FLORENTA LINISTESTE PROCURORII – Adresa Parchetului General catre PCA-uri: „Din dispozitia Procurorului General, sumele restante prevazute prin hotarari judecatoresti, stabilite in favoarea personalului Ministerului Public, nu se vor reesalona incepand cu 2024”. PICCJ preintampina astfel extinderea abuziva a efectelor OUG 115/2023, care prevede esalonarea doar a drepturilor salariale devenite executorii dupa 1 ianuarie 2024, nu si esalonarea celor anterioare acestei date (Adresa)
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – condus de Procurorul General Alex Florenta (foto) – le transmite procurorilor din intreaga tara sa nu-si faca probleme, pentru ca isi vor primi toti banii odata, iar nu cu taraita.
Este vorba despre restantele drepturilor salariale pe care procurorii le-au obtinut prin hotarari judecatoresti si care au devenit executorii inainte de 1 ianuarie 2024. Dupa aceasta data, plata drepturilor salariale se va face esalonat, conform art. IX din OUG nr. 115/2023 – faimoasa ordonanta de urgenta care a aruncat in aer magistratura romana, provocand proteste in instante si facand ca asociatiile magistratilor sa ceara insistent atacarea ei la CCR.
Altfel spus: Parchetul General le zice procurorilor sa stea linsititi, caci nimeni nu va extinde in mod abuziv (retroactiv) efectele OUG 115/2023. Asadar, orice inseamna drept salarial castigat definitiv inainte de 1 ianuarie 2024 va fi achitat dintr-o data, nu in transe.
Pentru conformitate, redam textul art. IX din Ordonanta de urgenta 115/2023:
„(1) Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti definitive avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din institutiile si autoritatile publice, devenite executorii in perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024, se va realiza astfel:
a) in primul an de la data la care hotararea judecatoreasca devine executorie se plateste 5% din valoarea titlului executoriu;
b) in al doilea an de la data la care hotararea judecatoreasca devine executorie se plateste 10% din valoarea titlului executoriu;
c) in al treilea an de la data la care hotararea judecatoreasca devine executorie se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
d) in al patrulea an de la data la care hotararea judecatoreasca devine executorie se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
e) in al cincilea an de la data la care hotararea judecatoreasca devine executorie se plateste 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) Procedura de plata esalonata prevazuta la alin. (1) se aplica si in ceea ce priveste plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti devenite executorii in perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024, avand ca obiect acordarea unor drepturi reprezentand diurna, cazare, hrana sau facilitarea legaturii cu familia, prevazute de legislatia privind participarea fortelor armate la misiuni si operatii in afara teritoriului statului roman.
(3) Procedura de plata esalonata prevazuta la alin. (1) se aplica si in ceea ce priveste plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti devenite executorii in perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024, avand ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobanzii legale pentru plata esalonata a sumelor prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
(4) In cursul termenului prevazut la alin. (1), orice procedura de executare silita se suspenda de drept.
(5) La sumele esalonate conform alin. (1) se acorda dobanda legala remuneratorie, calculata de la data la care hotararea judecatoreasca a ramas executorie.
(6) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite se stabileste procedura de efectuare a platii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevazute la alin. (1)”.
UE se intereseaza de restantele salariale ale procurorilor
Acest mesaj apare in adresa pe care PICCJ – prin directoarea economica Georgeta Codescu – a trimis-o catre toate parchetele curtilor de apel din tara in data de 29 martie 2024. Concret, Parchetul Inaltei Curti le-a solicitat PCA-urilor ca pana la 1 aprilie sa centralizeze situatia restantelor salariale din fiecare circumscriptie in parte, astfel incat informatiile sa fie trimise catre Eurostat (institutul de statistica al Uniunii Europene). Cu alte cuvinte, remarcam ca UE este interesata sa tina evidenta restantelor salariale ale procurorilor.
Iata adresa PICCJ (vezi facsimil):
„In vederea centralizarii si transmiterii situatiei pentru EUROSTAT, solicitate de Ministerul Finantelor cu adresele nr. 473.637/15.02.2024 si nr. 475.357/27.03.2024, anexate in copie, va inaintam, alaturat, macheta adaptata la nivelul Ministerului Public (Hotarari judecatoresti +Acte administrative) din care rezulta informatiile privind sumele restante, actualizate la nivelul ordonatorului principal de credite.
Totodata, va transmitem, spre completare, Anexele nr. 1-6 care stau la baza fundamentarii datelor inscrise in situatia pentru EUROSTAT.
Pentru completarea unitara a informatiilor prezentate in anexe, facem urmatoarele precizari:
- Din dispozitia procurorului general al PICCJ, transele aferente sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti, reprezentand atat diferente salariale, cat si dobanzi legale, existente in evidenta unitatilor de parchet, vor fi stabilite similar anilor anteriori si vor fi achitate respectand procedura de esalonare prevazuta deja de actele normative in vigoare.
- Drept urmare, sumele restante prevazute prin hotarari judecatoresti, stabilite in favoarea personalului Ministerului Public, nu se vor reesalona incepand cu anul 2024.
- Suma ramasa de achitat pentru plata actelor administrative emise de ordonatorii de credite pentru VRS = 605,225 lei, precum si pentru acordarea suplimentelor postului (25%) si treptei de salarizare (25%) va fi completata in situatia pentru EUROSTAT, in anul 2024”.
* Cititi aici anexa insotita de anexe (sabloanele de raportare pentru Eurostat)
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# ?????? 9 April 2024 21:42 0
# Andrei 12 April 2024 05:30 0