Sectia de judecatori a CSM a respins marti 4 decembrie 2012 actiunea disciplinara declansata impotriva judecatoarelor judecatoarelor Liliana Badescu, Veronica Carstoiu si Dumitrita Piciarca, de la Curtea de Apel Bucuresti, pentru „exercitarea functiei cu grava neglijenta prin incalcarea din culpa in mod grav, neindoielnic si nescuzabil a normelor de procesual” prin pronuntarea deciziei penale nr. 381/22/02/2012 in cazul afaceristului Dinel Staicu. Aparate de trei avocati iscusiti: generalul (rez) Ion Panaitescu (foto), Alexandru Chiciu si Gheorghe Dediu, cele trei judecatoare de la Curtea de Apel Bucuresti (care au fost hartuite in penal de procuroarea Florentina Mirica de la DNA - asmutita de nimeni altul decat procurorul sef Daniel Morar, pentru ca in final sa primeasca de SUP pentru acuzatia hazardata de „favorizare a infractorului”) au reusit sa demonstreze ca au actionat de buna-credinta si ca au pronuntat solutia conform probelor si propriei constiinte. Astfel, Sectia de procurori a CSM condusa de Alina Ghica, a respins marti actiunea disciplinara initiata de inspectorii CSM Floarea Grosu, Catalin Badoiu si Teodora Giurca, care s-au incapatanat, pentru prima data in istoria post-decembrista a Justitiei sa solicite sanctionarea unor judecatori pentru felul in care au pronuntat o solutie, in lipsa unor elemente care sa dovedeasca ca solutia pronuntata a fost rezultatul unor incalcari ale legii.

Inspectorii CSM au demonstrat lacune in interpretarea normelor de drept

Amintim ca in cadrul actiunii disciplinare, inspectorii CSM Floarea Grosu, Catalin Badoiu si Teodora Giurca au solicitat pentru judecatoarele Liliana Badescu, Veronica Carstoiu si Dumitrita Piciarca sanctionarea disciplinara pentru abaterea prevazuta de art. 99, litera t) raportat la art. 99 indice 1 alin 2 din Legea 303/2004, constand in „exercitarea functiei cu grava neglijenta prin incalcarea din culpa in mod grav, neindoielnic si nescuzabil a normelor de procesual” .

In motivarea actiunii disciplinare cei trei judecatori-inspectori au invocat urmatoarea traznaie: “...in acceptiunea Comisiei de disciplina faptul ca judecatorii care au pronuntat decizia penala nr. 381/22.02.2012 IN MOD CONSTIENT SI VOIT si-au arogat prerogative care nu le sunt recunoscute de lege...”

Este evident pentru oricine ca este imposibil faptic ca trei judecatoare sa se puna de acord in mod constient, organizat si voit sa comita o “grava neglijenta” - fapta careia ii lipseste caracterul de intentie.

Lumeajustitiei.ro publica in continuare apararea formulata in scris de judecatoarele Liliana Badescu, Veronica Carstoiu si Dumitrita Piciarca, care a convins Sectia de judecatori a CSM sa respinga actiunea disciplinara si care poate fi o lectie de aprofundat de catre inspectorii judiciari:

„Caracterul amplu, non-formal al hotararii pronuntate in cauza (decizia penala nr. 381/2012) demonstreaza, fara putinta de tagada, imprejurarea ca cei trei magistrati au inteles sa examineze sub toate aspectele imprejurarile de fapt si de drept deduse judecatii.

In practica judiciara constanta, notiunea de buna credinta este dublata in sens etimologic, dar si institutional, de notiunea de ,,echitate”. In doctrina romana, buna credinta este definita ca o ,,convingere pe care o persoana o are cu privire la temeinicia dreptului pe care il are sau il invoca si de care legea tine seama pentru a-i recunoaste dreptul său sau alte efecte” (Revista Justitia Noua nr. 1/ 1965, pag. 62).

Buna credinta este ,,starea psihologica a unui subiect care implica o activitate sau o atitudine pur intelectuala care poate fi apreciata etic si pe baza carora, plecand de la o norma de drept, sa se poata declansa efecte juridice” (C. Oprescu, Elemente de morala in conceptul de buna credinta, in Studii si Cercetari Juridice nr 1 / 1970. pag 50).

Pornind de la toate aceste teorii, buna credinta ar putea fi definita ca „actiunea, atitudinea sau manifestarea de orice fel a unei persoane care isi exprima convingerea sa cu privire la temeinicia dreptului pe care il invoca si pe care legea il proteguieste”.

In antonimie, notiunea de rea credinta este actiunea sau atitudinea de distorsionare constienta a dreptului printr-o aplicare a normelor juridice, in mod voit, cu scopul de a vatama interesele uneia dintre partile implicate in raporturile juridice.

La randul sau, grava neglijenta presupune incalcarea grava a diligentei de care trebuie sa dea dovada magistratul in aplicarea unor rationamente clare si evidente si care, in final, duc la aplicarea gresita a normei juridice.

Pornind de la aceste interpretari date celor trei notiuni, putem afirma ca reaua credinta si grava neglijenta constituie forme ale vinovatiei specifice dreptului penal; sub aspect probator elementele se pot gasi doar in motivarea hotararii intrucat analizarea rationamentului logico-juridic care a stat la baza solutionarii unei cauze si interpretarea normelor de catre magistrat sunt chestiuni de judecata si reprezinta opinia acestuia in acord cu propriile convingeri intr-o cauza dedusa judecatii.

Daca am interpreta altfel, ar exista riscul unui control al legalitatii solutiilor adoptate de judecator intr-un alt cadru decat cel judiciar. Ori, magistratul nu poate fi ingradit in interpretarea legii ori in adoptarea unei solutii de riscul unei eventuale raspunderi, insa aceasta trebuie circumscrisa, asa cum am aratat, unor actiuni, rationamente superficiale si nicidecum unor criterii argumentate de interpretare a legii.

Este unanim recunoscut ca principiile independentei si impartialitatii judecatorului permit acestuia sa aplice dreptul potrivit propriilor convingeri, iar de aceasta independenta si impartialitate tine in ultima ratio si independenta si impartialitatea sistemului judiciar ca serviciu public.

Asa cum rezulta din doctrina juridica, ,,pentru a nu se aduce atingere principiului independentei magistratului, verificarile efectuate in cadrul procedurii disciplinare nu pot viza, in niciun caz, interpretarea dispozitiilor legale, ci, cel mult, aplicarea incorecta a normelor de procedura care ar fi atat de evidenta incat ar putea fi sesizata de orice persoana cu minima pregatire juridica” (Tamara Manea – Inspector CSM – Revista Dreptul nr 5/ 2007, pag 128).

Ori, nu numai ca aceste premise nu se regasesc in speta de fata ci, mai mult, caracterul elaborat al deciziei penale nr. 381/2012, motivarea in extenso a elementelor de fapt si de drept (inclusiv prin trimiteri la doctrina si practica judiciara), demonstreaza, indubitabil, existenta unei pozitii subiective tinand de interpretarea normei juridice, fara arbitrariu si fara partinire.

Va rog sa observati ca, in cauza:

-completul de judecata nu a realizat rationamente logico-juridice cu privire la deciziile pronuntate de Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Bucuresti si Curtea de Apel Bucuresti; instanta a procedat la un examen propriu al pricinii, apreciind intr-o maniera proprie materialul probator, in conformitate cu limitele de forma si fond ale actiunii contestatorului;

-completul de judecata nu a adus nici o critica deciziilor penale 741/2011 a Curtii de Apel Bucuresti si 802/A/2010 a Tribunalului Bucuresti cu privire la autoritatea de lucru judecat; mai mult, la fila 7 paragraful 1 din decizia penala criticata, Curtea a precizat explicit ca ,,nu isi propune sa examineze existenta sau inexistenta vinovatiei sau nevinovatiei petentului condamnat ci doar analizeaza modalitatea in care a fost cercetat/urmarit penal in doua proceduri diferite;

-completul a apreciat in mod corect natura juridica mixta a unei contestatii in anulare – cale de atac extraordinara atat de anulare cat si de retractare a hotararii pronuntate de instanta de recurs; aceasta dubla natura juridica a fost in mod gresit interpretata de Comisia de Disciplina pentru Judecatori ca un ,,al patrulea grad de jurisdictie”, fapt inadmisibil;

-interpretarea normelor de drept reprezinta o operatiune rationala, logica ce nu poate fi obiect al unei verificari disciplinare; in acest sens, Comisia de Disciplina pentru Judecatori a pornit de la premisa unei erori in interpretarea normei juridice (ce a dus la consecinta pronuntarii Deciziei 381/2012 cu incalcarea dispozitiilor legale), determinand, din aceasta, ,,grava neglijenta”, desi, in mod normal, rationamentul trebuia sa fie invers, iar raportul de cauzalitate inversat;

-Inspectia Judiciara a analizat conditia identitatii faptelor din cele doua proceduri supuse analizei, a procedat la analiza interdependentei activitatilor de fapt ale contestatorului Nutu (Dinel) Staicu, fapt ce apare ca inadmisibil intr-o procedura disciplinara; in caz contrar, Inspectia Judiciara si, prin analogie logico-juridica, insasi Comisia de Disiplina pentru Judecatori s-ar constitui intr-o instanta supraordinara de analiza a elementelor de fapt si de drept pendinte de speta ce formeaza obiectul deciziei criticata si/sau prin argumentele aduse ar genera ,,procese de intentie” tinand de rationamentul judiciar, deliberativ, avand drept consecinta incalcarea principiului independentei si impartialitatii magistratului (de sorginte constitutionala);

-Inspectia Judiciara face trimiteri gresite la practica judiciara aplicabila in speta. Interpretarea cauzei ,,Case Goktan vs Franta” se refera la situatii de fapt ce nu se regasesc in prezenta speta, pe cand, in antiteza, toate trimiterile de practica judiciara indicate in expozitivul deciziei penale nr. 381/2012 sunt de aplicare directa, neechivoca.

-nu in ultimul rand, Inspectia Judiciara a nesocotit propriile hotarari anterioare in doua dosare ce au facut obiectul unor sesizari ale petentilor Bustea Elena si Cutean Vasile (prezentate in extenso in anexa la prezentele concluzii scrise).”

In asteptarea motivarii...

Sectia de judecatori a CSM nu a redactat inca hotararea de respingere a actiunii disciplinare, pentru a se putea sti cu exactitate unde s-a considerat ca au gafat inspectorii judiciari. Avocatul Alexandru Chiciu, aparator al judecatoarei Veronica Carstoiu, ne-a declarat: „Decizia CSM este corecta si demonstreaza maturitate de analiza”.

*Cititi aici fragmente relevante din actiunea disciplinara ratata