor aplicate.

Asa fiind, concluzia care se desprinde este aceea ca s-a acordat suficienta si echilibrata importanta gradului de pericol social al infractiunilor, dar si pozitiei procesuale a inculpatilor, astfel ca pedepsele aplicate, atat sub aspectul cuantumului, cat si a modalitatii de executare sunt juste si proportionale, in masura sa asigure functiile de constrangere si de reeducare, precum si scopul preventiv al sanctiunii”.

* Cititi aici Decizia nr. 22 a Completului de 5 al ICCJ condus de Livia Stanciu