LES OISEAUX DE CLOTILDE – Lasata din mana de PNL, amendata de Garda de Mediu si obligata sa plateasca 100 milioane lei, Clotilde Armand a lansat pe Facebook o diversiune care o ingroapa definitiv: “Contractul cu Romprest NU EXISTA... Doua sentinte irevocabile au constatat ca a fost incheiat fraudulos si l-au ANULAT!” Publicam decizia CA Cluj prin care s-a respins irevocabil cererea ANRMAP de anulare a contractului dintre PS1 si Romprest SA (Decizia)
Invinsa pe toate fronturile in razboiul pe care l-a declarat firmei de salubritate Romprest SA, primarita frantuzoaica Clotilde Armand (foto) nu mai stie cum sa abata furia locuitorilor din Sectorul 1, care o acuza ca i-a ingropat in gunoaie. Fara nicio exagerare, faptul ca primarita Clotilde Armand a refuzat cu de la sine putere sa mai plateasca facturile catre firma de salubrizare Romprest SA, aducand-o in situatia de a nu mai putea sa plateasca cei 3000 de salariati, carburantul, transportul si depozitarea gunoaielor, risca sa produca o epidemie de holera in Sectorul 1 din cauza gunoiului care zace in mormane pe strazi de saptamani intregi.
Starea de pericol la adresa sanatatii publice pe care Clotilde Armand a produs-o - refuzand in calitate de ordonator de credite sa mai plateasca facturile catre Romprest SA, pentru a putea obtine o stare de alerta care sa-i permita sa rezilieze unilateral contractul cu Romprest SA si sa aduca o alta firma fara licitatie - nu a dus la rezultatul scontat.
Prefectul PNL al Capitalei a refuzat sa declare starea de alerta ceruta insistent de Clotilde Armand, iar Garda de Mediu a amendat Primaria Sectorului 1 cu 200.000 lei, institutie pe care a gasit-o vinovata de situatia creata. Mai mult, Judecatoria Sectorului 1 a incuviintat in mod definitiv executarea silita a Primariei Sectorului 1 pentru o suma de peste 100 milioane lei (facturi restante din iulie 2020 incoace), insa Clotilde Armand, bazandu-se probabil pe relatiile ei din sistem, declara sus si tare ca ea va reusi ca de fiecare data sa suspende executarea silita in instante, fara sa-i pese ca muntii de gunoaie fermenteaza pe strazi in caldura zilelor de vara.
Dupa ce a platit 36 de facturi si a refuzat sa plateasca alte 25, Clotilde tipa ca nu exista contract!!!
Incredibil, in urma cu o zi, primarita Sectorului 1 Clotilde Armand a inteles sa iasa din corzi, lansand adevarate diversiuni. Gogonate rau de tot. Incepand cu cea cum ca “mafia” a atacat-o la intersectie, ciocanindu-i in geamul de la masina, si culminand cu diversiunea lansata pe pagina sa de Facebook in urma cu o zi, in care a postat mesajul ca nu exista contractul cu Romprest si ca acesta ar fi fost anulat de instantele de judecata. Iata postarea lui Clotilde:
“Astazi am aflat ceva incredibil: Contractul dintre Primaria Sectorului 1 si Compania Romprest Service S.A. NU EXISTA! Da, ati citit bine. Inteleg ca domnul premier s-a pozitionat public cerand ambelor parti (primarie si companie) sa respecte intelegerile contractuale (reguli facute in 2008 de PNL). Dar ce ne facem dle. premier daca nu exista contract?! Nu credeti asa ceva, nu? Haideti sa va explic ceva de neinchipuit:
Doua sentinte judecatoresti definitive si irevocabile au constatat ca acest contract a fost incheiat fraudulos si l-au ANULAT... Curtea de Apel Brasov a dat, pe 22 martie 2011, cea de-a doua decizie definitiva si irevocabila: Dispune anularea anuntului de participare nr. 40433/ 08.12.2007 publicat in SEAP de catre Primaria Sectorului 1 Bucuresti, a documentatiei de atribuire si a procedurii de atribuire prin licitatie deschisa a contractului “Prestari servicii- activitati ale salubrizare pe raza administrativa a Sectorului 1”... A fost confirmata, inca o data, incheierea fara nicio baza legala a contractului de salubrizare de la nivelul Sectorului 1.
Astfel, contractul Romprest a fost semnat in dispretul Justitiei, cu aprobarea PSD si PNL. Si cu o tacere din partea partidelor politice de peste 10 ani. Nimeni nu a scos o vorba despre asta.
Raman acum intrebarile mele: cine ne da banii inapoi?...” - (vezi facsimil)
In realitate, in hotararile judecatoresti invocate de Clotilde nici vorba de anularea contractului. Se vorbeste doar de anularea unui anunt de participare de pe SEAP din 2007, de dinaintea declansarii licitatiei pentru delegarea serviciilor de salubritate din Sectorul 1, anunt care potrivit legislatiei in vigoare la data incheierii contractului – 30 iunie 2008 – nu putea duce la anularea contractului.
Fapt confirmat si de realitatea financiara din Primaria Sectorului 1 unde situatia facturilor emise de Romprest SA si cele platite de cand Clotilde Armand a devenit primar – ordonator de credite sta in felul urmator:
-61 facturi emise - total 186 milioane lei;
-36 facturi platite – 66 milioane lei;
-25 facturi neplatite – 120 milioane lei;
Deci, Clotilde a platit 36 facturi in suma de 66 milioane lei catre Romprest SA si acum tipa in gura mare ca nu exista contract si se intreaba cine va da banii inapoi??? Pai, cum vine asta? Platesti 36 facturi, iar apoi refuzi sa platesti urmatoarele 25 pentru ca asa vor muschii tai, iar apoi te dai de ceasul mortii ca nu exista contract? Si, cel mai grav, afirmi ca respectivul contract “a fost ANULAT” de justitie, pentru ca mai apoi, cateva randuri mai jos sa spui ca il vei ataca in justitie? Cand in fapt contractul nu a fost anulat niciodata?
Oare primarita Clotilde mai este constienta de ceea ce vorbeste? Ori nu vorbeste bine romaneste, ori dezinformeaza cu buna stiinta?
Curtea de Apel Cluj a respins cererea de anulare a contractului cu Romprest ceruta de ANRMAP
In realitate, la mai bine de un an dupa incheierea contractului dintre Primaria Sector 1 si Romprest SA la 30 iunie 2008, ANRMAP (Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Autorizarea Achizitiilor Publice) a solicitat instantelor anularea contractului din 30.06.2008 dintre PS 1 si Romprest SA.
Actiunea a fost inregistrata la Tribunalul Bucuresti la 08.10.2009 (Dosar 39694/3/CA/2009) instanta care prin sentinta civila nr. 3695 din 11.12.2009 a constatat ca actiunea ANRMAP este tardiva dupa depasirea termenului de decadere de 1 an de la data la care “a luat cunostinta de existenta contractului pretins nelegal la data de 17.07.2008 – data publicarii anuntului de atribuire a contractului in sistemul electronic de achizitii publice SEAP”.
ANRMAP a declarat recurs, care a fost stramutat de la Curtea de Apel Bucuresti, la Curtea de Apel Cluj, instanta care prin decizia civila nr. 3325 din 14.12.2010 a respins recursul ANRMAP, mentinand sentinta instantei de fond.
Completul de recurs format din judecatorii Irinel Andrei Axente, Claudia Idriceanu si Danusia Puscasu a decis, in mod irevocabil, respingerea recursului ANRMAP cu urmatoarea motivare: “...in cauza s-a facut pe deplin dovada faptului ca reclamanta recurenta a luat cunostinta de existenta contractului a carui nulitate o solicita la 17.07.2008 (data publicarii anuntului de atribuire a contractului in sistemul electronic de achizitii publice – SEAP) si a introdus actiunea la data de 08.10.2009... instanta de fond, prin sentinta atacata cu recurs, a constatat legal ca actiunea a fost introdusa tardiv, peste termenul prevazut de art. 11 din Legea 554/2004” - (vezi facsimil 2)
Este evident din citirea deciziei irevocabile a Curtii de Apel Cluj, pe care o atasam integral la finalul articolului, ca ANRMAP a cerut anularea contractului dintre PS1 si Romprest SA pentru ca acesta exista aievea – deci nu era o inventie - la fel cum a constatat si instanta de judecata ca el exista insa nu se mai poate solicita anularea lui dupa depasirea termenului prevazut de lege. Cum actiunea a fost respinsa in mod irevocabil, concluzia nu poate fi decat una singura: contractul a ramas in vigoare!
Acestea fiind lucrurile, credem ca doar “les oiseaux” din mintea lui Clotilde sunt cele care i-au ciripit ca acest contract nu exista, “descoperire” pe care a facut-o subit, ce sa vezi, dupa ce a platit catre Romprest 36 de facturi in suma de 66 milioane lei.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Statul securist sluga al UE 12 June 2021 02:15 +1
# Gigi 12 June 2021 06:26 +34
# Antisistem 12 June 2021 08:06 +10
# imun/teanu 12 June 2021 08:51 +13
# basicuta 12 June 2021 09:54 0
# Lita 12 June 2021 10:38 +20
# Neanae 12 June 2021 11:04 +29
# Retardanis 12 June 2021 12:21 +106
# Ticu Isari 12 June 2021 13:56 +22
# Neanae 12 June 2021 19:29 +29
# Mihaela 12 June 2021 21:52 +129
# VIKY 13 June 2021 08:22 +84
# xyz 14 June 2021 12:03 +3
# Ion 18 June 2021 21:53 +33