BASESCU ACUZA LOVITURA DE STAT – Presedintele Romaniei acompaniat de DNA si CSM condamna noile modificari din Codul penal votate de Camera Deputatilor: “Vor sa puna sub control Justitia, institutiile mass-media, sa diminueze capacitatea institutiilor create cu greu, fie ca vorbim de ANI, fie ca vorbim de DNA” (Documente)
Asa cum ne-a obisnuit de cateva zile, Traian Basesescu a iesit si marti, 10 decembrie 2013, la ora 18.30, pentru a sustine o scurta declaratie de presa de la Palatul Cotroceni. De aceasta data, tema a fost reprezentata de modificarile aduse de Camera Deputatilor Codului penal.
Se stie ca deputatii au votat in cursul acestei zile scoaterea din categoria functionarilor publici a presedintelui, senatorilor, deputatilor si profesiilor liberale. Concret, Camera Deputatilor a decis introducerea unui nou alineat articolul 147 din Codul Penal.
In prezent, articolul 147 are urmatoarea forma:
“(1) Prin “functionar public” se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145.
(2) Prin “functionar” se intelege persoana mentionata in alin. 1, precum si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat cele prevazute in acel alineat”.
Deputatii au votat introducerea unui nou alineat:
“Dupa alineatul (2) al articolului 147 se introduce alin. (3), cu urmatorul cuprins:
(3) Sunt exceptati de la dispozitiile art. 147, Presedintele Romaniei, deputatii si senatorii, precum si persoanele care isi desfasoara activitatea in cadrul unei profesii liberale, in baza unei legi speciale si care nu sunt finantati de la bugetul de stat, acestia raspunzand penal, civil sau administrativ in conformitate cu dispozitiile legilor speciale in baza carora isi desfasoara activitatea, precum si cu dispozitiile dreptului comun, cu respectarea dispozitiilor prezentului alineat”.
De asemenea, Camera Deputatilor a votat si modificarea articolului 253 (indice 1) privind conflictul de interese. Astfel, deputatii au decis ca pedeapsa maxima pentru aceasta infractiune sa fie scazuta de la 5 ani la 3 ani:
“Fapta persoanei care, in exercitarea atributiilor de serviciu ce rezulta dintr-un contract de munca si o fisa a postului semnate cu o institutie dintre care cele prevazute la art. 145 si care indeplineste un act prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material necuvenit, pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda si interzicerea dreptului de a ocupa functia publica de care s-a folosit la savarsirea faptei pentru o durata de maximum 3 ani, calculata incepand cu data savarsirii faptei.
Dispozitiile alin. (1) nu se aplica in cazul emiterii, aprobarii, adoptarii sau semnarii actelor normative sau administrative, precum si in cazul incheierii unui act sau a luarii unei hotarari care sa priveasca creatia, dezvoltarea, pregatirea stiintifica, artistica, literara, profesionala”.
Pana la modificarea adusa de Camera Deputatilor, articolul 253 (indice 1) avea urmatoarea forma:
“Fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor de serviciu, indeplineste un act ori participa la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de servicii sau foloase de orice natura, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea dreptului de a ocupa o functie publica pe durata maxima.
Dispozitiile alin. 1 nu se aplica in cazul emiterii, aprobarii sau adoptarii actelor normative”.
Traian Basescu: “Modificarile la Codul Penal sunt dramatice si ele darama 10 ani de munca si de activitate a institutiilor anticoruptie din Romania, fie ca vorbim de ANI, fie ca vorbim de DNA”
La cateva ore de la adoptarea acestor modificari, presedintele Traian Basescu a anuntat ca va retrimite la Parlament cele doua legi de modificare a Codului penal.
Iata declaratia lui Basescu:
“Ajung si la ziua de astazi, care este o alta proba ca actuala putere are ca obiectiv sa fie ferita de justitie si sa acapareze toata puterea sau sa faca inutila puterea judecatoreasca. Modificarile care s-au introdus astazi, in Codul Penal, desi nu se aflau pe ordinea de zi. Vreau sa stiti ca atat legea amnistiei si gratierii care, slava Domnului, nu a trecut astazi, cat si modificarile la Codul Penal nu au avut niciun fel de aviz de la CSM, ceea ce este absolut inacceptabil. Era obligatoriu sa aiba avizul CSM-ului. Daca legea amnistiei si gratierii vom vedea ce se va intampla cu ea, oricum ea a fost dedicata clientelei politice, aflate in stare avansata in diverse procese in derulare sau aflata deja dupa gratii! Deci, daca legea amnistiei, cel putin deocamdata, a fost retrasa de pe ordinea de zi, modificarile la Codul Penal sunt dramatice si ele darama 10 ani de munca si de activitate a institutiilor anticoruptie din Romania, fie ca vorbim de ANI, fie ca vorbim de DNA, institutii specializate exact in lupta impotriva coruptiei. Politicienii se ridica din nou deasupra legii, si o sa va dau doar cateva elemente, din care sa va dati seama cat de lipsiti de intelegere pentru realitatile de care Romania are nevoie, adica exigenta legislativa si pentru demnitarii statului, nu numai pentru omul de rand. Spre exemplu, s-a modificat Articolul 124 si se reduce la jumatate perioada de prescriptie a unei fapte, ceea ce ajuta, probabil, pe multi dintre cei care au un proces in derulare, daca sunt demnitari ai statului roman. Mai mult decat atat, se mai intampla o tasnaie, se introduce un nou alineat, prin care se prevede ca suspendarea cursului prescriptiei produce efecte fata de toti participantii la infractiune, chiar daca actul de suspendare priveste numai pe unul sau unii dintre faptuitori. Altfel spus, daca un membru al Parlamentului se afla constituit ca parte a unui grup infractional, in cazul in care parlamentarul nu primeste aprobare de ridicare a imunitatii, ceea ce la noi se intampla curent, nimeni din grupul infractional nu mai poate fi anchetat si inceteaza orice activitate. Parca seamana prea mult cu niste intamplari care se produc zilele acestea, niste anchete mai mari, cu un domn de la Secretariatul General al Guvernului, cu un alt domn parlamentar, cu... pare a fi o prevedere cu dedicatie.
In sfarsit, vine si in inalta sa intelepciune, Camera Deputatilor astazi modifica si Articolul 147 din Codul Penal, in care constata ca presedintele Romaniei, senatorii, deputatii, precum si persoanele care isi desfasoara activitatea in cadrul unei profesii liberale nu sunt functionari publici, nu pot fi asimilati functionarilor publici. Eu le multumesc ca s-au gandit si la mine, dar nu am nevoie de aceasta prevedere si cred ca nu au nevoie nici domnii parlamentari. Ca atare, voi trimite legea inapoi la Parlament, pentru ca scotand presedintele, si senatorii, si deputatii, si pe cei care lucreaza fara contracte de munca, apropo primari, consilieri, da, scotandu-i din categoria functionarilor publici, practic, nu mai pot fi loviti nici de situatiile de incompatibilitate, nu mai pot fi anchetati de DNA si se protejeaza domniile lor, tot prin modificari la Codul Penal, si de emiterea unor hotarari care, eventual, intamplator li s-ar potrivit lor si familiilor lor, in mod deosebit cand vorbim de atribuire de contracte pe bani publici. Oameni buni, aceasta modificare inseamna 10 ani de regres. A fost greu pana cand s-au pus pe picioare aceste institutii - ANI si DNA - pentru a lupta impotriva coruptiei la nivel inalt. Au inceput sa functioneze. Efectele modificarilor introduse astazi sunt dezastruoase din punct de vedere al credibilitatii Romaniei. Am vazut si o tratez ca pe o chestiune ironica punerea presedintelui Romaniei in aceasta categorie de nefunctionari publici, dar un presedinte, prin definitie, este un inalt functionar ales, care este la dispozitia serviciului public pe care il are. Un senator sau un deputat este parte a unei puteri in stat. Puterea legislativa nu este un butic, este o institutie fundamentala a statului roman, care este formata din senatori si deputati, care la randu-le sunt particica din acea institutie publica. Nu putem confunda Parlamentul Romaniei, Presedintia cu un butic din Gara de Nord si sa spunem ca titularii acestor functii nu sunt functionari, dar beneficiaza de masina pentru ca sunt inalti demnitari ai statului, de sofer, de facilitati de cazare, nu, daca discutam de parlamentari, de pasaport diplomatic, dar cand vine vorba sa raspundem in fata legii, domnii parlamentari vor sa fie considerati buticari, la conflictul de interese, la fel. Nu se poate. Sunt zece ani de mers inapoi, iar eu nu am nicio alta solutie decat sa resping aceasta lege, s-o trimit inapoi la Parlament, s-o atac la Curtea Constitutionala, daca nu gasesc o formula prin care sa se restabileasca prevederile Codului Penal, asa cum ele se afla inscrise astazi in Codul Penal. Nu poti sa spui ca esti parlamentar, esti primar, esti consilier si nu esti in serviciu public. Fiind in serviciu public, esti un servant public, public servant, asta esti. Si te supui rigorilor legii si la incompatibilitati, si la mita, pentru ca si asta este una din mize. Nu numai incompatibilitatile sunt miza, ci si abuzul in serviciu contra intereselor persoanei, contra intereselor institutiilor s.a.m.d. Foarte interesant este ca vrem sa nu fim responsabili ca parlamentari, primari, ministri parlamentari - stiti ca si ministrii, fiind parlamentari, sunt in aceeasi categorie - nici pentru hotararile pe care le emitem, nici pentru conflictul de interese, nici pentru abuzul in serviciu. Asa ceva nu este posibil. Daca ar intra in vigoare aceste modificari la Codul Penal, din cate stiu, peste 30 de parlamentari ar rasufla usurati, din care opt se afla deja in instanta ca urmare a investigatiilor ANI. Stiu ca nu este foarte departe de cifra de 60 de alesi locali care sunt, de asemenea, intr-un proces avansat de investigare la ANI. Sunt foarte multe dosare in derulare la DNA, sunt procese pe rolul instantelor care vizeaza demnitari. Toate acestea ar trebui stopate imediat si nu stiu daca prin diverse artificii si cei care sunt incarcerati in momentul de fata nu ar putea sa beneficieze de schimbarea Codului Penal pentru infractiuni de mita, de coruptie, de abuz in serviciu, de... si sa devina liberi pentru a candida la europarlamentare sau la alegerile din 2016. Deci, cred ca, astazi, Parlamentul a gresit fundamental si a compromis Romania. Vreau sa stiti ca aceste modificari la Codul Penal nu se aflau pe ordinea de zi si tare ma tem ca si atmosfera creata in jurul legii amnistiei si gratierii si a legii minelor a fost exact manevra care sa-i permita domnului presedinte Zgonea sa bage pe neobservate aceste modificari la Codul Penal. Sigur, ca si in cazul CFR Marfa, nici presedintele PSD n-a fost aici, a avut de tinut un discurs la Johannesburg si ca o sa-l vedem reluat cat de curand. Ca si la CFR, cand s-a programat un soi de lovitura, dansul a trimis documentele sa aprobe CSAT ce trebuia sa aprobe Guvernul, adica castigatorul licitatiei. La fel si aici, a fost programata aceasta grea lovitura pentru statul de drept intr-o zi in care prim-ministrul nu se afla in tara si a si facut declaratie ca niciun hot sa nu scape. Se vede stilul premierului de a spune ca nu stie; au stiut foarte bine si el si Crin Antonescu despre modificarile la Codul Penal, macar Crin Antonescu a argumentat de ce. Nu e obligatoriu sa-i respingi argumentatia si n-as vrea sa spuneti: „Ia uite, presedintele l-a laudat pe Antonescu!” Nu, dar l-am vazut la televizor cu ochii mei spunand ca asta crede dansul. In schimb, premierul, in stil absolut personal, de neasumare a raspunderii, s-a aflat intamplator la Johannesburg, astazi. si tot astazi, coincidenta, atatea legi in Parlament. Deci, nu mai pot pacali pe nimeni ca-si continua obiectivele loviturii de stat de anul trecut, vor sa puna sub control justitia, institutiile mass-media, sa diminueze capacitatea institutiilor create cu greu, fie ca vorbim de ANI, fie ca vorbim de DNA, de a face fata coruptiei si abuzurilor pe care le fac oamenii politici. Eu voi respinge aceste modificari la Codul Penal. Sunt convins ca o studiere atenta si un timp mai indelungat vor arata si alte subtilitati ale modificarilor facute astazi, dar cel putin mesajul principal este ca presedintele dezavueaza si actiunile din ultimul timp si actiunea de astazi, de modificare a Codului Penal, care lasa fara obiectul activitatii si ANI si DNA si, in acelasi timp, lasa in libertate un numar destul de mare de infractori din clasa politica. Asta s-ar intampla”.
CSM s-a raliat pozitiei prezidentiale
Cam in acelasi timp in care presedintele Traian Basescu sustinea declaratia de presa de la Palatul Cotroceni, CSM a emis un comunicat de presa in care critica modificarile aduse Codului penal. De asemenea, CSM a trimis catre Parlament si un punct de vedere institutional privind aceste modificari ale Codului penal: “Desi, conform prevederilor art. 38 alin 3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii cu modificarile si completarile ulterioare, „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizeaza proiectele de acte normative ce privesc activitatea autoritatii judecatoresti„ proiectele de acte normative in cauza au fost dezbatute de catre Comisia juridica a Camerei Deputatilor in lipsa reprezentantilor Consiliul Superior al Magistraturii si nu au fost transmise spre avizare acestuia.
In ceea ce priveste redefinirea infractiunii prevazuta de art. 253/1 din Codul penal de la 1968, prin adoptarea amendamentului in discutie se urmareste restrangerea sferei subiectului activ al infractiunii de conflict de interese doar la categoria persoanelor care exercita atributii de serviciu ce rezulta dintr-un contract de munca si o fisa a postului semnate cu o institutie dintre cele prevazute la art. 145.
Practic sunt eliminate din sfera subiectului activ al acestei infractiuni toate persoanele la care se refera art. 147 alin. (1) din actualul Cod penal, care nu au incheiat un contract de munca si nu au semnat o fisa a postului
Nu poate fi acceptata nici modificarea propusa pentru alin. (2) al art. 253/1 din Codul penal, intrucat nu pot fi eliminate din sfera conflictului de interese activitatile de emitere, aprobare, adoptare sau semnare a actelor administrative, si nici cele referitoare la incheierea unui act sau a luarii unei hotarari care sa priveasca creatia, dezvoltarea, pregatirea stiintifica, artistica, literara, profesionala, daca acestea se circumscriu ipotezelor vizate de alin. (1) al art. 253/1.
Practic, prin acest amendament se ajunge la golirea de continut a reglementarii infractiunii de conflict de interese intrucat cele mai multe dintre actele vizate de alineatul (1) se realizeaza pe calea emiterii unor acte administrative.
Printr-un alt amendament adoptat de Comisia juridica, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor se propune completarea art. 147 din actualul Cod penal privind definirea notiunii de functionar public, cu un nou alineat (3), cu urmatorul cuprins:
„(3) Sunt exceptati de la dispozitiile art. 147, Presedintele Romaniei, deputatii si senatorii, precum si persoanele care isi desfasoara activitatea in cadrul unei profesii liberale, in baza unei legi speciale si care nu sunt finantati de la bugetul de stat, acestia raspunzand penal, civil sau administrativ in conformitate cu dispozitiile legilor speciale in baza carora isi desfasoara activitatea, precum si cu dispozitiile dreptului comun, cu respectarea dispozitiilor prezentului alineat”.
Eliminarea din sfera notiunilor de functionar public si functionar a persoanelor la care se face referire in textul amendamentului, nu este justificata pentru ca in acest fel ar fi afectata protectia penala acordata unor valori sociale deosebit de importante, legate de activitatea categoriilor de persoane a caror excludere din sfera acestor notiuni se urmareste.
Prin acest amendament se ajunge practic la exonerarea de raspundere penala a persoanelor vizate de acesta, pentru toate infractiunile la care subiectul activ este un functionar public sau functionar, in sensul art. 147 alin. (1) si (2) din Codul penal, fapt care este inadmisibil in conditiile importantei deosebite a activitatilor desfasurate de aceste persoane.
Printr-un alt amendament adoptat de Comisia juridica, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor se propune modificarea articolului 124 din actualul Cod penal si completarea articolului 156 din noul cp cu alte doua alineate, care, in esenta, reduc termenul de prescriptie speciala.
Se constata ca aceasta propunere de modificare reprezinta chiar forma art. 124 Cod penal, anterioara modificarii prin Legea nr. 63/2012, care insa nu s-ar justifica din perspectiva duratei acestui termen si a consecintelor ce se pot produce – inlaturarea raspunderii penale”.
DNA se plange ca nu va mai putea ancheta parlamentari pentru luare de mita si abuz in serviciu
De asemenea, si DNA a avut o reactie publica fata de modificarile aduse Codului penal. Directia Nationala Anticoruptie se plange ca prin modificarea articolului privind functionarii publici, presedintele Romaniei, parlamentarii si persoanele care isi desfasoara activitatea in cadrul unei profesii liberale nu vor mai putea fi cercetati pentru infractiuni asimilate celor de coruptie, precum luarea de mita sau abuzul in serviciu: “Directia Nationala Anticoruptie considera ca, prin aceasta modificare, categoriile mentionate - Presedintele Romaniei, deputatii si senatorii, precum si persoanele care isi desfasoara activitatea in cadrul unei profesii liberale, in baza unei legi speciale si care nu sunt finantati de la bugetul de stat - nu vor mai putea fi cercetate si sanctionate pentru infractiuni comise in exercitarea atributiilor care deriva din aceasta calitate.
De exemplu Presedintele Romaniei, senatorii si deputatii, avocatii, notarii, executorii judecatoresti, nu vor mai putea fi cercetati si sanctionati pentru infractiuni de coruptie si infractiuni asimilate celor de coruptie cum ar fi luarea de mita si abuzul in serviciu.
De asemenea, inculpatii trimisi in judecata, in calitatile sus mentionate, ar putea sa fie achitati, iar cei aflati in executarea pedepselor privative de libertate ar putea fi pusi in libertate.
Mentionam ca, pe rolul instantelor de judecata se afla in curs de judecare sau in executarea pedepselor un numar de 28 de parlamentari, in cauze instrumentate de DNA.
Prin aceasta modificare, legislatia romana va intra in contradictie flagranta cu dispozitiile conventiilor internationale anticoruptie pe care Romania le-a ratificat in anul 2002, respectiv 2004: Conventia penala impotriva coruptiei a Consiliului Europei si Conventia ONU asupra coruptiei. Ambele Conventii cer statelor parti ca in incriminarea coruptiei sa dea o definitie cat mai cuprinzatoare categoriilor functionarilor. Concret, coruptia membrilor forurilor legiuitoare este in mod expres reglementata in aceste doua Conventii.
Or, prin scoaterea acestor categorii din sfera de reglementare, Romania se va afla in situatie de neconformitate si cu standardele de cooperare judiciara internationala, nemaifiind in masura sa execute cereri de asistenta judiciara in materie penala cu referire la aceste categorii de persoane, atunci cand se aplica regula dublei incriminari.
De asemenea, prin acelasi act, Plenul Camerei Deputatilor a modificat si regimul prescriptiei raspunderii penale, in sensul reducerii termenului de prescriptie speciala”.
DNA a criticat si modificarea articolului privind conflictul de interese:
“Cu referire la modificarea unui alt articol din Codul Penal, respectiv cel privind conflictul de interese, adoptat de Plenul Camerei Deputatilor tot in cursul zilei de 10 decembrie 2013, Directia Nationala Anticoruptie considera ca noua prevedere restrange in mod nejustificat aplicabilitatea conflictului de interese la anumite categorii de persoane care indeplinesc un serviciu public. Astfel, de exemplu, primarii ies de sub incidenta acestui articol si, prin urmare, vor putea sa acorde contracte finantate din bani publici sau din fonduri europene propriilor rude.
In prezent, pe rolul instantelor de judecata, pentru diferite infractiuni, in cauze care au fost instrumentate de DNA, se afla peste 100 de primari si viceprimari”.
*Cititi aici integral comunicatul CSM
*Cititi aici punctul de vedere institutional trimis de CSM catre Parlamentul Romaniei
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# nedumerire 10 December 2013 21:12 +17
# BERCEA MONDIAL: ,, e manevra lu frații miei..........,, 10 December 2013 23:42 +26
# Eminescu 10 December 2013 23:51 +21
# caragiale 10 December 2013 23:52 +17
# :) 10 December 2013 23:53 +10
# :))) 10 December 2013 21:15 +20
# Băsescu vrea să devină un preşedinte-judecător 10 December 2013 22:22 +21
# DEMOCRATIE ORIGINALA 10 December 2013 22:41 +24
# mircea 10 December 2013 21:35 -20
# mircea 10 December 2013 21:58 -31
# unul din lumea cea mare 10 December 2013 23:44 +6
# mircea 11 December 2013 00:21 -14
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE 11 December 2013 00:40 +3
# Ultimul Charlot 10 December 2013 22:06 +2
# Ultimul European 10 December 2013 22:11 +3
# emil 10 December 2013 22:22 +18
# Prostia din România a început să fie vizibilă din spaţiu 10 December 2013 22:29 0
# mircea 10 December 2013 23:10 -24
# legenda 11 December 2013 00:09 -16
# BTS 11 December 2013 00:26 +23
# costel 11 December 2013 03:10 +7
# Gigi Duru 11 December 2013 04:16 +15
# Gigel 11 December 2013 04:33 +17
# ADEVARUL 11 December 2013 13:24 +4
# jeguri 11 December 2013 08:48 +15
# tepes 11 December 2013 09:32 +9
# Bistrita 11 December 2013 09:34 +15
# mircea 11 December 2013 11:45 -4
# Iohan 11 December 2013 10:53 +6
# mircea 11 December 2013 11:44 -1
# Marinaru 11 December 2013 12:27 +4
# basescu demisul miroase pufulita la udrea 11 December 2013 13:17 +5
# ADEVARUL 11 December 2013 13:38 -2
# mircea 11 December 2013 14:28 +1
# ADEVARUL 11 December 2013 19:58 -1
# Dan 11 December 2013 14:54 +2
# mircea 11 December 2013 15:27 +1
# oarecare 11 December 2013 19:10 -1
# Av. Popa Nicolae - Tulcea 11 December 2013 23:04 -2
# Av. Popa Nicolae - Tulcea 14 December 2013 19:14 -1
# pilotul automat 26 December 2013 19:04 0