Abuzurile DNA si CSM din cazul judecatorului roman la CEDO, profesorul Corneliu Birsan (foto), si al sotiei acestuia, judecatoarea ICCJ Gabriela Birsan, au fost demonstrate in decizia Completului de 3 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, format din judecatoarele Simona Marcu, Luiza Maria Paun si Liliana Visan. Cele trei judecatoare au admis, in 31 ianuarie 2013, recursul formulat de Corneliu Birsan fata de sentinta din 12 aprilie 2012 a Curtii de Apel Pitesti – Sectia a II-a civila, instanta unde judecatorul roman la CEDO atacase Hotararea CSM 765 din 6 octombrie 2010, prin care se incuviintase efectuarea unei perchezitii la domiciliul sau si al sotiei sale, si au dispus anularea actului administrativ.

Prezentam in continuare motivarea judecatorelor Simona Marcu, Luiza Maria Paun si Liliana Visan in cazul abuzurilor comise de catre DNA si CSM fata de judecatorii Birsan:

“Recurentul-reclamant Birsan Corneliu a investit instanta de contencios administrativ cu o actiune judiciara al carei obiect il constituie anularea partiala a Hotararii nr. 765 din 6 octombrie 2011 prin care intimatul-parat Consiliul Superior al Magistraturii a incuviintat efectuarea perchezitiei domiciliare la locuinta sotiei sale, Birsan Gabriela Victoria si a altui magistrat.

Temeiul legal al adoptarii acestei solutii, indicat chiar in dispozitivul hotararii atacate, l-au reprezentat dispozitiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care dispun in sensul ca “Judecatorii, procurorii si magistratii asistenti pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati preventiv numai cu incuviintarea sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii”, precum si dispozitiile art. 42 alin.(1) din Legea nr.317/2004 privind CSM, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora: “Sectia pentru judecatori a CSM incuviinteaza perchezitia, retinerea sau arestarea preventiva a judecatorilor si magistratilor asistenti”.

Necontestat, sotii Birsan au acelasi domiciliu, respectiv locuinta unde s-a incuviintat efectuarea perchezitiei – prin hotararea in discutie – masura procesual penala adusa la indeplinire conform procesului-verbal de efectuare a perchezitiei domiciliare intocmit in dosarul nr. 82/P/2011 al Sectiei de combatere a coruptiei din cadrul DNA la aceeasi data: 6 octombrie 2011.

In cauza de fata, dreptul vatamat afirmat de catre recurentul-reclamant vizeaza inviolabilitatea domiciliului acestuia, drept recunoscut de art. 27 din Constitutie, precum si de art. 8 si 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, sustinandu-se ca ingerinta la care a fost supus nu indeplineste doua conditii esentiale: nu este legitima si nici necesara intr-o societate democratica.

Prima instanta, desi a retinut in esenta ca “perchezitia si ridicarea de bunuri au constituit o ingerinta in dreptul la respectarea vietii private, a domiciliului si a bunurilor reclamantului, ingerinta care nu este prevazuta de lege, deoarece incalca imunitatea reclamantului data de statutul de judecator la Curtea Europeana a Drepturilor Omului si care nu este necesara intr-o societate democratica, pentru ca nu reprezinta singura cale pentru atingerea scopului legitim urmarit, adica pentru infaptuirea justitiei (…)”, a concluzionat in sensul ca raspunderea nu apartine CSM, ci “organelor judiciare penale (…) care au cerut, executat si valorificat respectiva proba”, iar competenta transarii litigiului ar reveni tot acestora, neputandu-se retine in sarcina CSM vatamarea dreptului reclamantului.

Aceasta teza nu este impartasita de instanta de control judiciar, care considera ca, prin solutia pronuntata, curtea de apel i-a negat reclamantului accesul la justitie, prefigurand posibilitati de actiune pe care, in realitate, acesta nu le are.

Recurentul-reclamant nu are nicio calitate in procesul penal iar legea procesual penala nu ii confera posibilitatea de a se plange de vatamarea suferita in cursul unei proceduri penale care nu il vizeaza, in fata unei instante nationale.

In raport de reglementarea nationala cuprinsa la art. 278 din Codul de procedura penala (“Plangerea contra actelor procurorului” care stabileste la alin.(5) ca “Plangerea formulata impotriva solutiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibila”, in cauza nu s-a sustinut ca recurentul-reclamant are asigurat dreptul la un recurs efectiv in sensul art.13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Practic, nici instanta de fond si nici intimatul-parat CSM nu au indicat care ar fi remediul procesual concret la care ar avea acces recurentul Birsan Corneliu pentru restabilirea dreptului sau.

De altfel, argumentandu-si solutia pronuntata in acest mod, prima instanta a intrat in contradictie cu propriile considerente din incheierea de la 7 martie 2012, cand, solutionand exceptia inadmisibilitatii actiunii dedusa din natura actului atacat, retinuse justificat ca “in speta este esential de remarcat faptul ca cel care se considera vatamat prin incuviintarea respectiva este o persoana terta atat fata de procedura penala, cat si fata de actul CSM, si care nu ar avea alta posibilitate de a-si apara drepturile vatamate printr-un act ca cel in discutie in speta decat calea contestatiei in fata instantei de contencios administrativ”, precum si ca “unei astfel de persoane, care invoca dreptul la respectarea vietii private si de familie prev. de art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, drept consacrat si de art. 26 alin. 1 din Constitutia Romaniei, trebuie sa i se recunoasca dreptul de acces la o instanta prev. de art.21 din Constitutie, respectiv de art. 13 din Conventie”. Conchizand in aceasta privinta, in cuprinsul aceleiasi incheieri curtea de apel a retinut ca reclamantului ii sunt deplin aplicabile dispozitiile art.8 alin.2 din Legea 554/2004, potrivit carora “Se poate adresa instantei de contencios-administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.”

In esenta, Inalta Curte constata ca problema centrala a pricinii vizeaza accesul la justitie al unei terte persoane vatamate printr-un act emis de o autoritate publica in virtutea competentelor sale, persoana care nu are deschisa calea unei contestari efective in procedura penala sau alta procedura judiciara prin care sa obtina anularea actului vatatamator si recunoasterea dreptului incalcat.

De asemenea, in privinta situatiei acestei persoane, fundamental diferita de a reclamantilor din cauzele in care s-au pronuntat deciziile nr.687/9 februarie 2012 si 857/20 februarie 2012 ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia contencios administrativ si fiscal, invocate de CSM prin intampinare, nu se poate retine nici considerentul subsidiar referitor la eventuala incidenta a dispozitiilor art. 18 alin.(2) din Legea nr. 554/2004, fiind necontestat ca in privinta recurentului-reclamant Corneliu Birsan, “actul final” al procedurii este chiar hotararea atacata.

Nu in ultimul rand, Inalta Curte remarca pozitia pe care a exprimat-o insusi Consiliul Superior al Magistraturii prin Directia legislatie, documentare si contencios in cuprinsul Punctului de vedere nr. 25579/1154/2011 cu privire la plangerea prealabila formulata de recurentul-reclamant impotriva Hotararii nr.765/6 octombrie 2011 a Sectiei pentru judecatori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, retinandu-se in mod expres ca “hotararea mentionata este prin natura sa (…) un act administrativ unilateral cu caracter individual, astfel ca, in aceste conditii, devin incidente prevederile speciale din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (...)”.

In lumina acestor considerente, Inalta Curte retine ca actiunea recurentului-reclamant Birsan Corneliu este admisibila.

Examinand fondul incalcarii afirmate, instanta de control judiciar constata ca recurentul ocupa functia de judecator la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, statut care ii confera privilegiile si imunitatile prevazute de Acordul general privind privilegiile si imunitatile Consiliului Europei si de cel de-al Saselea Protocol la acesta, inclusiv imunitatea fata de anchetele penale si inviolabilitatea resedintei private a judecatorului si a sotului acestuia.

In cauza este clar ca actul administrativ atacat a fost emis cu nesocotirea acestor imunitati si privilegii de care se bucura recurentul, precum de altfel a statuat si Adunarea Plenara a Curtii Europene a Drepturilor Omului prin Decizia din 29 noiembire 2011, constatandu-se ca “perchezitia efectuata la data de 6 octombrie 2011 la domiciliul domnului si doamnei Birsan din Romania a violat imunitatea judecatorului Birsan (...)”. Totodata s-a decis in sensul ca “Privilegiile si imunitatile vizate de Acordul general privind privilegiile si imunitatile Consiliului Europei si de cel de-al Saselea Protocol la acesta, in special imunitatea fata de anchetele penale si inviolabilitatea resedintei private a judecatorului si a sotului acestuia, se aplica atat judecatorului Corneliu Birsan, cit si sotiei sale, in toate statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv in Romania” respingand solicitarea proprie a recurentului de ridicare a imunitatii si ridicand-o pe a sotiei “in masura strict necesara anchetei 82/P/2011 a DNA”.

In mod evident, imunitatea nu este absoluta, putand fi ridicata in cazurile si conditiile prevazute de actul care o instituie sau de lege.

De altfel, dupa cum rezulta din pct.2 al deciziei citate procedura ridicarii imunitatii fata de sotia reclamantului a fost initiata si finalizata, insa aceasta s-a realizat dupa emiterea actului administrativ analizat in cauza de fata.

In aceste coordonate, Inalta Curte observa caracterul fondat al primului motiv de recurs, respectiv ca sentinta curtii de apel a fost pronuntata cu incalcarea normelor internationale care recunosc imunitatea judecatorului CEDO Corneliu Birsan – art. 51 CEDO, art. 40 din Statutul Consiliului Europei, art. 18 din Acordul general asupra privilegiilor si imunitatilor Consiliului Europei, art. 1 si 4 din Al Saselea Protocol aditional la Acordul general asupra privilegiilor si imunitatilor Consiliului Europei, indicate in preambulul deciziei Curtii Europene a Drepturilor Omului analizate anterior – motiv care va atrage admiterea recursului si modificarea sentintei in sensul solicitat, analiza tuturor celorlalte critici devenind de prisos”.

* Cititi aici Decizia ICCJ din cazul Birsan