Vorbe de fumoar – 1.02.2024 – Procurorul care a zguduit PNL
* In atentia avocatilor! Guvernul Romaniei cauta avocati pentru procesul cu Pfizer. Detaliile oferite de Executiv pot fi citite aici.
* Un important proiect de investitii a fost modificat in instanta. Iar acum autoritatile trebuie sa faca ceea ce judecatorii au spus. Click aici pentru a vedea despre ce este vorba.
* Sectia pentru judecatori a CSM a aprobat noi rapoarte ale Inspectiei Judiciare privind posibila exercitare a functie cu rea-credinta sau grava neglijenta de catre judecatorii din cauza carora statul roman a fost obligat la plata de daune. Sunt rapoarte facute la sesizarea Ministerului de Finante, in vederea declansarii unei actiuni in regres pentru recuperarea daunelor, caci daca nu se stabileste reaua-credinta sau grava neglijenta statul nu poate initia actiunea in regres. Dar ce sa vedeti, nicio surpriza, toate cele zece rapoarte ale Inspectiei Judiciare aprobate de Sectia pentru judecatori a CSM au fost in sensul ca eroarea judiciara nu a fost comisa ca urmare a exercitarii functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta. Pai cum altfel? Mai bine sa plateasca fraierii de romani pentru greselile unor judecatori. Am mai spus: salarii si pensii mari, raspundere ioc.
* Intr-adevar, se confirma ceea ce seful DNA Marius Voineag anunta la investirea sa in functie. Si anume ca parchetul anticoruptie se va ocupa doar de dosare grele, nu de fel de fel de gainarii, asa cum se intampla pe vremea Laurei Kovesi si a lui Crin Nicu Bologa, adagam noi.
Ati vazut probabil cea mai recenta lovitura a DNA: dosarul de luare de mita si fals in declaratii fata de presedintele Consiliului Judetean Prahova, Iulian Dumitrescu (foto). Dosarul a produs un cutremur major in PNL, in conditiile in care Iulian Dumitrescu este unul dintre cei mai importanti lideri liberali, precum si unul dintre cei mai importanti si influenti politicieni din aceasta tara. Din ce am aflat noi, in PNL e agitatie mare, caci caderea lui Dumitrescu ar putea produce efecte in lant, avand in vedere secretele si informatiile detinute de acesta. Cu alte cuvinte, dupa Iulian Dumitrescu sa urmeze potopul. Vom vedea daca asa va fi. Altfel, in ceea ce in priveste pe procurorul de caz, auzim ca acesta ar fi Marian Dragulescu.
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Ioana M. 1 February 2024 22:06 +3
# LuciParizianul 2 February 2024 05:02 +3
# Țăranul din Gruiu 7 February 2024 18:47 0