23 July 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

VERDICT ASTEPTAT CU SUFLETUL LA GURA – Procurorii DNA au cerut inchisoare cu executare pentru judecatorul Florin Costiniu, senatorul Catalin Voicu si afaceristii Costel Casuneanu si Marius Locic. Completul de 5 al ICCJ condus de Livia Stanciu a ramas in pronuntare

Scris de: L.J. | pdf | print

22 April 2013 17:51
Vizualizari: 4469

 

Judecatorul Florin Costiniu (foto), senatorul PSD Catalin Voicu, oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic afla luni, 22 aprilie 2013, daca fac sau nu inchisoare. Completul de 5 judecatori al ICCJ format din judecatorii Livia Stanciu, Francisca Maria Vasile, Stefan Pistol, Ionut Matei si Rodica Cosma vor anunta astazi verdictul in dosarul in care Costiniu, Voicu, Locic si Casuneanu sunt acuzati de fapte de coruptie.


Procurorii DNA cer condamnarea la 9 ani de inchisoare a lui Catalin Vociu, care nu a fost prezent la ultimul termen de luni, invocand probleme medicale. In ceea ce-l priveste pe judecatorul Florin Costiniu, procurorii anticoruptie au solicitat ca acesta sa execute 6 ani de inchisoare.

Pentru oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic, DNA a cerut condamnarea la 4 ani de inchisoare cu executare, respectiv 5 ani de inchisoare.

Completul de 3 judecatori l-a condamnat pe Catalin Voicu la 5 ani de inchisoare. Florin Costiniu a primit 3 ani cu suspendare, Casuneanu 4 ani cu suspendare, iar Locic 4 ani cu executare

Cei patru au fost condamnati la inchisoare, in iunie anul trecut, de Completul de 3 judecatori al ICCJ, format din judecatoarele Mirela Sorina Popescu, Luminita Zglimbea si Angela Dragne. Astfel, judecatorul Florin Costiniu, fostul presedinte al Sectiei Civile si de Proprietate Intelectuala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a primit 3 ani de inchisoare cu suspendare, pentru infractiunea de complicitate la trafic de influenta.

Senatorul PSD Catalin Voicu a fost condamnat la 5 ani de inchisoare pentru trafic de influenta.

Completul de 3 judecatori al ICCJ a hotarat condamnarea lui Costel Casuneanu la 4 ani de inchisoare cu suspendare pentru cumparare de influenta si a lui Marius Locic la 4 inchisoare cu executare pentru cumparare de influenta.

Cei patru au fost trimisi in judecata de procurorii DNA in mai 2010. Catalin Voicu a fost acuzat de trafic de influenta in forma continuata (doua fapte) si fals in inscrisuri sub semnatura privata in legatura cu fapte de coruptie in forma continuata, Florin Costiniu de complicitate la trafic de influenta, Costel Casuneanu de cumparare de influenta in forma continuata, iar Marius Locic de cumparare de influenta, fals in inscrisuri sub semnatura privata in legatura cu fapte de coruptie, participatie improprie la infractiunea de fals intelectual la legea contabilitatii in legatura cu fapte de coruptie, toate in forma continuata.

Iata comunicatul din mai 2010 prin care DNA anunta trimiterea in judecata a celor patru:

In anul 2009, inculpatul Catalin Voicu a pretins de la inculpatul Costel Casuneanu in mod repetat, la diferite intervale de timp, sume de bani, totalizand 260.000 euro, din care a primit suma de 200.000 euro, promitand ca in schimb va interveni pe langa magistratii Sectiei Contencios administrativ si fiscal din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie investiti cu solutionarea unui dosar avand ca obiect litigiul dintre SC PA&CO International SRL Bacau si C.N.A.D.N.R. si-i va determina pe acestia sa adopte o solutie favorabila societatii comerciale la care Costel Casuneanu era asociat.

In perioada iulie - noiembrie 2009, in schimbul foloaselor materiale reprezentand suma de 200.000 euro (pretinsa si primita de Catalin Voicu de la Casuneanu Costel), inculpatul Florin Costiniu l-a sprijinit pe inculpatul Catalin Voicu sa intervina pe langa magistratii Sectiei Contencios administrativ si fiscal din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru a-i determina sa adopte o solutie in favoarea societatii la care Costel Casuneanu era asociat.

In perioada 30 august 2009 – 21 octombrie 2009, inculpatul Catalin Voicu a pretins si primit de la inculpatul Marius Locic suma de 119.000 RON promitandu-i ca in schimb va interveni pe langa politisti din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti si-i va determina sa nu dispuna masura preventiva a retinerii impotriva inculpatului Marius Locic, ci sa propuna solutia de neurmarire penala, intr-un dosar in care Marius Locic era cercetat pentru inselaciune de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti. De asemenea, inculpatul Catalin Voicu a acceptat in mod repetat, la diferite intervale de timp, promisiunea inculpatului Marius Locic de a-i remite foloase materiale constand in publicarea cu titlu gratuit, in cotidianul „Interesul Public”, a unor articole cu continut electoral.

Pentru a ascunde fapta de coruptie sus mentionata, cei doi inculpati au intocmit si prezentat organelor de control ale Garzii Financiare si organelor de urmarire penala documente justificative intocmite cu date nereale (contract de asistenta juridica, ordin de plata, factura fiscala). In acelasi scop infractional, inculpatul Marius Locic a determinat trei angajati ai SC Locic Imobiliare SRL sa inregistreze in evidenta contabila a firmei documente comerciale, financiar contabile si bancare cu continut nereal”.

Comentarii

# un pariu date 22 April 2013 19:02 -1

am citit rechizitoriu.voicu si locic cu executare. casuneanu si costiniu cu suspendare

# Ionut Matei si Francisca Vasile , sa va vedem acum ce puteti date 22 April 2013 19:03 +2

Ionut Matei si Francisca Vasile au fost colegi de complet cu Viorica Costiniu la CAB. Oare vor fi mai indulgenti cu Florin Costiniu din acest motiv ? O fi Ionut Matei chiar asa de obiectiv si intransigent cum spun unii prin targ ? Vedem noi acusica .

# gogu steriade date 22 April 2013 20:48 -3

eu zic ca pedeapsa cea mai mare si cu executare se cuvine pentru lupul care a fost paznic la oi...costiniu cel care era pus sa pazeazca si sa aplice legea, acolo trebuie dat exemplu.

# Ionut Matei si Francisca Vasile am vazut ce puteti RUSINE date 22 April 2013 21:41 -1

MATEI , DU-TE BAIATULE SI CONSOLEAZ-O PE VIORICA , FOSTA TA COLEGA DE COMPLET . AM VAZUT CE HRAM PORTI. :-x VALABIL PT TOTI DIN COMPLET

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.07.2024 – Alt candidat la revenirea in magistratura picat la psihologic

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva